Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2009

8. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 673/2008

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 9 de pe ordinea de zi, stimaţi colegi, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, atunci din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Cristian-Sorin Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această reexaminare a Preşedintelui României asupra unei legi adoptate de către dumneavoastră în urmă cu câteva săptămâni, făcea referire la faptul că nivelul unor indemnizaţii care se acordau conducerii şi membrilor a fost considerată de preşedinte ca fiind, pentru situaţia de criză în care ne aflăm astăzi, destul de mari şi ne făcea o propunere în acest sens.

Vreau să vă spun că din partea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, la această sugestie a existat un punct de vedere, un punct de vedere agreat şi de către Guvern, potrivit căruia acest nivel al indemnizaţiilor a fost aşezat de o manieră rezonabilă, ţinând cont de condiţiile de criză din România şi de posibilităţile bugetului din acest an, făcând o propunere care prezintă o reducerea a bugetului faţă de cel adoptat în acest moment.

Pe baza acestor considerente, comisia noastră, întrunită în plenul ei, a adoptat şi a analizat cererea de reexaminare, adoptând un punct de vedere prin care, în unanimitate de voturi, a propus adoptarea cu modificări a acestei solicitări în sensul menţionat mai sus.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că este o lege în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi, ca atare, vă propun să adoptăm raportul comisiei aşa cum el este prezentat de către comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aţi auzit prezentarea raportului.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat, domnul profesor Drăgulescu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iosif Ştefan Drăgulescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sigur că Academia Oamenilor de Ştiinţă din România face parte din structura piramidală a instituţiilor academice din România. Ea este recunoscută ca instituţie academică, iar prezentarea făcută de domnul deputat Cristian Dumitrescu, preşedintele comisiei, arată în mod foarte clar că finanţarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, la ora actuală, se încadrează în sistemul economic actual al României, care este foarte bine cunoscut de criză economico-financiară.

Grupul parlamentar al PD-L pledează pentru susţinerea şi votul pozitiv în această direcţie a Legii reorganizării Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule profesor.

Domnule profesor, domnule rector Popa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florian Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vorbesc în afara interesului imediat, nu fac parte din acest for academic naţional. Consider că şi poziţia preşedintelui României, în momentul actual, şi poziţia Guvernului au fost cum se cade. Cred că această instituţie academică trebuie să rămână în continuare cu activitatea ei şi cred că, prin ceea ce a făcut Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Guvernul şi Preşedintele, n-au făcut decât să se pună la punct probleme bugetare care au fost înţelese de membrii acestei instituţii.

Susţin atât raportul, cât şi modificarea legii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule profesor. Cu toată sinceritatea, vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Dacă nu, atunci daţi-ne voie să intrăm în dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege.

Dacă la titlul legii, sunt intervenţii? Domnule Petrică Călian, aveţi vreo observaţie de făcut? Nu. Am avut impresia că vreţi să interveniţi.

Deci la titlul legii nu sunt intervenţii.

La poz.2 din raport. Art. unic. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Nr.crt.3? Nr.crt.4. Nici aici. Nr.crt.5? Nr.crt.6, Nr.crt.7. Nr.crt.8.

Asta e, când avem comisii bune cu specialişti, avem rapoarte foarte bune, adoptate în unanimitate.

Raportul final? La vot, pe mâine, domnilor colegi.