Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025
![]() |
7. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (PL-x 166/2025) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 166/2025 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor; PL-x 166/2025. Comisia juridică, Comisia pentru drepturile omului, vă rog, raportul. Domnule Ciucă, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Voi prezenta raportul comun al celor două comisii amintite, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Cele două comisii au fost sesizate privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Am fost sesizate, conform art. 95 din Regulament, ambele comisii. Precizez că suntem Cameră decizională. Senatul a adoptat acest proiect de lege, care are avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social. Precizez că, în urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun, de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu amendamentele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Precizăm că, având în vedere obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Vexler. |
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acest proiect vine să remedieze o problemă care s-a accentuat din ce în ce mai mult în ultimii ani, respectiv a impostorilor religioşi, a persoanelor care îşi asumă drepturile şi obligaţiile, mai exact exercitarea funcţiilor clericale şi monahale din cadrul cultelor religioase recunoscute, fără a avea acest drept. De cele mai multe ori folosesc acest lucru pentru a escroca oameni, pentru a extrage sume de bani, dar au existat şi situaţii extrem de dificile şi neplăcute care au afectat atât cultele religioase din România, cât şi pe credincioşii acestora. Proiectul clarifică interdicţia existentă deja în lege, de exercitare fără drept a acestor funcţii clericale şi monahale şi sancţionarea corespunzătoare a acestei încălcări. De asemenea, proiectul vine să stabilească clar modul în care se efectuează celebrările religioase ale sfinţilor sau ale persoanelor recunoscute de drept ca şi simboluri identitare ale fiecărui cult. Proiectul s-a bucurat de sprijinul şi acordul tuturor cultelor religioase din România şi mulţumesc, în mod special, Comisiei juridice şi liderilor grupurilor parlamentare pentru sprijinul acordat în realizarea şi adoptarea acestui proiect. Vă mulţumesc mult. |
|
|
Domnul Dimitriu. |
|
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Grupul USR susţine acest proiect. Pot să vă spun, din practica avocaţială pe care am avut-o, că sunt întâlnite foarte des situaţii în care preoţi caterisiţi, din nefericire, continuă să slujească. Şi lucrul acesta este complet nefavorabil pentru Biserica Ortodoxă. Şi pot să confirm ceea ce a spus domnul Vexler, că sunt cultele religioase foarte mulţumite de acest proiect. Este un proiect care va normaliza modalitatea în care poţi să slujeşti, modalitatea în care eşti protejat de o persoană care slujeşte în mod ilegal. |
|
|
Domnul Neamţu. |
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă (din sală): Am o intervenţie pe procedură. |
|
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca membru al Bisericii Ortodoxe Române, evident că respect foarte mult ideea de ierarhie şi instituţia bisericii este sacră pentru noi. Credem că există rânduieli care merită respectate de statul român. În acelaşi timp, cu respect pentru toate manifestările religioase din spaţiul românesc şi european, trebuie să admitem că există oameni care au această chemare, de a propovădui Evanghelia, poate într-un mod informal. Poate nu au patalama, poate nu au ştampilă, poate nu au neapărat acte care să le permită să facă asta. Şi îmi amintesc de un personaj, se numea Pavel, din Tarsul Ciliciei, din Asia Minor, care făcea exact asta, în Imperiul Roman. Îmi amintesc, fiindcă tot suntem în postul Sfinţilor Apostoli, de Petru, care, şi el, propovăduia Evanghelia, fără să aibă ştampilă de la imperiu. Această posibilitate de a mărturisi Cuvântul lui Dumnezeu, în mod liber şi neîngrădit, mi se pare că trebuie să rămână în picioare. Cred că libertatea, pentru noi toţi, libertatea de conştiinţă, libertatea religioasă este sacrosanctă, de aceea şi apare în Constituţie. Şi tendinţa dumneavoastră ... Unde sunteţi, domnule Vexler, că vă iubesc foarte mult! Unde sunteţi? Domnule Vexler, tendinţa dumneavoastră de a suprareglementa, de a interveni, de a centraliza, de a formaliza, această tendinţă inhibă entuziasmul religios şi spiritul mărturisitor. Dumnezeu i-a chemat pe oameni să-l mărturisească deschis, liber şi pentru această libertate suntem în picioare, alături de toate comunităţile creştine. Doamne-ajută! (Aplauze.) |
|
|
Domnule Ciucă, vă rog, pe procedură. Cred că este vorba de o eroare materială. Nu? |
|
|
Da. Este vorba de o lege cu un caracter organic, şi nu ordinar, pentru că vizează, la un moment dat, şi regimul infracţiunilor. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Simu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ce nu înţeleg eu? Unde este graba? Ieri aţi băgat PL-x166 în cadrul Comisiei juridice, care avea deja o ordine de zi stabilită. Colegii au cerut amânarea, măcar pentru o săptămână, pentru a vedea despre ce este vorba, şi s-a respins această propunere. Azi dimineaţă v-aţi trezit dis-de-dimineaţă, devreme, să faceţi o şedinţă, pe repede-înainte, la Comisia pentru drepturile omului. Şi citez: "Nici nu este o mare problemă dacă nu puteţi participa". Singurul PL-x pe ordinea de zi a fost PL-x 166. De ce? De ce, domnule Vexler? Unde ne grăbim? În şase luni, de când sunt în Parlamentul României, încă n-am întâlnit o situaţie similară, în Parlamentul României, în Comisia juridică. De ce? Formularea generală "a altor funcţii clericale ori monahale" poate fi interpretată extensiv. Da? Putem să punem în pericol activ oameni de bună-credinţă care poate vor să meargă să cânte într-un cor sau poate vor să conducă o rugăciune, fără să facă parte, neapărat, în mod oficial, cu cartelă sau cu card, la o organizaţie religioasă. Până la urmă, Constituţia ce ne permite, nu?! Constituţia şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează libertatea credinţei, nu doar prin biserici oficiale, ci pentru toţi cetăţenii, până la urmă. Proiectul acesta este vag, abuziv şi riscă să devină un instrument de persecuţie religioasă. Consider că ar trebui să-l trimitem înapoi la comisii şi să participe societatea civilă şi reprezentanţii cultelor religioase interesate, pentru a asigura, într-adevăr, un echilibru clar şi real între autonomia cultelor şi respectarea drepturilor fundamentale. Ceea ce faceţi aici este imoral. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|
|
Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? |
|
Domnul Silviu Vexler (din sală): Da. |
|
|
|
Vă rog... că finalizam. |
|
|
Domnule preşedinte, Nu există nicio îngrădire a niciunui drept, de niciun fel. Pentru toţi cei care au curiozitatea, la expunerea de motive a acestui proiect de lege există documentul oficial care susţine, care confirmă susţinerea tuturor cultelor, de la Biserica Ortodoxă Română şi până la Federaţia Comunităţilor Evreieşti, fără excepţie. Dacă nu poţi să te prezinţi ambasador al unui stat, dacă nu poţi să te prezinţi ministru al Guvernului, de ce ai putea să te prezinţi preot, rabin, imam sau orice altă funcţie a unui cult religios, folosind numele şi imaginea acestuia, fără să ai dreptul şi acordul acestui cult? Nu este vorba de folosirea titulaturii de pastor, spre exemplu, sau de preot în general, ci titulatura alocată acelui cult. Nu poţi să te prezinţi preot al Bisericii Ortodoxe Române, fără să ai acordul Bisericii Ortodoxe Române. Nu poţi să te prezinţi rabin al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, fără să ai acest drept şi această calitate. Nu există nicio restricţionare, a niciunui drept, ci doar o clarificare a unei situaţii decente, normale şi de bun-simţ. Iar, în rest, pentru colegii care vin atât de entuziast la microfon să arunce cuvinte mari şi elemente istorice, recomand, din nou, citirea expunerii de motive şi a părerii exprimate de culte. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la art. 6? Nu. Proiectul rămâne la votul final. |


