Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.95/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2004

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind dezvoltarea regională în România (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 304/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională.

Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt această lege. Domnul ministru Andrei Popescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Legea pe care v-o prezentăm astăzi face parte din acele legi absolut necesare pentru încheierea Capitolului 21.

După cum este cunoscut, dezvoltarea unei politici regionale este o problemă-cheie a Uniunii Europene şi, prin urmare, şi pentru România - o cerinţă de bază pentru integrarea sa în structurile acesteia.

Proiectul de lege supus aprobării dumneavoastră urmăreşte crearea cadrului necesar implementării fondurilor structurale după momentul aderării.

În acest scop, sunt consolidate structurile administrative şi procedurile pentru implementarea fondurilor de tip structural cu care România operează în perioada de preaderare, precum şi structurile şi procedurile pentru urmărirea, monitorizarea şi evaluarea efectelor utilizării acestor fonduri.

Noi am avut o lege până în prezent - Legea nr.151/1998 -, însă ea trebuia atât de mult modificată, încât s-a optat pentru o lege nouă, care să răspundă acestor cerinţe.

Aş mai sublinia că proiectul de lege nu-şi propune să asigure transpunerea reglementărilor comunitare privind utilizarea instrumentelor structurale, acest domeniu făcând obiectul unor acte normative ulterioare, cu care vom veni în faţa dumneavoastră.

Vă rugăm să ne daţi votul dumneavoastră pentru acest proiect de lege, care a fost discutat cu comisia respectivă; s-au adus perfecţionări cu care suntem întru totul de acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei.

Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Florescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată, spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere şi avizele favorabile primite de la Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 10 mai 2004.

Prin acest proiect de lege, se instituie un nou sistem de abordare a politicilor de dezvoltare regională, precum şi sistemul de relaţii care există între factorii interesaţi.

Cele opt regiuni de dezvoltare, precum şi structurile regionale implicate reprezintă în negocierile cu Uniunea Europeană atât premise pentru exprimarea alocărilor financiare pentru România, cât şi indicatori de valoare ai capacităţii de absorbire a fondurilor comunitare şi, totodată, repere de monitorizare şi evaluare a rezultatelor şi impactului asupra dezvoltării socio-economice pentru întreaga ţară.

Comisia a apreciat, de asemenea, necesitatea şi oportunitatea actului normativ şi susţine adoptarea acestuia.

În raport cu obiectul reglementării şi conţinutul acestuia potrivit prevederilor constituţionale, Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională se încadrează în categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei din data de 21 iunie 2004, au fost prezenţi 23 de deputaţi din 24 şi au votat în unanimitate.

Mai fac menţiunea că proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţie şi 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Deci, vă rugăm, domnule preşedinte, să supuneţi spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege, ţinând cont şi de amendamentele de rigoare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului. Vă rog să urmăriţi în paralel, stimaţi colegi, raportul comisiei şi textul proiectului în forma adoptată de Senat.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art.1 şi titlul Cap.I.

Votat în unanimitate.

La art.2, urmăriţi amendamentul comisiei, care vizează doar alin.3.

Dacă aveţi obiecţiuni?

La art.2, urmăriţi amendamentul nr.1, care vizează alin.3.

Adoptat amendamentul nr.1, modificat alin.3 de la art.2, celelalte două alineate rămânând în forma Senatului.

Art.3 şi art.4. Votate în forma Senatului.

Titlul Cap.II. Votat în unanimitate.

Art.5, urmăriţi amendamentul 2, prin care se introduce un alin.3.

La alin.1 şi 2 dacă aveţi obiecţiuni? Adoptate în forma Senatului.

La amendamentul 2, dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul şi se introduce şi alin.3 la art.5.

La art.6 urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul 3, modificat art.6.

Titlul Capitolului III. Votat în unanimitate.

La art. 7 urmăriţi amendamentul 4 pentru alin.1. Dacă sunt observaţii? Admis amendamentul, modificat alin.1 al art.7.

La alin.2 urmăriţi amendamentul 5 cu privire la lit.d). Admis alin.5, modificată lit.d), celelalte litere ale alin.2 rămân în formularea Senatului până la lit.g), inclusiv.

La lit.h) urmăriţi amendamentul 6. Admis amendamentul 6.

Vă rog, domnule Bolcaş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aici e vorba de un amendament de substanţă care deturnează atribuţiile şi face ca acest articol să nu fie în concordanţă cu finalitatea legii.

Art.7 la lit.h), în redactarea iniţială, care este corectă, spunea printre atribuţiile consiliului pentru dezvoltarea regională "propune cuantumul contribuţiilor" etc.

În art.7, în amendament, spune "stabileşte" deci
hotărăşte. Acest consiliu nu are dreptul să hotărască. Deci propun respingerea amendamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Guvernul rog să se pronunţe şi apoi comisia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

Noi, în comisie, am avut îndelungi discuţii în legătură cu termenul "propune" şi termenul "stabileşte". Desigur, la vremea respectivă, noi am înclinat să menţinem propunerea, termenul iniţial de "propunere", dar nici "stabileşte" nu este un termen nepotrivit. În raport de această chestiune, totuşi propunem menţinerea formei iniţiale a proiectului, respectiv "propune".

Şi nouă ni se pare a fi mai logic.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, din text n-a rezultat atunci cine decide. Dacă consiliul propune, cine decide? Consiliul pentru Dezvoltare Regională, Consiliul Naţional sau cine?

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Popescu:

Nu, fiecare dintre consiliile judeţene.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Deci la lit.h), repet, rezultă că acest Consiliu pentru Dezvoltarea Regională, organism regional deliberativ, propune "cuantumul contribuţiilor". Dacă el propune, cine decide, decideţi dumneavoastră? Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Textul spune clar, "propune cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor aprobate prin bugetele judeţene", respectiv consiliile judeţene. E simplu. Eu vreau să fac "..

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu e chiar aşa de simplu, mai citiţi o dată textul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Propune cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor aprobate, deci deja aprobate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu. Sume totale şi din ele Consiliul pentru Dezvoltare Regională propune cuantumul contribuţiilor anuale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Propune numai cuantumul contribuţiilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Şi cine decide?

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Consiliul judeţean, este clar. Pentru că, domnule preşedinte, aici este o problemă. Noi avem o lege a dezvoltării regionale. Nu avem o lege a autonomiei regionale. Eu dacă-i dau această autonomie financiară, am făcut autonomie regională şi acesta este pericolul politic şi de aceea am intervenit.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, să dăm voie doamnei deputat Puwak care a gestionat câţiva ani această problematică, să ne lămurească.

Video in format Flash/IOS

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat, consiliile judeţene au alocările bugetare în baza legii bugetului de stat. Din ele, ele fac propuneri pentru acest consiliu regional, iar decizia finală o ia Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Şi atunci textul ar suna: "propune Consiliului Naţional ".."

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să rezum ceea ce a propus domnul deputat Bolcaş. Vă rog să faceţi personal, că e mai eficient decât de la tribună.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vreau să-i mulţumesc doamnei Puwak.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Păi, tocmai asta am avut şi eu în vedere, că dacă veniţi la tribună, vă intimidaţi. Vă rog să vă duceţi la doamna Puwak să-i mulţumiţi personal. Deci propun următorul text rezultat din cele trei intervenţii. "Propune Consiliului Naţional cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor..." şi textul curge mai departe.

E bine, domnule Andrei Popescu? Da.

Şi iniţiatorul şi domnul Florescu, în numele comisiei, sunt de acord cu acest text.

Supun votului dumneavoastră textul în formularea aceasta.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

De la lit.i) până la lit.o) a alin.2 nu mai sunt obiecţii, dacă aveţi dumneavoastră. Adoptate în toate cazurile formulele din textul Senatului.

Alin.3, 4, 5 din art.7. Adoptate în formularea Senatului.

Alin.6 urmăriţi amendamentul 7. Admis amendamentul, modificat alin.6.

Alin.7 şi 8. Votate în formularea Senatului.

Art.8 urmăriţi amendamentul 8 de la pag.6. Admis amendamentul 8, modificat art.8 alin.1, celelalte alineate rămânând în forma Senatului. Dacă nu aveţi obiecţiuni? Nu sunt.

Art.9 lit. a) până la d) exceptând lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni la textele Senatului. Nu sunt. Adoptate în toate cazurile textele Senatului.

La lit.b) pe care am exceptat-o, urmăriţi amendamentul 9 de la pag.6. Admis amendamentul 9, modificată lit. b).

Art.10. Adoptată forma Senatului.

Titlul Capitolului IV. Adoptat în forma Senatului.

Art.11. Adoptat în forma Senatului.

Art.12 cu privire la lit.a) urmăriţi amendamentul 10. Este admis amendamentul 10, modificată lit.a).

Celelalte litere, domnule Bolcaş?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să nu mă catalogaţi drept un pactizant cu guvernarea, dar iniţiatorul are dreptate. Iar argumentul comisiei pentru acest amendament de eliminare, practic, este ineficient. Atribuţia este: "Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuţii: a) avizează politicile şi strategia naţională pentru dezvoltare regională..." şi în concepţia amendamentului ne oprim aici, "precum şi planul naţional de dezvoltare care conţine priorităţile". Deci "avizează". Argumentul comisiei care a propus această eliminare a planului naţional de dezvoltare dintre atribuţiile consiliului naţional constă în aceea că el este o lucrare complexă şi este elaborat de Ministerul Finanţelor. Să fie sănătos cine îl elaborează. Pe mine mă interesează că acest consiliu naţional să-l avizeze şi atribuţia de avizare nu are nici o legătură cu elaborarea. În aceste condiţii, propun eliminarea amendamentului şi menţinerea textului iniţial.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnă deputat Puwak, acceptaţi instituţia intervenţiei din oficiu? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Consiliul Naţional avizează strategia şi planul naţional de dezvoltare - PND-ul. Deci aşa trebuie formulat, iar guvernul aprobă după aceea ca şi document programatic care pleacă la Uniunea Europeană.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Andrei Popescu, sunteţi de acord? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

M-am consultat şi cu comisia, vă rugăm să se meargă pe varianta iniţială. Deci avizează politicile, strategia naţională.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Şi planul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Popescu:

Şi planul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră respingerea amendamentului comisiei, aşa cum s-a propus, inclusiv de către reprezentantul Guvernului.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

S-a respins amendamentul.

Textul lit.a) a rămas în formularea adoptată de Senat şi aprobată şi de către iniţiator.

Celelalte litere de la art.12 de la b) până la i), dacă mai aveţi vreo intervenţie? Nu sunt. Adoptate toate în formularea Senatului.

Art. 13, 14. Votate în unanimitate.

Art.15 până la art.20, inclusiv. Votate în unanimitate.

Art.21, 22, 22, 23, 24 care e şi ultimul. Votate în unanimitate.

Vă să constataţi că am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final la sfârşitul acestei zile.