Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2012
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2012 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2012
![]() |
7. | Aprobarea prelungirii programului de lucru. | ![]() |
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Acum aş ruga colegii noştri, cu îngăduinţa cărora am reuşit şi am adus în ordinea de zi un proiect de lege care a şi primit raport între timp - şi le mulţumesc celor de la cele două comisii reunite - să accepte să prelungim programul de lucru foarte scurt înainte de votul final, numai câtă vreme se dezbat cele două proiecte. |
|
|
Da. Am înţeles. Deci, dumneavoastră, din înţelegerea cu grupurile parlamentare, am înţeles, este proiectul pe care grupurile parlamentar l-au retrimis la cele două comisii comune, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 şi Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale. Doar cele două, să le putem dezbate şi după aceea să le supunem şi la votul final. Sunt de acord. Să înceapă votul. Rog colegii deputaţi să se pregătească pentru vot. Să înceapă votul. |
|
|
Mulţumesc. Cu 140 de voturi pentru, 14 abţineri şi un vot împotrivă, programul de lucru a fost prelungit pentru cele două proiecte de lege. Doamna deputat Doina Chircu, pe procedură, bănuiesc. Vă rog frumos. |
|
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: Un scurt drept la replică pentru domnul deputat Stanciu, pe care... |
|
|
Doamna deputat, vă rog frumos, nu vi s-a pronunţat numele, aţi ridicat pe procedură, doamna deputat, sunt de acord cu dumneavoastră. Procedura moţiunii... doamna deputat, procedura cu privire la moţiunea simplă s-a încheiat. Noi suntem la următorul punct, eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Dacă dumneavoastră aveţi aici ceva, vă rog frumos, cu tot respectul. Ştiţi că eu vă dau cuvântul. Doamna deputat, scrie clar la regulament cum se face cererea de drept la replică. Vă mulţumesc. Liderul Grupului parlamentar, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Totuşi, când aţi ajuns pe acel scaun, aţi spus că veţi respecta regulamentul. Doamna Chircu era lângă mine, a ridicat mâna, aţi spus, staţi să vorbească domnul Neacşu înainte, că dacă-i dădeaţi cuvântul pe procedură şi un drept la replică mi se pare cât se poate de corect. Dacă umblăm la o chichiţă de acest tip de regulament, uitaţi-vă când ridică mâna. Deci am rugămintea, şi acceptaţi dreptul la replică, după care să mergem în procedura normală. |
|
|
Domnule deputat, în primul rând, s-au terminat dezbaterile. Doamna deputat Raluca Turcan a cerut dreptul la replică, am văzut-o. Doamna deputat este în bancă în stânga dumneavoastră. Cel puţin până acolo, fără ochelari bat foarte bine. În a doua chestiune, am întrebat-o pe doamna deputat dacă este pe procedură şi mi-a spus da. Acum eu nu am un articol în care să se spună că procedura şi dreptul la replică sunt echivalente. V-aş ruga frumos să respectăm... şi să fim toată lumea atentă. Am dat cuvântul tuturor colegilor şi peste numărul de minute acordate, ştiţi foarte bine că nu fac rabat de la aşa ceva când este vorba de dezbaterea pentru o moţiune. Dar doamna deputat mi-a cerut pe ceea ce nu trebuia, cu tot respectul pentru domnia-sa. |


