Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012
| ................................................ | |
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2011 pentru modificarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român şi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român. Este procedură de urgenţă. Punctul de vedere al Guvernului, vă rog. |
|
|
Doamna Irina Sanda Marin Cajal (subsecretar de stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional): Doamnă preşedinte, Domnilor deputaţi, Se retrimite la comisie, vă rugăm. |
|
|
Poftim? |
|
|
Doamna Irina Sanda Marin Cajal: Se retrimite la comisie. |
|
|
Am înţeles. O să ceară domnul Eugen Nicolăescu lucrul ăsta, că nu puteţi. |
|
|
Doamna Irina Sanda Marin Cajal: Pentru că liderii de grup cer retrimiterea la... |
|
|
Am înţeles, doamnă. Mulţumim din suflet, lăsaţi, ca să îndeplinim condiţiile procedurale, liderul Grupului PNL, domnul Eugen Nicolăescu, vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamnă deputat Roberta Anastase, Stimaţi colegi, La acest punct de pe ordinea de zi, grupurile parlamentare PNL şi PSD, deci USL, s-au pus de acord să respingă proiectul de lege aşa cum este supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor şi, în consecinţă, noi o să votăm împotriva acestui proiect de lege, pentru că, în acest moment, Guvern şi în speţă Ministerul Culturii pregăteşte un alt proiect de lege care să facă ordine în funcţionarea Institutului Cultural Român. Deci aceasta este poziţia politică a celor două grupuri parlamentare PNL şi PSD. Mulţumesc. |
|
|
Deci nu doriţi retrimiterea la comisie. Pur şi simplu mergem mai departe cu procedura. Da, da, imediat, citeşte cineva şi raportul. Cine prezintă raportul comisiei? Haideţi! Vă mulţumesc mult, domnule deputat. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2011 pentru modificarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, precum şi asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2011 pentru modificarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român. În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 noiembrie 2011 în condiţiile art.115 alin.(5) teza a III-a din Constituţia României, republicată şi respectiv a adoptat proiectul de lege în şedinţa Senatului din 28 noiembrie 2011 în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată. Ţinând cont de prevederile art.68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, referitoare la iniţiativele legislative având acelaşi obiect de reglementare, comisia a dezbătut concomitent cele două iniţiative legislative în şedinţa din data de 24 aprilie 2012. Proiectul de lege pentru modificarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare, are în vedere crearea cadrului normativ prin care să se reglementeze colaborarea Institutului Cultural Român cu Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni pentru susţinerea culturii naţionale în comunităţile românilor de pretutindeni. La lucrările comisiei au fost prezenţi 12 deputaţi din totalul de 19 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, cu un vot împotrivă. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2011 pentru modificarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român în forma prezentată şi respectiv respingerea proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul Toader, vă rog. |
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Mă adresez domnului vicelider de la PNL. Dacă într-adevăr vreţi s-o modificaţi, că ea e ordonanţă, mai bine o retrimiteţi la comisie, în două săptămâni o modificaţi, că altfel procesul legislativ... |
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă): Asta vreţi dumneavoastră. |
|
|
|
Eu vă dau o sugestie. Este o ordonanţă care este deja aplicată. |
|
|
Deci, domnule Toader, aţi formulat o propunere de retrimitere la comisie? În regulă. Asta zice că vrea. Domnul Toader, vă rog, clarificaţi. |
|
|
E adevărat, m-am uitat spre domnul Nicolăescu. Solicităm retrimiterea la comisie, mai ales că şi Guvernul are cam acelaşi punct de vedere. |
|
|
Vă mulţumesc. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|
22 de voturi pentru, 51 împotrivă, cinci abţineri, propunerea a fost respinsă. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final. Următoarele trei proiecte nu au rapoartele venite, drept care trecem la Capitolul II, prima Cameră sesizată. |


