|
Domnul Corneliu Dobriţoiu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În anul 1967, s-a înfiinţat Organizaţia Hidrografică Internaţională cu sediul la Monaco, cu rol consultativ şi de natură tehnică. Scopurile organizaţiei sunt de a coordona activitatea oficiilor hidrografice naţionale, de a realiza o cât mai mare uniformitate în hărţile şi documentele nautice, de a adopta metode sigure şi eficiente pentru desfăşurarea şi utilizarea cercetărilor hidrografice şi de a lărgi aria cunoştinţelor în domeniul hidrografiei şi tehnicilor utilizate în oceanografia descriptivă. Prin Memorandumul M 2854 din 2001, Guvernul României a aprobat efectuarea demersurilor pentru aderarea la Convenţia privind Organizaţia hidrografică internaţională. Aderarea la Convenţie este benefică deoarece statele membre beneficiază de programe de finanţare internaţională şi de asistenţă tehnică în domeniile hidrografiei, cartografiei, oceanografiei, au acces la fondurile financiare destinate instruirii personalului în domeniul hidrografiei şi cartografiei nautice, precum şi la standardele şi documentaţia elaborate de Biroul Hidrografic Internaţional. De asemenea, statele membre NATO utilizează hărţi de navigaţie bazate pe standardele elaborate de această organizaţie. În temeiul art.20 din Convenţie, Departamentul de relaţii externe al Principatului Monaco, în anul 2005 a făcut cunoscut faptul că 2/3 dintre statele membre au aprobat aderarea României la Convenţie. Textul convenţiei este în concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi corespund legislaţiei interne. Având în vedere considerentele expuse mai sus, vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.
|