Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.159/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2015

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (PL-x 580/2015) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 580/2015

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Din partea iniţiatorilor? Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Din partea comisiei... comisiilor, scuzaţi-mă, reunite, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, domnul preşedinte Bogdan Ciucă.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Raportul este comun, realizat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat.

Cele două comisii au fost sesizate cu dezbatere în fond pe acest proiect.

Precizăm că, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din data de 7 septembrie 2015, respectând, evident, prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Consiliul Legislativ, după ce a analizat propunerea, a avizat-o favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă prin avizul transmis în 17 septembrie 2015.

În esenţă, proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 cu referire la reglementarea accesului la datele deţinute de furnizorii de servicii şi comunicaţii electronice, răspunzând, totodată, şi criteriilor formulate de Curtea Constituţională.

Actul normativ aduce clarificări privind categoriile de date care sunt deţinute şi prelucrate de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţelele publice de comunicaţii în scopul derulării activităţilor comerciale proprii, precum şi în cadrul activităţilor de asigurare a serviciilor de comunicaţii electronice, fără să impună obligaţii suplimentare de reţinere.

Modificări şi completări aduse Legii nr. 506 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice au fost elaborate, avându-se în vedere cerinţele prevăzute de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, Directivele europene referitoare la protecţia datelor personale şi la protecţia vieţii private în sectorul acesta de reglementare, precum şi proiectul de regulament al Uniunii Europene, aflat deja în dezbatere, Constituţia României şi celelalte acte normative.

La dezbaterea proiectului de lege au fost invitaţi, în calitate de instituţii interesate pe subiect, mai multe entităţi, inclusiv Ministerul pentru Societatea Informaţională, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi Consiliul Superior, evident, al Magistraturii.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii şi de către invitaţi, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se propună plenului Camerei spre dezbatere şi adoptare proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, evident cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa nr.1 la prezentul raport, cu precizarea că amendamentele respinse sunt redate în Anexa nr. 2 a raportului.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog, domnule Cernea, ce doriţi?

După ce vorbesc liderii grupurilor parlamentare. Aţi uitat?

Dezbateri generale.

Domnul Máté András-Levente, liderul Grupului parlamentar al UDMR.

Doamna Schelean, imediat.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cum bine se cunoaşte, proiectul de lege este rezultatul unor consultări la Cotroceni şi liderii partidelor politice au semnat, într-adevăr, acest proiect de lege.

Dar, din câte ştiu eu, doi lideri au semnat cu obiecţiuni, respectiv domnul preşedinte Kelemen Hunor şi reprezentantul Grupului minorităţilor, domnul lider Pambuccian, iar obiecţiunile se referă tocmai la faptul că acest proiect de lege, în forma în care este acum prezentat de către comisie, încalcă, printre altele, o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională cealaltă lege care a încercat să introducă aceste aspecte privind datele de trafic. Încalcă, pentru că nu este vorba despre o protecţie sigură a datelor personale, nu respectă dreptul la o viaţă privată, fiind încălcat astfel tot ce înseamnă această decizie a Curţii Constituţionale. De asemenea, este încălcată şi o decizie a Curţii Europene, prin care Directiva nr. 24/2006 a fost declarată invalidă, tocmai acea directivă care permitea reţinerea acestor date de trafic pe o perioadă de maximum doi ani, de la şase la doi ani.

În proiectul de lege pe care îl dezbatem astăzi, această perioadă este mărită şi peste acea directivă care a fost declarată nevalidă tocmai pentru acest aspect, că nu respectă acest termen şi nu respectă dreptul la viaţă privată. Noi propunem, adică nu noi, comisia şi colegii care au votat propun o perioadă de trei ani, fapt care este inacceptabil atât din punct de vedere al jurisprudenţei Curţii Europene, cât şi privind încălcarea dispoziţiei unei decizii a Curţii Constituţionale care este obligatorie pentru toţi. Fapt pentru care, în funcţie de cum vor evolua dezbaterile şi cum vor fi eventual adoptate amendamentele respinse, pe care spun de acum că le voi susţine, vom lua decizia cum vom vota.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Doamna deputat Schelean.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Valeria-Diana Schelean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Suntem astăzi în faţa unui vot extrem de important în primul rând pentru securitatea României.

România se află într-un context regional extrem de complicat şi volatil, iar criza refugiaţilor din Orientul Mijlociu nu face decât să sporească potenţialele pericole şi provocări cu care va trebui să se confrunte ţara noastră în viitorul apropiat.

Proiectul de lege pe care-l votăm astăzi a însemnat mereu o provocare, cum să asiguri în cel mai eficient mod protecţia şi siguranţa cetăţenilor fără să aduci atingere aspru drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

PNL a susţinut mereu că este necesar să fie găsit acest echilibru şi suntem bucuroşi să vedem că observaţiile şi propunerile noastre au avut succes.

A fost nevoie de o întâlnire la Palatul Cotroceni, la iniţiativa şi sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a găsi o rezolvare la această dilemă şi pentru a ajunge la un consens politic, iar astăzi votăm un proiect de lege într-o formă mult îmbunătăţită, care răspunde tuturor rezervelor exprimate în societate şi răspunde, totodată, criticilor formulate de către Curtea Constituţională.

Au fost introduse garanţii noi pentru a proteja dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, având în vedere că această lege stabileşte condiţiile în care furnizorii prelucrează anumite categorii de date cu caracter personal din domeniul comunicaţiilor electronice.

Practic, principala îngrijorare, că datele cu caracter personal vor fi accesate fără un control legal, a fost înlăturată. Prezenţa instanţei de judecată în această procedură de acces a datelor oferă garanţia protejării statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Faptul că există un consens politic larg pe marginea acestui proiect de lege înseamnă că există perspective reale că statul de drept va fi protejat de către toate partidele politice şi că valorile democraţiei, inclusiv cele referitoare la libertate şi dreptul la viaţă privată vor fi apărate.

Consecvent cu poziţiile sale anterioare şi în spiritul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, PNL va vota în favoarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte luări de cuvânt? Nu.

Domnul deputat Remus Cernea, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Consens pe astfel de legi a mai existat. Şi la Curtea Constituţională legea a fost declarată neconstituţională, aşa cum am avertizat de la acest microfon.

Tema este una extrem de sensibilă, dezbaterea, însă, din nou lipseşte. Faptul că s-a discutat la Cotroceni este insuficient. Nu s-a discutat în societate şi nici nu se ţine cont cu adevărat de obiecţiile şi criticile pe care le-a menţionat şi domnul Máté András mai devreme.

În plus, noi avem un regulament care prevede că, pentru dezbaterea din plen, raportul trebuie adus cu cel puţin trei zile înainte dacă este o lege în regim de urgenţă şi cel puţin cinci zile dacă este o lege în regim normal. Raportul are data de ieri, 22 septembrie. Din nou suntem puşi să discutăm şi eventual să adoptăm, la votul final, o lege, cu încălcarea Regulamentului.

Cât vor mai continua aceste abuzuri, domnule preşedinte?

Dumneavoastră sunteţi garantul respectării Regulamentului şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie atent şi la aceste chestiuni de procedură, nu numai la cele de fond.

Eu vă mulţumesc foarte mult, însă, din nou, ne îndreptăm spre un abuz care cred că va fi la un moment dat sancţionat de Curtea Constituţională sau într-un alt mod, dar, cu siguranţă, această cale de adoptate a legislaţiei pentru cetăţenii români nu e una corectă, nu e una justă. Va duce la noi abuzuri.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul preşedinte Ciucă.

Eu nu pot să vă mai conving că nu e niciun abuz aici, dar vă folosiţi şi dumneavoastră o platformă. Este foarte frumos, că sunteţi parlamentar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Nu este neapărat o declaraţie politică şi nu este o declaraţie politică, vreau să fac câteva precizări cu privire la concluziile la care am ajuns în comisie, întrebându-ne şi noi ca indivizi, în primul rând, dacă este bine sau nu este bine să abordăm cu toate temerile care există în piaţă pe acest subiect şi pe care le-am preluat şi noi şi le-am dezbătut în forumul nostru interior sau în dezbaterile din comisie.

În primul rând, am constatat că marea - nu fac referire la cei care au vorbit mai devreme - dar marea majoritate a celor care abordează subiectul îl abordează aşa, foarte pe lângă el, şi deloc concret. Nu vorbim nici de Legea privind cartelele pre-pay, nu vorbim nici de ascultările acelea la care stă cineva şi ascultă o convorbire, vorbim despre cu totul altceva în acest proiect de lege şi cred că ăsta a fost şi motivul pentru care a existat consens şi toţi liderii politici au semnat proiectul de lege. Acesta a fost primul semn pentru noi că nu vorbim de o încălcare, vă daţi seama că un asemenea subiect probabil că ar fi putut fi exploatat politic ori de putere, ori de opoziţie şi nu s-a exploatat tocmai pentru că nu creează vulnerabilităţi la care ne gândim noi fără să cunoaştem textul de lege.

În primul rând, legea are în vedere nu ascultarea convorbirii, aşa cum ne imaginăm noi că se întâmplă, o serie de funcţionari cu ureche muzicală stau şi ascultă la o galenă care, din când în când, hârâie o convorbire.

Noi vorbim aici despre ce informaţii? Datele de identificare a echipamentului, datele tehnice ale furnizorului de servicii de comunicaţie destinate publicului, care să permită identificarea amplasamentului echipamentelor de comunicaţii. Acesta este obiectul.

Mai departe. Curtea Constituţională, în mod corect, spunem noi - şi am abordat acest subiect în dezbaterile Comisiei juridice şi faptul că respectiv Comisia pentru drepturile omului a dat aviz favorabil după ce a discutat acest aspect este un lucru care întăreşte opinia la care s-a ajuns cu majoritate de voturi - a spus că rolul judecătorului trebuie să fie în toată această procedură faţă de prima formă a proiectului. Şi, într-adevăr, s-a introdus că numai cu acordul judecătorului se poate întreprinde orice operaţiune într-una din procedurile prevăzute de lege.

Şi ultimul... Aici discutăm, dacă vreţi, pe un proiect de lege care vizează organizarea justiţiei. Noi vorbim de un alt proiect de lege aici.

Şi nu în ultimul rând, vreau să dau citire unui text de lege, unul dintre amendamentele care fac obiectul proiectului şi care spune nu că trebuie reţinute datele trei ani, cel puţin, ci spune că trebuie şterse datele mai devreme de trei ani. Deci îi dă posibilitate operatorului, dacă nu există cumva un caz excepţional şi nu a fost clasificată informaţia respectivă într-o anumită categorie, îl obligă să şteargă datele nu mai târziu de trei ani. Trebuie, şi citez, dacă vreţi: "Trebuie să fie şterse (...), atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării" evident, sau anonimizate, dacă nu intră în categoria acelor informaţii.

Există, evident, temeri datorită subiectului, există evident temeri datorită istoriei noastre, dar cred că nu aici putem să le rezolvăm, pentru că acest proiect de lege, practic, dă posibilitatea, impune, nu dă posibilitatea, ca judecătorul să joace un rol important pentru demararea acestei proceduri, face referire doar la date care vizează echipamente, localizare ş.a.m.d. şi obligă operatorii ca dacă informaţia respectivă nu este intrată în categoria specială de informaţii, în maximum trei ani de zile, să o şteargă... sau pe procedura anonimizării.

Asta era singura observaţie pe care vroiam s-o fac.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai sunt alte intervenţii?

Domnul Duvăz, procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Pe fondul problemei s-au exprimat destule opinii ca să ni se contureze şi nouă opinia ceva mai mult decât era făcută.

Ca procedură, însă, aici s-a invocat de mai multe ori faptul că a existat un consens în discuţiile purtate de preşedintele ţării cu liderii politici ai partidelor.

Vreau să atrag atenţia că acest consens nu trebuie neapărat să-şi găsească reflexul şi vorbesc de principiu, încă o dată, nu vorbesc de fondul problemei, să-şi găsească reflexul în votul dumneavoastră. Votul, aşa cum spune Constituţia, nu este imperativ şi indiferent de acordul preşedinţilor politici sau, în fine, preşedinţilor de partide, dumneavoastră sunteţi obligaţi de Constituţie să votaţi în legătură cu opinia pe care v-o formaţi fiecare în parte în urma acestor dezbateri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Ciucă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Corectă observaţia domnului deputat Duvăz. Eu am adus în discuţie faptul că au semnat toţi liderii nu ca un argument care să vă convingă, ci doar am spus, bănuiesc că faptul rezolvării problemelor de constituţionalitate a condus, iată, la semnarea de către toate grupurile politice, fără să joace politic, a acestui proiect de lege.

Şi mulţumesc pentru observaţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Intrăm pe amendamente. Sunt şase amendamente admise, patru respinse.

Domnul Máté András este cu primul amendament respins, că este înaintea amendamentului admis.

Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Înţeleg, domnule preşedinte, că s-au votat punctul 1, punctul 2 şi punctul 3 din raport, urmează punctul 4, unde am amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, iertaţi-mă, aşa este, aveţi dreptate. Eu mă uităm la art. 5 şi eram liniştit că la art. 5 dumneavoastră eraţi cu alin. (1).

Numai o secundă.

Dacă la Anexa nr. 1, amendamente admise, la primul amendament sunt obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al doilea amendament? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea amendament? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

La punctul 4 ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Patru. Aici am eu...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aici sunteţi dumneavoastră. Da. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Da.

Deci, mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, probabil că suntem un pic mai sensibili, dar, totuşi, dreptul la o viaţă privată şi a face un stat poliţienesc trebuie pus în echilibru şi, pe cealaltă parte, într-adevăr, trebuie avut grijă în ziua de astăzi ca tot ce înseamnă infracţionalitate să poată fi depistată şi sancţionată. Dar propunerea vizează completarea termenului la 3 ani şi prevede ştergerea sau transformarea în date anonime a datatelor de trafic. Şi, corect s-a spus de la acest microfon, de către preşedintele Comisiei juridice, datele de identificare a aparatului, dar şi amplasamentul.

Ce înseamnă acest lucru?

Dacă astăzi, de exemplu, vorbesc cu distinsul meu coleg, domnul lider Marian Neacşu la telefon, el fiind în Bucureşti, eu fiind la reşedinţă, în municipiul Cluj-Napoca, peste trei ani de zile dacă cineva doreşte să solicite şi să verifice cu cine a vorbit de pe numărul meu de mobil, ce perioadă a vorbit şi de unde a vorbit, peste trei ani de zile se poate solicita că, într-adevăr, subsemnatul, fiind în municipiul Cluj-Napoca, l-am sunat pe distinsul meu coleg şi am avut o convorbire de trei minute.

Apare codul de identificare al aparatului meu, mobilului meu, apare numărul de identificare al mobilului colegului meu, dar mai apare încă ceva: de unde am sunat eu, de unde a ieşit semnalul şi unde a intrat semnalul. Şi mă întreb: oare, acest lucru chiar este necesar pentru a lupta împotriva infracţionalităţii? Adică, după trei ani de zile să ai dreptul să soliciţi aceste informaţii?

Unii lideri au semnat şi au spus că da.

Eu spun că nu. Eu spun că nu, nu e necesar şi de ce nu e necesar. Nu pentru că se vor obţine doar date, pentru că se încalcă anumite principii care stau la baza unui stat de drept, inclusiv Constituţia noastră spune că omul are dreptul la o viaţă personală.

Astfel, dacă vom vota şi veţi vota aşa acest amendament, fără a reduce această periodă măcar la şase luni de zile, vom încălca Decizia Curţii Constituţionale nr. 440/2014, unde în motivare, la pct. 24, 25, 27, 28, 30, 32 se spune clar că se încalcă anumite articole din Constituţia României.

De asemenea, vom încălca Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 8 aprilie 2014, care a declarat nevalidă Directiva 24/2006, directivă care limita această perioadă între 6 luni şi 2 ani. Deci Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nici măcar până la doi ani nu a admis obţinerea acestor date, iar noi vrem să votăm prelungirea la trei ani. Păi, daţi-mi voie să fie secret de unde am vorbit, cât am vorbit şi ce am vorbit după şase luni de zile, că dacă este vorba de vreo acţiune a unui infractor cred că toate instituţiile statului trebuie să prevadă, adică să aibă aceste date anterior convorbirii, şi deja funcţionează interceptarea convorbirilor telefonice şi 2, dacă aflu în aceeaşi zi, păi, timp de şase luni are posibilitatea de a identifica de unde a sunat şi cu cine a sunat acea persoană.

Deci, pe lângă aceste fapte, dacă tot suntem o ţară care respectă Tratatul Uniunii Europene, ţin să învederez distinşilor mei colegi, domnule preşedinte, că prin adoptarea acestui articol, aşa cum a fost propus de comisie, se încalcă art. 7, art. 8 şi art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care se referă la vieţi private, la protecţia datelor cu caracter personal.

Eu ştiu că o să aveţi o decizie luată, pentru că trebuie să votaţi împotriva eventualei decizii şi semnături a liderilor de partid, dar gândiţi-vă bine că unii lideri de partid au semnat, au iniţiat anumite proiecte şi vedeţi unde ajunge lumea! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Preşedintele comisiei, domnul Ciucă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Ceea ce a ridicat ca o problemă demnă de luat în considerare domnul Maté, cu seriozitate am abordat-o şi noi în comisie şi am alocat un timp important dezbaterii pe acest subiect.

De altfel, cu privire la toate problemele semnalate de domnul

Maté, noi în comisie, suntem foarte atenţi, pentru că domnul Maté este un profesionist care are şi simţul juridic necesar identificării unor anumite probleme. Asta a făcut să alocăm un timp important şi să analizăm şi propunerea domnului Maté, şi amendamentul semnat de lideri.

Acum, înţeleg aşa, că preocuparea este desecreti...., să rămână secretă, nu?, data, informaţia respectivă, şi atunci cred că nu se mai pune problema unei perioade. Deci, dacă noi considerăm că informaţia nu trebuie să existe, atunci dreptul acesta ar trebui să ne gândim că e valabil şi atunci când vorbim de şase luni, şi când vorbim de o perioadă de reţinere, eventual, de trei ani sau de 100 de ani. Nu putem spune că un drept fundamental la care facem referire e valabil şase luni sau e valabil după şase luni.

Deci, dacă problema dreptului este de luat în discuţie, nu vorbim de perioadă. Dar pentru că nu problema dreptului este luată în discuţie, de aceea toate actele normative europene, interne, constituţionale sau având alte izvoare nu discută despre dreptul în sine, ci despre perioadă.

Considerăm că, atâta vreme cât textul de lege obligă să se şteargă acele date până în perioada de trei ani de zile este un lucru câştigat din punct de vedere al celor care au asemenea temeri, şi stăteam în comisii şi ne gândeam, şi vă spun sincer că iniţial am avut exact aceeaşi viziune cu colegul meu, domnul Maté, dar mă gândeam că, totuşi, informaţia asta ar fi utilă în cazul în care astăzi, într-un context, eu ştiu, care ţine de acte de terorism, două sau trei persoane spun că nu se cunosc. Dar văzând că acum doi ani sau acum trei ani de zile au comunicat către terţe persoane din aceeaşi Cameră sau au comunicat între dânşii aflându-se la Bucureşti sau la Galaţi - nu fac referire, evident, la colegii noştri nici de la Cluj, nici de la Bucureşti -, cred că ar fi un instrument suficient de important de luat în seamă de noi, pe care să-l dăm la dispoziţia celor care se vor ocupa de un asemenea caz să demonstreze că cei care spun că nu se cunosc şi pe care noi îi suspectăm într-un context de ameninţare teroristă astăzi se cunoşteau de mult, şi nu o singură dată, ci de mai multă vreme, şi ne pot conduce la concluzii care să facă, repet, dosarul să curgă mai departe şi acţiunile de prevenţie să fie luate cu înţelepciune şi utile, în timp util.

Eu cred că preocupările şi temerile noastre nu pleacă de la textul de lege şi nici de la instrument, pleacă de la experienţele noastre istorice. Am acumulat temeri, de pe vremuri, dinainte de ’89, poate şi după, dar temerile noastre nu pleacă de la textul de lege, ci pleacă de la oameni.

Dacă avem o problemă cu oamenii, cum se spune aici - vezi procedura în faţa instanţei sau alte proceduri - haideţi, să rezolvăm problema acolo, dar nu textul de lege este vulnerabil sau ne vulnerabilizează astăzi. Este opinia la care au ajuns colegii noştri din Comisia juridică luând în dezbatere foarte serios ceea ce a ridicat domnul Maté, colegul nostru.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Pregătiţi-vă cartelele, vă rog frumos.

Supun votului amendamentul respins, la Anexa nr. 2, amendament respins al domnului deputat Maté.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

21 de voturi pentru, 8 abţineri, 79 de voturi împotrivă. Respins.

Supun amendamentul admis de la poziţia 4, amendamente admise. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Vă mulţumesc.

98 de voturi pentru, 6 abţineri, 13 voturi împotrivă. Admis.

Domnul Maté, aveţi un amendament şi la acesta.

La art. 5 alin. (21), nu?

Cel de-al doilea amendament respins. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte, la fiecare amendament am acelaşi argument. Şi mare atenţie: deci nu înseamnă că până la trei ani au obligaţia operatorii de date să menţină aceste informaţii despre care eu vorbesc, timp de trei ani. Dacă în perioada asta de trei ani cineva, o instituţie, solicită aceste date, în mod obligatoriu se vor păstra şi mai mult de trei ani. Trei ani se menţin aceste date, chiar dacă nu s-au solicitat de către nicio instituţie din România date cu privire la tot ce înseamnă comunicare şi date.

Următorul, deci susţin şi acest amendament prin care cred că termenul de şase luni este corect, dar dacă dumneavoastră consideraţi că timp de trei ani trebuie păstrat de către operator, pentru a evita vreo faptă infracţională, care se va depista, probabil, după 5, 6 ani şi ajută la identificarea persoanei după trei ani, păi cred că aceste instituţii ar trebui să închidă porţile mâine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pregătiţi-vă cartelele pentru cel de-al doilea amendament respins din anexa 2, amendamente respinse.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

20 de voturi pentru, 11 abţineri, 88 de voturi împotrivă. Respins.

Supun votului amendamentul de la... o secundă, vă rog, punctul 5, amendamente admise.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Vă mulţumesc.

101 voturi pentru, 8 abţineri, 12 voturi împotrivă.

Admis.

La art. 121, domnul deputat Maté mai are... da. Poziţia 3.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Poziţia se referă la primul alineat din art. 12. Într-adevăr, în comisie am dezbătut dacă aşa cum este formulat în proiectul de lege şi apare în raport ca amendament admis şi susţinut de comisie este corect sau nu.

Totul se referă la rolul activ al instanţei de judecată. Adică, onorata instanţă, completul de judecată va putea solicita aceste date sau e nevoie de o cerere în acest sens de la cineva? Şi, sigur că da, se va spune că există mai multe faze ale procesului penal, dar atunci când ajunge în faza de judecată, din păcate, şi n-am fost atent nici eu când s-a adoptat Codul de procedură penală, părţile nu sunt puse chiar pe picior de egalitate, deşi în alte state aşa este şi părţile în procesul penal sunt inculpatul şi procurorul care acuză. Şi mă întreb atunci dacă cumva instanţa, într-un proces - probabil că numai la aceste aspecte se referă mai ales obţinerea de date - va spune că: "aşa constat eu, că nu voi putea admite acuzarea procurorului, pe motiv că nu a solicitat toate datele sau n-a instrumentat în mod corect şi rechizitoriul nu este susţinut de probe. Ia să solicit eu, în baza rolului activ, nişte date. Să obţin dacă retroactiv, într-adevăr, acea persoană a fost undeva, a comunicat cu cineva" şi aşa mai departe.

Dar aceste drepturi la apărare pe care le are procurorul, dreptul de acuzare, nu-l au nici inculpaţii şi nici avocatul inculpatului, deci dreptul la apărare va fi oarecum viciat şi balanţa se va înclina în favoarea acuzării. Eu cred că instanţa n-ar trebui să aibă rolul activ ca după trei ani să solicite date. Poate să solicite, şi este trecut mai jos, deci instanţa de judecată, la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, poate solicita şi instanţa acordă acest drept că, da, într-adevăr, aceste date pot fi puse la dispoziţia acestor instituţii.

Asta este esenţa amendamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul preşedinte Ciucă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Aşa cum amintea şi domnul deputat Maté, în comisie, o dezbatere şi frumoasă din punct de vedere juridic, şi interesantă, şi aplicată a fost generată de acest amendament propus de iniţiatori şi, evident, de amendamentul propus de colegul nostru Maté.

Bun. Mă întorc la temerile generate nu de lege, ci de cei care aplică legea şi ăla este un alt subiect.

În esenţă, dezbaterile au plecat de la propunerea domnului Maté ca instanţa să nu poată solicita autosesizându-se, da, de la sine putere aceste informaţii. În primul rând, Codul de procedură penală stabileşte că în cadrul unui proces, pe lângă părţi, instanţa se poate autosesiza pentru a demara orice altă procedură, solicita orice altă informaţie, primul aspect, deja consacrat, noi nu mai avem aici ce discuta despre el.

Al doilea aspect este faptul că cine poate solicita sau să aprobe o solicitare din partea unui organism evident că poate s-o facă şi din proprie iniţiativă, asta ca regulă generală.

Şi al treilea argument, care în opinia mea este cel mai puternic este faptul că instanţa în mod normal şi corect trebuie să se afle între cel care acuză şi cel care este acuzat.

Între avocatul acuzării, să spunem, şi avocatul apărării. Deci, trebuie să fie undeva la mijloc, independentă şi imparţială. Eu despre o asemenea instanţă vorbesc, când scrii un text de lege. Dacă vorbim de comportamentul instanţei, vorbim de un alt sediu al materiei şi ăsta este şi motivul pentru care au fost invitaţi la dezbateri şi membrii CSM-ului. Unul dintre motive. Păi, dacă sunt acuzaţi, iar eu, ca parte, gândesc că o asemenea informaţie mă poate ajuta, întorcând, dacă vreţi, în oglindă argumentul de mai devreme, demonstrând că la data respectivă eu n-am avut niciun contact cu domnul Maté, care se afla la Cluj, solicit instanţei: "Domnule, eu nu sunt, uitaţi, cereţi toate datele!", iar instanţa, în lumina sa, judecătorul poate să spună: "Ia, domnule, ia daţi-mi, tu operator, ia dă-mi tu datele să mă edific eu, are dreptate procurorul, ați fost împreună în data respectivă, aţi comunicat?" Şi instanţa va constata că nu am comunicat şi că procurorul nu are dreptate.

Deci, practic, dând posibilitatea - care cumva e superfluu prezentată aici - pe care o are prin Codul de procedură civilă ca instanţa, ce se află la mijloc, între părţi, independentă, echilibrată, să se autosesizeze pentru clarificări, cerând din proprie iniţiativă aceste date, eu cred că mă protejează pe mine, cel care sunt de cealaltă parte a procurorului, pentru că procurorul deja are această posibilitate sesizând direct instanţa, conform textului de lege.

Problema mea era ca cel posibil abuzat în dreptul meu să pot să am acelaşi instrument ca procurorul şi să-i cer instanţei sau instanţa văzând că ceva nu e în regulă, să ceară din proprie iniţiativă clarificări în acest domeniu şi în această materie.

Eu cred că tocmai articolul acesta nu numai că vine în consonanţă cu celelalte prevederi legale, dar cred că reechilibrează părţile în faţa instanţei - şi mă refer la procuror care are deja acest instrument -, dând posibilitate şi celeilalte părţi, respectiv instanţei, fără solicitarea procurorului, să facă o asemenea verificare.

Vă garantez că, dacă procurorul consideră că proba este în avantajul acţiunii sale, va solicita şi are acest instrument. Problema noastră aici a fost să rezolvăm cealaltă parte, să-i dăm acelaşi tratament şi egalitate de arme în apărare, introducând, pentru a doua oară, dacă vreţi, pentru că a făcut-o Codul de procedură penală, posibilitatea instanţei, care în mod normal nu este parte cu procurorul, nu este parte nici cu avocatul apărării sau cu cel acuzat, ci este echilibrată şi echidistantă.

Dacă avem dubii cu privire la aplicarea textului de lege, indiferent cum am scrie noi textul de lege, dubiile acelea dacă sunt rezonabile vor trebui rezolvate într-un alt cadru normativ, dar textul acum, articolul, aşa cum este el scris, dând posibilitate instanţei fără solicitarea procurorului să clarifice nişte lucruri, cred că, de fapt, dăm posibilitate pentru a se consolida procedura apărării.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Supun la vot amendamentul respins de la poziţia 3, Anexa nr. 2.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Bun. 15 voturi pentru, 12 abţineri, 86 de voturi împotrivă. Şi această propunere a fost respinsă.

Supun amendamentul de la poziţia 6, amendamente admise, Anexa nr. 1, votului dumneavoastră. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Scuzaţi-mă, aveţi dreptate, mai aveţi un amendament la 4. N-am văzut că tot art. 6. Corect.

Supun la vot numai alineatul (1) din art. 121, cel care a fost contestat şi a fost respinsă poziţia 2.

Să înceapă votul, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Vă mulţumesc.

95 de voturi pentru, 8 abţineri, 10 voturi împotrivă.

Admis.

La amendamente respinse, art. 121 alin. (4), domnul Máté.

Nu, nu, nu, alin. (4) şi după aceea îl supun cu totul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Credeam că vom adopta alineatul (2) şi (3) şi că trecem la alineatul 4, dar mulţumesc pentru posibilitatea de a-l susţine.

Deci, alineatul (4), aşa cum este propus în proiectul de lege, spune că solicitările prevăzute la alineatul (1)... că toate aceste solicitări de date se procesează în condiţii de confidenţialitate, cu care sunt perfect de acord. Şi, într-adevăr, cei care nu vor modificarea acestui text de lege vor veni: că nu-ţi trebuie încă ceva în plus la textul de lege, pentru că, oricum, se respectă acest principiu. Cineva dacă cauzează altei persoane un prejudiciu trebuie să răspundă, dar cunoscând că mai apar pe aici, pe acolo, anumite date, ba din anumite dosare, ba din anumite convorbiri telefonice, chiar dacă persoana nu este pusă sub ascultare, cineva trebuie să răspundă pentru aceste scurgeri de informaţii.

Modificarea mea se referă tocmai... - pentru că, aşa cum spunea domnul preşedinte, el e un pic mai optimist, eu, probabil, un pic mai pesimist cu această problemă -, şi am spus aşa, că în situaţia în care, totuşi, există asemenea scurgeri de informaţii şi se cauzează cuiva un prejudiciu, pentru că poţi cauza prin expunerea în public a unor date din viaţa privată, unde a fost la un moment dat, cu cine a vorbit la un moment dat sau de la ce număr de mobil şi aşa mai departe a vorbit la un moment dat... şi modificarea mea conţine doar cinci cuvinte faţă de textul iniţial şi cred că se poate adopta, şi nu văd cine s-ar opune dacă se lucrează în mod corect şi se respectă dreptul la viaţă privată.

Faţă de textul propus eu am solicitat introducerea... că, într-adevăr, "se procesează în condiţii de confidenţialitate, sub sancţiunea plăţii unei despăgubiri", adică dacă, totuşi, există scurgeri de informaţii şi n-ai respectat principiul confidenţialităţii, să răspunzi măcar, şi să fie trecut în acest text, pentru că e posibil să ne trezim ca o instanţă de judecată să spună că sunt reguli speciale şi n-o să se ia în considerare regulile generale din Codul civil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Maté.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

35 de voturi pentru, 11 abţineri, 73 de voturi împotrivă.

Nu a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră poziţia 6 din amendamente admise, art. 121 alineatul (4).

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Mulţumesc foarte mult.

107 voturi pentru, 11 abţineri, 11 voturi împotrivă.

Adoptat.

Supun votului amendamentul la poziţia 6, art. 121, în integralitatea sa.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

99 de voturi pentru, 21 de abţineri, 3 voturi împotrivă. Adoptat.

Proiectul de lege merge la votul final. Este lege ordinară.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/2006... Nu. Scuzaţi-mă!