|
Şi, în sfârşit, raportul asupra Proiectului de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Avram Iancu" din municipiul Cluj-Napoca. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi, de asemenea, în dezbateri s-a ţinut seamă de punctul de vedere al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor în interpretarea prevederilor art.31 lit.g) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.87/2006, cu modificările ulterioare. În urma dezbaterii, în şedinţa din 9 septembrie 2008, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, aprobarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat, cu excepţia anexei, care se înlocuieşte cu anexa la prezentul raport, conform documentelor originale examinate de comisie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale pe cele trei proiecte? Nu sunt. Trecem atunci la dezbaterile pe articole. Pct.97, în legătură cu modificarea anexei. Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Pct.97 rămâne la vot final.
|
|
Pct.99. (Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Avram Iancu" din Municipiul Cluj-Napoca.) Dacă în legătură cu anexa există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne la vot final, în forma propusă de comisie.
|