Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2022
![]() |
7. | Propunerea legislativă pentru protejarea românilor şi întreprinderilor româneşti de creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale (Pl-x 606/2021) (respingerea solicitării de aprobare a desfăşurării lucrărilor comisiilor în paralel cu plenul). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 606/2021 |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În calitate de vicelider al Grupului parlamentar al USR, aş vrea să vă rog să supuneţi votului plenului Camerei Deputaţilor ca, în paralel cu şedinţa de plen să se întrunească comisiile raportoare pe Pl-x 606/2021 (Propunerea legislativă pentru protejarea românilor şi întreprinderilor româneşti de creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale), cele patru comisii raportoare - pentru politică economică, pentru buget, pentru industrii şi servicii şi pentru antreprenoriat şi turism - şi să dea un raport pe acest proiect de lege. Este vorba de proiectul care vine în sprijinul consumatorilor de energie şi al întreprinderilor româneşti şi care reduce TVA-ul la 5%, scoate nişte taxe din factura de energie, de asemenea, 5% la gaze şi credit fiscal pentru întreprinderile româneşti. Am marea rugăminte la dumneavoastră să facem un efort comun şi, în lipsa altor măsuri, de la 1 aprilie să ne însuşim aceste măsuri, cu toţii, aşa cum am mai făcut-o şi pe alte proiecte de lege, şi să adoptăm acest proiect de lege, să-l dezbatem, să-l discutăm, să-l amendăm, eventual, astfel încât, de la 1 aprilie, să avem nişte măsuri clare şi coerente pentru facturile românilor la energie. L-am auzit şi astăzi pe ministrul Virgil Popescu care ne spunea să avem răbdare. Ei, bine, răbdarea nu mai poate să mai existe, ţinând cont că şi acel proiect care prevedea compensarea şi plafonarea trebuia să vină cu norme în 15 zile după adoptare. Guvernul nu a venit în 15 zile cu norme, a venit în 30 de zile şi, după aceea, s-a creat acel haos cu facturi greşite, milioane de facturi greşite şi oameni care au trebuit să plătească chiar şi mii de lei pe facturile la energie. Acest proiect este foarte simplu. Încă o dată, putem să ni-l însuşim cu toţii, nu trebuie să aibă culoare politică, măsurile sunt cât se poate de bune şi de aceea vă propun, domnule preşedinte, să supuneţi votului ca aceste patru comisii să lucreze în paralel cu plenul. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, doamna Prună. Solicitarea cred că trebuia să o înaintaţi către colegii din Biroul permanent. Avem oricum şi program de comisii şi rugăm colegii de la comisiile raportoare să ţină cont de rugămintea colegei noastre. Mergem mai departe. Îl invit la cuvânt pe domnul Simion George-Nicolae... Vă rog. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule preşedinte de şedinţă, În Biroul permanent acest proiect de lege a fost pus pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului. De aceea, cererea mea de astăzi este una extrem de legitimă, este proiectul care este pe poziţia 2 de pe ordinea de zi. Deci am putea să lucrăm în paralel cu plenul, astfel încât, până mâine, la ora 10.00-10.30, să avem un raport agreat de toată lumea şi să putem să-l votăm aici, în plen. Pentru că vă spuneam, zilele au intrat în sac! Dacă noi aşteptăm în continuare nişte soluţii care nu mai vin, riscăm ca de la 1 aprilie să nu avem o soluţie pentru preţurile la energie. Ceea ce cred că nu-şi doreşte nimeni din Parlamentul acesta, să vedem iarăşi facturi crescânde, întreprinderi care dau faliment şi aşa mai departe. Deci supuneţi la vot ca aceste patru comisii să lucreze în paralel cu plenul. Este cât se poate de simplu! |
|
|
Rog liderii de grup să se apropie puţin, vă rog! (Consultări.) Ca urmare a discuţiilor cu colegii lideri de grup, voi supune votului solicitarea doamnei deputat Prună, din partea Grupului USR. Vot, vă rog. |
|
|
Propunerea a fost respinsă cu 94 de voturi pentru, 164 de voturi împotrivă, 0 abţineri, 0 "nu votez". Îl invit la cuvânt - tot procedură - pe liderul Grupului AUR, domnul Simion George-Nicolae. |


