Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

8. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei "Delta Dunării" (PL-x 156/2011/2013). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 156/2011

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

16. Următorul proiect de lege: Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Deltei Dunării.

Tot caracter organic. Are şi amendamente admise şi respinse.

Iniţiatorul.

Doamna ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Anne-Rose-Marie Jugănaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest proiect de lege are în vedere adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Delta Dunării.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice susţine promovarea prezentului proiect de lege în forma convenită şi adoptată de către Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi de către Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Doamna deputat, din partea Comisiilor comune.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art.137 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate în vederea întocmirii raportului comun asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Deltei Dunării, ca urmare a cererii de reexaminare trimisă de Preşedintele României în data de 18 februarie 2013.

În urma reexaminării, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi, în consecinţă, a adoptat legea sus-menţionată în şedinţa din 12 februarie 2013.

La lucrările Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din data de 25 iunie 2013 au fost prezenţi 30 de deputaţi din totalul de 34 de membri ai comisiei.

La lucrările Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din data de 25 iunie 2013 au fost prezenţi 30 de deputaţi din totalul de 33 de membri ai comisiei.

În urma dezbaterii cererii de reexaminare şi a legii adoptate de Senat, membrii comisiilor au hotărât cu unanimitate de voturi admiterea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi adoptarea legii, cu amendamente admise şi amendamente respinse, prezentate în anexele 1 şi 2 din prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, legea face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Şi eu mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Avram:

Stimaţi colegi,

Ca deputat ales în colegiul care se suprapune cu Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, vă spun că după multe discuţii, opt şedinţe în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, s-a ajuns la un proiect legislativ care, cred eu, împacă punctele de vedere şi cerinţele Ministerului Mediului, dar şi ale populaţiei locale. în primul rând se va face dreptate populaţiei locale, permiţându-le în continuare, după o pauză de câţiva ani, pescuitul cu uneltele tradiţionale şi, de asemenea, găseşte în cadrul legal posibilitatea ca în Delta Dunării anumite populaţii din fauna sălbatică să fie reglate.

Consider că este un proiect legislativ care merită votul dumneavoastră şi Grupul parlamentar al PSD va vota pentru acest proiect legislativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Reanalizarea acestui act normativ, la solicitarea Preşedintelui, a plecat de la premisa, nu de la premisa, eu ştiu, de la necesitatea obiectivă a faptului că prin propunerea iniţială, cea care era în textul ordonanţei, vânătoarea era dezincriminată ca faptă contravenţională, în acţiune contravenţională în Delta Dunării. Şi pe bună dreptate preşedintele a spus că dacă e arie naturală protejată, de ce veniţi şi permiteţi vânătoarea în continuare acolo? Şi ne-am certat în Comisia de agricultură pe un proiect de text care să îmbine, zicem noi, şi solicitarea corectă a domnului preşedinte, că fiind arie naturală protejată, nu poţi să dai drumul la vânătorile colective acolo, dar pe de altă parte, şi plecând de la necesitatea şi, eu ştiu, oportunitatea faptului că fiind fond de vânătoare, speciile de animale se îmbolnăvesc de pestă, de rabie, boli infecţioase care sunt transmisibile la om şi ale căror exemplare trebuie recoltate, capturate.

Şi atunci textul propus ca amendament a îmbrăcat, sau a împăcat cele două poziţii, în aşa fel încât în aria naturală protejată, vânătoarea în scop recreativ, sportiv este interzisă, dar în situaţii când avem cazuri excepţionale, cu avizul Ministerului Mediului şi cu acordul, cu acceptul Ministerului Mediului şi avizul Academiei Române, să putem să procedăm la recoltarea exemplarelor de care vă spuneam, bolnave de rabie, de pestă şi alte boli infecţioase. Şi eu cred că din punctul ăsta de vedere am reuşit să găsim o soluţie de compromis.

Nu era corectă nici poziţia Ministerului Mediului care venea şi spunea că ar trebui s-o interzicem total. Nu se poate. Nu ai cum să găseşti o soluţie şi cine să vină, pentru că până la urmă cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea eradicării acestor fenomene negative, mă gândesc la bolile infecţioase. Din punctul ăsta de vedere respectă solicitarea domnului Preşedinte, răspunde solicitării de reexaminare şi Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal va susţine în forma prezentată actul propus.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu sunt.

Intrăm pe votul pe amendamentele admise.

Primul amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Al doilea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Al treilea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat

Cel de-al patrulea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Amendamentul 5. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat

Amendamentul 6. Numai o secundă. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Amendamentul 7. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege merge la votul final. Vă reamintesc că are caracter organic.

Domnul deputat Marian Neacşu, pe procedură. După care intrăm pe Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2013 privind finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Caracter ordinar, procedură de urgenţă.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.