Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 noiembrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 noiembrie 2009

8. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.55 din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 447/2009

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 15. Propunerea legislativă pentru modificarea art.55 din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, din partea comisiei sesizate în fond, respectiv Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Domnul deputat Costică Canacheu, sunteţi în sală?

Vă rog, domnul deputat Gheorghe Ana, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ana:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art.55 din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art.55 din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, trimisă cu adresa 447/12 octombrie 2009 şi înregistrată pe 13 octombrie 2009.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, în sensul stabilirii bugetului anual al ministerului la un prag minim de 2% din p.i.b.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată.

La dezbatere au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul locotenent colonel Paul Nenciu, consilier juridic în cadrul Direcţiei pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică.

La şedinţa comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul de 24 membri ai acesteia.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) pct.2 lit.j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 20 octombrie 2009, cu 15 voturi pentru şi şapte abţineri, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea cu modificări a acestei propuneri legislative.

Vă propun trei minute pentru dezbateri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Pentru dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat Costică Canacheu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

Avem în dezbatere o propunere legislativă a unui număr de colegi parlamentari, care ne pun în situaţia de a decide ca, prin lege, să alocăm bugetului apărării un procent fix, şi anume 2%. Sigur că aşa, la prima lectură, fără doar şi poate că nimeni n-ar avea nimic împotrivă. Nimeni n-ar avea nimic împotriva acestui lucru şi, la fiecare dezbatere a bugetului, în ultimii ani, pe rând, opoziţie sau putere - aşa cum am şi fost în ultimii ani, ba în opoziţie ba la putere, nu? - am susţinut, fie unii fie alţii, creşterea bugetului Ministerului Apărării. Datele însă ale execuţiei bugetare, de la 2005 încoace, au arătat că, în fiecare an, alocaţia bugetară pentru Ministerul Apărării a scăzut. Uneori din cauza opţiunii Guvernului, alteori, cum e cazul şi acum, din cauza diminuării resurselor bugetare de care statul nostru dispune.

Aşa se face că, în ani de creştere economică ca 2005, 2006, 2007, 2008 cu bugete în creştere, din nefericire în cifre absolute, în preţuri ale anului 2005 calculate aceste cifre, bugetul apărării a scăzut constant. A fost, de altfel, şi o declaraţie a primului-ministru de atunci, care spunea că: "Mai lăsaţi-ne cu apărarea, că avem alte lucruri de făcut, avem alte lucruri de făcut în ţară."

Iată că acum (şi am să folosesc o vorbă populară: "Vorbim de funie în casa spânzuratului"), într-un moment electoral, venim oarecum ca în toamna anului 2008 şi votăm o prevedere care înseamnă o condiţionare a construcţiei bugetului, aşa cum am făcut în 2008, când am votat majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. Din acest punct de vedere am spus că "vorbim de funie în casa spânzuratului". Aici am votat acel 50% şi iată el nu s-a realizat. Aici am votat în ceilalţi ani acel 6% pentru educaţie şi iată el nu s-a realizat.

Aşa că, din această perspectivă, a dimensiunii coerenţei acţiunii noastre, înţelegerii profunde a realităţii bugetare, cred că forţarea - eu spun electorală - a alocării unui procent prin lege oricărui minister, oricărui domeniu este o eroare.

Altfel, avem în vigoare Ordonanţa nr.111 care asigură, pentru domeniile speciale, şi anume securitate şi apărare, atunci când statul are resurse, atragerea de fonduri din afara bugetului pentru a face achiziţiile atât de necesare în cazul armatei.

Eu n-aş vrea ca intervenţia mea să genereze o abordare polemică de la alţi colegi. Am vrut să fac această paralelă şi am vrut să arăt că noi putem aici decide, pentru fiecare minister de acum în colo, cât la sută să-i dăm şi, în fapt, bugetul este făcut şi poate să fie şi multianual: din cât avem, atât la sută se duce pe fiecare minister. Numai că nu aşa se construieşte bugetul şi nu aşa prevede Constituţia noastră şi Legea finanţelor publice, acolo se spune clar cine fundamentează bugetul, pe ce bază, pe ce programe şi pe ce realităţi bugetare.

Din această perspectivă, eu cred că iniţiativa colegilor noştri include în ea o bună intenţie, dar care e nerealizabilă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc. Domnul deputat Eugen Bejinariu, Grupul parlamentar al PSD+PC. Aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Sigur, l-am văzut pe domnul preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul Canacheu, care ne-a expus nouă, tuturor, cât de răi au fost cei dinainte şi nu au vrut să aprobe un buget îndestulător sau conform angajamentului luat de Guvernul României în 2004 faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi că trebuia să facă, că şi dumnealor doresc, dar, de fapt, nu e de acord. Până la urmă, cred că ar trebui să ne traducă domnul Canacheu ce-a vrut să spună. E de acord sau nu e de acord cu această iniţiativă legislativă a colegului nostru?

Personal cred şi sunt convins că trebuie ca Ministerul Apărării Naţionale să beneficieze de acest procent din p.i.b. Avem angajamente, avem un plan de înzestrare a Ministerului Apărării Naţionale, care nu poate fi realizat cu sume de 2 lei.

Eu cred că declaraţiile politice le-a făcut domnul Canacheu şi eu cred că este iresponsabil din punct de vedere al poziţiei domniei sale, de preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, comisie în care a venit inclusiv ministrul apărării naţionale, şi colegul domniei sale, care a susţinut creşterea bugetului Ministerului Apărării Naţionale.

Deci, până la urmă, să ne traducă ce vrea PD-L-ul şi ce vrea domnul Canacheu cu privire la bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred, mai degrabă, că domnul preşedinte Canacheu a exprimat, de fapt, punctul de vedere al comandantului suprem al armatei române şi al şefului CSAT-ului, domnul Traian Băsescu. Pentru că această politică de umilire şi de punere în imposibilitate de a acţiona a armatei române este o chestiune care se întâmplă în ultimul an, când am avut cel mai mic buget din istoria armatei din ultimii 20 de ani, acest buget fiind redus la sub 1%.

Sigur, s-a spus aici că România a avut angajamente vizavi de aliaţii din NATO, să avem un buget de 2,38. Nu s-a putut. Au fost bugete însă de 1,70, de 1,80, 1,87. În perioada de creştere economică, în cifre directe ele au fost chiar importante. Plus că s-a dat posibilitate ministerului, prin valorificarea diferitelor active de care nu mai aveau nevoie, să-şi completeze cele necesare.

Cred că a sosit momentul ca armata să devină ceea ce trebuie să devină, şi anume un cor de elită al societăţii româneşti.

Am trecut de la armata populară, cu care sunteţi obişnuit, domnule Canacheu, şi probabil şi domnul Băsescu, trecem la o armată de elită, la o armată profesionistă. Trebuie să fie o armată cu care ne mândrim şi un corp de ofiţeri şi de soldaţi cu care să ne mândrim.

Îi trimitem pe fronturile de luptă din Afganistan, i-am trimis şi în Irak. I-am trimis cu tab-uri care erau aruncate în aer de explozive artizanale. Mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa sau au rămas schilodiţi pe viaţă. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple.

Din cele şase programe pe care le-am avut, de înzestrare a armatei, niciunul nu este pus în practică. Transportoarele, la ora asta, trebuie şi cele pe care le-am cumpărat, să le modernizăm. Avioanele MIG şi-au pierdut capacitatea de a se mai ridica de la sol. Fregatele pe care le avem nu sunt înarmate ş.a.m.d. am putea continua la nesfârşit.

Am înţeles că, pentru a putea trimite un batalion, trebuie să dezafectăm alte trei batalioane din ţară, ca să completăm necesarul unui batalion care să devină operaţional pe câmpurile de luptă.

În consecinţă, cred că este absolut necesar ca armata să primească acest buget de minimum 2%.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

La dezbateri generale? Vă rog, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Mircovici, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Dacă aţi observat, în raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la această iniţiativă legislativă nu a existat niciun vot împotrivă în comisie. Şi nu a existat niciun vot împotrivă pentru că această iniţiativă vine să corecteze o umilire a statului român prin nerespectarea angajamentelor din 2004, atunci când am fost primiţi în NATO, şi când am promis să asigurăm 2,38% pentru apărare, şi o umilire a armatei române care, în mod constant, deşi a trecut la profesionism, a ajuns în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle pe care le are faţă de ţară.

Cu atât mai mult, cu cât în bugetul armatei române nu sunt prevăzuţi bani numai pentru aceasta, ci sunt prevăzuţi şi pentru misiunile politice pe care le primeşte ea din partea ţării în exterior, pe de o parte, iar pe de altă parte aş merge inclusiv la sistemul de pensii din armată, în care o mare parte sunt plătite urmaşilor, rămânând pensiile acestora în sistemul public de asigurări sociale, iar armata plătind în totalitate acest lucru.

De aceea, fiind vorba de statul român şi de armata română, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România susţine acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale dacă mai sunt înscrieri la cuvânt? Nu.

Drept la replică, domnul deputat Costică Canacheu, vă rog

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

Am să plec în dreptul meu la replică, intervenţia mea, de la două enunţuri făcute de doi colegi aici: "corp de elită", atunci când s-au referit la armata României, şi nu numai, ofiţerii din celelalte structuri, şi "iresponsabilitate şi responsabilitate".

Dacă un corp de elită poate fi amăgit cu intervenţii de genul acesta, cred că acei colegi se înşeală. Se ştie foarte bine ce posibilităţi bugetare are România în anul 2009 şi ce posibilităţi bugetare va avea în 2010 şi 2011. Acest corp de elită nu poate fi amăgit cu asemenea intervenţii care, după opt ani de creştere, de la 2001 încoace, când, într-adevăr, niciun program strategic nu a fost finanţat corespunzător, pentru că începuturi sunt, s-au achiziţionat echipamente pe diverse componente, începuturi sunt, dar când din 2000 încoace, cu guvernele pe care bine le cunoaşteţi şi cu miniştrii pe care bine îi cunoaşteţi, alocările bugetare în creştere economică de 6-7-8% nu au făcut posibile aceste achiziţii pentru anii 2010 şi 2011, cred că şi noi aici şi acest corp de elită, despre care vorbim, ştim foarte clar că nu vom avea resurse bugetare pentru a asigura din buget aceste achiziţii.

Din buget vom asigura funcţionarea armatei la un standard corespunzător. Achiziţiile, în măsura în care vor fi resurse externe (credite de furnizor sau alte înţelegeri de finanţare internaţională) vor fi făcute prin aplicarea prevederilor Ordonanţei nr.111.

Aşa că, judecaţi dumneavoastră unde este responsabilitatea şi unde este iresponsabilitatea. În fapt, intervenţia mea aici a vrut să puncteze.

De aceea, eu spun că ştim foarte bine că nu avem aceste resurse şi nu putem să promovăm o asemenea lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Pct. 1 din raport. Text nemodificat. Adoptat.

Pct. 2 din raport, referitor la articolul unic. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 3 din raport, referitor la art.55. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Rămâne la vot final.