Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2002
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (amânarea votului final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 373/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale. Suntem în procedură de urgenţă, vă rog să faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Şi această ordonanţă a fost dezbătută în plenul şedinţei împreună cu Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritorului şi echilibru ecologic şi, în urma dezbaterilor, a suferit câteva modificări faţă de forma adoptată de Senat, în principal, privind stipularea dreptului de proprietate a consiliilor judeţene şi locale asupra unor centrale termice şi electrice de termoficare şi s-a completat anexa cu o centrală termică, adică electrică, în plus, Centrala de la Govora, care s-a transferat între timp în proprietatea Consiliului judeţean Vâlcea şi s-au extins măsurile prevăzute în ordonanţă asupra altor centrale termice şi electrice de termoficare care vor fi transferate în proprietatea unor consilii judeţene şi locale ulterior. Ca atare, propun 15 minute pentru dezbateri şi 2 minute pentru intervenţii, dacă sunt. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Vă rog să observaţi că se propune o anumită modificare de către comisie la poz.3. Da, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În legătură cu titlul ordonanţei, partea aceasta privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice, noi credem că este o exagerare foarte mare, dacă nu cumva o păcăleală, pentru că nu se asigură nici într-un caz funcţionarea acestor centrale numai prin aceste măsuri. De aceea, cred că, chiar dacă transferarea centralelor este un început într-o direcţie corectă, partea aceasta cu asigurarea condiţiilor de funcţionare pentru o perioadă de tranziţie şi ulterior este complet lăsată la o parte de guvern şi numai prin măsurile de aici, nici într-un caz, nu se va asigura în această iarnă funcţionarea. Aşa că putem să-i spunem "pentru asigurarea condiţiilor de nefuncţionare", eventual. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Da, înţeleg, este o declaraţie politică, nu aţi făcut nici un amendament, deci, trecem mai departe. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma propusă de comisie. Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Aprobat în forma propusă de comisie. Art.2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Anexa. Obiecţii? Art.8, da, este o completare făcută de comisie. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Am parcurs ordonanţa, s-a adoptat forma propusă de comisie. Titlul legii. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul unic, vă rog să observaţi în raport, se propune o anumită modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu e nici o obiecţie. Adoptat. Proiectul va fi supus votului final într-o şedinţă specială de vot. |


