Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2023

7. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (PL-x 549/2019/2021) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 549/2019

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

21. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare; PL-x 549/2019/2021.

Din partea iniţiatorilor?

Doamna Tulbure, sunteţi iniţiator?

Comisia pentru sănătate, Comisia juridică şi Comisia pentru apărare, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Dumitriţa Gliga:

Raport comun asupra reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

În conformitate cu prevederile art. 140 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu cererea de reexaminare a legii.

Legea adoptată de Parlament are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000, precum şi a Legii nr. 194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de "substanţe aflate sub control naţional" şi de "droguri", al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Cererea de reexaminare la solicitarea Preşedintelui României a fost înaintată Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, în data de 22 iunie 2021.

În urma finalizării dezbaterilor asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, a punctului de vedere susţinut de reprezentanţii Guvernului, precum şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a legii.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea supusă reexaminării face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog, doamna Tulbure.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Stimaţi colegi,

În cazier e o etichetă pe care scrie "copil cu probleme".

Asta vrem pentru viitorul unui tânăr care consumă sau deţine o cantitate mică de droguri?

Statul are menirea de a înfunda şi de a învinui sau de a susţine şi educa tinerii?!

Vorbim de cetăţeni aflaţi în dezvoltare, majoritatea dintre ei cu un viitor onorabil şi cariere de succes în faţă. Sunt diamante neşlefuite din care această ţară ar putea culege multiple roade.

E vorba despre tineri precum copiii dumneavoastră. Ei sunt zilnic condamnaţi de multe ori doar pentru că au fumat o ţigară cu marijuana.

Discrepanţa între faptă şi pedeapsă este tot mai mare. Nu investim în educaţie şi sprijin, dar creăm infractori. Nu investim în prevenţie.

Strategia de a mări pedepsele pentru posesia de substanţe, ca măsură de combatere a consumului de droguri, nu va funcţiona şi avem dovezi în acest sens.

La această concluzie au ajuns majoritatea ţărilor din UE şi din lume care au încetat să se lupte cu morile de vânt.

Suntem noi mai inspiraţi decât ei cu aceste proiecte legislative scoase parcă din anii '80?! Sincer, mi-e greu să cred!

Soluţia pentru combaterea consumului de droguri nu este înăsprirea pedepselor, ci dezincriminarea!

Dacă vrem cu adevărat să combatem consumul de droguri, atunci trebuie să susţinem dezincriminarea consumului de minimum 3 grame pentru consum propriu şi să finanţăm centrele de reabilitare pentru foşti consumatori şi dependenţi.

Câţi tineri cunoaşteţi dumneavoastră care sunt condamnaţi, au cazier pentru o ţigară fumată în parc? Gândiţi-vă la viitorul acestora, care vor merge spre o facultate, vor merge spre o carieră cu un cazier, din cauza unei ţigări.

Avem nevoie de soluţii realiste şi adecvate vremurilor în care trăim pentru problema drogurilor, în România. Avem nevoie de prevenţie!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Intotero, vă rog.

(Domnul Ilie-Alin Coleşa se îndreaptă spre tribună.)

Nu semănaţi cu doamna Intotero, domnule Coleşa!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Consider că orice propunere care vine să combată aceste fenomene în extindere, din păcate, în ţara noastră, în rândul tinerilor, este binevenită.

Categoric, e foarte important ca învăţământul să beneficieze şi pe noile legi ale educaţiei ne dorim să beneficieze de o extindere şi o creştere a numărului de consilieri şcolari, de specialişti din sănătate, în fiecare instituţie de învăţământ cu personalitate juridică. Rolul acestora este acela de prevenţie.

Dar, în egală măsură, vreau să reamintesc colegilor pe care îi văd foarte vocali, de aici, de la tribuna Parlamentului, de faptul că zi de zi aflăm, prin intermediul mass-media, al jurnaliştilor, de cazuri, din păcate, de elevi din şcoala generală, care sunt duşi la spital şi care sunt depistaţi că au consumat astfel de substanţe, şi unele dintre aceste substanţe achiziţionate chiar din preajma instituţiilor de învăţământ sau în instituţiile de învăţământ.

Deci, e nevoie de mai mult şi, da, poate chiar şi de creşterea acestor pedepse.

Personal, şi Grupul parlamentar al PSD, vom vota pentru.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Coleşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Şi Grupul AUR va vota acest proiect de lege şi nu susţinem în niciun caz dezincriminarea consumului de droguri, pe de o parte. Dar nu numai dezincriminarea consumului de droguri, prin care ni se spune că acest flagel ar fi o cale de luptă împotriva acestui flagel, a consumului de droguri, dar nici dezincriminarea prostituţiei, prin care ni se spune, de exemplu, acelaşi lucru, că va rezolva o problemă. Practica ţărilor care au făcut asta nu dovedeşte acest lucru, ci contrariul.

Dacă ne uităm la Olanda, care a dezincriminat într-adevăr consumul de droguri şi prostituţia în anumite zone, în acele zone a crescut exponenţial criminalitatea legată de consumul de droguri şi prostituţie. În niciun caz nu a rezolvat problema.

Dar, pe de altă parte, constatăm că conducerea României, din ultimii 33 de ani, a eşuat lamentabil în lupta cu aceste probleme, în special consumul de droguri.

Într-adevăr, se consumă în licee, se consumă chiar şi în şcoli generale, se consumă de către studenţi, se consumă de către toată lumea şi probabil cauza este lipsa de valori pe care noi nu suntem capabili să le arătăm tinerilor. Lipsa de valori, lipsa de ceva bun duce la eşec şi soluţia este asta: valorile tradiţionale, valorile perene care nu se schimbă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Szabó Ödön, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Urmărind această dezbatere se pare că nu avem acelaşi contact cu realitatea.

În momentul de faţă, dacă vedem la televiziunile de ştiri o ştire despre un accident, de cele mai multe ori cauza nu mai este alcoolul, cei care produc accidente sunt cei care s-au drogat.

Uitaţi-vă la statisticile din ultimii ani cum au evoluat accidentele provocate de către persoane care au consumat substanţe psihoactive, inclusiv droguri de mare risc.

În acest context, cea mai mare responsabilitate o are şi statul, care a trebuit să urmărească traficul de droguri din România, ar trebui să urmărească acele reţele care ajung într-adevăr aproape de şcoli, ar trebui să urmărească acea zonă infracţională. Şi într-adevăr se fac victime între copii şi ar trebui să avem centre de reabilitare, ar trebui să avem centre în care să asigurăm recuperarea acestor copii şi un sprijin pentru familii, pentru că pentru cei care au copii care sunt atraşi în această zonă a drogurilor este o traumă a întregii familii, nu doar a acelui copil, ci a întregii familii.

În acest context, sprijinul pentru aceste familii, sprijinul pentru aceşti copii într-adevăr trebuie crescut. Dar nu aceea este direcţia în care spunem: "Domnule, dacă nu putem să facem ceva împotrivă, haideţi să o legalizăm!".

Eu nu cred că aceasta este direcţia. Instituţiile statului, abilitate, trebuie să meargă şi să lupte cu această infracţionalitate din ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Lupu Andrei, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Stimaţi colegi,

Invocaţi valorile tradiţionale ale statului român.

Ei, bine, valorile tradiţionale ale statului român nu includ puşcăria; puşcăria, ca soluţie pentru droguri.

În momentul ăsta veţi vorbi poate cu orice specialist în domeniu, cu oameni de la DIICOT, cu oameni de la Poliţie şi vă vor spune că în România avem între 500.000 şi un milion de consumatori de droguri în fiecare an. Unde o să băgaţi la puşcărie toţi oamenii aceştia?! Sau facem nişte legi la mişto ca să pară că o să-i speriem cu ceva!

Are în momentul ăsta România capacitatea să urmărească penal, să trimită în judecată şi apoi la închisoare toţi oamenii care în realitate încalcă legea? Dacă nu, înseamnă că facem legea asta degeaba!

Adevărata soluţie pentru a preveni consumul de droguri este educaţia. Şi nu doar educaţia, ci şi centrele de reabilitare, pentru cei care deja consumă.

Problema drogurilor, în România, nu este o problemă de infracţionalitate, ci o problemă de sănătate publică.

Nu suntem în stare să o combatem pentru că nu avem în acest moment un sistem de sănătate suficient de dezvoltat.

Trebuie să schimbăm mentalitatea, aşa cum au făcut-o toate statele vest europene. Nu să ne imaginăm că-i băgăm la închisoare şi am rezolvat problema, pentru că, uite, nu o rezolvăm, şi să ne întrebăm cum facem oamenii ăştia să fie din nou sănătoşi şi din nou integraţi în societate.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Stoica Ciprian, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Dragi colegi,

Sunt de-a dreptul siderat că unii dintre antevorbitorii mei, care au trăit o bună bucată din viaţa lor în statele vest europene vin şi ne propun măsuri de relaxare.

Nu, dragilor, acolo nu a funcţionat!

În Marea Britanie, înainte să aterizezi la Luton, simţi miros de marijuana.

În Londra este mirosul care predomină aproape peste tot! (Râsete. Vociferări.)

Despre ce vorbim aici?!

Trebuie să avem o toleranţă zero la consumul de droguri, dacă vrem să avem o naţiune sănătoasă şi prosperă.

Aceasta este soluţia! Într-adevăr, trebuie axate mai multe planuri pentru prevenire. Da? Trebuie să facem educaţie în şcoli, trebuie să reintroducem poliţiştii de proximitate, jandarmii care să patruleze în zona şcolilor, pentru a preveni contactul direct între consumatori şi dealeri.

Sunt soluţii, dar şi coerciţia este una dintre ele.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Bravo, Titi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, legea rămâne la votul final.

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

Domnul Roman. N-am văzut!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

E un subiect extrem de important şi extrem de delicat.

Am fost la discuţii în perioada vacanţei parlamentare în mai toate localităţile judeţului din care provin şi am constatat cu tristeţe că fenomenul consumului nu mai este doar unul urban.

 

Domnul Ilie Toma (din sală):

Ai dreptate!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Noi suntem un judeţ de munte, un judeţ cu două zone de munte, foarte multe cătune, şi acest fenomen, din păcate, a intrat până în ultimul cătun din zona muntelui.

Foarte mulţi dascăli mi-au spus că au foarte mulţi copii cărora li se face rău la şcoală din cauza consumului.

Până ajung la partea medicală, până ajunge testul la medicină legală, din pozitiv e negativ, pentru că se scurge o perioadă îndelungată de timp.

Pe de altă parte, Poliţia e foarte clar că nu face faţă. Cei mai mulţi sunt depistaţi în trafic.

Pe de altă parte, DIICOT, când prinde vânzătorul, stă foarte mult în anchetă, să vadă şi unde duce "hidra". În acest timp, foarte multe vieţi sunt puse în pericol.

E adevărat că sancţiunea crescută nu înlătură fenomenul, dar e importantă, ca şi semnal.

Pe de altă parte, e foarte clar că dacă nu venim în paralel cu o educaţie adecvată, prin primării, prin consilii judeţene, prin biserici, şi, dacă nu vom face toţi un efort comun în acest, sens acest flagel se va dezvolta şi nu va fi combătut prin creşterea sancţiunilor.

Fiind un pas important, totuşi, noi vom vota şi vom susţine acest proiect de lege, însă apelul meu către Ministerul de Interne şi către DIICOT este să aloce toate resursele necesare, să vină în Parlament să ne spună de ce au nevoie, pentru ca ai noştri copii să aibă o şansă în plus în faţa traficanţilor de narcotice şi de substanţe psihotrope.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Sistăm dezbaterile aici.

La 11.30 vot final.

Mulţumesc.