Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2002

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2002 pentru modificare alin (6) şi (7) ale art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 534/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 5, este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2002 pentru modificarea alin.(6), (7) şi a art. 5 din Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 pentru stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

Suntem în procedură de urgenţă, cine intervine din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic? Domnule deputat Bara, cine prezintă raportul la pct. 5?

Înainte de raport, vă rog să propuneţi termenele de dezbatere, pentru că suntem în procedură de urgenţă.

Domnul Radu Liviu Bara:

Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Timpii de dezbatere: pentru fiecare articol, 1 minut, în total, 5 minute.

Proiectul a fost analizat de către Comisia de administraţie, ţinând cont şi de avizele Consiliului Legislativ şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, care propun plenului Camerei admiterea proiectului de lege cu amendamentele arătate în raport. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului. Urmăriţi, vă rog, proiectul legii şi raportul comisiei, pentru a vedea amendamentele propuse de către comisie.

La titlul legii, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La articolul unic al proiectului de lege, urmăriţi amendamentul 1.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul 1. Se modifică articolul unic al proiectului de lege.

Trecem la textul ordonanţei. La titlul acesteia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate în formularea Guvernului.

Articolul unic din ordonanţă. Urmăriţi amendamentul 2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul, se modifică preambulul articolului unic.

Alin.6.

Domnule Damian Brudaşca, aţi avut un amendament?

Domnul Damian Brudaşca:

E vorba de un amendament de redactare.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă ascult.

Domnul Damian Brudaşca:

Este vorba de punerea corectă a denumirilor. Acest alineat spune: "instituţiile publice, cu excepţia administraţiei prezidenţiale" şi trebuie să mergem în continuare: cu excepţia cui? Parlamentului României, Serviciului de Informaţii Externe, Ministerul Afacerilor Externe ş.a.m.d. Deci acesta este amendamentul pe care-l supun atenţiei dumneavoastră, pentru respectarea Legii Pruteanu şi corectitudinea exprimării legislativului românesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Legea Pruteanu nu se referea la gramatică.

Domnule ministru Gaspar, vă pronunţaţi dumneavoastră, în numele Guvernului, cu privire la această propunere?

Vă rog frumos.

Domnul Acsinte Gaspar:

Este o chestiune de redactare gramaticală şi este normal ca să se facă acordul..."Parlamentului României" şi, în partea finală, de eliminat sintagma aia de acolo: "Serviciul de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază". Lit.a) de acolo trebuie eliminată.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră alin.6, astfel cum a fost corectat, pentru realizarea unui corect acord gramatical, de către domnul Damian Brudaşca şi de către domnul ministru Gaspar.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La alin.7, dacă sunt obiecţiuni? Tot domnul Damian Brudaşca.

Vedeţi, când vă adoptăm un amendament, deja vreţi să vi-l adoptăm şi pe al doilea.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, mă onorează această atenţie.

Eu aş propune, ca să fie mai româneşte: "până la maximum 25%, respectiv până la maximum 35%". "Până la nivelul de cel mult 35%" mi se pare aşa, o chestiune mai puţin fericit aleasă.

Domnul Valer Dorneanu:

De fapt, în mod corect, nu mai trebuie nici "maximum", nici "cel mult", "până la" se înţelege.

Domnul Acsinte Gaspar:

..."până la nivelul..."

Domnul Valer Dorneanu:

..."până la nivelul de 35%..."

De acord domnule Brudaşca?

Deci eliminăm şi "cel mult" şi "maximum".

Domnul Damian Brudaşca:

Aceasta este o exprimare inginerească.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră alin.7, cu această... Deci "până la nivelul de 35%" şi într-un loc şi altul sau "până la nivelul de 25%".

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Dacă zicem "maximum 35%", nu mai punem nici "nivelul", nici "până la". Acesta este "maximum 35% şi "maximum 25%" "

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, după o colegială consultare, vă propunem următorul text: "până la cel mult...". Deci se înlocuieşte particula "nivelul".

Domnul Radu-Liviu Bara (din loja comisiei):

Se elimină "nivelul".

Domnul Valer Dorneanu:

Se elimină "nivelul".

"Până la cel mult 35%", în prima parte şi în a doua "până la cel mult 25%". Deci se elimină sintagma "la nivelul".

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Am parcurs şi acest proiect de lege. Îl vom supune votului final astăzi, în şedinţa de la 11,30.