|
Domnul Daniel Florea: Solicitare de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Mircea Roşca. Stimate domnule preşedinte, În temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, art.24 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, art.195 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/94 privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art.157 din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art.223 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală, 224 Cod procedură penală, prin raportare la art.202 alin.(1), (3) şi (4) Cod procedură penală, vă adresăm rugămintea de a analiza şi soluţiona, conform procedurilor şi dispoziţiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Mircea Roşca. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la scrisoarea domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiţiei, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, privind încuviinţarea percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Roşca Mirca, inculpat în Dosarul penal nr.192/P/2014. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu adresa nr.2837/C/2014 a înaintat ministrului justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, întocmit în Dosarul nr.192/P/2014 privind pe Roşca Mircea, deputat în Parlamentul României, pentru care, în temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi art.195 alin.(1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, solicită Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Roşca Mircea, inculpat în Dosarul penal nr.192/P/2014, pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorii de caz. Domnul deputat Roşca Mircea este cercetat sub aspectul săvârşirii în concurs real a două infracţiuni de trafic de influenţă. Prima infracţiune prevăzută de art.291 alin.(1) Cod procedură penală raportat la art.7 lit.a) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 alin.(1) Cod procedură penală şi a doua infracţiune prevăzută de art.291 alin.(1) Cod penal, raportat la art.7 lit.a) din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 alin.(1) Cod penal, patru acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii la nivelul cărora s-a realizat influenţa cu aplicarea art.5 alin.(1) Cod penal cu aplicarea finală a art.38 alin.(1) Cod penal. Cererea ministrului justiţiei este însoţită de referatul procurorului de caz cu propunerea de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive, datat 11 noiembrie 2014 şi are ataşată documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv 13 volume de fotocopii ale unor acte din Dosarul de urmărire penală nr.192/P/2014. În conformitate cu prevederile art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea Biroului permanent privind cererea ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Roşca Mircea, inculpat în Dosarul penal nr.1922/P/2014 în şedinţa din 18 noiembrie 2014, în vederea întocmirii raportului prevăzut de art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât în temeiul prevederilor art.53 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ca lucrările comisiei să fie secrete. În conformitate cu prevederile art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, votul a fost secret. Domnul deputat Roşca Mircea, asistat de domnul Alexandru Şerban şi doamna Tănăsică Oana, avocaţi împuterniciţi să desfăşoare asistenţă juridică şi reprezentare, au participat la şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi şi-au prezentat punctul de vedere cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. În urma luărilor de cuvânt şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, precum şi a domnului deputat Roşca Mircea, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot. Au fost prezenţi 23 de deputaţi din numărul total de 27 de membri ai comisiei. După vot, domnul deputat Gabriel Andronache, secretarul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a distribuit buletinele, a precizat faptul că există trei ipoteze: respectiv vot pentru, împotrivă, abţinere pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare; doi - vot pentru împotrivă, abţinere pentru încuviinţarea reţinerii; trei - vot pentru împotrivă, abţinere pentru încuviinţarea arestării preventive. Forma buletinului de vot a fost aprobată de comisie cu unanimitate de voturi. În urma numărării voturilor valabil exprimate, domnul deputat Nicolae-Ciprian Nica a prezentat rezultatul votului: zece voturi pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare, 13 voturi împotriva percheziţiei domiciliare; şase voturi pentru încuviinţarea reţinerii, 16 voturi împotriva reţinerii domnului deputat Roşca Mircea, o abţinere; şapte voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, 15 voturi împotriva arestării preventive a domnului deputat Roşca Mircea şi o abţinere. Membrii Comisiei juridice au constatat că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea unui raport privind aprobarea cererii ministrului justiţiei Robert-Marius Cazanciuc referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Roşca Mircea. Faţă de cele prezentate mai sus, în situaţia în care plenul Camerei Deputaţilor va decide aprobarea cererii ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitor la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Roşca Mircea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi înaintează plenului Camerei Deputaţilor Proiectul de Hotărâre. Proiectul de Hotărâre Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei domiciliare a reţinerii şi arestării preventive a unui deputat În temeiul dispoziţiilor art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, ale art.24 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale art.195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. Camera Deputaţilor încuviinţează percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a domnului deputat Roşca Mircea în dosarul nr.192/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată.
|
|
Domnul Mircea Roşca: Bună seara. Trebuie să vă recunosc că sunt într-o stare de şoc... ceea ce mi se întâmplă. Eu trebuie să clarific nişte lucruri înainte de a citi ceea ce mi s-a întâmplat. Astăzi, la Comisia juridică, am întrebat dacă există o singură probă care să mă incrimineze. Ăsta e rezultatul votului. Văd aici oameni care se bat, PSD-işti, liberali, cine a votat, cum a votat. Cred că au votat oameni care au făcut o analiză şi n-au găsit proba aia. Eu nu am văzut-o, pentru că nu mi s-a dat posibilitatea. E bine să cunoaşteţi că am avut doar o oră şi jumătate să văd dosarul, în raport cu alţi colegi care studiază dosarul de trei săptămâni şi sunt multe, multe alte lucruri care, pur şi simplu, sunt într-un contrast total cu tot ceea ce trebuie să însemne respectul faţă de un parlamentar, de un demnitar, de un om care vine să creeze legi pentru români, pentru România. După cum bine cunoaşteţi, vineri, înaintea alegerilor electorale, am emis un comunicat de presă şi am arătat că doresc ridicarea imunităţii, astfel încât organele de cercetare penală să poată solicita şi efectua orice acte de urmărire penală, aşa cum ar fi făcut faţă de orice cetăţean al acestei ţări. Am arătat că sunt nevinovat şi cred în instituţiile din ţara noastră şi în modul în care acestea îşi îndeplinesc atribuţiile. Cred în continuare în aceste instituţii, dar după ce am văzut dosarul de urmărire penală am ajuns la concluzia că şi organele de cercetare penală pot fi induse în eroare în mod intenţionat de anumite persoane certate cu legea şi moralitatea socială. În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută, şi cu probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracţional organizat şi alte infracţiuni, în prezent aflat sub control judiciar după aproape şapte luni de arest preventiv - a se vedea Dosarul nr.515/105/2014 -, cu scopul de a-şi genera consecinţe penale mai favorabile în propria cauză ce se află pe rolul instanţelor şi dintr-o vendetă personală a pus la cale un plan de discreditare şi învinuire nedreaptă împotriva mea. Denunţătorul, împreună cu un consilier de la Primăria Azuga au făcut o înregistrare tehnică cu ei înşişi, prin care denunţătorul recunoaşte că, în cursul anului 2011, a dat consilierului o sumă de 20000 de euro, iar consilierul arată că a împărţit această sumă cu ceilalţi membri în consiliul din care face parte, respectiv 5000 de euro ar fi remis-o către mine. Aceasta este proba pe care se bazează acuzaţia coniventă şi discuţia dintre cei doi infractori, discuţie la care eu nu am participat şi nici nu am avut cunoştinţă de ea. La acea dată eram un simplu consilier şi nu avem nicio posibilitate reală de a influenţa în vreun mod decizia. Nu există nicio dovadă că suma respectivă a ajuns la mine, ba mai mult, numitul Popescu, acel consilier care susţine că în anul 2011 mi-a dat cei 5000 de euro, a venit la sfârşitul lunii septembrie anul acesta la mine acasă spunându-mi: "Domnule preşedinte, trebuie să vă dau acum, trebuia să vă dau acum patru ani nişte bani şi am venit să vi-i dau acum în campanie." Şi a încercat să-mi lase o sumă de bani în vederea efectuării unui flagrant, aspect pe care aveam să-l constat ulterior. L-am dat afară din curte, am ţipat la el să plece imediat şi să nu mai vină niciodată cu astfel de chestiuni. I-am zis şi telefonic că dacă mai vine la mine cu situaţii din acestea îi fac plângere şi-l dau în judecată. Verificaţi la fila 143 şi următoarea din Volumul ÎC - transcriere convorbire telefonică. Surprinzător, filmarea tentativei de flagrant nu apare în dosarul de urmărire penală. În acelaşi denunţ al individului trimis în judecată pentru grup infracţional organizat, acesta arată că firma vărului meu ar fi obţinut ilegal contracte cu achiziţii publice, cu achiziţie publică. Din întreg dosarul de urmărire penală nu rezultă că subsemnatul ar fi făcut trafic de influenţă pentru ca vărul meu să obţină contracte de achiziţie publică. Acesta a declarat că a obţinut aceste contracte fără ajutorul meu şi că eu nu i-am cerut niciodată vreun folos. Nu există nicio altă declaraţie împotriva mea în acest sens în dosar. Vărul meu, aşa cum rezultă din dosar, ar fi avut încheiate pe o perioadă de 3-4 ani contracte de livrare mâncare la Spitalul judeţean Prahova, contracte perfect legale în valoare totală, reţineţi, de 350 de mii de lei plus TVA. Suma este derizorie în raport cu perioada contractuală derulată pentru a putea măcar plana o suspiciune rezonabilă de trafic de influenţă pentru obţinerea unor astfel de contracte, păguboase, de altfel, pentru vărul meu, care a şi intrat în procedură de insolvenţă. DNA Ploieşti a cerut arestarea preventivă pentru vărul meu, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins solicitarea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat un vot negativ dosarului de urmărire penală, arătând în mod clar că situaţia de fapt nu a fost corect reţinută şi nu îmbracă forma unei infracţiuni pe care se poate dispune arestarea preventivă. Consider că maniera în care denunţătorul şi complicele acestuia au înţeles să prezinte organelor de cercetare penală situaţia de fapt este cel puţin nedreaptă şi periculoasă. Se creează un precedent în care două persoane certate cu legea şi moralitatea să poată să regizeze un astfel de scenariu şi să compromită cariera şi reputaţia oricărei persoane, indiferent din care partid politic face parte. Din păcate, există în societate persoane care utilizează delaţiunea în alt scop decât cel legal, pentru vendete sau beneficii personale. Oricare dintre noi putem fi subiectul acestor scenarii şi nu este de dorit ca aceste înscenări ale unor persoane cu probleme grave de natură penală să poată fi validate de plenul Camerei Deputaţilor. Consider că şi eu ca noi toţi, de altfel, indiferent de culoarea sau formaţiunea politică, indiferent de certurile şi divergenţele dintre noi, dintre opiniile şi proiectele noastre beneficiez de prezumţia de nevinovăţie şi de dreptul la imunitate în faţa acestor scenarii rău intenţionate care au reuşit să inducă în eroare DNA Ploieşti. Sper din suflet să nu reuşească să inducă în eroare şi membrii Camerei Deputaţilor. Vreau să mai arăt că în opinia avocaţilor această urmărire penală s-a derulat cu încălcarea dreptului la apărare şi cu încălcarea drepturilor procedurale. Am fost chemat la DNA exact în săptămâna dinaintea alegerilor. Mi s-a spus că nu este necesar să dau declaraţie şi mi s-a comunicat să mă prezint miercuri pe 19.11.2014. Ulterior am aflat din presă comunicatul DNA şi cererea de ridicare a imunităţii. Vă rog să vă aplecaţi cu atenţie asupra acestei cereri prin care s-a solicitat încuviinţarea percheziţiei, a reţinerii şi arestării. Motivele invocate de DNA în referat nu pot constitui motive temeinice pentru un vot favorabil. În ceea ce priveşte cererea de efectuare a percheziţiei, DNA nu motivează în niciun mod de ce o astfel de măsură ar fi justificată în raport de pretinsele fapte pentru care sunt cercetat. Astfel, pentru pretinsele fapte din 2011 o percheziţie nu ar fi de natură să conducă la aflarea adevărului în prezenta cauză, ci la o întinare a imaginii unui deputat al României. Cu toţii avem familii, copii şi o intruziune de acest gen, deşi legală, nu ar crea decât panică şi insecuritate. În ceea ce priveşte cererea de încuviinţare a reţinerii, aceasta este o premieră, în toate celelalte cazuri o astfel de solicitare nu a existat şi nici nu se justifică. Această măsură a reţinerii ar justifica doar un beneficiu mediatic, iar nu scopul unui proces penal, respectiv aflarea adevărului şi buna desfăşurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este supusă vreunui control al unui judecător de drepturi şi libertăţi. În ceea ce priveşte arestarea preventivă, consider că în cauză DNA Ploieşti nu a făcut dovada existenţei unei suspiciuni rezonabile că eu, Mircea Roşca, aş fi săvârşit o faptă penală. Dacă respectivul consilier ar fi luat o sumă de bani, aceasta nu a ajuns la mine niciodată. Nu există nicio probă că aş fi făcut trafic de influenţă pentru vărul meu, pentru obţinerea unor contracte ilegale. Este absurd să se susţină că aş fi avut beneficii de pe urma vărului meu, întrucât una din maşinile conduse de mine este în leasing pe firma vărului meu. Cu toţii folosim maşini proprii ale verilor, ale părinţilor, soţiilor, prietenilor, asta nu înseamnă că suntem infractori. De asemenea, afirm că DNA Ploieşti când a susţinut că am primit de la vărul meu lucrări în construcţii, respectiv edificarea unui zid, nu a cunoscut faptul că zidul este chiar al vărului meu, pentru că ne aflăm în indiviziune cu proprietăţile. Toate aceste susţineri le voi proba cu acte, cu declaraţia mea, cu expertiză etc. şi-mi voi demonstra nevinovăţia, întrucât până în prezent nu am putut să-mi fac probe, pentru că nu am ştiut de existenţa acestui dosar. Prin referatul DNA se solicită ridicarea imunităţii, pentru că un deputat prezintă pericol public, în virtutea funcţiei, întrucât are un cerc relaţional extins. Dacă validăm asta, înseamnă că instituim o prezumţie conform căreia oricare dintre noi, deşi am fost de bună-credinţă, deşi am respectat mereu legea, fiecare dintre noi este sau poate fi un traficant de influenţă din cauza cercului relaţional în care ne aflăm în virtutea funcţiei. Nu mă voi ascunde niciodată în spatele vreunei funcţii şi nu voi încerca să profit de calitatea de demnitar pentru a fugi de justiţie, nu mă ascund în spatele imunităţii parlamentare, însă în două ore cât am reuşit să citesc dosarul, deşi ceilalţi colegi deputaţi au avut săptămâni întregi la dispoziţie, am constatat că oricare dintre noi, orice deputat poate fi la mâna unor delincvenţi ce regizează conversaţii în vederea producerii de consecinţe juridice. Mă declar pro votului favorabil al ridicării imunităţii, dar el trebuie să justifice interesul ţării, al legii, al cetăţenilor, nu pentru a da satisfacţie unor infractori certaţi cu moralitatea. Ne aflăm într-un moment politic de tranziţie când alegătorii noştri ne-au tras un semnal de alarmă că doresc altceva pentru ţara lor. Trebuie să înţelegem cu toţii şi noi aici, cât şi alegătorii noştri ce înseamnă această imunitate şi scopul pe care legiuitorul l-a avut când a legiferat-o, şi anume acela ca un deputat să poată fi protejat de infractori, de delicvenţi, astfel încât să putem să ne exercităm funcţiile liberi, fără să ne fie teamă de apartenenţa noastră politică, de proiectele şi ideile noastre, să ne facem treaba potrivit legii, în beneficiul cetăţeanului. Noi, deputaţii, trebuie să fim un exemplu de legalitate şi transparenţă. Eu personal sunt şi voi fi mereu. Trebuie să credibilizăm această instituţie prin votul nostru responsabil în raport cu dispoziţiile legale, iar nu în funcţie de contextul politic existent. Cu toate astea, rămân consecvent, nu m-a obligat nimeni şi nu mi-a cerut-o nimeni: fac politică de 16 ani în Partidul Naţional Liberal şi n-o să permit nimănui să-mi dea vreodată un ordin şi să-mi spună ce să fac cu judecata mea şi cu decizia mea. Este o decizie personală şi, aşa cum am dat în comunicat, o menţin în continuare, să rămân consecvent şi sper să nu rămân singurul. Şi cer Camerei Deputaţilor să mi se ridice imunitatea parlamentară. Sunt total nevinovat, este o dramă ce mi se întâmplă şi, din păcate, sunt o victimă a contextului politic. Dacă vrem un nou început, într-o Românie nouă, nu trebuie să mai generalizăm. Nu toţi suntem la fel, unii sunt educaţi, alţii sunt frumoşi. Unii sunt inteligenţi, iar alţii sunt proşti. Unii sunt pesedişti, iar alţii sunt liberali. Unii sunt hoţi şi au devalizat ţara, iar alţii sunt cinstiţi. Din păcate pentru mine, într-o ţară în care toţi hoţii se disculpă, este greu să-mi demonstrez nevinovăţia. Rămâne întrebarea pusă de mine la Comisia juridică astăzi, există măcar o probă care să mă încrimineze în acest dosar? Mulţumesc. (Aplauze.)
|