|
Propunerea legislativă privind modificarea unor dispoziţii legale care reglementează exercitarea comerţului cu produse agricole în pieţe, târguri, oboare şi alte zone publice. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost respins de Senat; raport de adoptare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul. Nu avem iniţiator. Rog comisia. Doamna deputat Aura Vasile.
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Comisia a fost sesizată cu această propunere legislativă. Propunerea legislativă are următoarele principii: principalele intervenţii vizează exceptarea comercianţilor, persoane fizice sau juridice, de la utilizarea de aparate electronice de marcat fiscale pentru comerţul ocazional sau având caracter de permanenţă cu produse agricole în pieţe, târguri, oboare sau alte pieţe autorizate, precum şi în activităţi de jocuri de noroc, desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede. Totodată, se reglementează accesul comercianţilor care vând alte produse decât cele agroalimentare, numai în spaţii de vânzare special amenajate într-o zonă separată de producătorii agricoli din pieţele agro-alimentare, administratorul pieţei fiind obligat să înscrie la data închirierii locului de vânzare, în registrul de evidenţă special înfiinţat, datele de identificare a persoanelor fizice, juridice, precum şi localitatea de origine a producătorilor agricoli, data, seria şi numărul chitanţei care atestă plata chiriei. Acest proiect de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Are avizare negativă din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; are aviz negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Senatul a dat raport de respingere, iar comisia noastră, în urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative privind modificarea unor dispoziţii legale care reglementează exercitarea comerţului cu produse agricole în pieţe, târguri, oboare şi alte zone publice, cu amendamentele admise de comisie. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
Domnul Bogdan Mircea Dumitrache (secretar general, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul susţine această propunere legislativă.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Trecem la dezbateri generale. Există intervenţii la dezbateri generale? Nu avem intervenţii la dezbateri generale. La dezbaterile pe articole, nu există amendamente respinse. Avem o serie de amendamente admise. Lucrăm pe raport. Pct.1. Există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.4. Adoptat. Pct.5 Adoptat. Pct.6. Adoptat. Pct.7. Anexa? Adoptat. Am finalizat dezbaterile pe articole. Urmează votul final.
|