Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025

7. Supunerea la votul final a:  

 

După pauză

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de vot final.

Vă propun să facem un vot de control pentru verificarea cvorumului.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Să înceapă votul!

207 prezenţi, voturi pentru - 109, contra - 3, "nu votez" - 95.

 
 

Deci, suntem în cvorum.

Dacă au fost sesizate eventuale disfuncţionalităţi din partea liderilor? Nu.

Începem votul.

 
Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 59/2025) (adoptat);

Punctul 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 59/2025.

Să înceapă votul!

Mulţumesc.

 

252 de voturi pentru, contra - 8, "nu votez" - 1. Adoptat.

 
Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 108/2024 pentru aprobarea componentei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat (PHCD 64/2025) (adoptat);

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 108/2024 pentru aprobarea componentei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat; PHCD 64/2025.

Să înceapă votul!

 

261 de voturi pentru, abţineri - 6. Adoptat.

 
Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune pentru energie la preţuri accesibile - Deblocarea adevăratei valori a uniunii noastre energetice pentru a asigura energie accesibilă, eficientă şi curată pentru toţi europenii COM (2025) 79 (PHCD 60/2025) (adoptat);

Punctul 3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune pentru energie la preţuri accesibile - Deblocarea adevăratei valori a uniunii noastre energetice pentru a asigura energie accesibilă, eficientă şi curată pentru toţi europenii COM (2025) 79; PHCD 60/2025.

Să înceapă votul!

 

197 de voturi pentru, contra - două, abţineri - 81. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Toma Ilie, Partidul Social Democrat.

 
 

Domnul Ilie Toma:

Nu voi spune decât lucruri din suflet.

Partidul Social Democrat a votat acest proiect de lege, pentru că există în România şi practici care pot fi urmate şi exemple bune de urmat.

Şi anume, o să vă dau un exemplu din judeţul Hunedoara.

Termocentrala de la Mintia - fiţi atenţi la pronunţia exactă, ca să ştiţi când vorbiţi! Nu Mintia, (Pronunţă cu accent pe litera a.) este Mintia, unde erau instalaţi, la vremea respectivă se numea "Steaua de pe Mureş", erau instalaţi în jur de 1.200 de megawaţi.

Prin noua investiţie privată, exemplu de bune practici, prin colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, preşedintele Laurenţiu Nistor şi celelalte autorităţi locale, s-a reuşit o performanţă care este demnă de urmat. O investiţie privată, în jur de un miliard şi jumătate de euro, cea mai mare probabil de după Revoluţie în România, face ca să avem energie verde începând cu ianuarie 2026, face ca în numai 4 ani de zile să se finalizeze, urmând ca la sfârşitul anului 2026, pe o putere de 1.700 de megawaţi, vom avea ceea ce numim noi performanţă pe energie verde, în România, pe bază de gaz.

Avem două generatoare şi încă un grup recuperator, ceea ce reprezintă, ca şi tehnologie modernă, ce se găseşte la nivel de vârf în Europa şi pe anumite firme private - la care probabil nu am dreptul să le dau numele aici - care produc turbine de genul ăsta.

Dar, stimaţi colegi, "veri de orice neam veţi fi", cum spunea Tudor Vladimirescu prin "Declaraţia de la Padeş", stimaţi colegi, indiferent de la ce partide politice, cu siguranţă, în loc să ne mâncăm aici şi să ne contrariem, dacă am pune mână de la mână am putea să rezolvăm mult mai multe lucruri bune pentru România.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al USR, doamna deputat Prună Cristina-Mădălina.

 
 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

Sunt total de acord cu colegul meu Ilie Toma că producţia şi investiţiile în producţia de energie în bandă sunt cele care pot ajuta sistemul energetic şi pot avea un impact pozitiv pentru consumatori în ceea ce priveşte facturile.

Şi exemplul pe care l-a dat cu centrala de la Mintia este unul extrem de grăitor. Acolo e vorba de o investiţie privată, în schimb, comparativ cu ceea ce avem la Iernut, unde, iată, sunt întârzieri de 5 ani de zile.

Şi vreau să vă mai spun ceva, pentru că la dezbateri generale s-au emis tot felul de opinii, de la această tribună a Parlamentului, cum că unii sunt cu companiile, alţii sunt cu consumatorii. Este fals! A fi cu consumatorii şi cu companiile deopotrivă înseamnă să creezi un cadru aici, în care să avem investiţii care să producă energie din abundenţă şi apoi preţurile să fie unele corecte. Asta înseamnă economia de piaţă.

Din păcate, un coleg de la PSD se uită mult prea mult pe TikTok şi învaţă de acolo că eu sunt responsabilă pentru preţul fiecărui kilowatt din ţara asta la energie, ceea ce este o aberaţie. (Vociferări.)

 
 

Domnul Adrian Câciu (din sală):

Economie socială de piaţă!

 
 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Nu, e vorba de economie de piaţă şi respectivul coleg a mai fost şi ministru al finanţelor publice...

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să nu dialogaţi cu sala!

 
 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

... şi a mai fost şi omul care a fost responsabil de cifrele bugetare şi iată cum ne-am trezit cu ditamai gaura bugetară. Şi măcar e bine să ne asumăm greşelile. E bine să ne asumăm greşelile, mai întâi să le vedem, să le asumăm, să vedem cum să facem lucrurile mai bine.

Pentru că faptul că am avut un program care a plafonat preţurile ne-a costat 35 de miliarde de lei, care e echivalentul... (I se întrerupe microfonul.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, Grupul parlamentar AUR.

 
 

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mă bucur că aud că la Mintia se merge înainte şi că vom avea o unitate de producţie a energiei electrice în bandă. Dar să nu uităm că, înainte de a fi distrusă vechea centrală, a fost o retehnologizare a ei care a costat 150 de milioane de euro, fiind vândută apoi cu 91 de milioane de euro.

Dar, trecând peste toate acestea, trebuie să înţelegem un lucru: că atâta timp cât algoritmul legiferat de stabilire a preţului la energia electrică pe piaţa zilei următoare nu este decuplat de preţul la gaz sau la cărbune, vom avea în permanenţă cel puţin perioade în care preţul va fi foarte mare, speculativ, pentru că acest algoritm stabileşte pentru fiecare interval orar selecţia ofertelor, cum este normal, în ordinea preţurilor. Adică dacă avem un producător care oferă energie electrică la 50 de bani per kilowatt şi altul la 60 şi aşa mai departe, ei sunt selectaţi până la ultimul, care de multe ori este unul cu o energie scumpă în acel moment, astfel încât cererea să fie acoperită.

Ei, preţul pe care îl plătesc toţi cumpărătorii va fi preţul maxim, acel ultim selectat.

Până când acest algoritm, acest mecanism care este legiferat şi încurajat, inclusiv şi în principal, de fapt, prin aceste politici ale Comisiei Europene, nu este îndreptat, nu vom avea un preţ echitabil la energie electrică, indiferent cât de multe unităţi de producţie a energiei vom avea, pentru că vor fi, sigur, perioade de criză în care va trebui să cumpărăm scump.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Mititelu Eduard-Tatian, din partea Grupului PNL.

 
 

Domnul Eduard-Tatian Mititelu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este un proiect ce trebuie salutat şi susţinut.

Şi în intervenţia anterioară am enumerat o serie de priorităţi viitoare unde trebuie să avem o colaborare transpartinică, pentru că domeniul energetic este în continuă dezvoltare, legislaţia este în continuă dezvoltare şi trebuie să punem împreună toate cunoştinţele pe care toate partidele le au în acest domeniu. Fie că vorbim de comunităţile energetice, unde Ministerul Energiei are deja în transparenţă o ordonanţă şi pe care m-aş bucura să o vedem cât mai rapid o realitate sau un proiect legislativ, fie că vorbim de cadrul financiar multianual, unde trebuie să sprijinim în continuare, cum am spus, reţelele, întărirea lor, sprijinirea mediului privat în domeniul energetic şi nu numai, sprijinirea autorităţilor locale pentru a asigura energie pentru cetăţeni, în comunităţi.

Şi, de asemenea, pentru că un coleg de la PSD, domnul Câciu, spunea de Programul RePower. El a început. Au fost semnate contractele de finanţare, atât pe investiţia 4B, cu bateriile, cât şi pe investiţia I7, unde foarte multe case - vă pot spune că în judeţul Botoşani peste 1.000 de case vor beneficia de izolarea termică a casei - vor beneficia de panouri fotovoltaice şi vor beneficia de lucruri reale, nu fake news-uri pe TikTok, nu tot felul de abureli politicianiste sau tot felul de marketing politic.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Mai avem două solicitări.

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Din partea colegilor neafiliaţi, la finalul şedinţei, conform Regulamentului.

Mulţumesc.

 
Proiectului de Lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (PL-x 540/2021) (adoptat);

Legi ordinare. Adoptări

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului; PL-x 540/2021; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Să înceapă votul!

 

283 de voturi pentru, contra - 0, abţineri - 0, "nu votez" - 0. Adoptat.

 
Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2024 privind aprobarea realizării de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic Hub de servicii MMSS-SII MMSS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 557/2024) (adoptat);

Punctul 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2024 privind aprobarea realizării de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic "Hub de servicii MMSS-SII MMSS", precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 557/2024; lege ordinară.

Să înceapă votul!

 

286 de voturi pentru, abţinere - un vot, "nu votez" - 1. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Oprea Octavian, Partidul Naţional Liberal.

 
 

Domnul Octavian Oprea:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Partidul Naţional Liberal susţine digitalizarea accelerată a administraţiei publice din România.

România, din păcate, a pierdut ani preţioşi şi bani foarte mulţi, din cauza faptului că numeroase frâne birocratice au împiedicat transformarea digitală a administraţiei publice.

Am contribuit, în 2021, la punerea bazelor acestui proiect, denumit "Hub de servicii al Ministerului Muncii", care, din păcate, este dovada clară că, atunci când, deşi politicul, conducerea instituţiilor publice îşi doreşte să implementeze sisteme informatice cu rapiditate, anumiţi angajaţi pun frâne care nu justifică în niciun fel utilitatea.

Acest proiect a fost finalizat în anul 2023 şi, din păcate, a devenit operaţional abia anul acesta, în luna iulie.

Scopul acestui proiect este de a ajuta, de a veni în sprijinul cetăţenilor români să depună cereri pentru obţinerea ajutoarelor sociale, dar în acelaşi timp ajută statul român să conştientizeze şi să identifice acolo unde ajutoarele sociale sunt acordate pe nedrept, iar acestea să nu mai fie folosite de către anumiţi politicieni în scopuri electorale.

Vă spun clar, digitalizarea nu e un lux, este o necesitate stringentă. Iar dacă astăzi vorbim de un deficit excesiv, acesta se datorează şi lipsei digitalizării administraţiei publice.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale (PL-x 38/2025) (adoptat);

Punctul 6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale; PL-x 38/2025; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Să înceapă votul!

 

287 de voturi pentru, o abţinere, "nu votez" - un vot. Adoptat.

 
Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale (PL-x 408/2024) (adoptat);

Punctul 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale; PL-x 408/2024; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Să înceapă votul!

 

287 de voturi pentru. Adoptat.

 
Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 598/2024) (adoptat);

Legi organice. Adoptări

8. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 598/2024; lege organică.

Să înceapă votul!

 

286 de voturi pentru. Adoptat.

 
Propunerii legislative pentru completarea art. 6 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Pl-x 216/2025) (adoptată).

Şi ultimul punct, Propunerea legislativă pentru completarea art. 6 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 216/2025; lege organică.

Comisiile sesizate în fond propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul!

 

292 de voturi pentru. Adoptată.

Avem câteva solicitări.

Prima solicitare, din partea domnului deputat Dimitriu Alexandru-Paul.

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Explicarea votului pentru acest proiect de lege şi apoi dumneavoastră pentru...

Vă rog.

 
 

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Am văzut, în timpul dezbaterilor la acest proiect, o tiradă continuă împotriva justiţiei.

Stimaţi colegi,

Proiectul acesta vizează o chestiune foarte simplă. Lăsăm să se suspende în baza unei hotărâri judecătoreşti pentru tot ceea ce ţine de vânat şi exceptăm doar urşii, respectiv şacalii, sau lăsăm pentru toate categoriile.

Din punct de vedere constituţional nu este posibil să nu laşi apelul la justiţie, apelul la instanţă.

Am observat, în schimb, că cei de la AUR manifestă un vădit dispreţ împotriva justiţiei şi se vede acest lucru din modul în care au pus problema. Anumite persoane, anumite ONG-uri, chipurile, n-ar avea voie să aibă acces la justiţie. De ce? Pentru că justiţia îi deranjează. Înţeleg foarte bine de ce-i deranjează, pentru că gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare, pentru răsturnarea ordinii constituţionale. Şi atunci înţeleg această opoziţie în ceea ce priveşte justiţia.

Să ştiţi că respectarea Constituţiei, stimaţi domni, este o chestiune ce ţine de suveranism. Suveranismul are directă legătură cu Constituţia. De ce? Pentru că, potrivit art. 2 din Constituţie, poporul este suveran. Şi Constituţia aceasta, pe care o dispreţuiţi dumneavoastră, stimaţi extremişti, a fost ratificată prin vot general de către populaţie, de către popor.

Deci, suveranismul înseamnă să respecţi Constituţia.

Iar când vine vorba despre justiţie, aceasta este pilonul principal al democraţiei.

Da, poţi să eviţi eventual două categorii de vânat de sub incidenţa suspendării, dar n-ai cum să eviţi orice problemă ce ţine de vânat şi să nu poţi s-o supui justiţiei. (Vociferări. Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Nacov Gheorghe, apoi domnul deputat Simion George. Şi după aceea dumneavoastră.

Prima dată reprezentanţii grupurilor parlamentare.

 
 

Domnul Gheorghe Nacov:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Am ţinut să mulţumesc colegilor pentru această unanimitate.

Mă bucur că m-am făcut înţeles şi sper că este doar un prim pas într-o normalizare a conservării biodiversităţii. Sper să-l completăm şi cu alţi paşi în viitorul apropiat.

Toate speciile merită absolut aceeaşi protecţie, o protecţie care nu poate fi decât proactivă. Sper ca, la un moment dat, toţi colegii să înţeleagă acest lucru.

Ca să fiu cât mai plastic, în Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării s-a oprit vânătoarea, moment în care bineînţeles că au explodat populaţiile de prădători şi bineînţeles că au pus în pericol păsările pe care am dorit să le protejăm.

Astfel că, în fiecare an, ministerul dă derogare pentru a se vâna un număr de şacali, dar speciile respective de păsări deja se apropie de declin.

Vânătoarea este doar conservare şi nimic altceva, este răspunsul protectorilor naturii faţă de provocările pe care ni le aduce anul 2025 şi următorii.

Este necesar să elaborăm politici de agro-mediu, astfel încât animalele sălbatice să nu fie privite ca duşmani de către agricultori sau cum, din păcate, este, în cazul de faţă, să pună în pericol vieţile oamenilor.

Acest lucru îl face vânătoarea în toate ţările civilizate. Să nu confundăm vânătoarea din 2025 cu cea de subzistenţă din comuna primitivă.

În momentul de faţă în multe ţări cu o bogată biodiversitate, unde a fost oprită vânătoarea, practic nu a fost asigurată protecţia speciilor şi au intrat în declin.

Vă mulţumesc foarte frumos pentru înţelegerea pe care aţi manifestat-o faţă de această necesitate a unei derogări.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George Simion.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
 

Domnul George-Nicolae Simion:

Aveţi o obsesie legată de AUR.

AUR este sursa problemelor pentru care justiţia, în România, nu funcţionează, pentru care statul român nu funcţionează.

Voi, care sunteţi la guvernare, nu mai aveţi spre cine să arătaţi cu degetul?!

Fără obrăzare, acest deputat inapt spune: "Gurul vostru, Georgescu". Un om respectat de români, care este dus săptămână de săptămână la control judiciar pentru a fi sacrificat ritualic de o justiţie care nu mai este justiţie.

Dacă mai avem prezumţia de nevinovăţie, domnule deputat, care veniţi aici, la tribună, şi acuzaţi în stânga şi în dreapta...

Cum ar trebui să fie justiţia? Ca pe vremea comisarilor sovietici?!

Aţi anulat alegerile şi acum vreţi să ne băgaţi la închisoare.

Semănaţi din ce în ce mai mult cu o bandă de extremă stângă, din Statele Unite, care încearcă, prin justiţie şi prin violenţă, să-şi impună punctul de vedere.

USR-ul a devenit, din păcate, o grupare extremistă de stânga, care încearcă din ce în ce mai mult să-şi elimine adversarii politici.

Dacă AUR este problema voastră, dacă mişcarea suveranistă, votată de jumătate din cetăţenii României, reprezintă problema voastră, vă aduc aminte că sunteţi la guvernare cu PSD-ul. Vă aduc aminte, în primul şi în primul rând, că sunteţi la guvernare şi voi sunteţi vinovaţi pentru dezastrul care este în ţara noastră! (Aplauze.)

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Dumitru Coarnă, neafiliat.

Şi vă mulţumesc pentru înţelegere.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc mult.

În sfârşit avem şi noi dreptul la o intervenţie, fiind neafiliaţi.

Încălcaţi Legea nr. 96 - dar e o altă discuţie.

Eu voiam să intervin pe energie, dar domnul de la USR mă forţează să fac un singur comentariu cu privire la justiţie.

Dumnealui cred că a citit Codul penal al neomarxiştilor, al lui Soros, pentru că dacă citeşti acea declaraţie politică a Parchetului General o să observi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciunei infracţiuni: obiect, subiect, latură obiectivă, latură subiectivă. Restul sunt doar declaraţii politice şi lovituri de stat.

Până la urmă, dacă discutăm din perspectivă penală, infracţiunea a fost comisă în 6 decembrie 2024, se numeşte abuz în serviciu...

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat, vă rog să faceţi referire la proiectele care au fost astăzi dezbătute şi votate!

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

... de către cei nouă judecători ai CCR, cu complicitatea lui Iohannis, Ciolacu şi Odobescu.

O să revin la energie.

Vorbeaţi de energie curată.

Păi, avem şase hidrocentrale pe care refuzaţi să le puneţi în funcţiune: Bumbeşti, Dumitra şi aşa mai departe. O putere instalată de 300 de megawaţi.

Avem Termo Iernut, pe care trebuia să o puneţi în funcţiune din 2020, cu o putere instalată de 430 de megawaţi.

Dar ce să fac? Dar ce faceţi dumneavoastră? Veniţi şi spuneţi că o să puneţi în funcţiune 1.700 de megawaţi. Dar până o să puneţi în funcţiune, scoateţi din sistem peste 1.500 de megawaţi, când vorbim de energia produsă de termocentrale, 960 de megawaţi, şi grupul care va fi închis de la Cernavodă. Acolo încă 500 de megawaţi.

O să crească consumul clar la 9.000 de megawaţi, de la 6.000, şi o să scadă producţia, de la 5.000 la 3.500.

Asta e realitatea pe care noi o trăim astăzi, iar voi veniţi şi încercaţi să minţiţi poporul cu aceste teze, teorii neomarxiste, globaliste, care efectiv au distrus România, în ultimii 35 de ani.

Eu sper că românii au înţeles perfect şi nu o să vă lase să distrugeţi această ţară.

Mulţumesc mult.

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, doamna deputat Enachi Raisa.

Vă rog.

 
 

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Eu apreciez dezbaterile şi apreciez ca acest lucru să fie făcut în comisie. Şi mă voi referi anume la opinia referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, şi anume Planul de acţiune pentru energie la preţuri accesibile - Deblocarea adevăratei valori a uniunii noastre energetice pentru a asigura energie accesibilă, eficientă şi curată pentru toţi europenii; COM 79.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că această opinie sau acest proiect de hotărâre vine din Comisia pentru afaceri europene. Acolo avem membri din toate partidele, indiferent că sunt sau nu sunt la guvernare.

Şi voi da citire exact cum au votat aceşti colegi.

Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 9 septembrie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezenta opinie, care să fie transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Şi mie îmi pare foarte rău că unii colegi chiar fac parte din această comisie şi acolo tac, nu spun nimic, iar aici, la acest microfon din plenul Camerei Deputaţilor, le spun românilor cât de mult le pasă de facturile lor la energie.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc şi eu.

Declar închisă şedinţa de astăzi şi invit membrii Biroului permanent la şedinţă.

Mulţumesc.

 
 

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.01.