Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.3/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2003
![]() |
8. | Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european (retrimis comisiei). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 602/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Următorul proiect la pct. 9 - aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european. Şi aici suntem în procedură de urgenţă. Rog comisia să propună timpii de dezbatere. Domnule preşedinte Antal, înţeleg că preluaţi cuvântul. Timpi de dezbatere, vă rog să propuneţi. Suntem în procedură de urgenţă. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Propun pentru dezbateri generale 8 minute şi câte un minut pentru intervenţie, având în vedere faptul că sunt câteva amendamente respinse. Problema este de interes general şi să acordăm colegilor noştri şansa de a interveni şi de a susţine amendamentele respinse, dacă, bineînţeles, dumnealor consideră de făcut acest lucru. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă sunteţi de acord cu timpii propuşi pentru dezbatere? Cine este împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlu, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.1 alin.1, urmăriţi amendamentul nr.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul, se modifică alin.1 de la art.1. Rog comisia să mă lămurească câte alineate are art.1? În lege, eu constat că art.1 are un singur text; din raport, înţeleg că sunt două. Aţi introdus un alineat nou, da? Deci, stimaţi colegi, la amendamentul nr.2 comisia modifică actualul text de la art.1 care devine alin.1 şi introduce un nou alineat - alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat amendamentul nr.2. Pentru art.2, urmăriţi amendamentul nr.3. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat amendamentul, se modifică art.2. Art.3, art.4, art.5, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.6, urmăriţi amendamentul nr.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Semnalez, totuşi, comisiei o greşeală de tipar, să-i spunem. A scris "dezvoltarea şi modernizarea Reţelei"; este vorba de o reţea numită la propriu, vreo denumire, sau este vorba de o greşeală de tipar? Aţi folosit majusculă. Deci, este vorba de "modernizarea Reţelei", ca nume comun, sau ca nume propriu? Poftiţi, domnule deputat. |
|
În art.2 este pus între ghilimele cuvântul "Reţea" (cu r). Deci, la poz.3 a raportului, probabil că au folosit ca nume propriu. |
|
Poftiţi. Vă ascult, domnule deputat. |
|
În primul rând, nu este nume propriu. Este o reţea, ca orice reţea. Nu este nume de instituţie. Este vorba de un mod de organizare, nu are cum să fie trecut cu literă mare. Şi apoi, este la art.2 (care s-a votat ca acceleratul prin Ciulniţa): "se aprobă Liniile directoare" - din nou cu "l", fără nici un fel de motivaţie, denumite în continuare, deci "Liniile directoare" sunt denumite în continuare "Reţeaua". |
|
Domnule deputat Ştefan Cazimir, sunteţi în grevă literară. Nu participaţi la dezbaterile noastre cu privire la majuscula de la "Linie" şi majuscula de la "Reţea". |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Dacă aveţi dumneavoastră în dosar, acolo, legea primită de la Guvern de către comisie, vă rog să observaţi că noi am preluat exact art.2: "se aprobă Liniile" şi "Reţea". Deci, cel puţin eu, personal, să nu credeţi, domnule Brudaşca, că dumneavoastră aveţi întotdeauna observaţii pertinente. Nu am încercat să introduc altceva decât ceea ce am primit şi am considerat ca noi să preluăm exact aceste denumiri aşa cum le-a considerat Guvernul. Deci, dacă consideraţi dumneavoastră că nu sunt corecte, atunci vă rog să vă adresaţi celor care au întocmit proiectul de lege iniţial. Dacă sunt alte explicaţii, noi considerăm că este corect aşa şi să mergem mai departe cu această denumire. Vă mulţumesc. (Domnul preşedinte Valer Dorneanu se consultă cu membrii Comisiei pentru industrii şi servicii şi cu domnul deputat Damian Brudaşca.) |
|
Stimaţi colegi, dezbatere de corectitudine gramaticală. La amendamentul nr.3, noi am votat cuprinsul art.2 în care se menţionează că "Liniile directoare pentru realizarea reţelei de transport de interes naţional şi european" - care este un titlu şi, ca atare, se scrie cu "L", "vor fi denumite în continuare Reţeaua". În consecinţă, de câte ori utilizăm cuvântul "Reţeaua", va trebui să-l utilizăm în ghilimele şi cu "r". Şi, aş propune comisiei, ca să nu mai revenim în tot cuprinsul legii, dacă am spus că le denumim în continuare "Reţeaua", să nu mai revenim la denumirea iniţială. Uitaţi-vă la art.7 de la amendamentul nr.5 şi reveniţi la "Liniile directoare aprobate prin prezenta lege". Poftiţi, domnule Ştefan Cazimir. |
|
Cu o singură sugestie, şi anume: nu este cazul să revină ghilimelele. Numai atunci când se spune la început: "... denumite în continuare ŤReţeauať..." prezenţa lor se justifică; în continuare, cred că nu ar mai trebui folosite ghilimelele. |
|
Poftiţi, în ordinea în care v-aţi înscris la cuvânt. Poftiţi, domnule Rus. |
|
Domnule preşedinte, Eu aş sugera să se pună între ghilimele titlul - deci, vedeţi, eu abuzez: "Liniile directoare pentru realizarea şi dezvoltarea Reţelei de transport"; deci, titlul să fie pus între ghilimele şi, atunci, nimeni nu mai obiectează de ce este scris cu literă mare; şi, de acolo încolo, se poate proceda cum aţi spus dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Damian Brudaşca. |
|
Aceeaşi susţinere, plus faptul că trebuie să coordonăm în toate aceste texte ca "Liniile directoare" să fie scrise tot cu literă mare, pentru ca să nu bagatelizăm problema. Dacă tot este vorba de un document, acelaşi document îşi păstrează valabilitatea, spre exemplu, şi la alin.2 de la art.7. Deci, eu aş sugera ca, oriunde este vorba în acest text al legii de "Linii directoare", acestea să fie scrise în acelaşi fel, respectiv cu majusculă. |
|
Poftiţi, domnule Antal. |
|
Domnule preşedinte, Eu am considerat şi am crezut că astăzi o să avem o dezbatere foarte utilă privind aceste priorităţi, având în vedere faptul că aşteptăm de 10 ani de zile ca să pornim odată cu construcţiile de autostrăzi şi că nu nu vom bloca la probleme de formă, pentru că nu sunt altceva decât probleme de formă. Dacă colegii noştri consideră că ar fi mai util să vedem ce este cu ghilimelele şi cu altceva, atunci, lăsaţi-ne să reluăm în comisie, să retrimiteţi la comisie acest proiect de lege şi facem corecturile necesare. Dar, eu cred, totuşi, în continuare, că ar fi fost mult mai util să discutăm anexele, cele trei anexe acolo şi să vedem, într-adevăr, colegii noştri care au intervenit şi au lucrat la acest proiect, ce punct de vedere au şi, poate, am fi căzut de acord ca să treacă această lege în aşa fel încât ministerul de resort să poată lucra în continuare. Deci, vă rog, dacă se insistă asupra problemelor de formă, atunci să fie retrimis şi, împreună cu specialiştii care se pricep la problemele de formă, atunci specialiştii comisiei să rescrie textul în aşa fel ca săptămâna viitoare să putem finaliza acest proiect de lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Constatând cu bucurie că s-a trezit interesul dumneavoastră la dezbateri de la aceste ghilimele, eu v-aş ruga, totuşi, să lăsăm interesul să curgă în continuare, dar să fie dirijat la propuneri de fond şi să lăsăm staff-ul tehnic, împreună cu domnul profesor Ştefan Cazimir, specialist în limba română, să pună ghilimelele unde sunt necesare şi majusculele unde sunt necesare şi noi să ne ocupăm în continuare de substanţa textelor. De acord? Vă mulţumesc. La art.6, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat amendamentul, modificat art.6. Pentru art.7 alin.1, urmăriţi amendamentul nr.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat amendamentul, modificat alin.1. La art.7 alin.2. Nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? |
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Vă rog, domnule preşedinte! |
|
La alin.2? |
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Am avut obiecţiuni anterior. Am spus că doresc să fie ortografiat cu "L". |
|
Dar noi am convenit ca să lăsăm stafului tehnic dilema asta fundamentală cu privire la majusculă şi ghilimele şi să ne referim în continuare doar la amendamentele de fond. Deci, la alin.2 de la art.7, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate, în formularea iniţială. La alin.3, urmăriţi amendamentul nr.6. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat în unanimitate amendamentul şi se modifică alin.3. La art.8 alin.1 comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat textul în formularea iniţiatorului. Alin.2, urmăriţi amendamentul nr.7. Nu aveţi obiecţiuni. Votat amendamentul nr.7. se modifică în mod corespunzător alin.2 din art.8. Art.8 alin.3. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în formularea rezultată din amendamentul nr.7, amendamentul nr.7 modificând şi alin.2 şi alin.3 de la art.8. Pentru art.9 alin.1 şi alin.2, urmăriţi amendamentul nr.8. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Admis amendamentul, modificat ambele alineate de la art.9. Art.10, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.11, urmăriţi amendamentul nr.9. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul şi se modifică art.11. Anexa nr.1. Titlul şi art.1 rămân nemodificate, potrivit comisiei. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. La art.2, pentru alin.1, comisia nu a avut obiecţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea iniţiatorului. La art.2, urmăriţi amendamentul nr.10. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat alin.2 în mod corespunzător. Art.3. Urmăriţi amendamentul nr.11. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi, în consecinţă, se modifică art.3. Titlul Cap.I Nu sunt obiecţiuni. Rămâne în formularea iniţiatorului. Art.4, urmăriţi amendamentul nr.12. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.4. Art.5, urmăriţi amendamentul nr.13. Nu sunt obiecţiuni. Se admite amendamentul, se modifică literele cuprinse în amendament; rămân în formularea iniţiatorului celelalte. Art.6, nu sunt obiecţiuni din partea comisiei. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în formularea iniţiatorului. Art.7, până la lit.k) nu sunt obiecţiuni din partea comisiei. Dacă dumneavoastră aveţi? Votate toate literele în formularea iniţiatorului. Pentru lit.l) de la art.7, urmăriţi amendamentul nr.14. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, se modifică lit.l). Cap.II - titlul, art.8, art.9, art.10. Dacă sunt obiecţii? Comisia nu a avut. Votat în formularea iniţiatorului. Cap.III - art.11, art.12, art.13. Nu sunt obiecţiuni. Votate toate în formularea iniţiatorului. Poftiţi, domnule Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Chiar dacă dumneavoastră spuneţi că este de competenţa domnului Cazimir ... |
|
Nu, am spus "a stafului tehnic, care să-l consulte pe domnul Cazimir". |
|
Totuşi, eu vreau să vă atrag atenţia că definim o noţiune prin însăşi noţiunea respectivă. Reţeaua cuprinde infrastructura de transport, reţeaua de management şi informare şi reţeaua de determinare a poziţiei de navigaţie. Păi, ce înţelegem prin "reţea", atunci? |
|
Bun. Asta nu făcea parte din sugestia iniţială, cu ghilimele şi cu majusculă. Iniţiatorul şi comisia, rog să se pronunţe cu privire la această repetiţie. Dar nu-i vorba de repetiţie, că este o definiţie prin ea însăşi. Iniţiatorul? |
|
Domnul Dan Banciu: Aş vrea să precizez că Decizia Parlamentului European şi a Consiliului nr.1692/1996 din 1996, a fost modificată prin Decizia Parlamentului European nr.1346/2001 din 22 mai 2001 şi, astfel, s-a introdus această idee de abordare a acestor proiecte de interes naţional şi european atât din punct de vedere al abordării multimodale, funcţie de modurile de transport, cât şi managementul traficului, sistemul de informare a utilizatorilor şi sisteme de poziţionare şi navigaţie. De aceea, în dezvoltare, când în parcursul textului am trecut şi am definit, apărând pe parcurs această situaţie, am completat-o cu modificările introduse de Uniunea Europeană. |
|
Domnule preşedinte, Eu aş propune o reformulare a acestui articol, în sensul următor, pentru a evita repetiţiile acestea de "reţea". Deci, spunem aşa: "Reţeaua cuprinde infrastructura de transport, de management şi informare asupra traficului şi de determinare a poziţiei de navigaţie". Şi, în felul acesta, clarificăm obiectul acestei definiţii. |
|
Şi încă mai sunt o grămadă şi aici. Deci, merge şi "Reţeaua de determinare a poziţiei" şi "de navigaţie" este altă infrastructură? |
|
Domnule preşedinte, aici se leagă de "determinare". |
|
Deci "determinarea" vizează şi "poziţia" şi "navigaţia". |
|
Domnule preşedinte, sunt aşa: "infrastructura dată de transport", a doua - "de management şi de informare asupra traficului", următoarea este "de determinarea poziţiei" acestui transport şi "de navigaţie". Pentru că, vedeţi dumneavoastră, aici secţiunile următoare clarifică fiecare din aceste elemente pe care eu le-am menţionat aici. |
|
Atunci, se cuvine, după "poziţie" să adăugăm "de transport"... "a poziţiei transportului şi de navigaţie" sau merge aşa cum este? Bun. Stimaţi colegi, vă propun acest text cu care a fost de acord şi iniţiatorul. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.12 şi 13, dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. Art.14, urmăriţi amendamentul 15. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul şi este modificat art.14. Art.15 şi 16, comisia nu a avut obiecţiuni. Nici dumneavoastră, votat în unanimitate. Art.17, 18, 19, 20 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, nici comisia nu a avut. Art.21, votat în formularea iniţiatorului. Art.21, 22 din Secţiunea IV? Nu sunt obiecţiuni, nici comisia nu a avut, votat în formularea iniţiatorului. Art.23, 24, 25, 26 şi 27, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Nici comisia nu a avut, votat în formularea iniţiatorului. Art.28 din Secţiunea VIII, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în formularea iniţiatorului. La art.29 urmăriţi amendamentul 16. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, este admis amendamentul şi se modifică de la art.29 doar lit.c), celelalte urmând să rămână în formularea iniţiatorului. Pentru art.30, urmăriţi amendamentul 17. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, votat amendamentul şi se modifică lit.c) de la art.30, restul textului rămâne neschimbat. Art.31, urmăriţi amendamentul 18. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi se modifică lit.c) de la art.31. Art.32. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Anexa 2, urmăriţi amendamentul 19 care prevede modificarea titlului. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul 19 şi se modifică titlul anexei 2. Secţiunia I, titlul şi preambulul, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votate în formularea iniţiatorului. Pentru lit.A, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 20? Nu sunt. Admis amendamentul 90 şi se modifică lit.a în mod corespunzător. Pentru Secţiunea a II-a "Reţeaua de căi ferate" urmăriţi amendamentul 21. Nu aveţi obiecţiuni, este admis amendamentul şi se modifică acest text în mod corespunzător. Titlul Secţiunii a III-a şi lit.A, urmăriţi amendamentul 22. Este admis amendamentul 22 şi se modifică în mod corespunzător textele de la lit.a). Pentru lit.B urmăriţi amendamentele 23 şi 24 care prevăd modificarea pct.4 şi 5 de la lit.B. Nu sunt obiecţiuni. Secţiunea a IV-a, urmăriţi pct.I pentru lit.a), comisia nu propune nici o modificare. La pct.B prin amendamentul 25, comisia vă propune modificarea ultimului alineat, cel care începe cu "porturile incluse". Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 25? Nu sunt obiecţiuni. Se modifică alineatul final de la lit.B. La pct.1, 2, 3 rămân nemodificate, în concepţia comisiei, dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu sunt. Votate în formularea iniţiatorului. Pentru pct.IV urmăriţi amendamentul 26. Este admis amendamentul şi se modifică pct.IV. La pct.III - pag.25, 26, 27, 28 - care încep cu pct.III până la finalul anexei nu mai sunt amendamente din partea comisiei. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi, votate toate textele în formularea iniţiatorului. Pentru Anexa 3 nu sunt amendamente până la pag.41. Poftiţi, domnule deputat. |
|
La Anexa 3, "Reţeaua de autostrăzi", am avut un amendament împreună cu domnul Raduly, şi anume ca să se cuprindă şi secţiunea Borş-Oradea-Cluj, având în vedere faptul că Ordonanţa nr.16 a introdus în programul prioritar o dată cu aprobarea acestei ordonanţe, cu Legea nr.1 din 2002, şi această secţiune la modificări şi completări devenind astfel o lucrare prioritară. S-a motivat din partea ministerului de resort că secţiunea respectivă nu face parte din coridoarele transeuropene de transport care traversează România, respectiv Coridorul 4. Noi am înţeles această motivare, avem totuşi de făcut o completare pentru stenogramă şi nu numai pentru stenogramă. Dacă ne uităm la art.7 în legea discutată acum de noi şi care urmează să fie aprobată este o prevedere ca la doi ani Guvernul va prezenta un raport privind stadiul de realizare a acestor lucrări prioritare şi am dori ca să putem interveni la momentul oportun în aşa fel ca aceste priorităţi, care sunt foarte bine stipulate şi trecute şi pe harta pe care o aveţi dumneavoastră în faţă, ca în momentul când peste doi ani de zile se va analiza stadiul de realizare a porţiunii Nădlag - Timişoara - Deva - Sibiu să avem posibilitatea să intervenim în aşa fel ca să se reducă termenul de realizare, vedeţi dumneavoastră că aici se vorbeşte de programul între 2001 şi 2015, pentru că după 2015 în programul prioritar, respectiv faza a doua a priorităţilor, prevede şi această autostradă despre care noi am făcut un amendament. Ca atare, considerăm ca acum, având în vedere şi faptul că între cele două ţări, respectiv România şi Ungaria, s-a încheiat un parteneriat strategic şi chiar săptămâna trecută la Satu Mare s-a anunţat de către cei doi prim-miniştri care au participat la Congresul UDMR că există o înţelegere ca cele două ţări prin scrisorile semnate de cei doi prim-miniştri să se adreseze Bruxelles-ului în vederea solicitării sprijinului pentru construcţia autostrăzii coridorul 4, respectiv Secţiunea Nădlag-Timişoara-Deva, avem speranţa ca acest sprijin acordat de Bruxelles va accelera puţin realizarea acestui program în aşa fel încât cel puţin începând din anul 2007-2008, după prognoza noastră, să fie posibilă introducerea acestei secţiuni despre care v-am vorbit şi am considerat cu toţii ca să vă dau câteva explicaţii având în vedere solicitările judeţelor din zona respectivă şi necesitatea ca această arteră foarte importantă pentru ţară, care este cea mai circulată arteră la ora actuală, să fie cuprinsă în acest program prioritar. Deci, în concluzie, noi am dori ca nu după 2015 să intrăm în acest program faza a doua, ci cel puţin să reuşim să intrăm în acest program de faza a doua după 2007-2008. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|
Domnul Damian Brudaşca şi apoi domnul Marton Arpad, în ordinea în care s-au înscris. |
|
Domnule preşedinte, Susţin din tot sufletul propunerea făcută de către preşedintele comisiei, având în vedere şi un alt aspect pe care domnia sa nu l-a evidenţiat aici. Prin realizarea acestei autostrăzi, în primul rând, se asigură o mai bună fluidizare a transporturilor rutiere şi spre Ungaria, dar şi spre Ucraina, creându-se facilităţi pentru atragerea de transportatori pe aceste relaţii din afara teritoriului naţional. În afară de aceste aspecte, vedeţi şi dumneavoastră că la pct.2 "Autostrăzi" este prevăzută în această perioadă şi realizarea unei autostrăzi pe reţeaua Braşov-Ploieşti-Bucureşti. Noi sperăm că, într-un termen nu foarte îndepărtat, această reţea de autostrăzi va lega Bucureştiul prin Ploieşti-Braşov, respectiv Cluj, de punctul vestic al ţării, respectiv Borş. În felul acesta s-ar da posibilitatea acestor judeţe aşezate pe aceste coordonate să poată să-şi asigure o dezvoltare corespunzătoare, nu numai din punct de vedere al activităţilor economice, ci şi al facilităţilor pentru transport. De aceea, susţin din tot sufletul această propunere făcută de către preşedintele Comisiei de industrie şi servicii, ca reprezentând o necesitate şi o dovadă a Guvernului că îşi respectă şi angajamentele internaţionale, dar şi promisiunile pe care le-a făcut în ultima perioadă referitoare la susţinerea Transilvaniei în activităţile de dezvoltare economico-socială viitoare. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Antal. |
|
Mă numesc Marton, domnule preşedinte. |
|
Da, îmi cer scuze domnule Marton, mă uitam la colegul dumneavoastră şi mi s-a întipărit numele dânsului. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Eu cred că includerea acestui segment în această variantă, acum, pe care o votăm, este necesară dacă într-adevăr votăm acest proiect de lege. Pentru că, atât în titlul proiectului de lege, care vorbeşte despre reţele de transport de interes naţional şi european, deci naţional, cât şi în articolele care definesc esenţa acestei legi, iarăşi se vorbeşte de interesul naţional al întregii ţări, în conectarea întregii ţări. Şi, vă rog să observaţi că atât ca reţea de autostradă, cât şi legarea către vest se realizează până la linia Nădlag-Braşov-Mărăşti. Deci la nord de această linie, ţara nu mai este conectată la Europa. Nici cu autostrăzi, nici măcar reţele de rang inferior. Ca atare, mi se pare incorect ca, de exemplu, de la Iaşi să se vină până la Braşov să primească prima conectare sau oricare din zona de nord a ţării. Dacă facem măcar un pas să aducem aproape de centrul ţării o autostradă Borş-Cluj, care este interesant şi pentru zona Ardealului, cât şi pentru zona Moldovei, deci eu zic cea mai mare parte a ţării, am face un pas important, măcar să demarăm că dacă ajungem să demarăm după 2015 înseamnă că nordul ţării... deşi e mai aproape va fi mai departe de Europa, deci nu se realizează însăşi esenţa legii, ca să fie o lege de interes naţional. Este o lege care leagă sudul ţării de Europa. Vă mulţumesc. |
|
Domnule ministru, vă rog să răspundeţi la acest amendament şi apoi domnul preşedinte Antal. Domnule ministru, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul autostrăzii Borş-Oradea-Cluj. |
|
Domnul Dan Banciu (consilier, MLPTL): Doamnelor şi domnilor deputaţi, V-aş ruga să remarcaţi, încă din titlul acestei legi, că este "privind aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european" spre adoptare. Aş reaminti că reţelele definite, coridoarele europene, definite încă din 1994 în Creta, au stabilit şi traseele pe care le vor urma acestea în partea aceasta a Europei. Sigur că, prin prisma legii pe care o promovăm astăzi, lucrurile sunt deja aşezate într-un făgaş. Ele au fost discutate şi acceptate împreună cu Uniunea Europeană. Nu este mai puţin adevărat că, în planul legislaţiei naţionale, noi avem prinse la capitolul "Priorităţi" o serie de alte dorinţe care s-au exprimat, şi care s-au exprimat şi pe parcursul discuţiilor din comisie, cărora noi le-am răspuns prin adresele din cadrul ministerului, ele sunt prinse fie în programele prioritare de construcţie a autostrăzilor, fie prin angajamentele, din ultima vreme, asumate la nivelul Guvernului. Însă, în momentul de faţă, cu tot respectul, vă reamintesc că discutăm o lege care are în vedere coridoarele pan-europene care simt trasate nominalizate. Deci ele în această fază nu pot fi completate. Sigur că această lege a căutat şi special am introdus noţiunea de a putea rediscuta la 2, respectiv la 5 ani, oportunităţi de dezvoltare pe baza interesului naţional a acestei reţele şi este evidentă treaba că, probabil, la discuţia viitoare se va ţine cont de necesităţile noastre, ale României, de dezvoltare, deci, probabil de lărgire. Dar, este cazul unei discuţii viitoare. Repet, în faza de astăzi, noi discutăm nişte tronsoane clar stabilite în documentaţia europeană. Vă mulţumesc. |
|
V-aş ruga să fiţi de acord, stimaţi colegi, să nu mai intervenim după prima tură de intervenţii la un amendament. Domnul Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, cu tot respectul, reprezentantul ministerului de resort m-a stimulat în această replică. Domnule preşedinte, dacă stăm bine şi judecăm, cu toată obiectivitatea, toată această lege pe care noi o votăm este importantă pentru viitor, în primul rând prin conţinutul Anexei 3. Dacă noi am fost de acord cu toate aceste definiţii, mai mult sau mai puţin fericit făcute, eu spun că important pentru viaţa economică, socială a României este de fapt, Anexa 3. Această lege s-ar putea reduce, fără nici un fel de probleme, la un preambul şi la extinderea puţin a conţinutului acestei anexe. Dacă noi nu conştientizăm faptul că este foarte importantă o repartiţie echitabilă între zonele ţării, numai că dacă vom continua... |
|
Aş ruga reprezentanţii televiziunii să ţină totuşi cont de ceea ce am convenit cu dânşii. Deci, vă readuc aminte stimate ziarist, puteţi lua imagini de acolo sau să mergeţi prin părţile laterale. Şi, v-aş ruga să renunţaţi şi la acest obicei pe care l-aţi început cu această sesiune să luaţi interviuri în sala de şedinţă. |
|
Vă puneţi rău cu televiziunea, domnule preşedinte. |
|
Trebuie, totuşi, şi puţină ordine în sală, mai ales că am convenit cu presa acest lucru. |
|
Vreau să atrag atenţia, cu tot respectul, ministerului de resort că este necesar un tratament echitabil pentru toate zonele geografice ale ţării. Constat că în ultima perioadă că atunci când este vorba de Transilvania aceasta devine cenuşăreasa actualei puteri. Nu mai mult decât trenul acesta "Săgeata Albastră" se duce oriunde numai în Transilvania nu. Ce să înţelegem? Că dumneavoastră nu doriţi dezvoltarea corespunzătoare a reţelei rutiere şi de autostrăzi şi în spaţiul transilvan sau în anumită parte a spaţiului transilvan? De ce deranjează dacă se include, aşa cum s-a inclus în celelalte documente pe care le-am dezbătut şi pe care le-a invocat preşedintele Comisiei de industrie şi servicii, ce deranjează dacă se introduce aici, în această listă, şi această autostradă pe coordonatele Borş-Oradea-Cluj-Napoca? Eu cred că nu va fi nimeni din factorii de dialog european împotriva unei dezvoltări corespunzătoare a tuturor regiunilor României, cu atât mai mult cu cât se vorbeşte, de altfel, şi despre o anumită politică de tip regional şi regionalist la nivel european. |
|
Domnul Márton Árpad are cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Având în vedere titlul legii, care nu vorbeşte numai de Coridorul 4, ci de interesul naţional şi având în vedere discuţiile care s-au purtat, existând un amendament pentru această autostradă şi probabil că cei din Moldova vor solicita şi traseul Cluj-Suceava să fie inclus, mă rog, e opţiune lor, dar eu cred că această parte a Anexei 3 e bine să fie reanalizată în comisie, deci după ce parcurgem restul textelor, sunt câteva dezvoltate, această problematică a Anexei 3 să fie retrimisă comisiei şi supuse unor analize mai atente, având în vedere interesul tuturor zonelor acestei ţări. Vă mulţumesc. |
|
Domnule preşedinte, Sunt de acord ca această anexă, anexa 3, să fie trimisă la comisie, să fie rediscutată, pentru că aici apar...am şi eu un amendament care este respins şi la a cărui respingere nu îi văd logica. Noi am cerut ca la anexa 3, la "reţeaua de drumuri exprese", să fie cuprinsă şi "secţiunea Buzău-Brăila-Galaţi". Motivaţia acestei cereri este legată de faptul că se scapă din vedere că sunt două oraşe mari, este o aglomerare urbană în zona Brăila-Galaţi, sunt două oraşe mari care împreună fac circa 700.000 de locuitori, două oraşe la o distanţă de 10-15 km unul de altul, deci asta ar fi o primă motivaţie. A doua motivaţie este că în program este cuprinsă construirea unui pod peste Dunăre, în zona Brăila-Galaţi, deci s-ar lega foarte bine cu acest drum expres Buzău-Brăila-Galaţi, iar prin construcţia podului se deschide poarta către Dobrogea şi către Tulcea, deci încă un oraş mare care va fi legat pe această reţea, pe acest drum expres. De aceea, sigur, motivaţia pe care o s-o dea reprezentantul Ministerului Transporturilor o cunoaştem, a fost invocată şi la primul amendament respins. Totuşi, să ne uităm că titlul legii este "Lege privind aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european". Deci, este vorba şi de interesul naţional. Toată zona aceea din partea de est a ţării este lăsată deoparte. Sunt două oraşe mari, repet, 700.000 de oameni care sunt într-o aglomerare urbană, care au nevoie de acest drum. De aceea, dacă s-a hotărât şi se hotărăşte să se retrimită la comisie, v-aş ruga să procedăm în felul ăsta. Mulţumesc. |
|
Poftiţi! În ordinea în care aţi solicitat. Înţelegeţi-vă între dumneavoastră! |
|
Ţin să vă reamintesc că există o strategie şi în ceea ce priveşte dezvoltarea porturilor româneşti, porturilor dunărene. În afară de cele spuse de domnul deputat Sandu Florentin, avem podul, avem aglomerarea urbană, avem dezvoltarea industrială pe zonă, - la Brăila începe deja construcţia unui parc industrial, şi ştiţi celebra butadă că investiţiile se opresc la capătul autostrăzii -, dar avem şi porturile. Nu putem să dezvoltăm porturile dacă nu avem infrastructură de transport. Mulţumesc. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Susţin şi eu argumentele colegilor mei gălăţeni şi brăileni. Într-adevăr, va deveni o aglomerare urbană, a doua din România. Şi mai adaug că între cele două localităţi există un proiect de execuţie a unui cartier de locuinţe şi de zonă industrială şi comercială, şi cu timpul vor fi complet unite cele două oraşe. Şi, suplimentar, un argument care cred eu că este poate cel mai important: Galaţiul se află la extremitatea graniţei viitoarei Europe pentru legătura cu Ucraina şi zona fostei Uniuni Sovietice. Mai mult decât atât, la ora actuală se construieşte, se execută drumul între Galaţi şi Giurgiuleşti, zona de graniţă din partea de est a Galaţiului, drum care este făcut expres cu patru benzi. N-are nici o logică să ai acest drum cu patru benzi între Galaţi şi Giurgiuleşti, şi până la Galaţi să ai un drum îngust. Şi este foarte important ca acest drum să fie executat, mai ales că din punct de vedere tehnic, noi, cei care mergem foarte des între Galaţi şi Buzău, ştim că din punct de vedere tehnic este foarte uşor de realizat. Nu sunt probleme de lărgire, nu sunt probleme de intervenţie în comune, motiv pentru care solicit şi eu retrimiterea anexei la comisie şi acolo, cu o analiză mai pertinentă, poate vom convinge Ministerul Transporturilor că Galaţiul reprezintă un oraş foarte important. |
|
Domnul Damian Brudaşca. |
|
Supun atenţiei, cu tot respectul, colegilor mei, ca la capitolul "Aeroporturi", aşa cum se întâmplă la toate celelalte capitole, să apară "Aeroportul Cluj-Napoca", pentru că denumirea oficială completă a municipiului nostru este Cluj-Napoca, nu Cluj. Deci este vorba de o propunere de redactare. Mulţumesc. |
|
Dacă tot am trecut la aeroporturi, şi domnul secretar Niţă are o intervenţie. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, După cum ştiţi, turismul românesc trebuie să constituie o componentă importantă de dezvoltare a ţării în perioada următoare. Putem să facem câte parcuri turistice vreţi, putem să facem hoteluri de cinci stele câte doriţi, dar dacă nu avem infrastructura necesară, respectiv şosele, aeroporturi, trenuri rapide, vom sta să ne uităm la aceste obiective şi nu vom putea realiza nimic. De aceea, aş ruga Ministerul Transporturilor să ia în calcul foarte serios aeroportul din Braşov care, evident, ar putea să crească foarte mult numărul de turişti din zonă. Mă refer la faptul acesta că nu trebuie să deservească numai municipiul Braşov. Ne referim la toate staţiunile din jurul Braşovului, respectiv Covasna, Tuşnad, Predeal, Bran, Poiana Braşov. Deci, după părerea mea, aeroportul din Braşov trebuie să constituie o prioritate nu numai pentru Ministerul Transporturilor, ci şi pentru Ministerul Turismului, care ar trebui în conexiune să lucreze mult mai serios şi mult mai bine cu Ministerul Transporturilor. De aceea, cred că va trebui să votăm propunerea de a trimite acest proiect de lege la comisie, şi să ne aplecăm cu mult mai multă înţelepciune şi cu mai mult pragmatism asupra acestei anexe 3. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră această propunere de a se restitui proiectul de lege pentru a se examina exclusiv amendamentele care au fost respinse şi care au fost reiterate astăzi în plen, din anexa 3. V-aş propune, având în vedere caracterul de urgenţă a acestei legi şi importanţa ei pentru începerea discuţiilor de finanţare a acestor tronsoane, comisia să depună până marţi un raport suplimentar. Rog Ministerul Transporturilor să se înţeleagă cu membrii comisiei în ce zi din următoarele, până luni, inclusiv, vă întâlniţi, pentru ca marţi, în şedinţa în plen, să avem raportul suplimentar gata. Sunteţi de acord cu această propunere? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Două voturi împotrivă. Abţineri? Cu majoritatea voturilor, s-a decis ca proiectul să fie retrimis comisiei pentru a se rediscuta, repet, exclusiv aceste amendamente care au fost o dată în discuţia comisiei şi au fost reiterate astăzi în plen. Mulţumesc. |


