Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 octombrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 octombrie 2002

8. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.56/2002 privind monitorizarea pieţei transporturilor rutiere şi măsurile ce trebuie luate în situaţii de criză în domeniul transportului rutier de mărfuri (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 402/2002

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2002 privind monitorizarea pieţei transporturilor rutiere şi măsurilor ce trebuie luate în situaţie de criză în domeniul transportului rutier de mărfuri.

Dacă din partea iniţiatorului se doreşte participarea la dezbateri? Poftiţi.

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Elaborarea acestei ordonanţe a fost motivată de necesitatea integrării în legislaţia europeană, respectiv în Capitolul IX - "Politici în transporturi", şi se bazează în general pe rezoluţia nr. 92/86 C privind existenţa şi extinderea unui sistem de observare a pieţei privind transportul de mărfuri rutier.

Vreau să vă spun că, de la început, s-a creat o anume confuzie la un moment dat, având în vedere că Uniunea Europeană vorbea de transporturi internaţionale, dar dacă citim cu atenţie textul reglementării respective, vedem că se considerau transporturile internaţionale, transporturile unei ţări membre a Uniunii în cadrul uniunii. Deci, era vorba în final de monitorizarea pieţei interne a Uniunii Europene, care este o piaţă internă.

Bazându-ne pe acest text şi pe interpretarea lui absolut corectă, ne-am gândit că este momentul să pregătim viitoarea integrare în Uniunea Europeană prin elaborarea unei legislaţii care să încerce să monitorizeze, din punctul nostru de vedere, atât piaţa internă de transport marfă, cât şi piaţa internaţională, pentru a putea crea exerciţiul necesar viitoare integrări.

Această monitorizare presupune colectarea unei baze de date statistice, care este interpretată la nivelul ministerului, cu sprijinul unui comitet consultativ, din care fac parte reprezentanţi ai Oficiului Concurenţei şi al altor organisme, care pot să constate la un moment dat, că oferta de marfă este mult în urma ofertei de transport. Măsurile care s-ar impune în atari situaţii le-am adoptat, ne-am gândit să le adoptăm, exact ca în Uniunea Europeană, deci nişte măsuri, ca pentru o perioadă limitată să oprim extinderea înfiinţării de noi societăţi de transport, pentru a nu intra într-un colaps general al transportatorilor.

Sigur că această decizie se ia pe trepte, după monitorizare atentă, după acceptarea ei de către minister şi după ce în urma înaintării către Guvern ea este încă o dată filtrată de către Consiliul Concurenţei.

Am considerat toate aceste trepte ca suficient de permisive şi deschise oricăror verificări din afară, dacă situaţia de criză pe care se hotărăşte s-o propună ministerul la un moment dat, repet, pentru o perioadă limitată, este acceptabilă sau nu pentru Guvern, pentru declararea ei şi pentru urmările care se impun. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizată în fond, domnul Ioan Bivolaru.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, sigur că dezvoltarea pieţei transporturilor, în primul rând în plan european, şi în mod special, şi în plan local, este un subiect de discuţie, care prin această ordonanţă se caută şi o rezolvare. Această ordonanţă încearcă să legifereze preocuparea pe care trebuie s-o aibă Guvernul şi, în speţă, Ministerul Transporturilor, în gestionarea situaţiilor de criză în piaţa transporturilor.

Din acest punct de vedere, comisia a înaintat acest raport plenului, pe care-l dorim să fie dezbătut şi aprobat în forma propusă de comisie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere. Da, domnul Toader, domnul Raduly. Alte grupuri?

Domnul Nicu Mircea Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Iniţiativa legislativă a Guvernului se bazează pe motivaţia adaptării legislaţiei din România cu legislaţia europeană, şi se motivează chiar actul normativ, respectiv reglementarea Consiliului European nr. 3916/90. Şi, citând din această reglementare, aplicarea ei se referă la transportul rutier de mărfuri în statele membre ale Comunităţii Europene. De aici, numai din titlul acestei reglementări vă daţi seama că se aplică, într-adevăr, pieţei comunitare, care este o piaţă mult mai largă decât piaţa românească, iar pe de altă parte, atunci când România va fi membră a Comunităţii Europene i se poate aplica aşa ceva. Motiv pentru care, şi prin amendamentele pe care le-am propus, am arătat că este incorect să se aplice o astfel de reglementare pe fundamentul reglementării europene în România şi, mai mult decât atât, dacă ne uităm în reglementările europene se referă la toată piaţa de transport, deci inclusiv la cea a transportului feroviar şi naval. Şi, ştiţi foarte bine, că în domeniul naval am avut o situaţie de criză şi avem încă situaţie de criză, fără să se ia măsuri în consecinţă.

Din acest motiv, consider că introducerea în sistemul naţional a unei astfel de monitorizări, care deja este această monitorizare prin sistemul de statistică, dar fără a lua anumite măsuri, care se numesc "de criză", pot să distorsioneze piaţa. Şi aş vrea să vă informez că în România este criză. La ora actuală este criza transportului rutier; în traficul internaţional sunt peste 9.000 de camioane înregistrate, cu condiţii tehnice de transport, iar marfa care este transportată, de regulă este acoperită la nivelul a 4.000. Mai mult decât atât, tarifele de transport internaţional au scăzut, cam din ’90 - ’92 cu 20 - 25%, cu toate că preţul combustibilului şi a celorlalte intrări în costurile de transport au crescut continuu.

Deci, este la ora actuală o criză în transporturi, dar în special în transportul internaţional. Eu consider că această ordonanţă apărută ca o reglementare a Uniunii Europene este incorectă şi ar trebuie să fie, dacă este, să se refere numai la transportul internaţional de mărfuri, care poate fi monitorizat mult mai simplu decât tot transportul intern, unde practic este imposibil.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul Robert Raduly, din partea U.D.M.R.

Domnul Raduly Robert Kalman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este o iniţiavă interesantă a actualului Guvern, faptul de a realiza o monitorizare a pieţei transporturilor rutiere de mărfuri. Şi este o iniţiativă care trebuie şi sper că va susţinută şi aici, în Camera Deputaţilor.

Desigur că ne aflăm, cel puţin, într-o eroare aparentă, care eroare a fost cauzată, din nefericire, însuşi de onor Guvern. De ce vă spun acest lucru? Pentru că Guvernul în expunerea de motive care a însoţit acest proiect de lege privind aprobarea ordonanţei în cauză, a omis să precizeze o altă directivă, o altă reglementare a Consiliului Europei, care se circumscrie reglementării Consiliului nr. 3916/90 care, într-adevăr, această reglementare din ’90 se referea la transportul rutier de mărfuri între statele membre ale Comunităţii, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1991.

Însă, între timp, a apărut în 1993 reglementarea Consiliului, nr. 3.118, care a extins acest sistem de monitorizare la operaţiunile de cabotaj, ceea ce, iată, că ne arată de ce şi cum am fost induşi în eroare cei care am dorit să restrângem sfera de aplicare a reglementării în cauză doar la transporturile internaţionale de mărfuri, deci care pleacă şi vin în România. Drept urmare, o serie de amendamente, inclusiv amendamente din partea grupului parlamentar UDMR, nu îşi mai au susţinerea în această nouă abordare şi în lumina reglementării Consiliului Europei nr. 3.118/1993.

Mergând mai departe, desigur că se mai poate pune o altă problemă care este o problemă interesantă, şi anume în ce măsură acest sistem de monitorizare aduce atingere secretului de serviciu, firesc, care trebuie să fie în cadrul fiecărui transportator, modului în care costurile sunt scăzute, minimalizate de fiecare operator în parte. Pentru că aşa cum bine ştim, într-o economie de piaţă, fiecare operator de transport are intimitatea firească în gestionarea treburilor proprii şi realizarea unor costuri cât mai scăzute, pentru ca tarifele care sunt practicate de dumnealui să fie cât mai mici.

A treia problemă care se pune este legată de faptul că, încă la nivelul legislaţiei primare să definim anumite bariere pe care, de fapt, este construit întregul sistem de monitorizare. Noi am propus, din păcate, deocamdată, comisia a respins, sper ca plenul să decină altfel, ca să definim încă din conţinutul reglementării primare bariera care este formulată în felul următor: "un excedent important al ofertei faţă de cerere" şi am venit cu o soluţie foarte bine conturată în ceea ce priveşte acest excedent important pentru ca toţi operatorii de pe piaţă să ştie acest lucru şi să ferim executivul de eventualele excese în a se lua măsuri speciale pe această piaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă alte grupuri parlamentare doresc să participe la dezbateri generale asupra acestei legi? Nu doresc. Atunci intrăm în analiza proiectului.

În primul rând, ordonanţa. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Poftiţi.

Domnul Mircea Nicu Toader:

La titlul ordonanţei am depus amendamente şi se referă în mod concret la monitorizarea pieţei transporturilor internaţionale rutiere, tocmai pentru a delimita monitorizarea şi eventual controlul şi măsurile luate în traficul intern.

Şi profit de ocazie să-i răspund domnului Ráduly. Cabotajul a apărut prin acea nouă reglementare, deoarece în cadrul Comunităţii Europene, transportul dintr-o ţară în alta europeană este considerat cabotaj. Din acest motiv a introdus şi cabotajul. Iniţial erau între ţări, într-o piaţă organizată, în momentul când a apărut piaţa internă a comunităţii a apărut şi acea denumire de cabotaj care înlocuieşte, practic, transportul internaţional.

Îmi menţin pentru acest trafic internaţional care poate fi şi controlat şi în ultimă instanţă este foarte important pentru a putea interveni, atât în rândul operatorilor de transport, cât, în ultimă instanţă, prin autoritatea la eliberarea licenţelor de transport sau autorizaţiilor de transport.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Voi supune întâi varianta comisiei agreate şi de iniţiatori.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 44 pentru.

Voturi contra? 3 voturi contra.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a aprobat varianta comisiei.

Articolul 1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Obiecţii? Poftiţi, domnule Toader.

Domnul Mircea Nicu Toader:

În condiţia adoptării acestei ordonanţe şi trecerea ei prin Parlament cred că este corect să se delimiteze sensul de criză. Criza este un termen foarte liber, foarte arbitrar, în ultimă instanţă, ales şi mi se pare a delimita din punctul de vedere al transportatorilor criza printr-un procent acordat distorsiunii pieţei de transport, procent pe care eu l-am gândit la nivelul de 30%, cât excedentul de mijloace de transport faţă de piaţă depăşeşte acest 30%. În acel moment poate să intervină acel consiliu prevăzut în prezenta ordonanţă.

Altfel, criza poate să fie şi de la 1% diferenţă, poate să fie la 90% diferenţă, depinde de cine gândeşte criza.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Alte obiecţii? Alte obiecţii nu mai sunt.

Opinia comisiei? Nu este de acord să menţinem această poziţie care este specificată în raport.

Supun varianta comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? 2 voturi contra.

Abţineri? 2 abţineri. S-a adoptat varianta comisiei la art. 2.

Articolul 3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 4. Obiecţii la art. 4? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 5. Obiecţii la art. 5? Vă rog să priviţi în raport; este făcută o propunere de modificare. Nu sunt obiecţii. Articolul 5 a trecut în forma modificată de comisie.

Articolul 6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 7. Vă rog să priviţi în raport. La poziţia 10 se propune o modificare de către comisie.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie.

Titlul legii. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Ráduly. Nu sunt obiecţii. Dacă nu sunt obiecţii, atunci este adoptat.

Dacă la articolul unic... Poftiţi. Ştiu că s-au făcut propuneri să se introducă şi un articol II.

Domnul Ioan Bivolaru:

Tocmai aceasta este problema, domnule preşedinte, în loc de articol unic să fie articolul I.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am înţeles. Este firesc. Poftim.

La conţinutul articolului are o obiecţie domnul Ráduly.

Domnul Ráduly Róbert-Kálmán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La conţinut am o singură modificare. În opinia mea, ultimele două cuvinte din preambulul art. 1 ar trebui să fie eliminate, deoarece dacă parcurgeţi atent ceea ce s-a modificat până la urmă în această Cameră nu veţi găsi decât modificări. Completări nu veţi găsi la textul pe care l-am adoptat. Drept urmare, este firesc să sune în conformitate cu realitatea acest preambul şi să se pună două puncte după cuvântul "modificări". Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu cred că este rezonabil. Avem o completare la lege. Am introdus un articol II.

Comisia ce opinie are?

Domnul Ioan Bivolaru (din loja comisiei):

E bine.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun. Am înţeles. Comisia este de acord cu eliminarea cuvântului "şi completări", urmând să se pună după "modificări" două puncte.

Alte obiecţii? Nu sunt alte obiecţii. Adoptată această modificare.

Articolul II nou introdus de comisie. Aceeaşi eliminare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat în această formă. Vă mulţumesc.

Proiectul în integralitate se va supune votului într-o şedinţă specială de vot.