|
Domnul Mihai Lupu: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Propunerii legislative privind combaterea consumului de droguri în trafic, precum şi în cazul persoanelor care lucrează în domenii ce reprezintă riscuri crescute pentru siguranţa, securitatea şi sănătatea terţilor. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, în fond, cu dezbaterea Propunerii legislative privind combaterea consumului de droguri în trafic, precum şi în cazul persoanelor care lucrează în domenii ce reprezintă riscuri crescute pentru siguranţa, securitatea, şi sănătatea terţilor. Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi art. 92 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 11 februarie 2014. La fel, propunerea legislativă a fost avizată de Consiliul Legislativ cu adresa nr. 1040 din 27 septembrie 2013. Guvernul României, în punctul său de vedere, transmis cu adresa nr. 113 din 24 ianuarie 2014, nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au examinat propunerea legislativă şi documentele conexe, în şedinţa din data de 11 iunie 2014. Din numărul total de 18 membri ai Comisiei pentru sănătate şi familie au participat la şedinţă 16 deputaţi, respectiv 18 deputaţi din totalul de 20 de membri, ai Comisiei pentru transporturi şi infrastructură. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi cei ai Comisiei pentru sănătate şi familie, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative privind combaterea consumului de droguri în trafic, precum şi în cazul persoanelor care lucrează în domenii ce reprezintă riscuri crescute pentru siguranţa, securitatea şi sănătatea terţilor. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|