|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/2007 pentru modificarea alin.(1) al art.37 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Regulamentului Camerei. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, iar Senatul a adoptat Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/2007. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat Barac. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/2007, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, ce vizează modificarea unei legi organice, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Fiind procedură de urgenţă, vă propun cinci minute pentru dezbateri şi un minut pentru dezbaterea pe articole.
|