Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.209/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2005

8. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr.311/2003.
 
consulta fisa PL nr. 405/2005

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003.

Conform art. 108 din regulament, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

Iniţiatorul, aveţi cuvântul. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Ştefan Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul a iniţiat Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice din două categorii de motive: pe de o parte este vorba despre necesitatea actualizării unor definiţii în domeniul muzeologiei, definiţii preluate de la UNESCO şi de la Consiliul internaţional al muzeelor, două organisme internaţionale de specialitate, iar pe de altă parte este vorba despre înlăturarea unor deficienţe în aplicarea legii, constatate în perioada de timp în care aceasta a fost pusă în aplicare din 2003 încoace.

Guvernul este de acord cu raportul întocmit de Comisia pentru cultură, aşa cum a fost el prezentat dumneavoastră şi, doamnă preşedintă, dacă permiteţi, trebuie să vă spun încă de pe acum că suntem de acord şi cu un amendament pe care ştiu că doamna preşedintă Raluca Turcan îl va supune atenţiei dumneavoastră la acest raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Comisiei, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc.

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003 a fost transmis comisiei noastre spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţi, Camera deputaţilor fiind Cameră decizională.

Proiectul de Lege reglementează regimul juridic general al muzeelor şi colecţiilor publice, precum şi cadrul general de organizare şi funcţionare al acestora. În acest sens sunt definite tipurile de instituţii reglementate, respectiv muzeele, colecţiile publice şi colecţiile de drept privat, precum şi funcţiile principale ale acestora, statuându-se protecţia pe care statul român o asigură în mod egal tuturor muzeelor şi colecţiilor publice, precum şi acordarea de sprijin financiar şi logistic proprietarilor şi titularilor de alte drepturi reale conform prevederilor legale în vigoare.

Modificarea Legii muzeelor şi colecţiilor publice urmăreşte eliminarea unor paralelisme în folosirea unor termeni, promovarea unei formulări mai clare în cazul unora dintre articole, redefinirea muzeului ca instituţie în corelaţie cu realităţile din România şi cu normele Consiliului internaţional al muzeelor, creşterea rolului Comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor.

Proiectul de Lege a fost adoptat de Senat.

În acelaşi timp, acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice. Au fost primite avize favorabile din partea Comisiei pentru administraţie publică, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi, după finalizarea dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul adoptării votului, ca acest proiect de lege să fie adoptat cu amendamente.

În acelaşi timp doresc să vă precizez că am depus preşedintelui de şedinţă un amendament de tehnică legislativă la art. 15, când vom dezbate pe articole.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Domnul deputat Tudor, din partea Grupului parlamentar Conservator.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Tudor:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Şi în Comisia pentru administraţie publică, dar şi în discuţiile pe care le-am avut cu colegul meu de breaslă, domnul secretar de stat, am scos în evidenţă faptul că o asemenea modificare sau complexul de modificări aduse Legii muzeelor şi colecţiilor este bine venit în momentul de faţă.

În comisia noastră s-au făcut câteva amendamente, o parte din ele au fost reţinute şi au fost introduse în raportul final, motiv pentru care atât ca membru al Comisiei de administraţie publică, cât şi ca parlamentar al Partidului Conservator, din partea grupului, susţinem adoptarea acestui proiect de lege considerându-l necesar în momentul de faţă după aproape 3 ani de aplicare a legii 205.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte înscrieri la cuvânt?

Nu mai sunt.

Doresc comisia să stabilească timpii pentru discuţia proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Comisia propune un minut pentru fiecare articol.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Cine este pentru timpul enunţat de comisie. Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Deci, direct pe raport. Analizăm.

La poziţia 1 - titlul legii - rămâne nemodificat. Sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul I, nemodificat. Sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Împotrivă?

Adoptat.

Articolul 2 este nemodificat. Dacă sunt obseraţii. Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 5, art. 4 literele a) şi b).

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri. Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Poziţia 6, art. 5.

Cine este pentru ? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Poziţia 7 din raport, art. 7.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Adoptat.

Poziţia 8 din raport, art. 8.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Adoptat.

Art. 9 este nemodificat.

Dacă sunt observaţii.

Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 10 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Adoptat.

Poziţia 11 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Adoptat.

Poziţia 12 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Adoptat.

Poziţia 13 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 14 din raport, art. 15 cu amendamentul de care v-a spus mai devreme preşedinta Comisiei pentru cultură, este un amendament de corelare tehnico-legislativă.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Poziţia 15 din raport. Text nemodificat. Observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţia 16 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Poziţia 17 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art. 24 adoptat.

Poziţia 18 din raport.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Articolul 26.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Articolul 28 prim.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Articolul 30.

Voturi pentru?

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă

Abţineri?

Adoptat.

Poziţia 22 din raport, art. 34.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Poziţia 23 din raport, art. 36.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Articolul 40, anexele I-III.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Articolul II.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Articolul III.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Adoptat.

Articolul IV.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Legea are caracter organic.

Rog secretarii să verifice cvorum-ul din sală.

Domnule secretar Albu, cvorum-ul din sală!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Albu:

Este cvorum.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Este, da?

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă

Abţineri? Nu sunt abţineri.

În unanimitate a fost adoptat.