Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 1999
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 1999 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 1999
![]() |
8. | Dezbaterea proiectului de Lege privind dreptul absolvenţilor învăţământului particular superior de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate (Amânarea votului final.) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 170/1998 |
|||||
| ................................................ |
|
Următorul proiect care figurează pe ordinea de zi din această după-amiază este proiectul de Lege privind dreptul absolvenţilor învăţământului particular superior de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate. Proiectul a fost înaintat Camerei de către Guvern. El a fost examinat pe fond de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a susţine proiectul de lege. Aveţi cuvântul şi vă rog să vă prezentaţi pentru stenogramă, domnule secretar de stat. |
|
Domnul Adrian Miroiu: Am mai făcut-o o dată, domnule preşedinte. Sunt Adrian Miroiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale. Prezentul proiect de lege urmăreşte să extindă prevederile Legii nr.71/1995 şi ale Legii nr.64/1997 pentru absolvenţii învăţământului superior particular înmatriculaţi în specializări neautorizate să funcţioneze provizoriu la data înscrierii la examenul de selecţie. Este vorba în particular despre studenţii care au fost înmatriculaţi în anul 1995. Motivul pentru care susţinem acest proiect este acela că după apariţia Legii nr.88/1993, Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică nu a reuşit să evalueze toate universităţile particulare, până la începutul anului universitar 1995-1996. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport are cuvântul domnul deputat Petrescu. Vă rog să poftiţi, domnule, să prezentaţi raportul pe care l-a întocmit comisia. |
|
Comisia a prezentat raportul pe coloana a doua, suntem de acord cu punctul de vedere al Ministerului Educaţiei Naţionale. Deci, vă rugăm să votaţi pozitiv această lege. |
|
Dacă la dezbaterile generale, grupurile parlamentare vor să-şi desemneze reprezentanţii pentru a lua cuvântul la acest proiect de lege. Nefiind solicitări pe această linie, trecem la dezbaterea proiectului de lege şi lucrăm pe raportul comisiei care are prezentate în paralel textul din proiect şi amendamentele propuse. La titlul legii comisia propune un amendament. Dacă sunteţi de acord cu amendamentul propus de comisie sau dacă sunt obiecţiuni. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc. În unanimitate. Art.1 este, de asemenea, amendat de către comisia sesizată în fond. Dacă sunt ceva comentarii în legătură cu amendamentele prezentate. Nefiind solicitări pe linia aceasta, supun votului art.1 în forma prezentată de comisie. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. De asemenea, un amendament mai mult redacţional la art.2 pe care îl propune comisia. Dacă sunt comentarii? Dacă nu, vi-l supun votului în forma comisiei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.3, de asemenea, comisia face o modificare de redactare pe care v-o propun spre adoptare în această formă. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog să observaţi că la poz.5 din raport comisia propune eliminarea art.4 cu motivarea că prevederile acestui articol se regăsesc cu modificări în textul nou propus, adică se propune să se introducă un text într-o altă redactare, faţă de cea care este dată de către proiectul venit de la Guvern. Textul nou propus îl aveţi în raport, nu ştiu dacă mai e cazul să-l citesc. El este la poz.6. Voturi pentru textul propus de comisie? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. De asemenea, comisia propune ca să se introducă un art.nou, art.5 cu următoarea formulare: "Dispoziţiile Legii nr.71/1995 şi ale Legii nr.64/1997 contrare prezentei legi se abrogă." În primul rând, daţi-mi voie să merg la tribună. (Domnul preşedinte de şedinţă ia cuvântul la tribună.) Stimaţi colegi, Este o propunere redacţională, dar care este absolut necesară pentru respectarea normelor de tehnică legislativă şi, atunci, aş propune ca textul nou propus să sune în felul următor: "Dispoziţiile din Legea nr.71/1995 - şi să i se dea titlul - şi din Legea nr.64/1997 - să i se dea titlul - contrare prezentei legi se abrogă." Dacă iniţiatorul şi comisia sunt de acord cu formularea aceasta? Vă mulţumesc. Ar urma să dăm votul şi la această lege tot mâine începând cu ora 11. Atunci să supunem votului, sugerează domnul deputat Petrescu, textul, în redactarea pe care am sugerat-o. Dacă sunteţi de acord? Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. A fost adoptat textul în redactarea propusă. |


