Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2020

7. Supunerea la votul final:
 

   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările cu cea de-a doua parte a şedinţei, respectiv exprimarea votului final - printr-un singur apel telefonic- asupra tuturor iniţiativelor legislative dezbătute astăzi.

Potrivit dispoziţiilor regulamentare, urmează explicarea obiectului votării pentru fiecare dintre iniţiativele legislative dezbătute.

Astfel, la primul punct al ordinii de zi - 1. Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor; PL-x 132/2020.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiei pentru buget - de adoptare cu amendamentele admise în proiectul de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, minimum 83de voturi pentru.

Procedură de urgenţă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La punctul 2 - Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice; PL-x 130/2020.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiei pentru buget, aşa cum a fost amendatăîn timpul desfăşurării şedinţei plenuluişi prezentată de către preşedintele comisiei, domnul Lazăr Sorin.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, minimum 83 de voturi pentru.

Procedură de urgenţă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La punctul 3- Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială; PL-x 131/2020.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiei pentru muncă - de adoptare cu amendamentele admise a proiectului de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor, minimum 165 de voturi pentru.

Procedură de urgenţă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Punctul 4 al ordinii de zi - Proiectul de Lege pentru modificarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; PL-x 595/2019.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiei pentru cultură - de adoptare a proiectului de lege cu amendamentele admise.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, minimum 83 de voturi pentru.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La punctul 5 -Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământulpreşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate; PL-x 638/2019.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiilor pentru administraţie şi pentru muncă - de adoptare cu amendamentele admise a proiectului de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor, minimum 165 de voturi pentru.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La punctul 6 al ordinii de zi -Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 600/2019.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra propunerii Comisiei pentru muncă, aşa cum a fost amendată în timpul desfăşurării plenului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, minimum 83 de voturi pentru.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Stimaţi colegi,

Având în vedere toate cele prezentate, vă rog să vă pregătiţipentru exprimarea votului prin apel nominal telefonic.

Vă reamintesc că deputatul care nu va răspunde la apelurile telefonice efectuate va fi considerat absent.

Deasemenea, în conformitate cu prevederile regulamentare,vă reamintesc şi sensul cuvintelor "pentru", "contra" şi "abţinere". Astfel, opţiunea "pentru" înseamnă că sunteţi de acord cu adoptarea iniţiativei legislative, cu modificările propuse prin amendamentele admise la raport, respectiv opţiunea "contra" înseamnă că nu sunteţi de acord cu adoptarea acesteia, iar prin exprimarea opţiunii "abţinere" vă veţi abţine de la vot.

Îl invit pe domnul Dragoş Zisopol pentru efectuarea apelului nominal.

Deci, avem la punctele 2 şi 6 amendamente respinse - citite de către preşedinţii de comisii, respectiv domnul Lazăr Sorin şi domnul Solomon Adrian -, care, în momentul în care se va vota pentru, vor fi şi ele votate, implicit, ca amendamente admise.

Domnule secretar Dragoş Zisopol, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Simonis Alfred.

Se pregăteşte domnul deputat Andruşcă Dănuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Bună ziua!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu s-a auzit?

Alfred Simonis, Timiş.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi cu amendamentele respinse, transformate în admise, citite de către cei doi preşedinţi de comisii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Da.

Sunt implicit în proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Andruşcă Dănuţ.

Se pregăteşte domnul Axinte Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Andruşcă:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Andruşcă:

Dănuţ Andruşcă, deputat, judeţul Neamţ.

Votul meu este pentru toate proiectele de lege incluse în ordinea de zi, aşa cum au fost ele propuse pentru votul final.

Doresc să transmit multă sănătate tuturor românilor, indiferent unde se află.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Axinte Vasile.

Se pregăteşte domnul deputat Babuş Radu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Axinte:

Axinte Vasile, Iaşi.

Votez "pentru"la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Babuş Radu.

Se pregăteşte domnul deputat Băişanu Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Babuş:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Babuş:

Bună ziua!

Radu Babuş, Constanţa.

Votez pentru proiectele de lege aflate pe ordinea de zi, cât şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Băişanu.

Se pregăteşte domnul deputat Bârlădeanu Dragoş.

Vă rugăm, domnule deputat.

Domnule deputat Băişanu, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

Alexandru Băişanu sunt.

Votez pentru toate proiectele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Bârlădeanu.

Se pregăteşte domnul deputat Bejinariu.

Domnul deputat Bârlădeanu nu răspunde. Vom reveni.

Vă rog, domnul deputat Bejinariu.

Se pregăteşte doamna deputat Boboc Tudoriţa-Rodica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Bejinariu:

Eugen Bejinariu, deputat, Suceava.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Eugen Bejinariu:

Vă salut!

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamna deputat Boboc Tudoriţa.

Se pregăteşte...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

... domnul deputat Boboc Valentin.

Sărut mâinile! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc:

Nu. Sunt Boboc Tudoriţa-Rodica.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc:

Nu Valentin!

Da, votez pentru... Sunt din Vrancea.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul Boboc Valentin.

Se pregăteşte doamna Bogaciu Alexandra.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Gabriel Boboc:

Votez pentru toate proiectele aflate pe ordinea de zi şi inclusiv amendamentele.

Boboc Valentin, Teleorman.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Bogaciu Alexandra.

Se pregăteşte domnul Bogdan Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

Bogaciu Corina, judeţul Ilfov.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim.

Domnul Bogdan Gheorghe-Dănuţ.

Se pregăteşte domnul Bontea Vlad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat, să vă exercitaţi votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan:

Bogdan, de la Bihor.

Votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan:

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Bontea Vlad.

Se pregăteşte domnul Bota Marius.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad Bontea:

Vă salut!

Vlad Bontea, judeţul Mehedinţi.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul Bota Marius.

Se pregăteşte doamna deputat Bran Ioana.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat Bota.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Vă rog, ce trebuie să...?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Să vă exercitaţi votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La toate proiectele?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Da. Nu ştiu altceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamna deputat Bran Ioana.

Se pregăteşte doamna deputat Bucura-Oprescu.

Doamnă deputat Bran, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ioana Bran:

Da. Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ioana Bran:

Ioana Bran, Circumscripţia electorală nr. 32, judeţul Satu- Mare.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Bucura-Oprescu.

Se pregăteşte domnul deputat Budăi Marius.

Doamnă deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Bună ziua!

Simona Bucura-Oprescu, Argeş.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Budăi Marius.

Se pregăteşte domnul deputat Buicu Corneliu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat Budăi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Bună ziua, tuturor!

Votez "pentru" la toate proiectele înscrise pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele aprobate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Buicu Corneliu.

Se pregăteşte domnul Căciulă Aurel.

Domnule deputat Buicu, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Bună ziua!

Florin Buicu, deputat al PSD, Mureş.

Votez pentru rapoartele de adoptare a proiectelor aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Căciulă Aurel.

Se pregăteşte domnul deputat Călin Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Căciulă:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Căciulă?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Căciulă:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Căciulă:

Căciulă Aurel, judeţul Vaslui.

Votez pentru toate cele şase proiecte, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Călin Ion.

Se pregăteşte domnul deputat Căprar Dorel.

Bună ziua!

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Călin:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat Călin, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Călin:

Bună ziua!

Ion Călin, Dolj.

Votez "pentru" la cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Căprar Dorel.

Se pregăteşte doamna deputat Căruceru Aida.

Bună ziua, domnule deputat Căprar!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

O secundă.

Mă numesc Dorel Căprar, sunt deputat de Arad.

Votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Pentru toate proiectele, presupunem.

Doamna deputat Căruceru Aida.

Se pregăteşte domnul deputat Chiriac Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

Aida-Cristina Căruceru, deputat, Circumscripţia electorală nr. 42, Bucureşti.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Chiriac Viorel.

Se pregăteşte domnul deputat Cioabă Petre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Chiriac:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Domnule deputat Chiriac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Chiriac:

Viorel Chiriac, Braşov.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cioabă Petre.

Se pregăteşte domnul deputat Ciocan Dan.

Domnule deputat Cioabă, vă rugăm.

S-a întrerupt legătura, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ciocan:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Ciocan?

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ciocan:

Dan Ciocan, Olt.

Votez pentru toate proiectele, inclusiv pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Ciofu Tamara.

Se pregăteşte domnul deputat Ciolacu Ion-Marcel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Cioabă:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

A revenit domnul Cioabă Petre.

Vă rugăm, domnule deputat Cioabă Petre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Cioabă:

Sunt Cioabă Petre, deputat, Circumscripţia nr. 36, Teleorman.

Pentru punctele 1-6 şi pentru amendamentele care s-au făcut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna Ciofu Tamara-Dorina.

Vă rog, stimată doamnă deputat.

 
   

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Tamara-Dorina Ciofu, judeţul Botoşani.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul preşedinte Ciolacu-Ion Marcel.

Se pregăteşte domnul deputat Cîtea Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, plus pentru amendamentele admise de la punctul 2 şi punctul 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cîtea Vasile.

Se pregăteşte doamna deputat Cobuz Maricela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cîtea:

Bună ziua, stimaţi colegi!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cîtea:

Vasile Cîtea sunt, judeţul Iaşi.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Cobuz Maricela.

Se pregăteşte domnul deputat Cocoş Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maricela Cobuz:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maricela Cobuz:

Maricela Cobuz, Suceava.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cocoş Vasile.

Se pregăteşte domnul deputat Cojocaru Petru.

Domnul deputat Cocoş.

 
   

Domnul Vasile Cocoş:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cocoş:

Să trăiţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog.

Aşteptăm opţiunile dumneavoastră de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cocoş:

A, da?

Vasile Cocoş, Vâlcea.

Votez toate proiectele cu "pentru", inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cojocaru Petru.

Se pregăteşte doamna deputat Cosma Andreea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Bogdan Cojocaru, Circumscripţia electorală nr. 24, Iaşi.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Cosma Andreea.

Se pregăteşte domnul deputat Cuc Alexandru-Răzvan.

Bună ziua, doamnă!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea Cosma:

Cosma Andreea.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea Cosma:

Cosma Andreea, Prahova.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea Cosma:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Cuc Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Cucşa Marian.

 
   

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat Cuc, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc:

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele aprobate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cucşa Marian.

Se pregăteşte doamna deputat Dinu Cristina-Elena.

Domnule deputat Cucşa, vă ascultăm.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa:

Bună ziua!

Marian-Gheorghe Cucşa, deputat ales în Circumscripţia nr. 37, Timiş.

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Dinu Cristina-Elena.

Se pregăteşte domnul deputat Dîrzu Ioan.

 
   

Doamna Cristina-Elena Dinu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Elena Dinu:

Cristina-Elena Dinu, Giurgiu.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Dîrzu Ioan.

Se pregăteşte doamna deputat Dobrică Ionela Viorela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Dîrzu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule Dîrzu!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Dîrzu:

Bună ziua!

Dîrzu Ioan, Circumscripţia nr. 1, Alba.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

Multă sănătate, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Asemenea şi dumneavoastră!

Doamna deputat Dobrică Ionela Viorela.

Se pregăteşte domnul deputat Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae.

 
   

Doamna Ionela Viorela Dobrică:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ionela Viorela Dobrică:

Dobrică Ionela Viorela, Circumscripţia electorală nr. 10, Buzău.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Sărut mâinile!

Domnul deputat Dobrovici-Bacalbaşa.

Se pregăteşte doamna deputat Dumitrache Ileana Cristina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Bună ziua!

Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae, Galaţi.

Votez "pentru" la toate cele şase puncte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Dumitrache Ileana.

Se pregăteşte domnul Dunava Costel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Dumitrache Ileana Cristina, Constanţa.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele de la punctele 2 şi 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Dunava Costel.

Se pregăteşte doamna deputat Florea Oana.

Bună ziua, domnule deputat.

Vă rugăm.

Domnul deputat Dunava?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Neculai Dunava:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Neculai Dunava:

Dunava Costel, Bacău.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru toate amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Florea Oana.

Se pregăteşte domnul deputat Floroiu Ionel.

Doamnă deputat, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Consuela Florea:

Bună ziua, dragi colegi!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Consuela Florea:

Sunt deputat Oana-Consuela Florea, Circumscripţia nr. 42, Bucureşti.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Floroiu Ionel.

Se pregăteşte doamna deputat Fulgeanu-Moagher Laura-Mihaela.

Domnule deputat Floroiu, vă rugăm.

Domnul deputat Floroiu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Floroiu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Floroiu:

Ionel Floroiu, Bacău.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Fulgeanu.

Se pregăteşte doamna deputat Furtună Mirela.

Vă rog, stimată doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher:

Bună ziua!

Laura Fulgeanu-Moagher, Circumscripţia nr. 31, Prahova.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Furtună Mirela.

Se pregăteşte doamna deputat Gavrilă Camelia.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mirela Furtună:

Mirela Furtună, Bucureşti.

Votez "pentru" la proiectele de pe ordinea de zi de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Gavrilă Camelia.

Se pregăteşte doamna deputat Gavrilescu Graţiela.

Doamna deputat Gavrilă?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia Gavrilă:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia Gavrilă:

Bună ziua din nou!

Camelia Gavrilă, Iaşi.

Votez pentru cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele discutate şi avizate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Gavrilescu.

Se pregăteşte doamna deputat Gavriliţă Bianca.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Gavrilescu Graţiela Leocadia, Prahova.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Gavriliţă Bianca.

Se pregăteşte doamna deputat Georgescu Laura.

Bună ziua!

Vă rugăm, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă:

Bună ziua!

Gavriliţă Bianca, deputat de Timiş.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi. La fel şi pentru amendamentele admise - tot "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim.

Doamna deputat Georgescu Laura.

Se pregăteşte domnul deputat Georgescu Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura Georgescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura Georgescu:

Georgescu Laura, Galaţi.

Votez pentru toate proiectele de lege de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Georgescu Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Gherman Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Georgescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Georgescu:

Deputat Georgescu Nicolae.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele propuse.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Gherman Dumitru.

Se pregăteşte doamna deputat Gilia Claudia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Gherman:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Gherman:

Sunt Dumitru Gherman, PSD Bihor.

Votez pentru toate cele şase proiecte de lege, cu amendamentele admise de Comitetul liderilor.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Gilia Claudia.

Se pregăteşte domnul deputat Halici Nicuşor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Claudia Gilia:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Claudia Gilia:

Gilia Claudia, Dâmboviţa.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Halici Nicuşor.

Se pregăteşte doamna deputat Holban Georgeta.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Halici:

Bună ziua!

Halici Nicuşor, deputat de Vrancea.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte ale ordinii de zi, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Holban Georgeta.

Se pregăteşte domnul deputat Iancu Iulian.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamnă deputat, vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Deputat Carmen Holban, Dâmboviţa.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Iancu Iulian.

Se pregăteşte domnul deputat Iancu Marius-Ionel.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Iulian Iancu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Iulian Iancu, Constanţa.

Votez pentru toate proiectele prezentate în ordinea de zi, deci cele şase proiecte, inclusiv amendamentele aprobate de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Iancu Marius-Ionel.

Se pregăteşte domnul Ilişanu Claudiu-Augustin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Ionel Iancu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Ionel Iancu:

Iancu Marius-Ionel, Olt.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv "pentru" la amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ilişanu Claudiu-Augustin.

Se pregăteşte doamna deputat Intotero Natalia.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

Claudiu Ilişanu, Bacău.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Intotero Natalia.

Se pregăteşte domnul deputat Iordache Florin.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Natalia-Elena Intotero, Hunedoara.

Votez pentru proiectele aflate pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Iordache Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Itu Cornel.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Florin Iordache, Olt.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte, inclusiv amendamentele de la poziţiile 2 şi 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Itu Cornel.

Se pregăteşte doamna deputat Jivan Luminiţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Itu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Itu:

Cornel Itu, Cluj.

Votez pentru proiectele de la 1 la 6. Şi amendamentele pentru proiectul 2 şi proiectul 6, tot "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Jivan Luminiţa.

Se pregăteşte domnul deputat Lazăr Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Maria Jivan:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Maria Jivan:

Luminiţa Jivan, Caraş-Severin.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

O zi frumoasă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Lazăr Sorin.

Se pregăteşte domnul deputat Lupaşcu Costel.

Domnul deputat Lazăr Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lazăr:

Sorin Lazăr, Circumscripţia nr. 10, Buzău.

Votez "pentru" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi, cu amendamentele admise în Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Lupaşcu Costel.

Se pregăteşte domnul deputat Macovei Silviu.

 
   

Domnul Costel Lupaşcu:

Bună ziua, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Lupaşcu:

Costel Lupaşcu, deputat al PSD, Botoşani.

Votez "pentru" la toate proiectele de lege de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Macovei Silviu.

Se pregăteşte domnul deputat Manole Petre.

Bună ziua, domnule deputat!

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Silviu Macovei, Iaşi.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele de la 2 şi de la 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Manole Petre.

Se pregăteşte domnul deputat Matei Călin-Vasile-Andrei.

Vă rugăm, domnule deputat Manole.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Petre-Florin Manole, Circumscripţia Bucureşti.

Votez "da" pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Matei Călin.

Urmează domnul deputat Mărgărit Mitică-Marius

Domnule Matei, vă rugăm să vă exercitaţi votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Da.

Matei Călin, Maramureş.

"Da" - proiecte, "da" - amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Mărgărit Mitică.

Se pregăteşte doamna deputat Meiroşu Emilia.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Numele meu este Mărgărit Mitică-Marius, deputat de Galaţi.

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Meiroşu.

Se pregăteşte doamna deputat Mihălcescu Carmen.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Marilena-Emilia Meiroşu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Marilena-Emilia Meiroşu:

Emilia Meiroşu, Circumscripţia electorală nr. 9, Brăila.

Votez pentru cele şase proiecte de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Mihălcescu Carmen.

Se pregăteşte domnul deputat Mircea Florin.

Sărut mâinile!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua!

Carmen-Ileana Mihălcescu, Bucureşti.

Sunt pentru cele şase proiecte, inclusiv amendamentele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Mircea Florin.

Se pregăteşte doamna deputat Mînzatu Roxana.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Mircea:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Mircea:

Florin Mircea, Circumscripţia electorală nr. 9, Brăila.

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele prezentate şi admise de Comitetul liderilor.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Mînzatu Roxana.

Se pregăteşte domnul deputat Muşoiu Ştefan.

 
   

Doamna Roxana Mînzatu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamnă deputat, sărut mâinile!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roxana Mînzatu:

Bună ziua!

Roxana Mînzatu, deputat de Braşov.

Votul meu este pentru proiectele de lege, cele şase proiecte de lege, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Muşoiu Ştefan.

Se pregăteşte domnul deputat Nasra Gabriel-Horia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Muşoiu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Muşoiu:

Bună ziua!

Sunt Ştefan Muşoiu, deputat de Ialomiţa.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nasra.

Se pregăteşte domnul deputat Neaţă Eugen.

Vă rog.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel-Horia Nasra:

Horia Nasra, deputat de Cluj.

Votez pentru proiecte şi pentru toate amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Gabriel-Horia Nasra:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Neaţă Eugen.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Neaţă:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat Neaţă Eugen!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Neaţă:

Bună ziua!

Deputat Neaţă Eugen, Vâlcea.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nicolae Andrei.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolicea Eugen.

Vă rugăm, domnule deputat Nicolae Andrei.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Nicolae:

Bună ziua!

Andrei Nicolae, Circumscripţia nr. 31, Prahova.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, cu tot cu amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nicolicea Eugen.

Se pregăteşte domnul deputat Nistor Laurenţiu.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Bună ziua!

Eugen Nicolicea, Călăraşi.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nistor Laurenţiu.

Se pregăteşte domnul deputat Niţă Nicu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Nistor:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Nistor:

Laurenţiu Nistor, Hunedoara.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru toate amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Niţă Nicu.

Se pregăteşte domnul deputat Nosa Iuliu.

Vă rugăm, domnule deputat.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă:

Alo?

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm, domnule deputat, să vă exercitaţi dreptul de vot.

Domnul deputat Niţă?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

Domnule deputat Niţă, mai sunteţi pe fir?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă:

Sunt pe fir, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Deputatul Niţă Nicu, Brăila.

Votez toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele avizate.

Mulţumesc.

Weekend plăcut!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nosa Iuliu.

Se pregăteşte doamna deputat Oteşanu Daniela.

Vă rugăm, domnule deputat Nosa.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

Bună ziua!

Nosa Iuliu, deputat de Sălaj.

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Oteşanu Daniela.

Se pregăteşte doamna deputat Pană Doina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Oteşanu:

Bună ziua, tuturor!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâna!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Oteşanu:

Sunt Daniela Oteşanu, Vâlcea.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Sănătate multă tuturor vă doresc!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Doamna deputat Pană Adriana.

Se pregăteşte doamna deputat Paraschiv Rodica.

Bună ziua, doamnă deputat!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana-Doina Pană:

Bună ziua!

Adriana-Doina Pană, Bistriţa-Năsăud.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Paraschiv Rodica.

Se pregăteşte domnul deputat Păle Dănuţ.

Bună ziua, doamnă deputat Paraschiv!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Paraschiv:

Bună ziua!

Paraschiv Rodica, Prahova.

Votez pentru toate cele şase proiecte de lege, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Păle Dănuţ.

Se pregăteşte doamna deputat Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina.

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Păle:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Păle:

Bună ziua!

Deputat de Buzău, Circumscripţia electorală nr. 10, Păle Dănuţ.

Votez "pentru" la cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele de la punctul 2 şi punctul 6.

Vă mulţumesc.

Toate cele bune!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina.

Se pregăteşte domnul deputat Pleşoianu Liviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Peţa-Ştefănescu Eliza, judeţul Dolj.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Pleşoianu Liviu.

Se pregăteşte domnul deputat Pop Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleşoianu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleşoianu:

Bună ziua!

Pleşoianu Liviu, Bucureşti.

Votez pentru toate proiectele de lege de pe ordinea de zi şi pentru toate amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Pop Andrei.

Se pregăteşte domnul deputat Pop Georgian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

Pop Andrei, Ialomiţa.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Pop Georgian.

Se pregăteşte domnul deputat Popa Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Georgian Pop, Circumscripţia nr. 42, Bucureşti.

Votez pentru toate cele şase proiecte, inclusiv pentru amendamentele adoptate de Comitetul liderilor.

Sănătate multă, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Bună ziua!

Domnul deputat Popa Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Popa Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Popa:

Florin Popa, deputat de Galaţi.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

O zi bună, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Popa Ştefan.

Se pregăteşte doamna deputat Presură Alexandra.

Domnule deputat Popa Ştefan, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Bună ziua, stimaţi colegi!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Ştefan-Ovidiu Popa, judeţul Vâlcea.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Presură Alexandra.

Se pregăteşte doamna deputat Radu Anişoara.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură:

Alexandra Presură, Dolj.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Doamna deputat Radu Anişoara.

Se pregăteşte domnul deputat Radu Valentin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Anişoara Radu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Anişoara Radu:

Numele meu este Anişoara Radu, deputat în Circumscripţia electorală nr. 38, Tulcea.

Votez pentru ordinea de zi şi pentru amendamentele aprobate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Radu Sebastian.

Se pregăteşte domnul deputat Rădulescu Alexandru.

Domnule deputat Radu Valentin, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

Bună ziua!

Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin, deputat de Buzău.

Votez pentru cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele aprobate de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Rădulescu Alexandru.

Se pregăteşte domnul Rădulescu Cătălin-Marian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rădulescu:

Bună ziua!

Sunt Rădulescu Alexandru, Circumscripţia Suceava.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte dezbătute şi la toate amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Rădulescu Cătălin.

Se pregăteşte doamna deputat Răduţ Violeta.

Bună ziua, domnule deputat Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Cătălin-Marian Rădulescu, Argeş.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de lege de pe ordinea de zi şi amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Răduţ Violeta.

Se pregăteşte domnul deputat Roman Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Violeta Răduţ:

Bună ziua vă spun şi eu!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Violeta Răduţ:

Răduţ Violeta mă numesc, judeţul Teleorman.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Roman Sorin.

Se pregăteşte doamna deputat Roşca Lucreţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Sorin Roman:

Da. Bună ziua!

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Alo? Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Sorin Roman:

Bună ziua!

Roman Ioan, Bihor.

Votez pentru toate cele şase iniţiative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Roşca Lucreţia. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca:

Sunt Lucreţia Roşca, deputat de Galaţi.

Votez pentru proiectele de la 1 la 6 şi pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Rotaru Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Rotaru Răzvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rotaru:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rotaru:

Votez pentru toate proiectele de lege şi pentru amendamente.

Rotaru Alexandru, Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Rotaru Răzvan-Ilie.

Se pregăteşte domnul deputat Sefer Cristian.

Domnule deputat Rotaru Răzvan, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

Răzvan Rotaru, Botoşani.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Sefer Cristian.

Se pregăteşte domnul deputat Simion Lucian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat, bună ziua! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

Bună ziua tuturor!

Cristian Sefer, Călăraşi.

Votez pentru toate proiectele aflate pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Simion Lucian.

Se pregăteşte domnul deputat Socotar Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm, domnule deputat.

Domnule deputat Simion, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Lucian Simion mă numesc, Tulcea.

Votez pentru toate cele şase proiecte, plus amendamentele votate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Socotar Gheorghe.

Se pregăteşte domnul deputat Solomon Adrian.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Bună ziua!

Socotar Dinu, Mureş.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele de la punctele 2 şi 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Solomon Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Stan Viorel.

 
   

Domnul Adrian Solomon:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat Solomon, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Adrian Solomon sunt, Circumscripţia Vaslui.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Stan Viorel.

Se pregăteşte domnul deputat Stativă Ioan.

Domnul deputat Stan Viorel? Nu răspunde la telefon, deocamdată.

Domnul deputat Stativă Irinel.

Se pregăteşte domnul deputat Stănescu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Irinel Ioan Stativă:

Bună ziua!

Stativă Irinel, Circumscripţia electorală nr. 39, Vaslui.

Votez pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele stabilite de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Stănescu Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Steriu Andrei.

Revenim la domnul Stănescu. Nu răspunde deocamdată.

Domnul deputat Steriu Valeriu.

Se pregăteşte domnul deputat Suciu Matei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat Steriu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Steriu Valeriu, Bucureşti.

Votez pentru cele şase proiecte de lege şi pentru amendamentele fixate.

Mulţumesc. Sănătate tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Suciu Matei.

Se pregăteşte domnul deputat Suciu Vasile-Daniel.

Domnule deputat Suciu Matei, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Matei Suciu:

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de act normativ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi amendamentele de rigoare.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Matei Suciu:

Şi amendamentele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Suciu Vasile-Daniel.

Se pregăteşte doamna deputat Şarapatin Elvira.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua!

N-aş putea spune că îmi era dor de telefoane...

Daniel Suciu, Bistriţa-Năsăud.

Pentru toate cele şase proiecte, "pentru" inclusiv amendamentele agreate de Comitetul liderilor.

Domnule Zisopol, mult succes!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumesc.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna deputat Şarapatin Elvira.

Se pregăteşte domnul deputat Şerban Ciprian-Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Şarapatin:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâna, doamnă deputat!

 
   

Doamna Elvira Şarapatin:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Şarapatin:

Bună ziua!

Sunt Elvira Şarapatin, deputat de Gorj, Circumscripţia nr. 20.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele rediscutate şi admise astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Şarapatin:

O zi bună!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

Domnul deputat Şerban Ciprian-Constantin.

Se pregăteşte domnul deputat Şimon Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Bună ziua!

Şerban Ciprian-Constantin sunt, judeţul Neamţ.

Votez "pentru" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi, inclusiv la amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Şimon Gheorghe.

Se pregăteşte doamna deputat Şotcan Theodora.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Şimon:

Alo? Şimon Gheorghe, Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Şimon:

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi pentru amendamente? Asemănător, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Şimon:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi vă mulţumim.

Doamna deputat Şotcan Theodora.

Se pregăteşte domnul deputat Şova Lucian.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Theodora Şotcan:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Theodora Şotcan:

Sunt Theodora Şotcan şi votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele admise în Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Sărut mâinile!

Domnul deputat Şova Lucian.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Corneliu.

Domnule deputat, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Şova:

Lucian Şova, Bacău.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi amendamentele agreate de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Ştefan Corneliu.

Se pregăteşte doamna deputat Tănăsescu Alina-Elena.

Vă rog, domnule deputat Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ştefan:

Bună ziua!

Corneliu Ştefan, Circumscripţia nr. 16, Dâmboviţa.

Votez pentru toate cele şase proiecte, inclusiv pentru amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Tănăsescu Alina.

Se pregăteşte doamna deputat Teiş Alina.

Doamnă deputat Tănăsescu, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

Bună ziua!

Tănăsescu Alina-Elena, deputat de Dolj.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise în Comitetul liderilor la punctele 2 şi 6.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Doamna deputat Teiş Alina.

Se pregăteşte domnul deputat Terea Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina Teiş:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina Teiş:

Bună ziua!

Alina Teiş, judeţul Mehedinţi.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Terea Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Tîlvăr Angel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Terea:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Terea:

Sunt deputatul Ioan Terea, Circumscripţia nr. 34, Sibiu.

Votez pentru cele şase proiecte de lege, inclusiv amendamentele de la punctele 2 şi 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Tîlvăr Angel.

Se pregăteşte domnul deputat Todor Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Alo! Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Angel Tîlvăr, deputat de Vrancea.

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi şi totodată votez pentru amendamente.

Vă mulţumesc şi mult succes!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Todor Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Toma Ilie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Todor:

Bună ziua!

Adrian Todor, deputat de Arad.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, aşa cum au fost propuse pentru votul final, inclusiv la amendamentele de la punctele 2 şi 6.

Mulţumesc.

Multă sănătate tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Toma Ilie.

Se pregăteşte domnul deputat Tripa Florin-Dan.

Domnule deputat Toma, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Toma:

Vă mulţumesc.

Bună ziua, dragi colegi!

Votez pentru punctele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Tripa Florin.

Se pregăteşte doamna deputat Tudor Beatrice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Dan Tripa:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salutăm! Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Dan Tripa:

Bună ziua!

Florin Tripa, Arad.

Votez pentru cele şase proiecte aflate pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise la punctele 2 şi 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Tudor Beatrice.

Se pregăteşte doamna deputat Tuşa Adriana.

Bună ziua, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Beatrice Tudor:

Bună ziua!

Beatrice Tudor, Bucureşti.

Votez pentru cele şase proiecte înscrise pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele acceptate de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

O zi bună! La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Tuşa Adriana.

Se pregăteşte domnul deputat Ţachianu Marian.

Doamnă deputat Tuşa Adriana?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana Diana Tuşa:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana Diana Tuşa:

Tuşa Adriana Diana, Bucureşti.

Votez pentru toate cele şase proiecte aflate pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Ţachianu Marian.

Se pregăteşte domnul deputat Ursu Răzvan-Ion.

Vă rog, domnule deputat Ţachianu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Ţachianu:

Marian Ţachianu, deputat de Dâmboviţa.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Ursu Răzvan.

Se pregăteşte doamna deputat Vasilescu Lia Olguţa.

Domnule deputat Ursu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

Ursu Răzvan, Circumscripţia nr. 31, Prahova.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele de la punctele 2 şi 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Vasilescu Lia Olguţa.

Se pregăteşte domnul deputat Vasilică Radu Costin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Lia Olguţa Vasilescu, judeţul Dolj.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de lege, inclusiv amendamentele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Vasilică Radu Costin.

Se pregăteşte domnul deputat Velcea Nicolae.

Domnule deputat Vasilică, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Costin Vasilică:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Costin Vasilică:

Votez pentru la punctele 1, 2, 3 şi 5 şi abţinere la punctele 4 şi 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Velcea Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Vişan George-Gabriel.

Vă rog, domnule deputat Velcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Velcea:

Bună ziua!

Nicolae Velcea, Argeş.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Vă mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Vişan George-Gabriel.

Se pregăteşte domnul deputat Vîrză Mihăiţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Gabriel Vişan:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat Vişan. Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Gabriel Vişan:

Vişan George-Gabriel, Constanţa.

Votez pentru amendamentele admise în Comitetul liderilor, votez pentru proiectele înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul Vîrză Mihăiţă.

Se pregăteşte domnul deputat Vrăjitoru Sorinel-Marian.

Domnule Vîrză, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Vîrză:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Vîrză:

Deputat Vîrză Mihăiţă, Bucureşti, Circumscripţia nr. 42.

Votez pentru cele şase proiecte, pentru amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

La revedere!

Domnul deputat Vrăjitoru Sorinel-Marian.

Se pregăteşte domnul deputat Weber Mihai.

 
   

Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat. Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru:

Bună ziua!

Sorin Vrăjitoru, Călăraşi.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de la punctul 2 şi de la punctul 6.

O zi plăcută vă doresc!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Weber Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Zamfira Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Weber:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Weber:

Mihai Weber, judeţul Gorj.

Votez pentru ordinea de zi, inclusiv amendamentele.

Sănătate tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim.

Domnul deputat Zamfira Constantin-Cătălin, după care vom relua votul pentru cei care nu au reuşit să răspundă la telefon, din partea Grupului PSD.

Domnul deputat Zamfira Constantin, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira:

Sunt Cătălin-Constantin Zamfira, Circumscripţia nr. 25, Ilfov.

Votez pentru la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira:

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Bârlădeanu Dragoş-Petruţ, da?

Domnule deputat Bârlădeanu, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Petruţ Bârlădeanu:

Bună ziua!

Bârlădeanu Dragoş, Vrancea.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Stan Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Stan:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Stan:

Stan Viorel, Neamţ.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Stan:

Weekend plăcut!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Stănescu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Stănescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Stănescu:

Alexandru Stănescu, Olt.

Votez pentru cele şase proiecte legislative şi pentru cele două amendamente. Vot pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

Începem Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, cu liderul grupului, domnul deputat Roman Florin-Claudiu.

Se pregăteşte domnul deputat Achiţei Vasile.

Domnul deputat Roman?

Repet. Domnul deputat Roman Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Achiţei Vasile.

Bună ziua, domnule deputat. Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bună ziua, domnule secretar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Fiind un vot nominal, votez pentru fiecare proiect în parte, conform Regulamentului.

Numele meu este Roman Florin-Claudiu, deputat de Alba, Circumscripţia nr. 1.

Punctul 1 - nu pentru adoptare. Dacă va fi adoptat în această formă, îl vom ataca la CCR.

Punctul 2 - nu pentru adoptare. Dacă va fi adoptat în această formă, îl atacăm la CCR.

Punctul 3 - da pentru adoptare.

Punctul 4 - da pentru adoptare.

Punctul 5 - da pentru adoptare.

Punctul 6 - da pentru adoptare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Achiţei.

Se pregăteşte domnul deputat Alexe Costel.

Domnule deputat Achiţei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Achiţei:

Achiţei Vasile-Cristian, Botoşani.

La punctul 1 - contra proiectului de lege.

La punctul 2 - contra amendamentelor şi contra proiectului de lege.

La punctul 3 - pentru adoptare.

Punctul 4 - pentru adoptare.

Punctul 5 - pentru adoptare.

Punctul 6 - pentru amendamente şi pentru adoptarea proiectului de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Alexe Costel.

Se pregăteşte doamna deputat Anastase Roberta.

Vă rog, domnul deputat Alexe.

Bună ziua, domnule deputat.

Domnule deputat Alexe, ne auziţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Alexe:

Da, vă aud.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Alexe:

Staţi o secundă.

La punctul 1 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentului.

La punctul 2, nu pentru adoptarea proiectului.

La punctul 3, la PL-x 131/2020 - da pentru adoptare.

La punctul 4, la PL-x 595/2019 - da pentru adoptare.

La punctul 5, la PL-x 638/2019 - da pentru adoptare.

Şi la punctul 6 - da pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Anastase Roberta.

Se pregăteşte domnul deputat Andrei Alexandru-Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâna!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Roberta Anastase, Circumscripţia electorală nr. 31, Prahova.

Voturile mele vor fi exprimate astfel:

La punctul 1 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La punctul 2 - nupentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La punctele 3, 4 şi 5 votul este pentru adoptare.

Iar la punctul 6 votul este pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Andrei Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Andronache Gabriel.

Domnule deputat Andrei Alexandru, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Ioan Andrei:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Ioan Andrei:

Alexandru-Ioan Andrei, Giurgiu.

La primul punct - nu pentru adoptare.

La 2 - nu pentru adoptare.

La 3 - da pentru adoptare.

La 4 - da pentru adoptare.

La 5 - da.

La 6 - da.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Andronache Gabriel.

Se pregăteşte domnul deputat Ardelean Ben-Oni.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Gabriel Andronache, deputat, Circumscripţia electorală Braşov.

Am următoarele opţiuni de vot.

La punctul 1 - contra raportului de adoptare.

La punctul 2 - contra raportului de adoptare.

La punctul 3 - pentru raportul de adoptare.

La punctul 4 - pentru raportul de adoptare.

La punctul 5 - pentru raportul de adoptare.

La punctul 6 - pentru raportul de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat Andronache Gabriel, vă mulţumim.

Domnul deputat Ardelean Ben-Oni.

Se pregăteşte domnul deputat Balan Ioan.

Vă rog, domnule deputat Ardelean.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Da. Ben-Oni Ardelean sunt, Circumscripţia nr. 37.

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă ascultăm. Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Da. Un singur minuţel.

Pentru proiectele de astăzi, la primul punct, la PL-x 132/2020 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La PL-x 130/2020 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La PL-x 131/2020 - da pentru adoptare.

La PL-x 595/2019 - da pentru adoptare.

La PL-x 638/2019 - da pentru adoptare.

Şi la PL-x 600/2019 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Balan Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Balint Liviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Balan:

Ioan Balan, Suceava.

Punctul 1 - împotrivă.

Punctul 2 - împotrivă.

Pentru punctele 3, 4, 5 - pentru.

Punctul 6 - pentru, inclusiv amendamentul admis.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

Domnul deputat Balint Liviu.

Se pregăteşte domnul deputat Banias Mircea.

Vă rog, domnule deputat.

Nu răspunde la telefon. Mergem mai departe.

Domnul deputat Banias Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Bica Dănuţ.

Domnule deputat Banias, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Balint. Dumneavoastră sunteţi pe fir?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Da. Deputat Balint Liviu-Ioan, Circumscripţia electorală nr. 33, Sălaj.

La primul punct de pe ordinea de zi, PL-x 132/2020, o să votez contra adoptării proiectului şi a amendamentelor.

La punctul 2 de pe ordinea de zi, PL-x 130/2020, o să votez contra adoptării proiectului şi a amendamentelor.

La punctele 3, 4 şi 5 o să votez pentru proiectele legislative.

Şi la punctul 6 o să votez pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Banias Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Bica Dănuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Marius Banias:

Bună ziua!

Vă salut, stimaţi colegi.

La punctul 1 de pe ordinea de zi votez împotrivă.

La punctul 2 votul este contra proiectului de lege şi amendamentelor.

La punctul 3 votez pentru.

La punctul 4 votez pentru.

La punctul 5 votez pentru.

Iar la punctul 6 - pentru proiect şi pentru amendamente.

Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Bica Dănuţ.

Se pregăteşte domnul deputat Bode Lucian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Bica:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Bica:

Deputat Bica Dănuţ, Circumscripţia electorală nr. 3, Argeş.

Punctul 1 - vot contra.

Punctul 2 - vot contra amendamentelor şi proiectului.

Punctul 3 - vot pentru.

Punctul 4 - vot pentru.

Punctul 5 - vot pentru.

Punctul 6 - vot pentru amendamente şi proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Bode Lucian.

Se pregăteşte domnul deputat Bodea Marius.

Domnul deputat Bode nu răspunde.

Merge mai departe.

Domnul deputat Bodea Marius.

Se pregăteşte domnul deputat Boroianu Aurel.

Domnule deputat Bodea, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Bodea:

Bună ziua!

Marius Bodea, Iaşi.

Punctul 1 - abţinere.

Punctele de la 2 la 6 - vot pentru raportul de adoptare cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Bodea:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Boroianu Aurel.

Se pregăteşte domnul deputat Borza Remus-Adrian.

Domnule deputat, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

Domnule deputat Boroianu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm să votaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Robert Boroianu, Circumscripţia Constanţa.

Punctul 1 - nu pentru adoptare.

Punctul 2 - nu pentru adoptare.

Punctele 3, 4, 5 şi 6 - da pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Borza Remus.

Se pregăteşte domnul deputat Buican Cristian.

Vă rugăm, domnule deputat Borza.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

Da, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

Bună ziua tuturor!

La punctele 1 şi 2 - împotrivă.

La punctele 3, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Buican Cristian.

Se pregăteşte domnul deputat Bumb Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Buican:

Da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Buican:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Buican:

La punctul 1 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La punctul 2, PL-x 130/2020 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

Proiectul 3, PL-x 131/2020 - da pentru adoptare.

Proiectul 4, PL-x 595/2019 - da pentru adoptare.

Proiectul 5, PL-x 638/2019 - da pentru adoptare.

Proiectul 6, PL-x 600/2019 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Bumb Sorin.

Se pregăteşte doamna deputat Burciu Cristina.

Domnule deputat Bumb?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Bună ziua!

Sorin-Ioan Bumb, deputat, Circumscripţia Alba.

La punctul 1 - nu pentru adoptare.

La punctul 2 - nu pentru adoptare.

La punctele 3, 4 şi 5 - da pentru adoptare.

La punctul 6 - da pentru adoptarea amendamentelorşi a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Burciu Cristina.

Se pregăteşte doamna deputat Calista Mara-Daniela.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Burciu:

Bună ziua!

Cristina Burciu, Cluj.

Proiectul nr. 1 - contra.

Punctul nr. 2 de pe ordinea de zi - contra...

Punctul nr. 3 - pentru adoptarea proiectului.

Punctul nr. 4 - pentru adoptarea proiectului.

Punctul nr. 5 - pentru adoptarea proiectului.

Punctul nr. 6 - pentru adoptarea proiectului, inclusiv amendamente.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Calista Mara-Daniela.

Se pregăteşte domnul Calotă Florică Ică.

Sărut mâinile!

Vă rugăm.

Bună ziua, doamnă deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Bună ziua!

Mara Calista, Circumscripţia electorală nr. 36, Teleorman.

În ceea ce priveşte voturile mele cu privire la ordinea de zi, acestea sunt următoarele.

Primul punct pe ordinea de zi - contra raportului de adoptare.

Al doilea punct pe ordinea de zi - contra raportului de adoptare, precum şi contra amendamentelor.

Al treilea punct pe ordinea de zi - pentru adoptarea raportului.

Punctul nr. 4 - pentru adoptarea raportului.

Punctul nr. 5 - pentru adoptarea raportului.

Şi punctul nr. 6 - pentru adoptarea raportului, precum şi a amendamentelor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul Calotă Florică Ică.

Se pregăteşte doamna deputat Cherecheş Florica.

Bună ziua!

Sunteţi în direct.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florică Ică Calotă:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florică Ică Calotă:

Bună ziua!

Sunt Florică Ică Calotă, deputat al PNL, Circumscripţia electorală nr. 36, Teleorman, şi votul meu este următorul.

La punctul nr. 1 - nu pentru adoptare a proiectului şi a amendamentelor.

Punctul nr. 2 nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

Punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru adoptarea proiectului.

Punctul nr. 6 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

Vă mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Cherecheş Florica.

Se pregăteşte doamna deputat Cherecheş Viorica.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheş:

Da.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamnă deputat, sărut mâna!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheş:

Florica Cherecheş, deputat, Circumscripţia nr. 5, Bihor.

Primul punct - contra.

Punctul nr. 2 - contra, atât pentru proiect, cât şi pentru amendamente.

Punctul nr. 3 - pentru.

Punctul nr. 4 - pentru.

Punctul nr. 5 - pentru.

Punctul nr. 6 - pentru. Şi pentru proiect şi pentru amendamente.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru celeritate.

Doamna deputat Cherecheş Viorica.

Se pregăteşte domnul deputat Cîmpeanu Sorin Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

Staţi, să-mi iau masca de pe gură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, doamnă deputat.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

Da.

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aşteptăm votul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

Maramureş, Circumscripţia nr. 26.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog.

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

Da.

La primul proiect - nu.

La al doilea proiect - nu.

La al treilea - da.

La al patrulea - da.

Şi la al cincilea - da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi la numărul 6?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

Şi la numărul 6... staţi să mă uit...

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

O zi bună!

Domnul deputat Cîmpeanu Sorin.

Se pregăteşte domnul deputat Constantin Daniel.

Bună ziua, domnule deputat!

Domnul deputat Cîmpeanu?

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Vot contra pentru punctul nr. 1.

Contra pentru punctul nr. 2, inclusiv amendamentele.

Vot pentru la punctul nr. 3.

Pentru la punctul nr. 4.

Pentru la punctul nr. 5.

Pentru la punctul nr. 6, inclusiv amendamentele.

Sorin Cîmpeanu, Bucureşti.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim cu drag.

Domnul deputat Constantin Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Cozmanciuc Corneliu.

Domnule deputat Constantin Daniel, vă rugăm.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Constantin:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Votul meu este împotrivă la primul proiect de pe ordinea de zi.

Împotrivă pentru cel de-al doilea proiect şi, de asemenea, împotriva amendamentelor.

Votul la punctul nr. 3 este pentru.

Punctul nr. 4 - pentru.

Punctul nr. 5 - pentru.

Iar punctul nr. 6 - pentru proiect şi pentru amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Cozmanciuc Corneliu.

Se pregăteşte domnul deputat Culeafă Mihai.

Domnule deputat Cozmanciuc, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună ziua!

Mă auziţi, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă auzim.

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

La punctul nr. 1 - contra, vot negativ pentru adoptarea proiectului şi a amendamentului.

Punctul nr. 2 - contra adoptării proiectului şi a amendamentului.

Punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

La punctul nr. 6 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Culeafă Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Cupşa Ioan.

Domnule deputat Culeafă, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Culeafă:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Culeafă:

Mihai Culeafă, Circumscripţia nr. 25, Ilfov.

Pentru punctul nr. 1 - vot contra.

Pentru punctul nr. 2 - vot contra.

Punctul nr. 3 - vot pentru.

Punctul nr. 4 - vot pentru.

Punctul nr. 5 - vot pentru.

Punctul nr. 6 - vot pentru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Cupşa Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Dobre Victor Paul.

Bună ziua, domnule deputat Cupşa Ioan!

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

Bună ziua, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

La punctul nr. 1 votez contra.

La punctul nr. 2 votez contra în ceea ce priveşte amendamentul şi contra în ceea ce priveşte proiectul legislativ.

La punctul nr. 3 votez pentru.

Punctul nr. 4 - votez pentru.

La punctul nr. 5 votez pentru.

Iar la punctul 6 votez pentru amendament şi votez pentru adoptarea proiectului legislativ.

Vă mulţumesc tuturor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Dobre Victor Paul.

Se pregăteşte domnul deputat Dobrovie Matei-Adrian.

Domnule deputat Dobre Victor Paul, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc.

La punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare.

La punctul nr. 2 - contra raportului de adoptare şi a amendamentelor.

La punctul nr. 3 - pentru raport.

La punctul nr. 4 - pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 5 - pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 6 - pentru amendamente şi raportul de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Dobrovie Matei.

Se pregăteşte doamna deputat Fădor Angelica.

Domnule deputat Dobrovie, aveţi cuvântul.

Vă rugăm.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Bună ziua!

Reprezint Circumscripţia nr. 42, Bucureşti. Dobrovie Matei.

La punctul nr. 1 votez contra raportului şi a amendamentelor.

La punctul nr. 2 - contra raportului şi a amendamentelor.

La punctul nr. 3 - pentru.

La punctul nr. 4 - pentru.

La punctul nr. 5 - pentru.

La punctul nr. 6 - pentru raport şi inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Fădor Angelica urmează.

Se pregăteşte domnul deputat Florea Damian.

Stimată doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Doamnă deputat Fădor, ne auziţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Angelica Fădor:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Angelica Fădor:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Angelica Fădor:

Bună ziua!

Fădor Angelica, Circumscripţia electorală nr. 35, Suceava.

La punctul nr. 1 voi vota contra raportului de adoptare.

La punctul nr. 2 - contra raportului de adoptare şi a amendamentelor.

La punctul nr. 3 - pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 4 - pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 5 - pentru raportul de adoptare.

Iar la punctul nr. 6 - pentru raportul de adoptare şi pentru amendamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Florea Damian.

Se pregăteşte domnul deputat Găină Mihăiţă.

Domnule deputat Florea Damian, aveţi cuvântul.

Vă rugăm.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florea Damian:

Alo!

Bună ziua!

Bună ziua, domnule deputat Zisopol!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florea Damian:

Îi salut şi pe colegii care ne ascultă.

Damian Florea sunt, deputat în Circumscripţia nr. 42.

Vă rog să se consemneze votul meu, după cum urmează.

La punctul nr. 1 - vot împotrivă.

La punctul nr. 2 de pe ordinea de zi - vot împotrivă.

La punctul nr. 3 - vot pentru.

La punctul nr. 4 - vot pentru.

La punctul nr. 5 - vot pentru.

Şi la punctul nr. 6 - vot pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Găină Mihăiţă.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel.

Stimate domnule deputat Mihăiţă Găină, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Găină:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Găină:

La punctul nr. 1 de pe ordinea de zi - PL-x 132/2020 - votez împotrivă.

La punctul nr. 2 de pe ordinea de zi - PL-x 130/2020 - votez împotrivă.

La punctul nr. 3 - PL-x 131/2020 - votez pentru.

La punctul nr. 4 - PL-x 595/2019 - votez pentru.

La punctul nr. 5 - PL-x 638/2019 - votez pentru.

La punctul nr. 6 - PL-x 600/2019 - votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Tinel.

Domnule deputat Gheorghe Andrei, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună ziua!

Sunt Daniel Gheorghe, Circumscripţia electorală nr. 25, judeţul Ilfov.

La punctul nr. 1 votez contra raportului de adoptare şi a amendamentelor propuse.

La punctul nr. 2 votez contra raportului de adoptare şi a amendamentelor propuse.

Punctul nr. 3 - da pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru raportul de adoptare.

Şi punctul nr. 6 - da pentru raportul de adoptare şi da pentru amendamentele propuse.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Gheorghe Tinel.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghiu Bogdan.

Domnule deputat Gheorghe Tinel, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Bună ziua!

Gheorghe Tinel, deputat în Circumscripţia electorală nr. 23, Ialomiţa, PNL.

La punctul nr. 1 votez contra raportului de adoptare.

La punctul nr. 2 votez contra raportului de adoptare şi a amendamentelor propuse.

La punctul nr. 3 votez pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 4 votez pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 5 votez pentru raportul de adoptare.

La punctul nr. 6 votez pentru raportul de adoptare.

Şi o observaţie. Doresc să fie ultima dată când facem această procedură, pentru că am primit tablete.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

STS ne-a asigurat de săptămâna trecută că sunt operaţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Gheorghiu Bogdan.

Se pregăteşte domnul Ghilea Găvrilă.

Domnule deputat Gheorghiu, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghiu, din păcate, nu răspunde.

Domnul Ghilea Găvrilă.

Se pregăteşte domnul deputat Giugea Nicolae.

Alo!

Bună ziua!

Vă rugăm frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Găvrilă Ghilea:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Găvrilă Ghilea:

Da.

Sunt Găvrilă Ghilea, Circumscripţia nr. 5, Bihor.

La punctul nr. 1 - vot împotrivă.

La punctul nr. 2 - vot împotrivă.

La punctul nr. 3 - pentru.

Punctul nr. 4 - pentru.

Punctul nr. 5 - pentru.

Punctul nr. 6 - pentru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Giugea Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Gudu Vasile.

Domnule deputat Giugea, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Bună ziua!

Nicolae Giugea, Circumscripţia nr. 17, Dolj.

Punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare.

Punctul nr. 2 - contra raportului de adoptare şi a amendamentelor.

Punctul nr. 3 - pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 4 - pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 5 - pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 6 - pentru raportul de adoptare şi amendamentele depuse.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Gudu Vasile.

Se pregăteşte doamna deputat Hărătău Elena.

Domnul deputat?

Domnul deputat Gudu Vasile nu răspunde la telefon.

Doamna deputat Hărătău Elena.

Se pregăteşte domnul deputat Heiuş Lucian-Ovidiu.

Bună ziua, domnule deputat.

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Bună ziua!

Vasile Gudu, Tulcea.

Voturile mele sunt următoarele.

La punctul nr. 1 - contra adoptării.

La punctul nr. 2 - contra adoptării.

Punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 6 - da pentru adoptare şi da pentru amendament.

Vă mulţumesc tare mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Hărătău Elena.

Se pregăteşte domnul deputat Heiuş Lucian.

 
   

Doamna Elena Hărătău:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Hărătău:

Elena Hărătău, Circumscripţia electorală nr. 4, Bacău.

În ordinea de zi, la punctul nr. 1 votez contra adoptării proiectului.

La punctul nr. 2 votez contra adoptării proiectului.

La punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

La punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

La punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

Şi la punctul nr. 6 - da pentru adoptare şi pentru amendamentele propuse.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Heiuş Lucian.

Se pregăteşte domnul Huţucă Bogdan.

 
   

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş:

Heiuş Lucian, Circumscripţia Hunedoara.

Punctul nr. 1 - nu pentru adoptare.

Punctul nr. 2 - nu pentru adoptare.

Punctul nr. 3 - da.

Punctul nr. 4 - da.

Punctul nr. 5 - da.

Punctul nr. 6 - da pentru adoptare, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

Domnul deputat Huţucă Bogdan.

Se pregăteşte domnul deputat Ionescu George.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
   

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mă numesc Bogdan Huţucă, Circumscripţia electorală nr. 14, Constanţa.

Votul meu este următorul.

La punctul nr. 1 - contra.

La punctul nr. 2 - contra.

La punctul nr. 3 - pentru.

La punctul nr. 4 - pentru.

La punctul nr. 5 - pentru.

La punctul nr. 6 - pentru.

Vă doresc o zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Ionescu George.

Se pregăteşte doamna deputat Ioniţă Antoneta.

Domnule deputat Ionescu George, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Ionescu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Ionescu:

Pentru punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare.

Punctul nr. 2 - contra raportului de adoptare.

Punctul nr. 3 -pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 4 -pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 5 -pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 6 -pentru raportul de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Ioniţă Antoneta.

Se pregăteşte domnul deputat Leoreanu Laurenţiu-Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Antoneta Ioniţă:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, doamnă deputat!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Antoneta Ioniţă:

Antoneta Ioniţă este numele meu, Circumscripţia electorală nr. 9, Brăila.

Voturile mele sunt următoarele.

La punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare a proiectului de lege şi a amendamentelor.

La punctul nr. 2 - contra raportului de adoptare a proiectului de lege şi a amendamentelor.

La punctul nr. 3 - pentru raportul de adoptare a proiectului de lege.

La punctul nr. 4 - pentru raportul de adoptare a proiectului de lege.

La punctul nr. 5 - pentru raportul de adoptare a proiectului de lege.

Şi punctul nr. 6 - pentru raportul de adoptare a proiectului de lege şi a amendamentelor propuse.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Leoreanu Laurenţiu-Dan.

Se pregăteşte doamna deputat Lungu Tudoriţa.

Domnule deputat Leoreanu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Laurenţiu-Dan Leoreanu, Circumscripţia nr. 29, Neamţ.

Votul meu este următorul.

La punctul nr. 1 - PL-x 132 - împotriva amendamentelor, contra adoptării.

Punctul nr. 2 - PL-x 130 - împotriva amendamentelor, vot contra adoptării.

Punctul nr. 3 - PL-x 131 - pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - PL-x 595 - pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - PL-x 638 - pentru adoptare.

Punctul nr. 6 - PL-x 600 - pentru amendament, pentru adoptare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim, domnule deputat.

Doamna deputat Lungu Tudoriţa.

Se pregăteşte domnişoara deputat Mareş Mara.

Stimată doamnă deputat, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

Doamna deputat Lungu?

Bună ziua!

Doamna deputat Lungu Tudoriţa?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa Lungu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa Lungu:

Votul meu de astăzi...

Tudoriţa Lungu sunt, Circumscripţia electorală nr. 4, Bacău.

Votul meu pentru astăzi este următorul.

PL-x 132, punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare.

Punctul nr. 2 - PL-x 130 - contra raportului de adoptare şi a amendamentelor.

Punctul nr. 3 - PL-x 131 - pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 4 - PL-x 595 - pentru raportul de adoptare.

Punctul nr. 5 - PL-x 638 - pentru raportul de adoptare.

Şi punctul nr. 6 - PL-x 600 - pentru adoptarea raportului de adoptare şi a amendamentelor admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnişoara deputat Mareş Mara.

Se pregăteşte domnul deputat Mihalescul Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâna!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş:

Mara Mareş, Circumscripţia nr. 8, Braşov.

Primul proiect - PL-x 132 - nu pentru adoptarea proiectului şi nu pentru amendamente.

PL-x 130 - nu pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

PL-x 131 - da pentru adoptare.

PL-x 595 - da pentru adoptare.

PL-x 638 - da pentru adoptare.

PL-x 600 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Mihalescul Dumitru.

Se pregăteşte domnul deputat Moldovan Sorin-Dan.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

Domnule deputat Mihalescul, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Mihalescul:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Mihalescul:

Dumitru Mihalescul, deputat de Suceava.

La punctul nr. 1 şi la punctul nr. 2 - nu pentru adoptare şi amendament.

La punctul nr. 3, punctul nr. 4, punctul nr. 5 şi punctul nr. 6 - da pentru adoptare şi amendament.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Moldovan Sorin.

Se pregăteşte domnul deputat Neagu Nicolae.

Domnule deputat Moldovan, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

Domnul deputat Moldovan?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

La punctul nr. 1 - nu pentru adoptarea proiectului şi nu pentru amendamente.

La punctul nr. 2 - nu pentru adoptareaproiectului şi nu pentru...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm.

Vă rugăm să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mă auziţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă auzim. Vă auzim perfect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Aşa.

Deci, la punctul nr. 1 - nu pentru adoptarea proiectului şi nu pentru amendamente.

La punctul nr. 2 - nu pentru proiect şi nu pentru amendamente.

La punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

La punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

La punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

Şi la punctul nr. 6 - la fel, da pentru adoptarea proiectului cu amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

... domnul deputat Neagu Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Nicoară Romeo Florin.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Nicolae Neagu, Circumscripţia electorală nr. 34, Sibiu.

Punctul nr. 1 şi punctul nr. 2 - împotriva raportului de adoptare, inclusiv amendamentele de la punctul nr. 2.

Punctul nr. 3 - PL-x 131 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

Şi punctul nr. 6 - da pentru adoptare, inclusiv amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Nicoară Romeo Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Olar Corneliu.

Domnule deputat Nicoară, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Bună ziua!

Bună ziua, tuturor!

Romeo Nicoară, deputat, Circumscripţia nr. 32, Satu-Mare.

Pentru punctul nr. 1 - nu pentru adoptare.

Punctul nr. 2 - nu pentru adoptare.

Punctul nr. 3 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 4 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 5 - da pentru adoptare.

Punctul nr. 6 - da pentru adoptare şi cu amendamentele adoptate în dezbatere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Olar Corneliu.

Se pregăteşte domnul deputat Oprea Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Da.

Vă salut, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Păi, să-mi spuneţi despre ce e vorba. Ştiţi de ce? Mie mi-au adus o tabletă şi nu am semnal aici. Chiar pe telefon...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da. Noi avem...

 
   

Domnul Corneliu Olar:

... şi pe Telekom.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da. Noi avem şase puncte pe ordinea de zi.

Vă sfătuiesc să luaţi legătura cu liderul grupului dumneavoastră şi vă resunăm pentru rezolvarea acestei probleme.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Chiar vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da.

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Corneliu Olar:

Sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Trecem mai departe.

Domnul deputat Oprea Dumitru.

Se pregăteşte domnul deputat Oros Nechita-Adrian.

Domnule deputat Oprea Dumitru, sunteţi pe fir?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Oprea:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salut, domnule deputat!

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Oprea:

Bună ziua!

Sunt Oprea Dumitru din Circumscripţia electorală nr. 24, Iaşi.

La punctul nr. 1 şi punctul nr. 2 - nu.

La punctul nr. 3, punctul nr. 4, punctul nr. 5 şi punctul nr. 6 - da pe toată linia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Oros Nechita.

Din păcate, înţelegem că nu răspunde deocamdată domnul Oros.

Se pregăteşte domnul deputat Palăr Ionel.

Şi apoi domnul Petcu Toma-Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

La poziţia nr. 1 - PL-x 132 - nu pentru adoptare.

PL-x 130 - nu pentru adoptare.

PL-x 131 - da pentru adoptare.

PL-x 595 - da pentru adoptare.

PL-x 638 - da pentru adoptare.

PL-x 600 - da pentru adoptare.

Şi spuneţi-mi dacă punctul nr. 7 are deja raport sau dacă nu e raportul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Nu, nu, nu. Nu avem raport la punctul nr. 7.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Am înţeles. Deci nu poate fi votat atunci.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Petcu Toma-Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Pirtea Marilen-Gabriel.

Domnule deputat Petcu, bună ziua!

 
   

Domnul Toma-Florin Petcu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Toma-Florin Petcu:

Pentru primul punct de pe ordinea de zi votez nu pentru adoptare.

La punctul 2 de pe ordinea de zi - nu pentru adoptare.

La punctul 3 de pe ordinea de zi - da pentru adoptare.

La punctul 4 de pe ordinea de zi - da pentru adoptare.

Punctul 5 de pe ordinea de zi - da pentru adoptare.

Şi punctul 6 de pe ordinea de zi - da pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Toma-Florin Petcu:

Şi eu.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Pirtea Gabriel.

Se pregăteşte domnul deputat Popescu Pavel.

Domnule deputat Pirtea, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Da.

Bună ziua!

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Votaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

PL-x 132/2020 - respingere pentru aprobarea proiectului şi a amendamentelor.

PL-x 130/2020 - nu pentru adoptarea proiectului şi pentru amendamente.

PL-x 131/2020 - da pentru adoptare.

PL-x 595/2019 - da pentru adoptare.

PL-x 638/2019 - da pentru adoptare.

PL-x 600/2019 - da pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Popescu Pavel.

Se pregăteşte domnul deputat Popescu Virgil-Daniel.

Domnule deputat Popescu Pavel, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Bună ziua!

Deputat Pavel Popescu, Circumscripţia electorală nr. 37, Timiş.

Votul meu este următorul.

Pentru punctul 1: contra adoptării.

Pentru punctul 2: contra adoptării.

Pentru punctul 3: "da" pentru adoptare.

Pentru punctul 4: "da" pentru adoptare.

Pentru punctul 5: "da" pentru adoptare.

Şi pentru punctul 6: "da" pentru adoptare şi pentru adoptarea amendamentelor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Popescu Virgil.

Se pregăteşte domnul deputat Preda Cezar-Florin.

Domnul deputat Popescu? Nu răspunde, din păcate.

Trecem mai departe.

Domnul deputat Preda Cezar-Florin.

Se pregăteşte domnul deputat Predoiu Marian-Cătălin.

Domnule deputat Preda Cezar-Florin, bună ziua.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

Aşteptăm votul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

La ce proiect de lege?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La proiectele de la numărul 1 până la numărul 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Numărul 1: împotrivă.

Numărul 2: împotrivă.

Numărul 3: pentru.

Numărul 4: pentru.

Numărul 5: pentru.

Şi numărul 6: pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

O zi bună! Sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim, asemenea.

Domnul deputat Predoiu Marian.

Se pregăteşte domnul deputat Prişcă Răzvan.

Domnule deputat Predoiu, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Punctele 1 şi 2: pentru.

Punctele 3, 4, 5 şi 6: contra.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

O zi bună!

Domnul deputat Prişcă Răzvan.

Se pregăteşte domnul deputat Raeţchi Ovidiu Alexandru.

Domnule deputat Prişcă, bună ziua.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan Sorin Prişcă:

Bună ziua!

Pentru PL-x 132/2020: "nu" pentru adoptare şi "nu" pentru amendamente.

PL-x 130/2020: "nu" pentru adoptare şi "nu" pentru amendamente.

PL-x 131/2020: "da" pentru adoptare.

PL-x 595/2019: "da" pentru adoptare.

PL-x 638/2019: "da" pentru adoptare.

Şi PL-x 600/2019: "da" pentru adoptare şi amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan Sorin Prişcă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Raeţchi Ovidiu.

Se pregăteşte domnul deputat Răcuci Claudiu-Vasile.

Bună ziua, domnule deputat. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

Bună ziua!

Punctul 1: "nu" pentru adoptare.

Punctul 2: "nu" pentru adoptare proiect şi amendamente.

Punctul 3: "da" pentru adoptare.

Punctul 4: "da" pentru adoptare.

Punctul 5: "da" pentru adoptare.

Punctul 6: "da" pentru adoptare proiect şi amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Bună ziua!

Urmează domnul deputat Răcuci Claudiu.

Se pregăteşte domnul deputat Romanescu Cristinel.

Bună ziua, domnule deputat Răcuci. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

Bună ziua!

Răcuci Claudiu, Alba.

Punctul 1: contra

Punctul 2: contra.

Punctul 3: pentru.

Punctul 4: pentru.

Punctul 5: pentru.

Punctul 6: pentru.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

La revedere!

Domnul deputat Romanescu Cristinel.

Urmează doamna deputat Săftoiu Ana Adriana.

Domnule deputat Romanescu, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristinel Romanescu:

Bună ziua!

Romanescu Cristinel, Buzău.

Punctul 1: contra

Punctul 2: contra.

Punctul 3: pentru.

Punctul 4: pentru.

Punctul 5: pentru.

Punctul 6: pentru.

Şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Doamna deputat Săftoiu Ana Adriana.

Se pregăteşte doamna deputat Schelean Valeria-Diana.

Sărut mâinile, doamnă deputat. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Bună ziua!

Punctul 1: contra.

Punctul 2: contra.

Punctul 3: pentru.

Punctul 4: pentru.

Punctul 5: pentru.

Punctul 6: pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Şi eu vă mulţumesc.

Sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile! Vă mulţumim. Asemenea.

Doamna deputat Schelean.

Se pregăteşte domnul deputat Sighiartău.

 
   

Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Stimată doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Sărut mâinile!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean:

Bună ziua!

Mai trebuie să mai dau şi circumscripţia, ca data trecută sau...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Nu-i nevoie!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean:

Nu mai e nevoie. Bine.

Pentru punctul 1 de pe ordinea de zi votul meu este împotriva amendamentelor şi împotriva proiectului. Deci acesta a fost PL-x 132/2020.

Pentru punctul 2 de pe ordinea de zi - PL-x 130/2020 - vot împotriva amendamentelor şi împotriva proiectului.

Punctul 3 de pe ordinea de zi - PL-x 131/2020 - vot pentru.

PL-x 595/2019 - punctul 4 de pe ordinea de zi - vot pentru.

PL-x 638/2019 - punctul 5 pe ordinea de zi - vot pentru.

Şi punctul 6 pe ordinea de zi: vot pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean:

La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La revedere!

Urmează domnul deputat Sighiartău Robert.

Se pregăteşte domnul deputat Sitterli Ovidiu-Ioan.

Nu răspunde la telefon domnul deputat Sighiartău.

Mergem mai departe.

Domnul deputat Sitterli Ovidiu-Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Stamatian Vasile.

Bună ziua, domnule deputat Sitterli. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Bună ziua!

Sitterli Ovidiu-Ioan, Circumscripţia electorală nr. 34, Sibiu.

Votul meu este următorul.

PL-x 132/2020: contra adoptării amendamentelor şi a proiectului de lege.

PL-x 130/2020: contra adoptării amendamentelor şi a proiectului de lege.

PL-x 131/2020: pentru adoptarea proiectului de lege.

PL-x 595/2019: pentru adoptarea proiectului de lege.

PL-x 638/2019: pentru adoptarea proiectului de lege.

Şi ultimul, PL-x 600/2019: pentru adoptarea amendamentului şi adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc frumos.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim. Asemenea.

Domnul deputat Stamatian.

Se pregăteşte domnul deputat Stroe Ionuţ.

Vă salut, domnule deputat Stamatian. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Pentru votul final, bănuiesc, nu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sigur, pentru cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

PL-x 132/2020: nu.

PL-x 130/2020: nu.

PL-x 131/2020: da.

PL-x 595/2019: da.

PL-x 638/2019: da.

PL-x 600/2019: da.

PL-x 260/2019 nu vreau să-l votez.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Stroe Ionuţ.

Se pregăteşte domnul deputat Surgent Marius-Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Da, vă ascult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Bună ziua!

Îmi exercit votul, dar spuneţi-mi pentru ce!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Avem şase puncte pe ordinea de zi şi trebuie să vă exercitaţi, dacă doriţi, votul la fiecare punct în parte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Păi, începem cu PL-x 132/2020, pentru suspendarea rambursării creditelor?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da, primul este PL-x 132/2020.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Votul este "nu"pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La cel de-al doilea punct, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

PL-x 130/2020, Legea pentru acordarea unor facilităţi fiscale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog. Votaţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Votez "nu" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 3?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

La punctul 3, PL-x 131/2020, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, este "da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 4?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Punctul 4, PL-x 595/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 5?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Punctul 5, PL-x 638/2019 - dacă a rămas pe ordinea de zi - este Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. A rămas, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da, a rămas, sigur!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi ultimul punct, punctul 6?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

PL-x 600/2019, da?

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Exact!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - "da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Surgent Marius.

Se pregăteşte domnul deputat Şişcu George.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Surgent Marius, Circumscripţia nr. 22, Hunedoara.

Punctul 1: contra amendamentului, contra adoptării.

Punctul 2: contra amendamentului, contra adoptării.

Punctul 3: pentru adoptare.

Punctul 4: pentru adoptare.

Punctul 5: pentru adoptare.

Punctul 6: pentru amendament, pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Vă mulţumesc.

Multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La revedere!

Urmează domnul deputat Şişcu George.

Se pregăteşte domnul deputat Şovăială Constantin.

Domnule deputat Şişcu, aveţi cuvântul, vă rog.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Şişcu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Şişcu:

Votul meu este următorul.

Punctul 1: contra amendamente şi contra adoptare.

Punctul 2: contra amendamente, contra adoptare.

Punctul 3: pentru adoptare.

Punctul 4: pentru adoptare.

Punctul 5: pentru adoptare.

Şi punctul 6: pentru amendamente şi pentru adoptare.

Multă sănătate vă doresc!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim. La fel şi dumneavoastră.

Urmează domnul deputat Şovăială Constantin.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Ion.

Domnule deputat Şovăială, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Şovăială:

Bună ziua! Vă salut!

Constantin Şovăială, Circumscripţia electorală nr. 34, Sibiu.

Votez în felul următor.

Numărul 1: contra amendamente, contra raport de adoptare.

Numărul 2: contra amendamente, contra raport de adoptare.

Numărul 3: pentru raportul de adoptare.

Numărul 4: pentru adoptare.

Numărul 5: pentru raportul de adoptare.

Numărul 6: pentru adoptarea amendamentelor şi pentru raportul de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Urmează domnul deputat Ştefan Ion.

Se pregăteşte domnul deputat Ştirbu Gigel-Sorinel.

Domnule deputat Ştefan Ion, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ştefan:

Bună ziua!

Pentru PL-x 132/2020 votul meu este nu. Şi pentru amendamente la fel.

Pentru PL-x 130/2020, Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice: "nu" pentru aprobare - "nu" pentru amendamente.

Pentru punctul 3, PL-x 131/2020, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială - "da" pentru adoptare.

La numărul 4, PL-x 595/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia - "da" pentru adoptare.

La punctul 5, PL-x 638/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate - "da" pentru adoptare.

Şi punctul 6, PL-x 600/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - "da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Ştirbu Gigel.

Se pregăteşte domnul deputat Tabugan Ion.

Domnule deputat, bună ziua! Aveţi cuvântul, domnule Ştirbu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Bună ziua!

Ştirbu Gigel-Sorinel, Circumscripţia electorală nr. 30, Olt.

PL-x 132/2020: "nu" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

PL-x 130/2020: "nu" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

PL-x 131/2020: "da" pentru adoptare.

PL-x 595/2019: "da" pentru adoptare.

PL-x 638/2019: "da" pentru adoptare.

PL-x 600/2019: "da" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Tabugan Ion.

Urmează doamna deputat Trăilă Cristina.

Domnule deputat Tabugan? Domnul deputat nu răspunde.

Mergem mai departe la doamna deputat Trăilă Cristina.

Se pregăteşte doamna deputat Turcan Raluca.

Bună ziua, doamnă deputat Trăilă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristina Trăilă:

Bună ziua!

Trăilă Cristina, Circumscripţia electorală nr. 42, Bucureşti.

Votul meu este următorul.

1. PL-x 132/2020: contra.

2. PL-x 130/2020: contra.

3. PL-x 131/2020: pentru.

4. PL-x 595/2019: pentru.

5. PL-x 638/2019: pentru.

6. PL-x 600/2019: pentru.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Turcan Raluca.

Se pregăteşte domnul deputat Varga Aurel.

Doamna deputat Turcan nu răspunde.

Urmează domnul deputat Varga Aurel.

Se pregăteşte domnul deputat Varga Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat. Aveţi cuvântul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Bună ziua!

Varga Aurel, Circumscripţia electorală nr. 2, Arad.

Punctul 1 de pe ordinea de zi: contra.

Punctul 2 de pe ordinea de zi: contra şi amendamente.

Punctul 3: pentru.

Punctul 4: pentru.

Punctul 5: pentru.

Punctul 6: pentru şi pentru amendamente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

Urmează domnul deputat Varga Vasile.

Se pregăteşte domnul deputat Vîlceanu Dan.

Vă rugăm, domnule deputat. Aveţi cuvântul. Bună ziua!

Domnul deputat Varga Vasile?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

Da, domnule profesor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Cu respect! Bună ziua! Aveţi cuvântul. Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Pentru cele două PL-x-uri, 1 şi 2, "nu" pentru adoptare şi împotriva amendamentelor.

3, 4, 5 şi 6 - "da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Vîlceanu Dan.

Se pregăteşte domnul deputat Voicu Mihai Alexandru.

Domnule deputat Vîlceanu, bună ziua. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Vîlceanu:

Bună ziua!

La punctul 1: contra raportului de adoptare.

La punctul 2: contra raportului de adoptare.

La punctul 3: pentru raportul de adoptare.

La punctul 4: pentru raportul de adoptare.

La punctul 5: pentru raportul de adoptare.

Şi la punctul 6: pentru raportul de adoptare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Voicu Mihai Alexandru, după care vom relua lista pentru cei care nu au reuşit sau din diferite motive nu au răspuns la telefon, lista celor care fac parte din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Bună ziua, domnule deputat Voicu Mihai Alexandru. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Bună ziua!

La punctul 1 de pe ordinea de zi votul este împotrivă.

La punctul 2, de asemenea, este împotrivă.

Şi la punctele 3, 4, 5 şi 6 votul este pentru.

Alo, este în regulă? S-a notat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da, da, da, notăm. Vă rog să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Păi, am încheiat!

Punctele 1 şi 2 împotrivă.

Punctele 3, 4, 5 şi 6 pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Reluăm lista celor care nu au răspuns la telefon.

Domnul deputat Bode Lucian.

Bună ziua, domnule deputat. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

O să le iau pe rând, fiecare proiect de act normativ. Da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Sper că am lista corectă.

PL-x 132/2020, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor - "nu" pentru adoptare, "nu" pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mai departe, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

PL-x 130/2020, Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice -"nu" pentru adoptare, "nu" pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim. Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Punctul 3, PL-x 131/2020, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială - "da"pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Punctul 4, PL-x 595/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia - "da"pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim. Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

PL-x 638/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate - "da"pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

PL-x 600/2019, Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - "da" pentru adoptare, "da" pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate şi pentru vot.

Urmează domnul deputat Gheorghiu Bogdan.

Stimate domnule deputat, bună ziua. Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Bună ziua!

La Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor - "nu" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mai departe. Vă rugăm să continuaţi. Noi notăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Gheorghiu:

OK.

La Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice - "nu" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

La Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială - "da" pentru adoptare.

La Proiectul de Lege pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia - "da" pentru adoptare.

La Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate - "da" pentru adoptare.

Şi la Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - "da" pentru adoptarea proiectului şi a amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Olar Corneliu.

Se pregăteşte domnul deputat Oros.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Alo?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salut cu respect, domnule deputat. Bună ziua! Vă rog să vă ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Vă salut!

La punctele 1 şi 2 - împotrivă.

Punctele 3, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

La revedere!

Urmează domnul deputat Oros Nechita-Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Popescu Virgil.

Domnul deputat Oros Nechita nu răspunde.

Trecem mai departe.

Domnul deputat Popescu Virgil-Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Sighiartău.

Bună ziua, domnule deputat Sighiartău. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Bună ziua!

La punctul 1 de pe ordinea de zi: împotriva amendamentelor şi împotriva adoptării.

La punctul 2: împotriva adoptării.

Şi la punctele 3, 4, 5 şi 6: pentru adoptare. Inclusiv amendamentele de la punctul 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Şi eu.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La fel şi dumneavoastră.

Domnul deputat Popescu Virgil sau după aceea domnul deputat Tabugan Ion.

Am înţeles că domnul deputat Oros nu răspunde.

Să-mi spuneţi dacă domnul Popescu Virgil-Daniel răspunde sau nu la telefon.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile, doamnă deputat. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Spuneţi-mi pe ce am cuvântul, că acum am primit telefonul. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Este vorba de cele şase puncte aflate pe ordinea de zi ale Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Aşa. OK.

Întrebaţi-mă şi eu vă răspund punctual.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Primul proiect de lege este cel pentru susţinerea...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Dar cu cine vorbesc, staţi aşa o secundă, ca să ştiu şi eu, că suntem colegi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Primul proiect de lege este cel pentru susţinerea...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Cu cine vorbesc? Răspundeţi-mi cine este?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Deputatul Zisopol, secretarul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

A, domnul Zisopol! Mă bucur să vă aud!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Cu respect! Sărut mâinile!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Aşa!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor; PL-x 132/2020.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Este punctul 1 de pe ordinea de zi.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Votul meu este nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Deci vom vota pe rând, de la punctul 1 la punctul 6, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 2, Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice; PL-x 130/2020.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 3, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială; PL-x 131/2020.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Răspunsul este da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Punctul 4, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; PL-x 595/2019.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Următorul punct, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate; PL-x 638/2019.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi ultimul punct, Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 600/2019.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Acestea sunt toate.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Da.

Gata, aţi înregistrat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sigur! Acestea sunt cele şase puncte ale ordinii noastre de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Pentru puţin.

Domnul deputat Tabugan Ion?

Domnul Tabugan?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rog, dacă se poate, să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Bună ziua!

Da, vă rog. Mă scuzaţi că... o secundă am lipsit!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da, da, sigur!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Pentru PL-x 132/2020 nu sunt de acord, nu sunt pentru adoptare. Contra.

PL-x 130/2020: nu sunt pentru adoptare.

PL-x 131/2020: da, pentru adică.

PL-x 595/2019: pentru.

PL-x 638/2019: pentru. Punctul 5 pe ordinea de zi, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Punctul 6 pe ordinea de zi, PL-x 600/2019: pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Sunt toate?

Încă o dată vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

O zi bună şi multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La fel şi Domniei Voastre.

Vreau să întreb... Mai avem: Oros Adrian, Popescu Virgil şi doamna Turcan, pentru stafful tehnic.

Domnul Oros Adrian a răspuns sau nu? Nu a răspuns. Pentru stenogramă.

Domnul Popescu Virgil? Nu a răspuns.

Doamna Turcan? Este în regulă, da?

Trecem la Grupul parlamentar al USR.

Domnul deputat Drulă Cătălin.

Se pregăteşte domnul deputat Arsu Alin-Ionuţ.

Domnule deputat Drulă Cătălin, bună ziua. Aveţi cuvântul.

Bună ziua, domnule deputat Drulă Cătălin. Aveţi cuvântul, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Bună ziua!

În primul rând aş vrea să încep cu o chestiune de procedură care a mai fost menţionată şi în Comitetul liderilor.Şi anume că nu este nevoie să specificăm şi votul asupra amendamentelor. În momentul în care avem dezbatere în plen asupra unui proiect de lege, şi în cadrul dezbaterii sunt adoptate amendamente, atunci acele amendamente devin parte integrantă din proiectul care este supus votului.

Acestea fiind spuse...

Sunt Cătălin Drulă, deputat de Timiş.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3, iar la poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Am folosit formula aceasta ca să nu fac notă discordantă, dar aş prefera ca pe viitor să nu o mai folosim.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Arsu Alin-Ionuţ.

Se pregăteşte domnul deputat Barna Ilie.

Bună ziua, domnule deputat Arsu Alin!

Vă rugăm, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Ionuţ Arsu:

Bună ziua!

Mă numesc Alin-Ionuţ Arsu, sunt în Circumscripţia Bucureşti, deputat.

Votez pentru toate punctele de pe ordinea de zi, de la 1 la 6.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Barna Ilie Dan.

Se pregăteşte domnul deputat Benga Tudor.

Bună ziua, domnule deputat Barna!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună ziua!

Dan Barna sunt, deputat de Sibiu.

Votez abţinere la proiectele de la poziţia 1 şi poziţia 3, iar la poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, împreună cu amendamentele, după cum a menţionat şi liderul de grup, Cătălin Drulă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Benga Tudor.

Se pregăteşte domnul deputat Botez Mihai-Cătălin.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Da. Deci avem în felul următor.

La poziţia 1 şi la poziţia 3 - abţinere.

La poziţiile 2, 4, 5 şi 6 - vot pentru.

O scurtă precizare legată de punctul 3. Din păcate, acea prevedere care este menită să salveze locuri de muncă, prin obligaţiile angajatorilor, va avea, din păcate, efectul fix contrar, de a duce la distrugere de locuri de muncă.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Botez Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Bulai Iulian.

 
   

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat Botez!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Bună ziua!

Numele meu este Botez Mihai-Cătălin, sunt deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39, Vaslui.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3.

La poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Bulai Iulian.

Se pregăteşte doamna deputat Chichirău Cosette-Paula.

Bună ziua, domnule deputat Bulai!

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să votaţi.

Bună ziua!

Domnul deputat Bulai?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Bulai:

Bună ziua!

Sunt Iulian Bulai, deputat de Neamţ.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3, iar la poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru celeritate.

Urmează la vot doamna deputat Chichirău Cosette-Paula.

Se pregăteşte doamna deputat Cosma Lavinia-Corina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, stimată doamnă deputat!

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Sunt Cosette Chichirău, deputat în Circumscripţia electorală nr. 24, Iaşi.

Votez contra la primul proiect şi pentru la toate celelalte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează doamna deputat Cosma Lavinia.

Se pregăteşte domnul deputat Dan Nicuşor Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lavinia-Corina Cosma:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, doamnă deputat Cosma Lavinia!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lavinia-Corina Cosma:

Bună ziua!

Sunt Lavinia Cosma, Circumscripţia nr. 28, Mureş.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3.

La punctele 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise astăzi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Dan Nicuşor.

Se pregăteşte domnul deputat Dehelean Silviu.

Stimate domnule deputat Dan Nicuşor, aveţi cuvântul!

Vă rog.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Bună ziua!

Nicuşor Dan, deputat, Circumscripţia Bucureşti.

Pentru punctele 1, 2 şi 3, adică PL-x 132, PL-x 130 şi PL-x 131, votul meu este de abţinere, şi la proiecte şi la amendamente.

Pentru punctele 4, 5 şi 6 votul meu este pentru, şi la proiecte şi la amendamente.

Şi am o rugăminte. Pentru operativitate. E foarte neplăcut delay-ul între înregistrarea de pe site şi momentul în care noi vorbim, ne sunaţi dumneavoastră.

Vorbiţi cu stafful tehnic ca să rezolvaţi problema aceasta, pentru operativitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Din păcate, nu putem rezolva această problemă.

Urmează domnul deputat Dehelean Silviu.

Se pregăteşte domnul deputat Duruş Vlad-Emanuel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Dehelean:

Bună ziua, domnule Zisopol!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Dehelean:

Silviu Dehelean, Circumscripţia nr. 5, Bihor.

La poziţiile de pe ordinea de zi, 1 şi 3 - abţinere.

La poziţiile 2, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

Urmează domnul deputat Duruş Vlad-Emanuel.

Se pregăteşte domnul deputat Ion Stelian-Cristian.

Bună ziua, domnule deputat Duruş!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad-Emanuel Duruş:

Bună ziua!

Votul meu este următorul.

La punctul 1 şi punctul 3, respectiv PL-x 132/2020 şi PL-x 131/2020 votez abţinere.

La punctele 2, 4, 5 şi 6 votez pentru proiectele în ansamblu şi pentru amendamentele aferente.

Vlad-Emanuel Duruş, deputat în Circumscripţia nr. 26, Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Ion Stelian-Cristian.

Se pregăteşte doamna deputat Iurişniţi Cristina-Ionela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Sunt Stelian Ion, deputat de Constanţa.

Votez abţinere pentru punctele 1 şi 3 de pe ordinea de zi şi "pentru" pentru punctele 2, 4, 5 şi 6, cu amendamentele admise.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Iurişniţi Cristina.

Se pregăteşte domnul deputat Lupescu Dumitru.

Doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi:

Bună ziua!

Sunt Cristina Iurişniţi, deputat de Bistriţa-Năsăud, Circumscripţia electorală nr. 6.

Votez abţinere pentru poziţia 1 şi poziţia 3 şi votez "pentru" pentru poziţiile 2, 4, 5 şi 6, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Lupescu Dumitru.

Se pregăteşte domnul deputat Moşteanu Liviu-Ionuţ.

Vă salut, domnule deputat Lupescu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lupescu:

Vă salut!

Bună ziua!

Sunt Lupescu Dumitru, deputat de Dâmboviţa.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3.

La poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Moşteanu Liviu.

Se pregăteşte domnul deputat Năsui Claudiu.

Domnule deputat Moşteanu, vă salut!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Bună ziua!

Sunt Ionuţ Moşteanu, deputat în Circumscripţia nr. 3, Argeş.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3 de pe ordinea de zi.

Votez pentru proiectele 2, 4, 5 şi 6. Pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Năsui Claudiu.

Se pregăteşte domnul deputat Pop TudorRareş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat Năsui!

Aveţi cuvântul.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Sunt deputat Claudiu Năsui, Circumscripţia Bucureşti.

Votez contra la primul proiect, pentru - la al doilea proiect, abţinere la proiectele 3 şi 4, pentru la al cincilea proiect şi abţinere la proiectul de pe locul 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Pop Tudor Rareş.

Se pregăteşte domnul deputat Popescu Nicolae-Daniel.

 
   

Domnul Tudor Rareş Pop:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Rareş Pop:

Sunt Tudor Pop, deputat de Bucureşti.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3, iar la poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Popescu Nicolae-Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Prisnel Adrian-Claudiu.

Bună ziua, domnule deputat Popescu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Daniel Popescu:

Bună ziua!

Sunt Nicolae-Daniel Popescu, deputat în Circumscripţia nr. 43, Diaspora.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3, iar la proiectele de pe poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise astăzi, evident.

Mulţumesc.

Şi multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim, asemenea.

Urmează domnul deputat Prisnel Adrian-Claudiu.

Se pregăteşte doamna deputat Prună Cristina-Mădălina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

Sunt Adrian Prisnel, deputat în Circumscripţia nr. 17, Dolj.

Votez pentru amendamentele de la punctele 2 şi 6, iar pentru rapoartele proiectelor aflate pe ordinea de zi voturile mele sunt:

La punctul 1 - împotriva adoptării.

La punctul 3 - abţinere.

La punctele 2, 4, 5 şi 6 - pentru adoptare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Prună Cristina-Mădălina.

Se pregăteşte domnul deputat Rădulescu Dan-Răzvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Sunt Cristina Prună, deputat de Bucureşti.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3, iar la proiectele de pe poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Vreau să mai adaug ceva. Sper să introducem mai repede pe ordinea de zi proiectul USR privind impozitarea pensiilor speciale, pentru a aduce cât mai multe resurse în sistemul medical, care are atâta nevoie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Rădulescu Dan.

Se pregăteşte domnul deputat Rodeanu Bogdan.

Bună ziua, domnule deputat Rădulescu!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

Bună ziua!

Sunt deputat Dan-Răzvan Rădulescu, Circumscripţia nr. 31, Prahova.

Şi votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru celeritate.

Urmează domnul deputat Rodeanu.

Se pregăteşte domnul deputat Seidler Cristian-Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Bogdan Rodeanu sunt, deputat de Galaţi.

Voi vota abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3 - PL-x 132/2020 şi PL-x 131/2020, iar la celelalte patru proiecte de pe ordinea de zi - poziţiile 2, 4, 5 şi 6 - voi vota pentru, cu amendamentele admise astăzi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Seidler-Cristian.

Se pregăteşte domnul deputat Stanciu-Viziteu.

Vă salut, domnule deputat Seidler!

Aveţi cuvântul.

Domnule deputat Seidler, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Da.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să votaţi.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Bună ziua!

Sunt Cristian Seidler, deputat ales în Circumscripţia nr. 42, Bucureşti.

La proiectul 1 votez abţinere, la proiectele 2, 3, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Stanciu-Viziteu Lucian.

Se pregăteşte domnul deputat Ungureanu Dumitru.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Bună ziua!

Lucian Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3.

La 2, 4, 5 şi 6 - pentru, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate şi celeritate.

Domnul deputat Ungureanu Dumitru.

Se pregăteşte domnul deputat Vlad Sergiu Cosmin.

Bună ziua, domnule deputat Ungureanu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Emanuel Ungureanu sunt, deputat de Cluj.

Votez la 1 şi 3 abţinere, la 2, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Vlad Sergiu Cosmin.

Se pregăteşte domnul deputat Zainea Cornel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sunt Vlad Sergiu Cosmin, deputat de Arad şi voturile mele sunt următoarele.

La poziţiile 1 şi 3 - abţinere, la poziţiile 2, 4, 5 şi 6 - pentru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Zainea Cornel.

Se pregăteşte domnul deputat Ponta Victor-Viorel, de la următorul grup parlamentar, PRO Europa.

Vă rog, domnule deputat Zainea, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Zainea:

Sunt Cornel Zainea, deputat de Ilfov.

Votez abţinere la proiectele de pe poziţiile 1 şi 3.

La poziţiile 2, 4, 5 şi 6 votez pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi eu vă mulţumesc pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Ponta Victor-Viorel.

Se pregăteşte domnul deputat Bălănescu Alexandru.

Bună ziua, domnule deputat Ponta!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Bună ziua, domnule secretar!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
   

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Aşa. Bun.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să vă exprimaţi votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Da.

Victor Ponta sunt, deputat de Gorj, liderul Grupului PRO România.

Imediat îmi spun opţiunea de vot alături de colegii mei din grup, dar vreau să spun totuşi ceva. Să mulţumesc tuturor celor care azi participă la şedinţă, chiar şi în formula aceasta, specială. Pentru că toată lumea se întreabă - ce fac parlamentarii?Mai trăiesc?Mai facem şi noi ceva bun pentru ţară?

Şi azi votăm nişte proiecte de lege pe care le aşteaptă -nu exagerez - câteva milioane de oameni. Legate de ratele la bancă, de firmele la care lucrează, de utilităţi. Şi bine că facem în sfârşit şi noi ceva bun, pe care îl înţeleg milioane de oameni că e pentru ei.

Aşa încât votez cu toată convingerea că în sfârşit facem ceva bun. Şi sper să se şi aplice legile cât mai repede, dacă se poate, în câteva zile.

Pentru - şi la punctul 1 şi la punctul 2, şi la punctele 3, 4, 5 şi 6.

Şi îmi exprim speranţa ca oamenii să beneficieze de aceste legi, de săptămâna viitoare chiar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Bălănescu Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Bănicioiu Nicolae.

Domnule deputat Bălănescu, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Bălănescu:

Bună ziua!

Sunt deputatul Alexandru Bălănescu, Circumscripţia nr. 27, nr. 23.

Vă rog să luaţi act că votez pentru punctele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Bănicioiu Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Dobre Titus.

Bună ziua, stimate domnule deputat Bănicioiu!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Bună ziua!

Pentru vot, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sigur.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Nicolae Bănicioiu, Iaşi.

Votez cu da pentru toate, deci pentru, inclusiv pentru amendamentele agreate de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru celeritate.

Bună ziua!

Urmează domnul deputat Dobre Titus.

Se pregăteşte domnul deputat Durbacă Eugen.

 
   

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, stimate domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Bună ziua!

Mircea Dobre, deputat, Circumscripţia electorală nr. 14, Constanţa.

Sunt pentru cele şase proiecte de acte normative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Titus Dobre:

La revedere!

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Durbacă Eugen.

Se pregăteşte domnul deputat Havrici Iuliu.

Domnule deputat Durbacă, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Durbacă:

Prezent, da.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Durbacă:

Da.

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Durbacă:

De acord cu proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Votaţi pentru, contra?

Vă rog să spuneţi cum votaţi.

Pentru, să înţeleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Durbacă:

Votez pentru proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Havrici Emanuel.

Urmează doamna deputat Huncă Mihaela.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

Vă salut!

Emanuel Havrici, Circumscripţia Suceava.

Vă aud perfect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

Da.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Doamna deputat Huncă Mihaela.

Se pregăteşte domnul deputat Marica Petru-Sorin.

Sărut mâinile, doamnă deputat Huncă!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mihaela Huncă:

Bună ziua!

Mihaela Huncă, Circumscripţia nr. 7, Botoşani.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Marica Petru-Sorin.

Se pregăteşte domnul deputat Mocioalcă Ion.

Stimate domnule deputat Marica, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Sorin Marica:

Da.

Marica Petru-Sorin, Hunedoara.

Vot pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Mocioalcă Ion.

Se pregăteşte domnul deputat Mohaci Mihai.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Sunt Ion Mocioalcă, Circumscripţia nr. 11, Caransebeş.

De şase ori da pentru proiectele de lege şi de două ori da pentru cele două amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Mohaci Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Nechifor Cătălin-Ioan.

Stimate domnule deputat Mohaci, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Mohaci:

Bună ziua!

Mohaci Mihai, Circumscripţia electorală nr. 8, Braşov.

Pentru toate cele şase puncte votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Nechifor Cătălin-Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Niţă Mihai.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Da.

Bună ziua!

La 1, 2, 3, 4, 5, 6 - da, la toate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Niţă Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Pau Radu-Adrian.

Bună ziua, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Niţă:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Niţă:

Pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi?

 
   

Domnul Mihai Niţă:

Toate cele şase puncte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Niţă:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumesc pentru amabilitate.

Domnul deputat Pau Radu-Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Petrea Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Adrian Pau:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Adrian Pau:

Adrian-Radu Pau, Circumscripţia electorală nr. 37, Timiş.

Pentru - la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

O zi frumoasă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Petrea Gabriel.

Se pregăteşte domnul deputat Petric Octavian.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Petrea:

Bună ziua!

Votez cu da,pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Petrea:

Gabriel Petrea, deputat de Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Petric Octavian.

Se pregăteşte doamna deputat Podaşcă Gabriela-Maria.

 
   

Domnul Octavian Petric:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Stimate domnule deputat Petric, aveţi cuvântul!

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian Petric:

Da.

Deputat Octavian Petric, Circumscripţia electorală Satu-Mare.

La proiectele de pe ordinea de zi, de la 1 la 6, votez pentru, inclusiv amendamentele care au fost aprobate de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Podaşcă Gabriela-Maria.

Se pregăteşte domnul deputat Popa Mihai Valentin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile, doamnă deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

Podaşcă Gabriela-Maria, deputat de Bucureşti.

Votez pentru toate cele şase proiecte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

Mulţumesc.

Numai bine!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

La revedere!

Urmează domnul deputat Popa Mihai Valentin.

Se pregăteşte domnul deputat Spânu Ion.

Domnule deputat Popa, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Valentin Popa:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Valentin Popa:

Mihai Valentin Popa, Circumscripţia electorală nr. 8, Braşov.

Votez "pentru" la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Spânu Ion.

Se pregăteşte domnul deputat Stancu Florinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Spânu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnule deputat Spânu, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Spânu:

Bună ziua!

Pentru,la toate cele şase proiecte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Spânu:

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La revedere!

Urmează domnul deputat Stancu Florinel.

Se pregăteşte domnul deputat Văcaru Alin Vasile.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florinel Stancu:

Bună ziua, tuturor colegilor!

Sunt deputat Florinel Stancu din Circumscripţia electorală nr. 17, Dolj.

Votez pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim pentru amabilitate.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin Vasile Văcaru:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin Vasile Văcaru:

Alin Văcaru, deputat de Gorj.

Votez pentru cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Vlăducă Oana-Silvia. După care trecem la Grupul parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile, doamnă deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Bună ziua!

Oana Vlăducă sunt, deputat de Dâmboviţa.

Votez pentru toate cele şase proiecte înscrise pe ordinea de zi, precum şi pentru cele două amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
   

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Mulţumesc şi eu.

Zi bună!

La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Benedek Zacharie.

Şi se pregăteşte doamna deputat Ambrus Izabella.

Stimate domnule deputat, bună ziua!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Benedek Zacharie:

Bună ziua!

Deputat Benedek Zacharie, Circumscripţia nr. 21, Harghita.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Bună ziua!

Urmează doamna deputat Ambrus Izabella.

Se pregăteşte domnul deputat Antal István.

Bună ziua, doamnă deputat.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ambrus Izabella-Agnes:

Bună ziua!

Votez pentru amendamente şi pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

Ambrus Izabella, deputat de Braşov, Circumscripţia electorală nr. 8, UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Antal István.

Se pregăteşte domnul deputat Apjok Norbert.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István-János:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István-János:

Şi sărut mâna, doamnelor!

Votez pentru. Pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul Apjok Norbert.

Se pregăteşte domnul Bende Sándor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Apjok Norbert:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Apjok Norbert:

Deputat Apjok Norbert, Circumscripţia nr. 24, Maramureş.

Votez "pentru" la amendamente şi "pentru" la punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Bende Sándor.

Se pregăteşte doamna deputat Benkő Erika.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bende Sándor:

Bună ziua!

Sunt Bende Sándor din Circumscripţia nr. 21, Harghita.

Sunt de acord, votez pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Benkő Erika.

Se pregăteşte domnul deputat Biro Istvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Benkő Erika:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Benkő Erika:

Erika Benkő, deputat de Covasna.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Biro Istvan.

Se pregăteşte doamna deputat Biró Rozália.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Biro Zsolt-Istvan:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat.

Aveţi cuvântul.

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Biro Zsolt-Istvan:

Bună ziua!

Biro Zsolt, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28, Mureş.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Biró Rozália.

Se pregăteşte doamna deputat Csép Éva.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Sunt Biró Rozália, deputat, Circumscripţia electorală nr. 5, Bihor.

La toate cele şase proiecte de lege votez pentru, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează doamna deputat Csép Éva.

Se pregăteşte domnul deputat Csoma Botond.

Sărut mâinile, stimată doamnă deputat!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Csép Éva-Andrea:

Bună ziua!

Deputat Andrea Csép, Circumscripţia electorală Mureş.

Votez cu da pentru cele şase proiecte de lege de pe ordinea de zi.

Tototdată tot cu da pentru cele două amendamente modificate la nr. 6.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Csoma Botond.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Csoma Botond:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salut, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Csoma Botond:

Csoma Botond, deputat de Cluj.

Votez cu "pentru" la toate punctele înscrise pe ordinea de zi, inclusiv cu amendamentele aferente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Erdei István.

Se pregăteşte domnul deputat Farago Petru.

Bună ziua!

Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Bună ziua!

Sunt Erdei Dolóczki István, deputat de Satu-Mare, Circumscripţia nr. 32.

Votez cu da cele şase puncte înscrise pe ordinea de zi.

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Domnul deputat Farago Petru va vota.

Se pregăteşte domnul deputat Kelemen Hunor.

Domnul Farago.

 
   

Domnul Farago Petru:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Farago Petru:

Farago Petru, deputat de Arad.

Votez cu da la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Kelemen Hunor.

Se pregăteşte domnul deputat Korodi Attila.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

Hunor Kelemen, Circumscripţia Harghita.

Votez da pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi şi da pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Korodi Attila.

Se pregăteşte pentru următorul vot domnul Kulcsár-Terza.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Korodi Attila:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Korodi Attila:

Korodi Attila, deputat de Harghita, Circumscripţia nr. 21.

Votez "pentru" la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează la vot domnul Kulcsár-Terza.

Se pregăteşte domnul Magyar Loránd-Bálint.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kulcsár-Terza József-György:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kulcsár-Terza József-György:

Bună ziua! Sănătate multă!

Kulcsár-Terza József-György, Circumscripţia electorală nr. 15, Covasna.

Votez "pentru" la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Magyar Bálint.

Se pregăteşte domnul deputat Márton Árpád.

Domnule Magyar, vă rugăm să vă exercitaţi dreptul la vot.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Bună ziua!

Magyar Loránd, deputat, Circumscripţia electorală nr. 32, Satu-Mare.

Votez "da" pentru toate proiectele înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Márton Árpád.

Se pregăteşte domnul deputat Sebestyén István.

Stimate domnule deputat Árpád, aveţi cuvântul.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Bună ziua!

Márton Árpád, Circumscripţia electorală nr. 15, Covasna.

Votez "pentru" la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Sebestyén Csaba-István.

Se pregăteşte domnul deputat Seres Dénes.

Bună ziua! Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebestyén Csaba-István:

Sebestyén Csaba-István, deputat de Harghita.

Şi votez "pentru" la toate punctele din ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Seres Dénes.

Se pregăteşte domnul deputat Szabó Ödön.

Bună ziua, domnule deputat! Aveţi cuvântul.

(Se aude vocea domnului deputat Márton Árpád-Francisc în microfonie.)

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Szabó Ödön.

Se pregăteşte domnul deputat Vass Levente.

Bună ziua, domnule deputat! Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön:

Alo! Szabó Ödön sunt, deputat Circumscripţia nr. 5, Bihor.

Votez cu "da" pentru toate cele şase proiecte înscrise pe ordinea de zi la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Vass Levente, după care membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule deputat Vass Levente, aveţi cuvântul.

Vă rog, domnule deputat. Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vass Levente:

Da. Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

Domnule deputat, ne auziţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vass Levente:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vass Levente:

Da. Vass Levente, judeţul Mureş.

Şi votez "da".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Pentru toate punctele de pe ordinea de zi înţelegem, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vass Levente:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Trecem mai departe la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul deputat Varujan Pambuccian. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Pentru punctele 1, 2, 3 şi 6 - "pentru". Şi pentru amendamentele decise de Comitetul liderilor la 2 şi 6.

Pentru punctele 4 şi 5 mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Adnagi Slavoliub.

Se pregăteşte domnul deputat Ampleev Andrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Slavoliub Adnagi:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat! Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Slavoliub Adnagi:

Slavoliub Adnagi, deputat minoritatea sârbă, Circumscripţia naţională.

Votez pentru cele şase proiecte de lege de pe ordinea de zi şi pentru cele două amendamente admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
   

Domnul Slavoliub Adnagi:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează la vot domnul deputat Ampleev Andrian.

Se pregăteşte doamna deputat Csokany Petronela.

Bună ziua, domnule deputat! Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrian Ampleev:

Bună ziua!

Sunt Ampleev Andrian, deputat ales în Circumscripţia electorală naţională.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv amendamentele admise de Comitetul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot doamna deputat Csokany Petronela.

Se pregăteşte domnul deputat Firczak Iulius.

Bună ziua, doamnă deputat! Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Bună ziua!

Mihaela Csokany, deputat ales la nivel naţional.

Pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Firczak Iulius Marian.

Se pregăteşte domnul deputat Furic Iarco.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulius Marian Firczak:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Vă rugăm să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulius Marian Firczak:

Firczak Iulius, deputat minorităţi, Circumscripţia naţională.

1, 2, 3, 4 - abţinere.

5, 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Furic Iarco.

Se pregăteşte domnul deputat Ganţ Ovidiu Victor.

Vă rog, domnule deputat, să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iarco Furic:

Bună ziua!

Iarco Furic, ales la nivel naţional.

Punctele 1 şi 2 - abţinere.

3, 4, 5 şi 6 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Ganţ Ovidiu.

Se pregăteşte domnul deputat Ghera Slobodan.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Bună ziua, domnule Zisopol!

Ovidiu Victor Ganţ, deputat ales la nivel naţional.

La punctele 1 şi 2 - abţinere.

Şi la celelalte patru - pentru.

Votul pentru amendament, în consecinţă, identic cu votul pentru proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Ghera Giureci-Slobodan.

Se pregăteşte domnul deputat Grosaru Andi-Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Bună ziua, domnule deputat!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Ghera Giureci-Slobodan este numele meu, deputat din partea minorităţii croate.

Votez "da" pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv şi amendamentele admise.

Vă mulţumesc şi o zi frumoasă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Grosaru Andi-Gabriel.

Se pregăteşte domnul deputat Ibram Iusein.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Da, domnule coleg.

Pentru punctele 1 şi 2 de pe ordinea de zi, respectiv PL-x 132/2020 şi PL-x 130/2020, votez împotrivă.

Pentru punctul 3 de pe ordinea de zi, respectiv PL-x 131/2020, este vot pentru.

Pentru punctul 4 de pe ordinea de zi, respectiv PL-x 595/2019 - pentru.

Pentru punctul 5 de pe ordinea de zi, respectiv PL-x 638/2019 - pentru.

Pentru punctul 6 de pe ordinea de zi, respectiv PL-x 600/2019, votez, de asemenea, pentru.

Şi pentru proiectele 3, 4, 5 şi 6 de pe ordinea de zi, amendamentele, de asemenea, le votez.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
   

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează la vot domnul deputat Ibram Iusein.

Se pregăteşte doamna deputat Longher Victoria.

Vă rog, domnule deputat Ibram Iusein, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram:

Votez pentru ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Deci la toate punctele de pe ordinea de zi votaţi "da".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează doamna deputat Longher Victoria.

Se pregăteşte domnul deputat Petreţchi Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria Longher:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria Longher:

Sunt deputat Longher Victoria, ales la nivel naţional.

Şi votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Petreţchi Nicolae.

Se pregăteşte doamna deputat Popescu Mariana-Venera.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Bună ziua, domnule coleg!

Petreţchi Nicolae-Miroslav, deputat ales în Circumscripţia naţională.

Votez pentru toate proiectele legislative aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează doamna deputat Popescu Mariana-Venera.

Se pregăteşte domnul deputat Stoica Bogdan-Alin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, doamnă deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Bună ziua, domnule deputat Zisopol!

Votez "da" la toate punctele aflate pe ordinea de zi, cu amendamentele aferente votate în Comitetul liderilor.

Popescu Mariana-Venera, deputat ales la nivelul Circumscripţiei naţionale.

Mulţumesc.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim foarte mult.

Urmează domnul deputat Stoica Bogdan-Alin.

Se pregăteşte domnul deputat Vasile Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat! Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Bună ziua!

Sunt Stoica Bogdan-Alin, deputat ales la nivel naţional.

Votez "da" pentru toate punctele de pe ordinea de zi, inclusiv pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Vasile Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Vexler Silviu.

Vă rog, domnule deputat. Aveţi cuvântul. Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Aveţi cuvântul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile:

But sastimos! Multă sănătate, stimate coleg!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile:

La punctul 4 de pe ordinea de zi votez împotrivă. Nu înţelegem urgenţa şi cred că Jean Constantin râde, acolo unde este, de acest proiect legislativ, dată fiind situaţia extraordinară în care se află ţara şi în care ne aflăm noi, ca popor.

În rest, pentru celelalte puncte de pe ordinea de zi vot pentru şi, de asemenea, vot pentru amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Vexler Silviu, după care subsemnatul, deputat Zisopol Dragoş Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Vexler:

Bună ziua, domnule profesor.

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Vexler:

Silviu Vexler, deputat ales la nivel naţional.

Votez pentru la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi, inclusiv la amendamentele admise de Comitetul liderilor.

Şi profit de ocazie să vă mulţumesc atât dumneavoastră, cât şi întregului staff tehnic, pentru răbdare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

 
   

Domnul Silviu Vexler:

O zi bună, domnule profesor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Va vota în continuare deputatul Zisopol Dragoş Gabriel, subsemnatul, şi după aceea vom trece la Grupul parlamentar al PMP.

Dragoş Gabriel Zisopol, deputat ales la nivel naţional.

Votez "da" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

Începem cu liderul Grupului PMP, domnul Paşcan Emil- Marius.

Se pregăteşte domnul deputat Bichineţ Corneliu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Bună ziua!

Sunt Emil-Marius Paşcan, deputat de Mureş, lider al Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară.

Votez pentru la cele şase proiecte legislative dezbătute azi în plenul Camerei Deputaţilor şi, de asemenea, votez pentru amendamentele susţinute în plen.

Sănătate maximă şi numai bine tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim,asemenea.

Urmează domnul deputat Bichineţ.

Se pregăteşte doamna deputat Bozianu Nicoleta-Cătălina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Bichineţ:

Am votat pentru toate cele şase proiecte şi amendamentele supuse dezbaterii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua! Mulţumim.

Doamna deputat Bozianu Nicoleta.

Se pregăteşte domnul deputat Codreanu Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Bozianu Nicoleta-Cătălina, Prahova.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Codreanu Constantin.

Urmează domnul deputat Coliu Doru-Petrişor.

Bună ziua!

Bună ziua, domnule deputat Codreanu. Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Bună ziua!

Deputat Constantin Codreanu, Circumscripţia electorală nr. 43, Diaspora.

Votez pentru în cazul tuturor celor şase proiecte de lege, precum şi în cazul celor două amendamente.

Mulţumesc. Sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Coliu Doru-Petrişor.

Se pregăteşte domnul deputat Cristache Cătălin.

Bună ziua, domnule deputat Coliu. Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

Bună ziua!

Votez "da".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

Da, pentru toate punctele de pe ordinea de zi şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim pentru amabilitate.

Urmează la vot domnul deputat Cristache Cătălin.

Se pregăteşte domnul deputat Cupă Ion.

Bună ziua, domnule deputat Cristache! Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

Pentru!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Cupă Ion.

Se pregăteşte domnul deputat Mocanu Adrian.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Cupă:

Bună ziua!

Ion Cupă, deputat de Dolj.

Votez "pentru" pentru toate cele şase puncte de pe ordinea de zi şi pentru amendamentele respective.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Mocanu Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Moise Sebastian.

Bună ziua! Ascultăm votul dumneavoastră. Domnule deputat Mocanu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Mocanu:

La toate votez "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

La toate cele şase puncte ale ordinii de zi, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Mocanu:

Absolut! Şi amendamente, şi tot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Moise Costin.

Se pregăteşte domnul deputat Movilă Petru.

 
   

Domnul Costin-Sebastian Moise:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat! Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costin-Sebastian Moise:

Sebastian Moise, deputat ales în Circumscripţia Bucureşti.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, cât şi pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Petru Movilă.

Se pregăteşte domnul deputat Sămărtinean Cornel.

 
   

Domnul Petru Movilă:

Da.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua, domnule deputat Movilă!

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Movilă:

Bună ziua!

Petru Movilă, deputat de Iaşi.

Voi vota pentru. Pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

Primul şi al doilea proiect - vreau să fac o menţiune specială Guvernului. Pentru că PMP a avut amendament prin care aceste facilităţi privind creditele şi şomajul tehnic să se aplice doar pentru persoanele şi firmele care au probleme din cauza epidemiei de coronavirus. Deci trebuie aplicată legea foarte corect, nu într-un populism aiurea.

Pentru punctul 3, referitor la facilităţile fiscale - la fel, pentru.

Pentru legea privind cinematografia - pentru.

Pentru legea privind susţinerea copiilor, integrarea în procesul de învăţământ - pentru.

Şi pentru punctul 6, privind modificarea salarizării personalului din funcţii publice - da, cu mare încredere. Pentru că biologii, biochimiştii...

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Movilă:

... chimiştii şi toţi ceilalţi au nevoie de un tratament corect în sistemul public din România.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Sămărtinean Cornel.

Se pregăteşte domnul deputat Simionca Ionuţ.

 
   

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Da.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul!

Vă salut!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Da.

Bună ziua!

Sunt Cornel Sămărtinean, deputat de Timiş.

Votez pentru. Pentru toate proiectele şi pentru toate amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim pentru celeritate.

 
   

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Vă doresc multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sănătate!

Urmează domnul deputat Simionca Ionuţ.

Se pregăteşte domnul deputat Teacă Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

Deputat Ionuţ Simionca, Circumscripţia electorală nr. 6, Bistriţa-Năsăud.

Votez pentru toate cele şase proiecte dezbătute astăzi, de pe ordinea de zi, şi pentru amendamentele dezbătute şi aprobate de Comitetul liderilor.

Mulţumesc.

Şi sănătate!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează domnul deputat Teacă Alexandru.

Se pregăteşte domnul deputat Todoran Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Teacă:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Teacă:

Alexandru Teacă, deputat de Covasna.

Votul meu este pentru, la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Alexandru Teacă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează domnul deputat Todoran.

Se pregăteşte domnul deputat Turcescu Robert.

Bună ziua, domnule deputat Todoran!

Vă rog.

Domnule deputat, ne auziţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran:

Alo!

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran:

Bună ziua!

Adrian Todoran, deputat al PMP de Maramureş.

Sunt de acord cu amendamentele susţinute. Pentru, la amendamente.

Şi la toate cele şase puncte suntem cu vot favorabil şi votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Turcescu Robert. După care vom trece la votul deputaţilor neafiliaţi.

Vă rog, stimate domnule deputat Turcescu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Pentru punctele 1 şi 2 din lista de vot final votul meu este împotrivă.

Pentru 3, 4, 5 şi 6 votul meu este pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mulţumim.

Urmează domnul deputat Anton Anton.

Se pregăteşte domnul deputat Avram Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Anton:

Anton Anton...

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salut cu respect!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Anton:

... deputat de Bucureşti, Circumscripţia nr. 42. Deputat ALDE, şi subliniez, ALDE, pentru că între iniţiatorii proiectelor, ai primelor trei proiecte, a fost şi ALDE, care n-a chiar fost menţionată.

Sunt de acord cu toate cele şase proiecte.

Deci pentru toate cele şase.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează domnul deputat Avram Constantin.

Se pregăteşte doamna deputat Birchall Ana.

Bună ziua, domnule deputat!

Aveţi cuvântul.

Vă rog să vă exprimaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Numai puţin, că vorbeşte domnul Anton.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog, domnule deputat, să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Păi, am calculatorul în faţă, încă nu m-aţi strigat de acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Aţi fost sunat. Dacă aţi fost sunat înseamnă că vă puteţi...

 
   

Domnul Constantin Avram:

Înseamnă că... da...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Da. OK. OK.

Constantin Avram, Circumscripţia electorală nr. 4, Bacău.

Avem vot pentru toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi şi la amendamentele adiacente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Urmează doamna deputat Birchall Ana.

Se pregăteşte doamna deputat Bîzgan Oana-Mioara.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Ana Birchall, deputat, Vaslui.

Votez pentru cu amendamentele admise pentru toate proiectele de la punctele 2 şi 6.

La punctul 1 - abţinere, cu precizarea următoare. Deşi acest proiect conţine prevederi destul de bune, care ajută, evident, pe cei aflaţi în necaz financiar, conţine şi câteva prevederi care sunt periculoase. Şi eu cred că în această perioadă este corect să spunem oamenilor adevărul.

Şi nu mi se pare corect să punem pe picior de egalitate o persoană fizică care a luat un împrumut în valută cu o persoană care şi-a luat în leasing un Ferrari.

Şi cred că e corect să spunem românilor adevărul pentru că numai aşa avem respectul şi încrederea lor.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna deputat Bîzgan Oana-Mioara.

Se pregăteşte doamna deputat Cătăniciu Steluţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

La punctul 1 - PL-x 132/2020 - vot pentru.

Punctul 2 - PL-x 130/2020 - vot pentru.

Punctul 3 - PL-x 131/2020 - abţinere.

Punctul 4 - PL-x 595/2019 - împotrivă.

Punctul 5 - PL-x 638/2019 - pentru.

Punctul 6 - PL-x 600/2019 - vot pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul Dohotaru Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Drăghici Mircea.

Doamna Cătăniciu?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Da. Vă aud.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Sărut mâinile!

Vă rog să votaţi dumneavoastră, stimată doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vot pentru la toate cele şase proiecte de pe ordinea de zi, cu amendamentele admise incluse. Şi...

Domnule secretar,

Dacă îmi permiteţi, vă rog?

Am auzit diverse comentarii pe procedură.

Dacă tot suntem, unii dintre noi, riguroşi, când vorbim de procedură, atunci să fim până la capăt şi să realizăm că suntem în procedură de vot, nimic altceva.

Sper că sunt bine înţeleasă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Dohotaru Adrian.

Se pregăteşte domnul deputat Drăghici Mircea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Dohotaru Adrian-Octavian...

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă salut!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

... Circumscripţia electorală Cluj.

Vot pentru toate proiectele legislative, plus amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Drăghici Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Gerea Andrei.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Bună ziua!

Votez pentru toate cele şase proiecte de lege cu vot pentru, inclusiv amendamentele admise astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Gerea Andrei.

Se pregăteşte domnul deputat Iftimie Neculai.

Bună ziua, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi dreptul la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Andrei Gerea sunt, în primul rând, deputat de Argeş.

Sunt pentru toate punctele de pe ordinea de zi, de la 1 la 6, inclusiv amendamentele agreate astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

 
   

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Urmează la vot domnul Iftimie Neculai.

Se pregăteşte domnul Lovin Dumitru.

Domnule deputat Iftimie, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Neculai Iftimie:

Bună ziua!

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Neculai Iftimie:

Deputat Neculai Iftimie, Neamţ.

Pentru punctul 1 şi punctul 2 - contra.

3, 4, 5 şi 6 - pentru.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Lovin Dumitru.

Se pregăteşte domnul deputat Olteanu Daniel.

 
   

Domnul Dumitru Lovin:

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Bună ziua, domnule deputat Lovin!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Dumitru Lovin...

 
   

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rog să vă exercitaţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

... Circumscripţia nr. 40, Vâlcea.

Pentru toate proiectele - da şi cele două amendamente - da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Olteanu Daniel.

Se pregăteşte domnul deputat Oprişcan.

Bună ziua, domnule deputat Olteanu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Olteanu:

Bună ziua!

Daniel Olteanu, Vaslui.

Votez pentru, la toate cele şase puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Oprişcan Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Pistru Manea.

Bună ziua, domnule deputat!

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Doru Oprişcan:

Bună ziua!

Doru Oprişcan, Mureş.

Da, pentru toate cele şase proiecte cu amendamentele aprobate de Comitetul liderilor astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim.

Urmează la vot domnul deputat Pistru Manea-Eusebiu.

Se pregăteşte domnul deputat Vosganian Varujan.

Bună ziua, domnule deputat Pistru!

Aşteptăm votul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eusebiu-Manea Pistru:

Da. OK.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să votaţi.

Domnule deputat, ne auziţi?

 
   

Domnul Eusebiu-Manea Pistru:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă rugăm să vă exercitaţi dreptul de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eusebiu-Manea Pistru:

Pentru. Sunt pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Adică pentru cele şase. Bun.

 
   

Domnul Eusebiu-Manea Pistru:

Pentru cele şase.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumim pentru amabilitate.

Domnul deputat Vosganian Varujan?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Vosganian:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună ziua!

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Vosganian:

Da. Deci eu votez pentru cele şase proiecte de lege, inclusiv pentru amendamentele convenite de liderii grupurilor parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

Şi permiteţi-mi să le mulţumesc şi colegilor noştri din stafful tehnic, pentru efortul depus, şi ieri, şi astăzi, şi pentru ceea ce vor mai face pentru noi.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Îi rog pe secretarii de şedinţă să facem numărarea voturilor pentru fiecare proiect de lege înscris pe ordinea de zi, în parte, ca să anunţăm rezultatul.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog, haideţi, să fac anunţul.

1. La Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor; PL-x 132/2020.

Din 329 de deputaţi au fost prezenţi 327.

214 voturi pentru, 86 de voturi contra, 27 de abţineri. Adoptat.

La proiectul de lege înscris la punctul 2 pe ordinea de zi.

2. Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice; PL-x 130/2020.

243 de voturi pentru, 81 de voturi contra, 3 abţineri. Adoptat.

Proiectul de lege înscris la punctul 3.

3. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială; PL-x 131/2020.

303 voturi pentru, un vot contra, 23 de abţineri.

Proiectul de la punctul 4.

4. Proiectul de Lege pentru modificarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia; PL-x 595/2019.

320 de voturi pentru, 3 voturi contra, 4 abţineri. Adoptat.

5. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate; PL-x 638/2019.

326 de voturi pentru, un vot contra. Adoptat.

Proiectul de lege înscris la punctul 6.

6. Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei a II-a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 600/2019.

325 de voturi pentru, un vot contra şi o abţinere. Adoptat.