|
Domnul Relu Fenechiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii în procedura obişnuită, avizării în fond şi întocmirii raportului asupra propunerii legislative pentru înfiinţarea comunei Bătrâni, judeţul Prahova. La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Viitoarea comună Bătrâni are în componenţă satele Bâtrâni şi Poiana Mare, cu o populaţie de 2 378 de locuitori, dispune de sediu pentru primărie, 4 şcoli, grădiniţă, dispensar uman, cămin cultural cu bibliotecă, sediu pentru post de poliţie, agenţie poştală, staţie de transport auto. Referendumul a fost organizat cu respectarea prevederilor legii, examinând documentaţia care însoţeşte propunerea legislativă, comisia a constatat că aceasta poate fi promovată, întrucât sunt întrunite condiţiile necesare pentru înfiinţarea de comune. În raport cu obiectul reglementării şi conţinutul său, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Vă mulţumesc.
|