Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 mai 2011

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare (PL-x 82/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 82/2011

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 26 din ordinea de zi. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare. Ne aflăm în procedură de urgenţă.

Domnule secretar de stat Ion Ghizdeanu, domnule preşedinte, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Proiectul de lege are în vedere prelungirea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare din anul 2010 şi în 2011, respectiv cele privind ocuparea posturilor vacante şi achiziţionarea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică în sistemul bugetar. Astfel încât să se poată România încadra în deficitul bugetar de 4,4% din pib, convenit cu organismele internaţionale şi să se aloce astfel mai multe sume pentru investiţii publice.

Ca urmare, Ministerul Finanţelor Publice susţine şi vă roagă să aprobaţi proiectul de lege în forma iniţială, în forma transmisă de guvern.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule secretar de stat, vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiei sesizate în fond, doamna preşedinte Barna. Domnul Călian, domnule deputat, vă rog să nu obstrucţionaţi intervenţia doamnei preşedinte.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Eugenia Barna:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri financiar-bugetare, menite să asigure diminuarea cheltuielilor publice în anul 2011, precum şi măsuri care să fie avute în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2011 prin aplicarea restricţiilor prevăzute la art.22 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe 2009, referitoare la ocuparea posturilor vacante şi la achiziţionarea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică:

- Completarea art.24 în sensul exceptării de la restricţia de achiziţionare a autoturismelor, a celor achiziţionate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.

- Exceptarea de la prevederile alin.(1) şi (2) ale art.22 din ordonanţa menţionată mai sus a ocupării în anul universitar 2010-2011 a posturilor de preparator universitar, asistent universitar, lector universitar şef de lucrări, aceste posturi vor fi ocupate în limita numărului de posturi vacante prin ieşirea din sistem, după intrarea în vigoare a ordonanţei, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului.

- Amânarea până în anul 2012 a aplicării prevederilor Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară în ceea ce priveşte atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi judecătoriilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat toţi deputaţii membri ai Comisiei de buget finanţe. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

În urma dezbaterii proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare în şedinţa din data de 12 aprilie 2011, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele admise şi respinse, prezentate în anexe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, doamna preşedinte.

Suntem în procedură de urgenţă.

Vă rog să propuneţi şi timpul pentru dezbaterea pe articole.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Eugenia Barna:

5 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

5 minute.

Supun votului dumneavoastră, stimaţi colegi, această propunere.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Domnule doctor, repede, să votaţi şi dumneavoastră. (Către domnul deputat Tudor Ciuhodaru.)

Da. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS 104 voturi pentru, 3 împotrivă, nicio abţinere. Timpul propus a fost aprobat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul vicelider Marian Neacşu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Avem în faţă expunerea de motive a acestui proiect legislativ şi ea reprezintă un monument de demagogie.

Mai mult decât atât, în prezentarea pe care a făcut-o reprezentantul Guvernului cu eleganţă, aş spune, a atins numai două dintre obiectivele majore la care se referă acest proiect de aprobare a ordonanţei şi mai puţin celelalte două obiective, care au fost, într-adevăr, regăsite în raportul comisiei de specialitate.

Lucrul care mă nedumereşte foarte tare este că atâta vreme cât anunţăm emfatic că ieşim din recesiune lunar şi din criză din 3 în 3 luni, nu înţeleg care este rostul prin care tot rostogolim nişte prevederi care şi-au dovedit inutilitatea de la an la an, câtă vreme nu reuşit să aplicăm măsuri proactive pentru dezvoltarea economică, câtă vreme doar clamăm că facem investiţii şi ne ducem banii în fondurile necesare saturaţiei clientelei politice. având în vedere toate aceste elemente, evident că noi nu putem să fim de acord cu prorogarea funcţionalităţii acestei ordonanţe de urgenţă şi pentru anul 2011.

În aceste condiţii, Grupul parlamentar al PSD va vota împotrivă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Da, domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Stimaţi colegi,

Spunea colegul meu de la PSD că acest proiect de act normativ este un monument de demagogie. Este mai mult decât atât. Este un document care ne demonstrează tuturor ceea ce era de mult demonstrat. Şi anume, că acest guvern nu ştie să conducă, decât să taie. Să taie orice. În rest nu contează nimic. Cam la asta se rezumă acest proiect de lege. Dar, mai are două lucruri, unul şi mai prost decât ce vă spun şi unul parcă ne dă aşa, un fel de speranţă că în acest guvern mai există din când în când şi o clipă de luciditate.

Ceea ce spuneam de speranţă, înseamnă că deja şi-au dat seama că au făcut o mare prostie când au trimis acasă anul acesta mii de profesori universitari şi avem probleme grave în învăţământul universitar românesc şi, pe de altă parte, au deblocat câteva posturi ca să se poată completa catedrele şi să se poată, în sfârşit, realiza cursuri în universităţi.

Dar lucrul şi mai grav este altul. Şi anume că încă o dată Guvernul vrea să ţină în mână justiţia română. Şi dacă vă uitaţi, amână din nou până în 2012, cu toate că eu cred că se va amâna în continuare, prevederile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, şi anume cele care au în vedere trecerea bugetului instanţelor de judecată de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Guvernul nu doreşte să lase justiţia liberă. Şi zilele acestea am văzut cum autoritatea PDL reuşeşte să facă politică cu ajutorul justiţiei. Vom vota împotriva acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu.

Atunci, intrăm în dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond. Vă rog să urmăriţi amendamentele admise şi respinse cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond.

Dacă la numărul curent 1 există intervenţii? La numărul curent 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Şi cam atât.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege s-a finalizat. Proiectul rămâne pentru votul final de la ora 12,30.