Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2012

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la 14 decembrie 2011, pentru amendarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat, încheiat la Washington D.C., la 21 iunie 1995 (PL-x 291/2012). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 291/2012

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la 14 decembrie 2011, pentru amendarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat, încheiat la Washington D.C., la 21 iunie 1995.

Lege ordinară.

Comisia pentru apărare propune adoptarea.

Suntem primă Cameră sesizată.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tătaru (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

În scopul cooperării în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate din domeniul apărării ce pot face obiectul schimbului între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării din Statele Unite ale Americii, a fost semnat la Washington la 21 iunie 1995 Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat, document ratificat prin Legea nr.128/1995.

Necesitatea amendării cât mai curând posibil a acestui acord a fost determinată atât de modificările intervenite la nivel legislativ, dar mai ales de evoluţia relaţiilor româno-americane şi dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul apărării, precum amplasarea elementelor sistemului de apărare antirachetă pe teritoriul României şi posibilitatea derulării unor programe majore de achiziţii.

Ministerul Apărării Naţionale a iniţiat demersurile necesare pentru amendarea acordului şi a subliniat necesitatea asigurării protecţiei tuturor informaţiilor clasificate.

În cursul anului 2010, reprezentanţi ai structurilor responsabile ale părţilor au convenit asupra modificărilor considerate a fi absolut necesare. Astfel, documentul dispune amendarea articolelor referitoare la aplicabilitate, securitatea fizică, transmiterea informaţiilor, distrugerea acestora şi furnizarea de informaţii către contractanţi.

Având în vedere cele prezentate, precum şi faptul că acordul este în deplină conformitate cu normele dreptului internaţional şi respectă legislaţia părţilor, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră prezentului proiect de lege.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Comisia a propus prin raport adoptarea.

Dacă există comentarii?

Având în vedere că nu există amendamente admise sau respinse, legea rămâne pentru votul final.