|
Doamna Dumitriţa Gliga: Raport comun asupra Proiectului de Lege privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea Lacului Brebu din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
|