Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.158/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2023

7. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2022 pentru modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian (PL-x 104/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 104/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

39. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2022 pentru modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian; PL-x 104/2022.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Popa (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Distinşi deputaţi,

Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian, astfel încât suma minimă asigurată pentru fiecare eveniment care a condus la producerea unor prejudicii terţilor să fie stabilită de furnizorul de servicii de trafic aerian în baza evaluării prejudiciului potenţial pe care îl poate produce în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine prezentul proiect de act normativ în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură, vă rog, raportul comun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2022 pentru modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 martie 2022, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian, astfel încât suma minimă asigurată pentru fiecare eveniment care a condus la producerea unor prejudicii terţilor să fie stabilită de furnizorul de servicii de trafic aerian în baza evaluării prejudiciului potenţial pe care îl poate produce în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat proiectul de lege în şedinţa din 15 februarie 2021.

La şedinţă au participat deputaţii conform listei de prezenţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 13 iunie 2023.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege supus examinării, în formă adoptată de Senat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu.

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.