Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 mai 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.72/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 mai 2007

8. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 168/2007

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

La pct.6, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare.

Legea are caracter ordinar. Proiectul este adoptat de Senat. Raport de adoptare şi raport înlocuitor de adoptare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să mai susţină proiectul. Nu este necesar.

Comisia, vă rog frumos, raportul înlocuitor?

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare, transmis cu adresa nr.168 din 26 martie 2007.

În şedinţa din 3 mai 2007, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie în vederea reexaminării şi întocmirii unui raport înlocuitor.

În fapt, ordonanţa are ca obiect reglementarea situaţiei stocurilor excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare.

Astfel, operatorii economici trebuie să transmită Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, până la data de 15 martie 2007, o situaţie exactă a stocurilor de zahăr.

La dezbaterea proiectului a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile legale şi Regulamentului Camerei Deputaţilor, domnul Toke Istvan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot împotrivă, în şedinţa din 7 mai 2007.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul, domnule deputat Timar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Această lege este o lege importantă şi vreau să vă informez că acest tip de lege a fost aplicat tuturor ţărilor care au aderat la Uniunea Europeană, pentru a proteja şi a stabiliza piaţa produselor agricole.

De asemenea, pentru a preveni tranzacţiile speculative cu anumite produse, şi aici, în special se referă la stocurile de zahăr, izoglucoză şi fructoză. Bineînţeles, Grupul P.S.D. va vota această lege, fiind o lege importantă, o lege care este impusă de Uniunea Europeană.

Faptul că toţi agenţii economici trebuie să depună o declaraţie de stocuri până la data de 31 mai 2007, aceasta este propunerea noastră, care a fost făcută în acest act normativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

După cum aţi observat, există un vot împotrivă, este votul meu, nu pentru că această lege nu ar fi necesară, dar din cunoştinţele mele, Ministerul nu verifică exact situaţia stocurilor de zahăr, nu de alte produse, la zi. Drept pentru care, în conformitate cu prevederile discutate la Bruxelles, dacă se înregistrează diferenţe constatate de inspectorii europeni, Guvernul României este pasibil de amenzi foarte, foarte mari.

Din această cauză, nu am solicitat colegilor mei din P.R.M. sau, mă rog, acuma din P.C., să voteze împotrivă, dar îmi exprim această rezervă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii.

Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenţia că există un amendament respins. O să invit pe iniţiator să-l susţină, dacă doreşte. Ajungem.

Dacă de la pct.1 la pct.10 există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptat.

Dacă de la pct.11 la pct.20 sunt obiecţii, observaţii, comentarii.

Domnul deputat Hoinaru, amendamentul respins vă rog să-l susţineţi de la tribună.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Hoinaru:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Amendamentul, în forma în care a fost prezentat, şi a fost respins, în această perioadă am avut discuţii cu Ministerul agriculturii şi am picat de acord asupra unei reformulări a acestui amendament care, la ce se referă? Şi este foarte important să spun acest lucru. Exact cum a spus şi colegul meu dinainte, se caută... sau Uniunea Europeană a căutat să evite în perioada imediată aderării, ca stocurile care sunt excedentare, stocuri care au fost în general peste producţiile medii, să nu poată fi...să nu aibă un scop speculativ pe piaţa românească şi, bineînţeles, şi pe piaţa Uniunii Europene.

Motiv pentru care noi avem... ne confruntăm cu o problemă în România, în sensul că avem unităţi care au produs zahăr, dar producţia lor nu a depăşit producţia medie din ultimii ani. Motiv pentru care nu considerăm că este o producţie în scop speculativ comercial, şi, din acest motiv, în urma discuţiilor cu Ministerul Agriculturii, am ajuns la o altă formulare, deci, la art.5 să introducem un alin.(3) care, dacă-mi permiteţi să-l citesc, domnule preşedinte, "nu se consideră excedentară diferenţa dintre stocul de zahăr alb la 1.I.2007 şi media stocurilor din ultimii ani, 2003, 2004, 2005, deţinute de operatorii economici care au calitatea de producători rafinatori, a căror producţie de zahăr alb în 2006 nu a depăşit media producţiilor ultimilor ani, 2003, 2004, respectiv 2005."

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat,

Dar amendamentul acesta nu se regăseşte în raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Hoinaru:

Aveţi dreptate. Este la art.5, amendamentul pe care l-am făcut la alin.(3), care a fost respins de către comisie, spune acelaşi lucru într-o formă care într-adevăr, nu era foarte clară, motiv pentru care am găsit, împreună cu Ministerul Agriculturii, forma clară a acestui amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, dar iertaţi-mă, dar este amendament de fond.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Hoinaru:

Îmi cer scuze, n-am auzit.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

E amendament de fond. Se poate face la comisie. Deci, asta ar însemna practic retrimiterea proiectului la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Hoinaru:

Domnule preşedinte,

Este foarte importantă această problemă şi nu din alt motiv, dar aceste unităţi vor fi sancţionate financiar pe o perioadă până în aprilie 2008, motiv pentru care nu considerăm că totuşi producătorii noştri din acest motiv nu ar trebui protejaţi.

Repet, nu au avut producţii duble, ca să vină în scop speculativ pe piaţa românească sau a Uniunii Europene, s-au încadrat în producţia medie a ultimilor ani. Deci, ar fi o greşeală, zicem noi, să trecem cu vederea peste acest aspect şi să nu îi protejăm, repet, sunt producătorii noştri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu admit că vă înţeleg, dar pot să vă accept argumentul, dar formula procedurală este la solicitare, retrimiterea la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Hoinaru:

Vă rog foarte mult dacă sunteţi de acord s-o retrimitem la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles. O să discutăm atunci şi o să supun propunerea aceasta...

Supun atunci... dacă mai există intervenţii pe această chestiune a necesităţii retrimiterii proiectului la comisie.

Da. Bun. Retrimit atunci acest articol la comisie, urmând ca la nivelul comisiei să se facă un raport suplimentar pe acest articol. Vă rog să faceţi o discuţie şi cu ministerul şi să veniţi cu un text agreat.

Vă propun totuşi să finalizăm dezbaterea pe articole şi să rămână doar acel punct.

Dacă până la pct.20 mai există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptat.

21-30. Adoptat.

31-40. Adoptat.

41 până la 51. Adoptat.

Retrimit atunci acest proiect la comisie. Încercăm termen o săptămână, dacă n-o să se poată, atunci, în cursul săptămânii viitoare, în funcţie de calendar, că încă nu e foarte clar calendarul săptămânii viitoare.