Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2010

8. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative (rămas pentru votul final);
 
consulta fisa PL nr. 14/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative.

Procedură de urgenţă.

Reprezentantul Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Gati:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative a fost adoptată de Guvern în scopul punerii în aplicare a prevederilor din programul de guvernare, aprobat de către Parlament.

În primul rând, s-au stabilit domeniile coordonate de viceprim-ministrul Guvernului, respectiv învăţământul, cultura şi protecţia minorităţilor naţionale.

Totodată, s-a prevăzut, ca o principală pârghie a activităţii de coordonare, existenţa obligatorie a avizului viceprimului-ministru pe proiectele de acte normative elaborate de autorităţile şi instituţiile publice din domeniile sus-menţionate.

În al doilea rând, ordonanţa de urgenţă a vizat modificarea şi completarea unor articole din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2007. Motivul acestui demers a fost modificarea, şi în textul acestui act normativ, a dispoziţiilor referitoare la domeniile coordonate de către viceprim-ministru.

În legătură cu acest lucru, s-a stabilit ca Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, anterior coordonată de către viceprim-ministru, să treacă în subordinea primului-ministru.

În al treilea rând, s-a avut în vedere faptul că enumerarea instituţiilor din aparatul de lucru al Guvernului, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă nr.25, a fost făcută, în unele cazuri, în baza Ordonanţa de urgenţă nr.3/2009, text declarat neconstituţional şi care şi-a încetat efectele.

Ca atare, s-a impus această rescriere a structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, inclusiv a celor introduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2009.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

La întocmirea raportului comisiei, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Vă informez că la lucrările comisiei au participat 32 de deputaţi din 33 şi, ca urmare a examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi - numai trei voturi împotrivă - un proiect favorabil şi respectiv adoptarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule Stanciu. Nu mai solicitaţi intervenţia? Mai aveţi fix un minut din programul alocat

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Trebuie să remarcaţi, totuşi, că nu mai fac traseul cu o anumită lungime şi pierdere de timp, m-am mutat, totuşi, ocazional, în prima bancă.

Doamna preşedinte,

Distinsul meu coleg a precizat aici că aceste cheltuieli bugetare, sau reducerea cheltuielilor bugetare a necesitat anumite comasări, care sunt mai mult sau mai puţin fericite sau chiar, să spunem, desfiinţarea unor ministere sau luarea unor atribuţii, cum este cazul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Dincolo de faptul că normal, politic trebuia să avem un viceprim-ministru pentru a crea acea majoritate necesară funcţionării Guvernului, şi i-am dat strict atribuţiuni în domeniul învăţământului, este o chestiune care pe noi ne surprinde.

Şi, fără să mă leg de distinsul Markó Béla, că nu se ştie când se creează altă majoritate, ceea ce ne surprinde este următorul lucru. Noi am redus numărul de ministere, dar venim şi spunem următorul lucru. Secretariatul general al Guvernului, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar de stat cu rang de ministru. Mai venim şi mai spunem încă o dată, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului de Stat al Guvernului, condusă de un şef de departament cu rang de ministru, deci un şef de departament are rang de ministru. Departamentul pentru Afaceri Europene, structură cu personalitate juridică, condusă de un şef de departament cu rang de ministru. Deci, dacă înţeleg bine, noi am redus numărul de ministere, ar apărea aparent că am redus şi cheltuielile, dar mai scoatem 3 miniştri pe care îi mascăm ca fiind şefi de departament cu rang de ministru. Or, treaba asta cu mascatul se face, de regulă, la jocul de cărţi. Când ai grijă să nu-ţi vadă cel de alături cărţile... Or, aici există transparenţă, or, aici există banul public, deci ori sunt ministere, ori sunt departamente, şi dacă sunt departamente, să rămână cu şefi de departament. De ce să aibă rang de ministru? Poate să aibă rang de secretar de stat.

Deci, aceasta, doamna preşedinte, cu voia dumneavoastră, numai la prima vedere, pentru că nu vreau să intru în alte amănunte şi în alte detalii care sunt strigătoare la cer, ca să-i ţin până mâine dimineaţă pe distinşii mei colegi aici. V-am spus ca să înţelegeţi că noi explicăm de ce votăm contra, împotriva unei structuri guvernamentale care, dincolo că prezintă alăturări, să spunem nefireşti, iată că ne şi ascunde o serie de lucruri punând, miniştrii şefi de departament.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Am epuizat timpul alocat dezbaterilor. Reluăm şedinţa în plen mâine dimineaţă la ora 10.

Acum urmează sesiunea de răspunsuri din partea Guvernului.