Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 iunie 2014

7. Dezbateri generale asupra Propunerii legislative privind performanţa energetică a clădirilor din România (Pl-x 201/2011).
 
consulta fisa PL nr. 201/2011

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Următorul proiect de lege, Propunerea legislativă, îmi cer scuze, privind performanţa energetică a clădirilor din România. Are 52 de amendamente admise, 11 anexe.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Iniţiatorul? Ca iniţiator doriţi să luaţi cuvântul sau vorbiţi ca preşedinte? Atunci, ca iniţiator.

Domnul deputat Iulian Iancu, iniţiatorul acestei iniţiative legislative.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Vă urmăreşte şi domnul... adică trebuie să fiţi foarte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

De ce e foarte importantă o astfel de lege; cred că vă este cunoscut tuturor că în 22 ianuarie confirmă şi comisarul european prin vocea lui că prima măsură la nivelul Uniunii Europene este cea legată de eficienţa energetică în topul politicilor energetice, ca o măsură de reducere a consumului şi de eficientizare în utilizare. Însă situaţia creată acum între Rusia şi Ucraina ne-a demonstrat tuturor de ce această măsură este cea mai importantă măsură dintre politicile energetice la nivel european.

Din punct de vedere al României, ea este, aş putea să spun, un proiect de lege-cadru pentru a salva ceea ce astăzi pierdem în sistemul energetic, adică pierderea este de 28 la sută, în euro înseamnă 4,2 miliarde de euro. De aici şi potenţialul uriaş pe care îl are România, adică am putea salva 50 la sută imediat, mai ales în zona clădirilor. În zona clădirilor avem un consum de 40 la sută din totalul consumului de energie. 40 la sută este în clădiri.

Cu alte cuvinte, programul naţional de acţiune care va fi realizat în baza acestei legi va impune clădirilor guvernamentale un program de eficientizare în procent de 3 la sută din total suprafaţă clădiri publice. Şi cu aceasta începe programul în România. Însă el se adresează de la producţia de energie, la transport, distribuţie, furnizare, până la consumatorul final, în special se adresează acestuia; căruia sperăm să-i dăm astfel o soluţie pentru economisirea energiei şi reducerea facturii. Cu alte cuvinte, avem un act normativ crucial, extrem de important, dar care se adresează în primul rând cetăţenilor României în calitatea lor de consumatori casnici. Mai are un instrument extrem de important, respectiv introduce pentru prima dată contractul de performanţă energetică, adică principiul ESCO prin care companiile pot să asigure în pachet servicii energetice de la furnizare, înlocuirea aparaturii şi echipamentelor existente, până la oferirea gestiunii consumului de energie, deci managementul energetic la nivelul consumatorului.

Gândiţi-vă câte locuri de muncă se vor crea în România, gândiţi-vă câte societăţi ESCO vor apărea în diverse zone ale României, practic suntem în faţa unui act normativ care va crea mii de societăţii, mii, zeci de mii de locuri de muncă, cu un mare avantaj. Ele nu vor fi delocate, pentru că acele locuri de muncă se creează în zona unde se va face prestarea de serviciu pentru performanţa energetică. Adică, la această clădire pentru reducerea consumului, la Hotel Mariott, la clădirea Guvernului, la sediul unei companii sau chiar la sediul unei unităţi de producţie.

Cu alte cuvinte, stimaţi colegi, vă invit să votăm acest proiect de lege. El, de asemenea, este un act normativ de transpunere a unei directive europene.

Termenul limită era 11 iunie, cu alte cuvinte, suntem în imperativul de a fi promovat pentru a nu intra în infringement.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Deci iniţiatorul? Suntem la iniţiator. Domnul Iancu este iniţiator.

O să vă dau cuvântul, domnul Árpád a cerut şi domnul Mircea Toader, mai este până acolo...

Domnule deputat Iancu, o să vă rog frumos, ca preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, să prezentaţi raportul comisiei. Da. După care încep dezbaterile generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Aşa cum subliniam, comisia a fost sesizată cu această propunere legislativă. Avem în dezbatere... această propunere a parcurs o perioadă mai lungă de timp, până la care..., între timp Uniunea Europeană a fost mai rapidă decât Parlamentul nostru şi a ajuns să promoveze Directiva. Directivă care... în vederea transpunerii şi respectării termenului, îmi cer scuze, era 5 iunie, nu 11 iunie, au fost invitate toate instituţiile statului român - de la minister până la autorităţile de reglementare şi societăţile şi organismele, societăţile comerciale din domeniul energetic, dar şi organismele profesionale, practic absolut toţi actorii au fost la dezbateri. Dezbaterile au durat mai bine de patru luni, suntem în... ultima dezbatere a avut loc săptămâna trecută, avem toate amendamentele, toate observaţiile tuturor instituţiilor au fost preluate în acest act normativ.

De aceea, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului aprobarea acestui act normativ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri generale.

Domnul deputat Mircea Toader, după care domnul deputat Márton Árpád.

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos. Domnule Traicu, imediat după domnul Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi pe domnul Iancu îl rog să fie puţin atent. Cu spargerea asta a comisiei, n-am putut să participăm şi noi acolo. Am nişte nelămuriri pe care, chiar îl rog, că altfel, această lege, faptul că se abrogă 375 imediat..., am nişte nelămuriri şi cred că pentru toată lumea este bine să le cunoaştem, ce se întâmplă cu auditorii energetici de clădiri, că acolo era prevăzut cum să găsesc, cum apar, când intervin în autorizarea lor, în lege. E şi un regulament, e adevărat, dar regulamentul ăla se referă la lege, nu ne trezim la un moment dat că bulversăm şi o să spunem, numai noi suntem aceşti auditori autorizaţi şi rămânem aşa. Că şi aşa ne-am chinuit vreo cinci ani până am reuşit să facem un număr suficient de auditori, pe de o parte.

Pe de altă parte, sigur legea e mai veche, e foarte bună ideea că transpunem prevederile clare ale directivei, dar Guvernul Boc, la vremea aia, a spus că nu susţine, fiindcă e timp, e adevărat, până se elaborează modificarea legii.

Pe de altă parte, Guvernul Ponta, domnule Iancu, nu avem niciun punct de vedere, îl susţine, nu-l susţine, rămâne, nu rămâne... Şi rămân la aceeaşi..., da, nu am văzut pe nicăieri în documentaţii şi rămânem la cei...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numai o secundă, că există sesiunea de fotografii pentru blog şi Twitter, vă rog frumos, numai să aveţi un pic de răbdare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

La ce, la ce?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este sesiunea de fotografii pentru Facebook şi Twitter, vă rog frumos... Sărut mâna!

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu ştiu eu, domnule, de treaba asta, eu spun aici... eu vă spun ce-i cu legea. Dacă vreţi să vă dea pe Facebook, e în regulă. Să vă dea liniştit.

Dar acum, trecând pe o notă serioasă, deci e foarte bună, e normal să fie introdusă directiva, dar sunt nişte prevederi în legea iniţială care aici nu se mai regăsesc. Inclusiv problema cu auditorii, inclusiv cu termenele... şi Guvernul, presupunând că legea trece astăzi sau la votul final şi că e promulgată, cerinţele minime trebuie să le elaboreze Guvernul. Până atunci, după ce cerinţe să merg? După alea vechi, după alea noi... deci sunt nişte puncte şi chiar îl rog pe iniţiator care este, bineînţeles, în temă, să ne dea câteva răspunsuri, inclusiv poziţia Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult. La finalul dezbaterii generale.

Domnule deputat Márton Árpád-Francisc, aveţi cuvântul, vă rog frumos. După aceea domnul deputat Traicu. Astfel încât iniţiatorul să poată să răspundă la întrebările dumneavoastră şi după aceea să intrăm mai departe.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Ca de obicei am o mare problemă cu astfel de rapoarte pe care le primesc acum. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, are 50 de puncte de modificare, de completare a legii. Conţine de patru ori mai mult text decât legea iniţială, care, după cum am înţeles, este iniţiată de aceeaşi persoană care este preşedintele comisiei. Include inclusiv un capitol care, cel puţin pentru mine, aşa cum am trecut peste el, vorbeşte despre altceva, producerea energiei electrice. Se elimină nişte titluri de capitole. Adică se scrie acolo că se elimină. Lângă un articol apare un titlu de capitol. Totul este bulversat. Dacă, într-adevăr, onor comisia crede că această lege este bună, haideţi s-o votăm, dar eu unul aş dori măcar până mâine să avem timpul să citim acest text şi pe urmă trecem rapid, dacă nu este nicio problemă cu textul respectiv, pentru că, de exemplu, inclusiv un capitol îmi sugerează că această lege se ocupă şi cu producţia energiei electrice, şi distribuţia energiei electrice. Deşi titlul îmi zice că este vorba despre performanţa energetică a clădirilor.

E posibil ca textul să nu coincidă cu formularea poate mai puţin inspirată a capitolului respectiv şi să aibă într-adevăr legătură cu titlul legii. Şi atunci mâine n-o să am o intervenţie, dar vă rog să amânăm dezbaterea pe articole până mâine, aşa cum şi colegul nostru data trecută tot aşa a cerut, pentru că sunt prea multe texte în plus faţă de textul iniţial.

Şi aici am şi o întrebare către iniţiator: atunci de ce n-a venit cu acel proiect în varianta în care a fost modificată sau măcar asemănătoare?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numai o secundă, domnule Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Eu să dau răspunsul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu. Vă rog frumos. Domnul Traicu şi după aceea dumneavoastră, aşa cum v-am promis.

Vă rog frumos. Pentru că aşa cumulăm întrebări de la toţi colegii şi dumneavoastră, ca preşedinte şi ca iniţiator, puteţi să răspundeţi, ca să nu veniţi de prea multe ori la microfon, să m-acuze opoziţia că dau cuvântul numai social-democraţilor.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rodin Traicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Evident că o să las domnului preşedinte al comisiei să dea răspunsurile colegilor care au avut nelămuriri referitor la textul legii. Eu vreau doar să punctez câteva aspecte esenţiale referitor la această lege a eficienţei energetice.

Un aspect foarte important, îl mai relevez o dată, este vorba de sistemele de alimentare cu energie termică centralizată, cu energie termică care se revitalizează cu această ocazie, ca şi concept, faptul că prin această revitalizare, sistemul de producere combinată a energiei electrice şi termice, implicit reducerea de gaze cu efect de seră, se diminuează şi ne încadrăm în parametrii acquis-ului comunitar în ceea ce priveşte parametrii energetici ai instalaţiilor de producere de energie electrică şi termică, cum bine a spus antevorbitorul meu.

În consecinţă, această lege care este o transpunere de directivă europeană şi care a fost muncită foarte intens împreună cu toţi participanţii la procesul legislativ, e vorba de ministerele implicate, dar şi firmele implicate în domeniul energetic, producţie, transport, distribuţie, inclusiv marii consumatori, deci, este un document care include toate opţiunile lor, este o lege bună, o lege necesară, o lege oportună la acest moment.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PSD va vota această lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Înainte de a intra pe amendamentele admise, o să-l rog pe domnul deputat Iulian Iancu să ia cuvântul.

Domnule Iancu, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Da. Aş vrea să vă spun, stimaţi colegi, că îngrijorarea nu se justifică şi aş vrea să-i spun şi domnului Antal că sunteţi îngrijorat, aţi participat şi la discuţii, şi probabil acum vă gândiţi că s-ar putea să fie un alt raport decât cel pe care l-am discutat.

Stimaţi colegi,

Pe fond discutăm de legea, transpunerea Directivei privind eficienţa energetică.

Între actele normative trimise de către Guvernul României Parlamentului ca priorităţi în această sesiune era transpunerea acestei directive. S-a şi dispus atunci formarea unui grup interministerial care a lucrat în acest interval, februarie până acum, grup interministerial la care aţi participat şi dumneavoastră şi din care au făcut parte toate ministerele implicate: Ministerul Dezvoltării, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul de Finanţe şi instituţiile şi autorităţile din domeniu.

Toate observaţiile au fost făcute luând articol de articol directiva pentru eficienţă energetică. Toate sunt, de fapt, respectă în oglindă directiva punct de punct. Ce v-a putut pe dumneavoastră acum deranja şi crea o confuzie este că raportul nostru, pentru a putea respecta termenele, s-a aşezat pe această propunere care viza eficienţa energetică şi în mod special eficienţa energetică în clădiri. Între timp, de la data iniţierii propunerii mele, directiva europeană privind performanţa energetică în clădiri a fost aprobată de către Guvernul anterior şi este lege astăzi în vigoare. Deci, acele elemente nu au dispărut, sunt în vigoare prin transpunerea directivei pentru performanţă energetică şi toate celelalte le găsim la amendamente, urmărim numai coloana 2, iar coloana 2, dacă o urmărim de la un capăt la altul, o să observaţi că nu există nicio neregulă, nu există nicio abatere, nu există nicio neconformitate.

Greşeala a fost că dumneavoastră aţi urmărit coloana 1 în comparaţie cu coloana 2 şi atunci aţi văzut capitol lângă articol şi aţi spus: domnule, nu este corelare! Nu. Noi acum, în baza grupului interministerial, urmărim coloana 2. Iar coloana 2 se adresează, e foarte adevărat, şi producţiei de energie, şi distribuţiei, şi transportului. Deci, noi avem aici tot ce se referă la eficienţă energetică.

În acest moment respectăm practic termenul impus de către Uniunea Europeană, şi care era 5 iunie, şi avem în fapt un act normativ care produce efecte în conformitate cu directiva, neavând nicio abatere de la discuţiile în grupul interministerial.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Liderii grupurilor să vină până la prezidiu, vă rog frumos. Liderii grupurilor parlamentare, până la prezidiu.

Domnule Iancu, ca iniţiator, o să vă rog frumos să veniţi şi dumneavoastră.

(Consultări.)

Bun. Concluzia Comitetului liderilor pe care v-o propun este următoarea: s-au închis dezbaterile generale aici, lăsăm liderii grupurilor şi echipele Domniilor Lor să se uite pe acest proiect care are raport de comisie, deci acolo au ştiut toţi colegii din grupurile politice parlamentare, şi continuăm dezbaterea la acest proiect cu amendamentele, deci, fără dezbateri generale, mâine începând cu ora 10.00. Primul proiect acesta va fi, da?

Domnul Mircea Toader, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vă rog să ţineţi cont, chiar dacă spuneţi că nu mai avem dezbateri generale, eventual, mâine, să ni se dea răspunsul pe care l-am ridicat eu, cel puţin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bineînţeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi inclusiv la domnul Iancu, dar şi Guvernul. Mai ales că aţi spus ceva, interministerial, Guvernul susţine, se angajează. Deci, rugămintea mea este să menţinem totuşi, chiar dacă trecem la amendamente, şi punctele neclare din lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Guvernul României este aici? Avem Guvernul?

Bun. Domnule Iancu, o să vă rog frumos să vină şi Guvernul României mâine, da?

Bun. La ora 10,00 continuăm acest proiect de lege. Mergem la următorul. O să rugăm frumos ca plenul Camerei să invite Guvernul României, stafful tehnic să-l informeze.

Domnule preşedinte Iancu, vă rog frumos să convocaţi şi dumneavoastră din partea Guvernului cel puţin un secretar de stat care să poată să vă susţină în demersul dumneavoastră.

Mulţumesc foarte mult.

Deci rămâne pe ordinea de zi. Continuăm mâine la Pl-x 201/2011 de la amendamente, în prezenţa reprezentantului Guvernului.