Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

8. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie).
 
consulta fisa PL nr. 552/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.9. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Dacă doreşte să ia cuvântul din partea iniţiatorilor? Nu.

Comisia, raportul, domnul preşedinte Gheorghiof, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Faţă de cererea de depusă de către domnul preşedinte vizavi de prevederile Legii 96, comisia a stabilit următoarele:

Potrivit Legii 19, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 60 de ani; pentru bărbaţi este de 65 de ani. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza, potrivit Legii nr.19, în 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19. Asta presupune anul 2013.

De asemenea, perioada de cotizare, potrivit Legii nr.19 este de 30 de ani pentru femei, 35 de ani pentru bărbaţi, în aceleaşi condiţii, 13 ani, care înseamnă 2013.

Analizând prevederile Legii nr.96, practic, atât deputaţii, cât şi senatorii vor intra sub incidenţa acestei legi, iar la data când această lege a fost adoptată, în 2006, practic, vârsta propusă era de 63 de ani. Ca atare, se încadrează în prevederile Legii nr.19/2000 privind vârsta de pensionare, urmând ca această creştere, până la 65 de ani, să se realizeze în timp, până în 2013.

De asemenea, un deputat sau un senator, la împlinirea vârstei de 63 de ani, nu poate beneficia de pensie decât la încheierea mandatului legislaturii prin care a fost ales sau după încetarea mandatului, în condiţiile în care le cunoaştem şi pe care Legea nr.96 le reglementează.

Ca atare, Comisia Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor a dispus respingerea cererii de reexaminare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Există, înţeleg, un amendament respins. Eu am în anexă un amendament respins.

Vă consult dacă se susţine amendamentul respins. Nu se susţine amendamentul respins.

Fiind o propunere de respingere, supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă atrag atenţia că este o lege organică. Vă rog să votaţi.

180 de voturi pentru respingere. Voturi împotrivă? 49. Abţineri? Nu sunt.

Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. ca atare, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, care se aplică în cazul acesta, urmează să se dezbată pe articole, cu propunere de adoptare, într-o şedinţă ulterioară a Camerelor reunite.