Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.151/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2025
![]() |
7. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (PL-x 324/2020) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 324/2020 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză; PL-x 324/2020; caracter ordinar; procedură de urgenţă; raport fără amendamente. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|
Domnul Marius-Silvian Dan (secretar general al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Silvian Dan, secretar general al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Stimată doamnă preşedinte, Stimate doamne şi domni deputaţi, Proiectul de act normativ are în vedere redimensionarea activităţii Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, ca instituţie de specialitate a Administraţiei Publice Centrale, cu obiect principal de activitate elaborarea de prognoze macroeconomice, precum şi de cercetare sectorială. În principal, prin prezentul proiect de lege se elimină unele atribuţii ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, deţinute de Comisie în perioada 2018-2019, atribuţii care se referă la gestionarea schemelor de ajutor de stat, finanţarea şi coordonarea parteneriatului public-privat. Vă rugăm să aprobaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Prezentarea raportului, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, vă rog. |
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, transmis cu adresa PL-x 324/2020 din 3 iunie 2020, înregistrat sub nr. 4c-1/251 din 4 iunie 2020. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 27 mai 2020. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu observaţii şi propuneri. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi, respectiv, Comisia pentru muncă şi protecţie socială au avizat favorabil. Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Potrivit expunerii de motive, prezentul act normativ prevede următoarele modificări: asigurarea independenţei Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în ceea ce priveşte realizarea prognozelor, pentru asigurarea calităţii acestora; eliminarea tuturor acelor dispoziţii care se referă la gestionarea schemelor de ajutor de stat, finanţări şi coordonarea parteneriatului public-privat, pentru revenirea la obiectul principal de activitate; desfiinţarea Consiliului de Programare Economică şi întărirea capacităţii instituţionale a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. De asemenea, în vederea exercitării funcţiilor şi atribuţiilor sale, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză colaborează cu ministerele şi cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională a României, cu institutele de cercetare, cu Comisia Europeană, precum şi cu alte organizaţii internaţionale de specialitate ce îşi fundamentează politica pe o prognoză economică. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate în şedinţa din 8 septembrie 2025, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. |
|
Mulţumesc. |
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Trecem la dezbateri generale. Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Tilea Dumitru. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Prezentul act normativ reaşază Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în rolul său de bază, şi anume elaborarea de analize şi prognoze macroeconomice, prin eliminarea atribuţiilor suplimentare. Totodată, se desfiinţează Consiliul de Programare Economică şi se pune accentul pe independenţa acestei Comisii în activitatea de prognoză. Se pare că toate partidele politice care s-au aflat la putere au dat alte atribuţii Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Spre exemplu, pe timpul lui Dragnea, Comisia aceasta era un fel de moaşă comunală. Pe timpul lui, era însărcinată să administreze scheme de ajutor de stat, fonduri de dezvoltare, fonduri de investiţii. Noua reglementare are anumite aspecte pozitive: clarifică statutul şi rolul Comisiei, ca instituţie independentă în materie de prognoză macroeconomică şi sectorială; elimină suprapunerile de competenţe cu alte autorităţi şi potenţiale blocaje instituţionale; întăreşte cooperarea Comisiei cu Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, Consiliul Fiscal, Comisia Europeană; contribuie la fundamentarea mai riguroasă a politicilor economice şi strategiilor bugetare; asigură o mai bună utilizare a resurselor umane şi o ajustare a structurii interne, cu reducerea numărului de posturi. Partidul nostru va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Lăpuşan Remus-Gabriel. |
|
|
Stimaţi colegi, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză elaborează prognoze privitoare la evoluţia macroeconomică, precum şi cercetare sectorială. A fost o perioadă în care, prin reglementări succesive, Comisia a dobândit competenţe care nu aveau legătură cu activitatea sa de bază. Aceste reglementări au constituit resurse cheltuite în altă direcţie decât în direcţia principală, şi anume analize şi prognoze macroeconomice. Pe anumite activităţi, Comisia de Strategie şi Prognoză şi anumite ministere se pot confrunta cu anumite blocaje, cu consecinţe în plan financiar şi administrativ. De aceea, simplu, s-a ajuns la acest proiect de lege pe care noi îl susţinem. Clarificăm foarte clar funcţiile şi atribuţiile Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Susţinem acest proiect. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Nemaifiind alte solicitări pentru intervenţii, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |


