|
Domnul Ion Călin: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitatea sa de primă Cameră sesizată; Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu unele observaţii şi propuneri de care comisia a ţinut cont; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri care să permită ocuparea posturilor vacante din cadrul ministerelor şi a altor instituţii şi autorităţi publice din subordinea Guvernului, sau a ministerelor finanţate integral de la bugetul de stat, cu încadrarea în procentul de 15%, în limita căruia pot fi ocupate posturile vacante. Astfel, se autorizează Guvernul să aprobe ocuparea posturilor vacante din aceste instituţii, prin urmărirea încadrării în procentul de maximum 15%, se realizează pe totalul posturilor vacante. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar, în forma adoptată de Senat. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulţumesc, domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte de şedinţă, astăzi. Legat de proiectul de lege, ar trebui să spun că, în ideea lui şi în filozofia lui, este un lucru oportun şi benefic. Dar trebuie să fac remarca că Guvernul Boc, ca totdeauna, întâi a tăiat, şi pe urmă a măsurat, motiv pentru care au fost restructurate posturile din administraţia publică, după care vine FMI-ul, şi în memorandumul suplimentar din februarie 2010 urechează Guvernul Boc că a intervenit şi a redus personalul acolo unde nu trebuia. Şi, citeşte, spune în acest memorandum, ce trebuie să face urgent Guvernul: "Adoptarea de către Guvern, până la finele lunii mai 2010, a unor măsuri concrete de suprimare a blocajelor şi întârzierilor, astfel încât să se accelereze procesul de absorbţie a fondurilor structurale ale Uniunii Europene. Acestea includ consolidarea capacităţii serviciilor publice relevante", şi textul curge. Nota Bene: în expunerea de motive şi în momentul în care Guvernul a venit cu această ordonanţă, chiar am crezul că se vor rezolva problemele în România, în condiţiile în care se enumără, pe bună dreptate, greutăţile care erau întâmpinate la acel moment, pentru că Guvernul, mai devreme cu 6 luni, îşi tăiase, şi acum încerca să coasă. Şi, spune Guvernul că trebuie neapărat să ocupe aceste posturi, motiv pentru care art.22 din Ordonanţa nr.32 se rectifică şi se permite ca într-un procent de 15% din posturile vacante să poată fi scoase la concurs sau ocupate. Dar bineînţeles că nu se abţine Guvernul, sau cel care a scris această expunere de motive, să nu folosească expresia foarte dragă premierului Boc: "Unul din şapte", probabil că de unde şi povestea cu croitoraşul cel viteaz, spunând aici că posturile vacantate se ocupă numai un post din şapte, la fel cum a spus şi despre pensionari, că pentru anul viitor, considerăm unul din şapte. Şi bineînţeles că toate aceste lucruri curg, în condiţiile în care se dau termene, se stabileşte exact ce şi cum. Ce se întâmplă după un an, în condiţiile în care s-au majorat costurile cu personalul care a fost angajat, bineînţeles cu dotările, cu cazările pentru "marii specialişti" care au fost aduşi din teritoriu în Bucureşti. Şi ce constatăm în luna martie a anului 2011? Că personalităţi de la Bruxelles cer Executivului măsuri concrete pentru absorbţia banilor Uniunii Europene. Şi spun oficialităţile de la Comisia Europeană, Guvernului român, că ne roagă - deci, stimaţi colegi, ne roagă - să luăm cele 20 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pe care România trebuie să le consume până în anul 2013. Şi tot oficialităţile Comisiei Europene informează Guvernul României, indiferent de ce alte cifre sau de ce declară alţii, că România a folosit numai 8% din aceste fonduri, în timp ce Polonia a folosit 83%. Ascultam, aseară, pe nu ştiu ce post de televiziune, cum se povestea de ce nu au putut fi consumate, cum Guvernul Tăriceanu, că Guvernul nu ştiu care nu a folosit şi că din cauza lor suntem în acest procent. Fals, stimaţi colegi! Tot ceea ce s-a tras anul trecut, s-a tras pe proiectele Guvernului liberal, susţinut de PSD, în condiţiile în care, în acest moment, nefiind proiecte, nu avem cum să luăm bani. Îmi pun şi eu întrebarea: pentru ce am angajat acest personal? Pentru ce sunt plătiţi atât de bine? Pentru ce le suportăm deplasările la Bruxelles? Pentru ce? În condiţiile în care - pe bună dreptate - vine Guvernul şi spune ce trebuie să facă, cum trebuie să fie rezonabili ş.a.m.d., să aibă patru ochi pentru a vedea ş.a.m.d. Pentru a putea să nu depăşim acest procent de 8%? Polonia are în acest moment proiecte pentru autostrăzi pentru care sunt deja depuse, deja sunt în faza în care sunt aprobate, în care se ia bani din următoarea tranşă, după 2013. Iar noi ne împrumutăm la FMI, cu dobândă grea, punând acest popor pe foarte, foarte mulţi ani să plătească dobânzi împovărătoare, ni se taie salarii, se taie pensii, se anulează medicamente, se scumpeşte benzina, se scumpesc alimentele, iar banii nerambursabili, stimaţi colegi, rămân acolo, în timp ce noi, din bugetul nostru şi al poporului, plătim aceşti salariaţi care sunt angajaţi pe baza acestei ordonanţe, ca să facă ce? Nimic, absolut nimic, aşa cum nici Guvernul Boc nu a făcut nimic pentru ţara asta!
|