| |
Domnul Viorel Hrebenciuc: |
| |
................................................ |
|
La punctul 9 al ordinii de zi avem proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon. Din partea ministerului, are cuvântul doamna secretar de stat anne Jugănaru. Vă rog.
|
|
Doamna anne-Rose-Marie Jugănaru (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege completează şi modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2011, în scopul asigurării cadrului juridic la nivel naţional cu privire la stocarea geologică a dioxidului de carbon contribuind la diminuarea schimbărilor climatice. Stocarea geologică a emisiilor de dioxid de carbon trebuie să fie sigură din punct de vedere al mediului şi să asigure o depozitare permanentă a dioxidului de carbon, astfel încât să se prevină şi atunci când acest lucru nu este posibil, să se elimine pe cât posibil efectele negative şi orice riscuri pentru mediu şi sănătatea umană. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice susţine proiectul de lege, precum şi amendamentele formulate şi admise în cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da. Vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul deputat Iancu.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate pentru dezbatere în fond cu proiectul de lege menţionat. Vreau să subliniez că proiectul are avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Senatului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal şi instituţional necesar pentru stocarea geologică a dioxidului de carbon în vederea prevenirii efectelor negative asupra mediului şi a riscurilor pentru sănătate umană prin reţinerea permanentă a dioxidului de carbon, pe coordonatele alinierii legislaţiei naţionale de profil la normele şi exigenţele europene în materie. În urma dezbaterii proiectului de lege, membrii celor două comisii propun plenului într-un vot majoritar adoptarea proiectului de lege.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da. Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere, domnule Iancu. Da, domnule Antal, vă rog. Numai o clipă, domnule Iancu, o clipă, domnul Antal vrea să vorbească din partea grupului parlamentar al UDMR.
|
|
Domnul Antal István: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş dori să susţin adoptarea proiectului de lege din partea grupului nostru şi să reamintesc domnului preşedinte de comisie şi colegilor noştri că există şi o altă soluţie pentru dioxidul de carbon. Şi anume, reutilizarea dioxidului de carbon din care se poate produce metanolul, care, valorificat, ar aduce un beneficiu economiei României. Ca atare, din partea noastră susţinem ca împreună cu specialiştii din domeniu, în cursul acestui an, să se elaboreze şi o lege specială pentru reutilizarea dioxidului de carbon, pentru că la nivelu european, dar mai cu seamă în Statele Unite, această procedură de mult este utilizată în beneficiul economiei. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da. Vă mulţumesc. Domnule Iancu, vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Da, vreau să vă propun timpii, 2 minute dezbateri generale, un minut pe articole.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da, vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră timpii de dezbatere. Cine este pentru? Vot.
|
|
159 de voturi pentru. Timpii au fost aprobaţi. Trecem la capitolul de amendamente admise. Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 48? Nu sunt observaţii. Nu avem amendamente respinse. Proiectul de lege trece la votul final.
|