|
Domnul Valerian Vreme: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a fost sesizată în fond spre dezbatere cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Actelor Finale ale Conferinţei Regionale de Radiocomunicaţii pentru planificarea serviciului de radiodifuziune digitală terestră în părţi din Regiunile 1 şi 3, în benzile de frecvenţe 174-230 MHz şi 470-862 MHz şi a celor pentru revizuirea Acordului de la Stockholm 1961, semnate la Geneva la 16 iunie 2006. Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică externă au avizat favorabil proiectul de lege. Cu acest proiect de lege, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţia României republicată, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea actelor finale privind Acordul Geneva 2006, care cuprinde procedura de coordonare a frecvenţelor între ţările semnatare şi stabileşte un nou plan de atribuire a benzilor de frecvenţe, având drept scop facilitarea conversiei radiodifuziunii analogice în radiodifuziune digitală. Ca urmare a adoptării noului acord şi a planului asociat, a fost revizuit Acordul Stockholm 1961 şi planul pentru televiziunea analogică pentru Europa. Potrivit planului de radiodifuziune digitală, stabilit prin Acordul Geneva 2006, România va beneficia de două reţele naţionale de radio digital terestru şi opt reţele naţionale de televiziune digitală terestră. Dezvoltarea radiodifuziunii digitale îmbunătăţeşte atât gama serviciilor, cât şi calitatea acestora, contribuind la eficientizarea utilizării spectrului de frecvenţă, cât şi la sporirea capacităţii utile a reţelei. Televiziunea digitală este şi un suport pentru creşterea penetrării în bandă largă, precum şi o posibilă soluţie pentru asigurarea accesului la internet şi servicii multimedia în zonele rurale, asigurând accesul unui număr cât mai mare de cetăţeni la serviciile societăţii informaţionale. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, din partea Guvernului domnul Alexandru Gherghina - de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Proiectul de lege a fost dezbătut în şedinţa comisiei din 2 iulie 2009 şi, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator. La lucrările comisiei au fost prezenţi 12 deputaţi din totalul de 14 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitatea de voturi a membrilor prezenţi. Mulţumesc.
|