Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 martie 2010

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional (rămas pentru votul final);
 
consulta fisa PL nr. 536/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 4. Proiectul de Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul.

Domnul Cristian Apostol.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Apostol (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Pădurilor):

Referitor la acest act normativ, proiect de lege, Guvernul avizează favorabil.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea comisiei, domnul Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă prezint raportul înlocuitor asupra Proiectului de Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional.

În şedinţa din data de 23.02.2010, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege în vederea întocmirii unui raport înlocuitor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare constituirea fondului de accesibilizare forestier prin care să finanţeze proiectarea şi executarea lucrărilor de construcţii ale drumurilor forestiere.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi, membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 24 februarie 2010.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Comisia propune admiterea cu modificări şi completări a proiectului de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Vă rog, domnule Tinel.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am să vă spun eu ce a omis domnul secretar de stat să vă spună: proiectul de lege este unul dintre actele normative de necesitate în momentul de faţă, dat fiind faptul că în momentul de faţă România are o reţea de drumuri forestiere care acoperă cam 6,5 metri pe hectar şi ca să vă faceţi o idee ce înseamnă media la nivel naţional, gândiţi-vă că Franţa are undeva la 30 de metri pe hectar reţeaua de drumuri forestiere. Se constituie, prin proiectul de lege propus, fondul de accesibilizare pentru construirea de drumuri forestiere şi căi forestiere de transport şi în sensul ăsta vreau să vă spun că este similar fondului de conservare şi regenerarea pădurilor constituit prin Codul silvic.

Şi vreau să vă mai spun că la nivel naţional, ca să vă daţi seama de importanţa acestei legi, sunt peste 2 milioane de ha de pădure inaccesibile, atât proprietate publică a statului, cât şi proprietate privată.

Deci, din acest punct de vedere, Partidul Democrat Liberal susţine proiectul de lege propus de Guvern.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, atunci intrăm în dezbaterea proiectului de lege: "Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional".

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2 - dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 3 la punctul 7 - observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 8 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 9 la punctul 12 - dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 13 la punctul 17 - dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 18 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne la vot final.