Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2022

7. Dezbaterea Propunerii legislative pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează (Pl-x 118/2022) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 118/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Propunerea legislativă pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează; Pl-x 118/2022.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, doamna Csép, raportul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Propunerii legislative pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unei zile libere plătite persoanelor care au calitatea de salariat şi care îşi exercită dreptul de vot, pentru orice tip de alegeri organizate în cadrul unui proces electoral distinct.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra propunerii legislative şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, de respingere a propunerii legislative, pentru următoarele considerente:

- prezenţa la vot este un drept şi o obligaţie civică, acordarea de stimulente în acest scop nefiind de dorit. Având în vedere că votul se desfăşoară într-o zi liberă, ziua liberă acordată nu constituie motiv pentru facilitarea prezenţei la urne şi, în plus, este discriminatorie la adresa celor care nu au statutul de angajat. Mai mult decât atât, prevederea instituie o povară suplimentară, nejustificată, în sarcina angajatorilor, care nu au niciun rol în procesul de vot;

- soluţia propusă, respectiv asimilarea perioadei de efectuare a zilei libere plătite pentru exercitarea dreptului de vot cu cea reglementată prin art. 146 alin. (2) din Codul muncii, pentru efectuarea concediului de odihnă anual, este lipsită de predictibilitate, prin reglementarea unui regim juridic distinct faţă de legislaţia aplicabilă altor zile libere plătite, care nu intră în calculul zilelor de concediu de odihnă, acordate de angajator cu ocazia unor evenimente, cum ar fi: donare de sânge, căsătorie, decesul unui membru al familiei, naşterea unui copil şi altele asemenea, care, de regulă, sunt efectuate de angajat cu ocazia desfăşurării respectivului eveniment.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul Adrian-George Axinia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-George Axinia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votul este un drept şi o obligaţie civică. Acordarea unei zile pentru cetăţenii care îşi exercită acest drept poate fi interpretată ca o ingerinţă asupra deciziei cetăţeanului de a vota.

AUR susţine respingerea acestui proiect de lege care forţează antreprenorii să plătească pentru ca românii să meargă la vot.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.