Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 septembrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 septembrie 2009

8. Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local (retrimis comisiei);
 
consulta fisa PL nr. 355/2009

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 6 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.

Suntem, stimaţi colegi, în procedură de urgenţă. Sunt îndeplinite prevederile art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

De aceea, dacă din partea iniţiatorului avem prezent?

Domnule secretar de stat Mirel Amariţei, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mirel Amariţei Mircea (secretar de stat în cadrul Aparatului de lucru al viceprim-ministrului):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare unele măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală şi cabinetul alesului local, în sensul reducerii numărului de posturi alocate acestor cabinete cu 20%, în conformitate cu politica generală a Guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare şi cu obiectivele asumate prin Programul de guvernare.

Totodată, prin prezentul proiect de lege, distribuirea funcţiilor din cadrul cabinetului demnitarului a fost lăsată la apreciere fiecărui demnitar în parte, în funcţie de necesităţi, cu încadrarea în numărul maxim de posturi.

Având în vedere numeroasele modificări suferite de noţiunea de demnitar de la adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998, în funcţie de rolul asumat de Executiv, în concordanţă cu priorităţile politicilor naţionale şi internaţionale din diferite perioade, s-a considerat necesară şi modificarea art.1 din ordonanţa menţionată, pentru redefinirea noţiunii de demnitar din administraţia publică centrală.

Faţă de cele prezentate, vă rugăm să adoptaţi prezentul proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul vicepreşedinte al comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Proiectul se referă la aprobarea ordonanţei care se referă la reglementarea funcţionării cabinetului demnitarului, pe diferite categorii, începând de la miniştri şi continuând cu administraţia locală, în sensul că se reduce numărul de consilieri de la cabinetul demnitarilor.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma în care a fost redactat raportul, cu amendamentele aprobate în raport.

Vă propun cinci minute cu două.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Da, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, doamna deputat Varga, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lucia-Ana Varga:

Stimaţi colegi,

Conform art.8 din Legea nr.215, autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţii administraţiei publice locale, în toate problemele care le privesc potrivit legii.

Având în vedere că actualul Guvern nu a consultat structurile asociative - şi mă refer aici la Asociaţia comunelor, Asociaţia oraşelor, Asociaţia municipiilor, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene - în probleme care privesc în mod direct acea problemă de reducere a numărului de angajaţi în cabinetele Primarului, Preşedintelui Consiliului Judeţean, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal cere retrimiterea proiectului de lege la comisie şi consultarea structurilor asociative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii?

Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Dascălu:

Legea este foarte bună, deoarece aceste structuri s-au transformat în unele cazuri în structuri politice. Au preluat banii din administraţie ca să lucreze oameni care, de fapt, se ocupă de munca de partid. Practic, la Prefectura judeţului Dolj aşa se întâmplă, oamenii care sunt în subordinea prefectului se substituie aparatului de lucru al prefecturii; subprefecţilor, care sunt plătiţi din bani publici, nu li s-a dat niciun fel de atribuţie. A modificat organigrama Prefecturii şi prefectul lucrează cu acest aparat care, de fapt, este un aparat politic, şi nu lasă să lucreze aparatul angajat al prefecturii, care este pentru acest lucru.

Diminuarea numărului lor este un lucru foarte bun, cred, pentru însănătoşirea administraţiei publice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dacă-mi permiteţi, domnule lider de grup, vreau să spun că solicitarea grupului dumneavoastră nu este acceptată de grupul nostru, motiv pentru care noi nu suntem de acord cu retrimiterea la comisie, mai ales că explicaţia dată de colegul meu a fost foarte pertinentă, iar stabilirea unor standarde de cost pentru fiecare administraţie locală va impune un număr şi mai restrâns.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule lider.

Mai sunt alte intervenţii?

Pe procedură, domnul Eugen Nicolăescu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Nu fac decât să vă atenţionez că suntem în procedură de urgenţă şi, conform Regulamentului, la dezbateri generale nu poate lua cuvântul decât un singur reprezentant al unui grup parlamentar.

Dumneavoastră sunteţi părtinitor faţă de Grupul parlamentar al PD-L. Eu vă înţeleg slăbiciunea, dat totuşi sunteţi preşedinte de şedinţă şi trebuie să respectaţi Regulamentul.

Vă rog frumos să-l respectaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat. Aţi observat că am fost părtinitor şi cu dumneavoastră. V-am dat cuvântul, fără niciun fel de reţinere.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Eu am cerut pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da, aveţi dreptate. O să am grijă ca în viitor să nu se mai repete o asemenea situaţie.

Supun votului dumneavoastră propunerea doamnei deputat Varga, de retrimitere a proiectului la comisia sesizată în fond, pentru a se îndeplini procedurile menţionate.

Cine este pentru această propunere?

Domnilor secretari, vă rog să număraţi voturile.

Mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Cu o majoritate de voturi confortabilă, proiectul de lege a fost retrimis comisiei sesizate în fond.

Termen: două săptămâni, pentru un nou raport suplimentar. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.)

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să salut, în nume personal, dar şi în numele Camerei Deputaţilor, Delegaţia parlamentară din Turkmenistan, condusă de către preşedinta Parlamentului, care se află sub cupola Parlamentului României. (Aplauze)

Vă rugăm să vă simţiţi bine, doamna preşedinte, şi în Parlamentul României, şi în ţara noastră.

Domnilor colegi,

Continuăm dezbaterea.