Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 octombrie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 octombrie 2004

8. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.52/2004 privind unele măsuri financiare referitoare la bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
 
consulta fisa PL nr. 456/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuare, la pct. 5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/2004 privind unele măsuri financiare referitoare la bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Din partea Guvernului cine prezintă proiectul? Domnul ministru Gherghina. Se pare că sunteţi de serviciu astăzi la Parlament, din partea Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Gherghina:

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 52/2004 s-au diminuat intrările de credite bugetare prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor cu 2.500 miliarde lei. De ce s-a realizat această diminuare? Întrucât, potrivit Regulamentului EUROSTAT şi potrivit deciziei EUROSTAT, bugetul Companiei Naţionale pentru Drumuri este inclus în bugetul general consolidat

Nu a mai fost necesar să contractăm credite externe pentru realizarea unor cheltuieli, s-au putut lua credite de către companie, cu rambursare din veniturile acesteia, iar pentru a nu mări deficitul bugetului general consolidat şi pentru a nu modifica deficitul bugetului general consolidat s-a procedat la diminuarea intrărilor de credite prevăzute în buget, şi, în bugetul acestei companii, o creştere a creditelor contractate direct de la bănci.

Vă propunem aprobarea acestei ordonanţe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Tot domnul deputat Tudor Baltă va prezenta raportul comun al celor două comisii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Baltă:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor au luat în analiză Ordonanţa Guvernului nr. 52/2004 privind unele măsuri financiare referitoare la bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi au hotărât să supună plenului celor două Camere aprobarea acestui act normativ, cu raport favorabil, fără amendament.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină în dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia dacă aveţi observaţii?

Cine este pentru? 190.

Împotrivă? 74.

Abţineri? 2 abţineri.

Textul articolului unic, care cuprinde dispoziţia de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 52.

Cine este pentru? 190.

Împotrivă? 74.

Abţineri? O abţinere.

Titlul ordonanţei. Dacă sunt observaţii?

Cine este pentru? 190.

Contra? 74.

Abţineri? Nu sunt.

Articolul 1 din ordonanţă.

Voturi pentru? 190.

Contra? 74.

Abţineri? O abţinere.

Art. 2. Voturi pentru? 190.

Contra? 74.

Abţineri? Nu sunt.

Art. 3, care este şi ultimul. Dacă aveţi observaţii? Nu.

Voturi pentru? 190.

Contra? 74.

Abţineri? O abţinere.

Supun votului dumneavoastră legea în ansamblu. Este vorba de o lege ordinară.

Cine este pentru? 190.

Contra? 74.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu 190 pentru, 74 contra, 3 abţineri a fost adoptat şi acest proiect de lege.