Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2003

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.169/2003
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2003

8. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aderarea României la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York, la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 736/2003

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la două proiecte de lege pentru ratificarea unor acorduri internaţionale.

Primul proiect se referă la aderarea României la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii.

Comisia pentru apărare, domnule ministru. Vă rog, domnule ministru Gaspar, să prezentaţi în două cuvinte proiectul de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Guvernul supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege care are ca obiect aderarea României la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. De asemenea, a fost avizat favorabil şi de către Consiliul Legislativ.

Vă propunem ca să fie adoptat proiectul de lege, în forma pe care Guvernul a prezent-o. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Virgil Popescu, vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond cu proiectul de lege, a beneficiat de avizele favorabile de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi este de competenţa decizională a Senatului.

Comisia a hotărât să supună acest proiect spre dezbatere şi adoptare planului Camerei Deputaţilor, în forma adoptată de iniţiator. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art.1, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Art.2, care cuprinde o precizare cu privire la art.13 din alin.2 din Protocol.

Dacă aveţi obiecţiuni la art.2? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Vom supune proiectul de lege votului dumneavoastră la sfârşitul acestei şedinţe.