|
Domnul Cornel Zainea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru a desfăşura o activitate care are impact asupra mediului este necesar să obţii o autorizaţie de mediu sau o autorizaţie integrată de mediu. Pentru obţinerea lor, trebuie să duci o serie de documente, în funcţie de fiecare caz. Până la emiterea Ordonanţei nr. 75, ale cărei prevederi sunt preluate de acest proiect de lege, autorizaţia de mediu avea o valabilitate de 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu avea o valabilitate de 10 ani. Ţinând cont de acest termen de valabilitate, solicitantul trebuia să reia procedura pentru autorizare dacă voia să-şi continue activitatea. Ce vrea acest proiect de lege? Pe scurt. Toată procedura care trebuia reluată la expirarea autorizaţiei, la fiecare 5 sau 10 ani, este înlocuită de o viză anuală. Astfel, autorizaţiile se prelungesc din pix, pe termen nedeterminat, prin obţinerea acestei vize. Susţinătorii legii ne spun că durează prea mult să obţii o nouă autorizaţie. Ne mai spun, în expunerea de motive, că nu ne putem respecta obligaţiile asumate la nivel european din cauza unei capacităţi instituţionale insuficiente. Pe de altă parte, viza se va aplica urmând o procedură stabilită prin ordin de ministru. Aşa că vă întreb: dacă nu aveţi capacitatea instituţională să treceţi prin procedură de autorizare o dată la 5 sau chiar la 10 ani, cum veţi avea capacitatea să daţi vize în fiecare an? Cum se vor face controalele? Veţi da vize cu ochii închişi? La toate aceste întrebări nu puteţi răspunde cu proceduri, ca să vedem exact care este situaţia. În schimb, vă plângeţi că nu aveţi oameni. Astfel, sacrificaţi protecţia mediului, ignoraţi potenţiale probleme de sănătate ale populaţiei, pentru că nu aveţi angajaţi, nu aveţi oameni competenţi. Pe de altă parte, aşa cum am văzut şi în PL-x 315/2019, despre care am discutat un pic mai devreme, eliminaţi specialiştii din administrarea ariilor, ca să se ocupe statul. Cu cine se ocupă statul? Cu oamenii pe care nu-i are? O asemenea incoerenţă în actul de guvernare nu poate fi pusă doar pe seama incompetenţei. (Vociferări.) Este vorba şi de protejarea unor interese de grup. (Vociferări.) Grupul USR va vota împotriva acestui proiect de lege. (Vociferări.)
|