| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Acest proiect de lege are caracter ordinar; are un amendament respins şi trei amendamente admise. O să rog iniţiatorul, Guvernul României, să ia cuvântul. Vă rog frumos să vă spuneţi numele şi prenumele şi funcţia. Vă rog.
|
|
Domnul Horia Irimia (secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Horia Irimia, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Acest act normativ este menit a face dreptate autorităţilor locale, iar, pe de altă parte, să accelereze procesul de absorbţie a fondurilor europene prin proiectele derulate prin Programul Operaţional Regional, program prin care Ministerul Dezvoltării susţine autorităţile locale. În urmă cu câţiva ani, autorităţile locale, în procedurile de achiziţii publice, au respectat legea şi au obţinut avizele de la aurorităţile guvernamentale din acea vreme. Ulterior, s-au aplicat nişte corecţii financiare, corecţii pe care autorităţile locale nu pot să le suporte din bugetele proprii, astfel derularea, implementarea proiectelor fiind în situaţia de a fi mult întârziată. Prin acest act normativ, suportăm, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului nostru, aceste corecţii financiare. Suntem de acord cu raportul comisiei şi cu amendamentele propuse. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc, domnule ministru. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donţu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 21 octombrie 2013. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru asigurarea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor structurale alocate României în perioada 2007-2013, în sensul creării cadrului legislativ care să permită suportarea de la bugetul de stat a creanţelor bugetare rezultate din corecţiile financiare aplicate pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică. Din totalul de 33 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au fost prezenţi la dezbateri 29 de deputaţi. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, cu amendamentele admise. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Erland Cocei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Acest act normativ creează cadrul legislativ care să permită suportarea de la bugetul statului a creanţelor bugetare rezultate din corecţiile financiare aplicate pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice. Neadoptarea acestor măsuri poate conduce la imposibilitatea asigurării finanţării proiectelor, cu efecte asupra procesului de absorbţie a fondurilor europene şi mai ales asupra creşterii riscului de dezangajare automată a acestor fonduri. Având în vedere că textul ordonanţei urmăreşte asigurarea unei implementări corespunzătoare a proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă şi implicit creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor susţine şi va vota acest act normativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc şi eu. Alte luări de cuvânt la dezbateri generale nu mai sunt. Domnul deputat Alexandru Nazare.
|
|
Domnul Alexandru Nazare: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că un lucru foarte important de remarcat la acest proiect de lege este faptul că aceşti bani despre care discutăm în această ordonanţă, care sunt undeva la 760 de milioane de lei, deci nici pe departe miliardele de euro despre care discuta domnul Teodorovici nu demult, sunt nişte bani care se pierd. Şi nu se pierd pentru că reprezintă corecţie. Se pierd pentru că Guvernul pe care-l conduce Ponta acum nu a fost în stare, timp de peste 20 de luni, să vină cu alte proiecte şi să le introducă în circuitul de proiecte, astfel încât aceşti bani să nu se piardă. Dacă Guvernul Ponta ar fi venit cu proiecte din lista de rezervă, aceşti bani nu s-ar fi pierdut. În al doilea rând, cred că, din punctul meu de vedere, este complet discriminatoriu să vorbim de corecţii doar pentru Ministerul Dezvoltării şi Programul Operaţional Regional. Înţeleg că domnul Dragnea este important şi că trebuie să acoperim nişte bani la Teleorman, dar, totuşi, dacă tot discutăm despre corecţii şi dacă vrem să acoperim corecţiile, trebuie să le acoperim pentru toată lumea, inclusiv pentru alte ministere sau alte agenţii, sau, eu ştiu, alţi primari, dar nu doar pentru domnul Dragnea. Nu trebuie să facem ordonanţă specială pentru domnul Dragnea. După aceea, credem că este restrictiv, inclusiv calendaristic vorbind, acest proiect de lege. Nu înţelegem de ce între anumite luni se exceptează anumite proiecte de la aceste reguli. Nu ştim cum s-a făcut acel calendar. La fel, credem că rolul UCVAP-ului în acest proiect de lege este cumva dimensionat complet aiuristic, atât timp cât Teodorovici consideră că nu mai are nevoie de UCVAP, noi punem UCVAP-ul în acest proiect de lege pe un piedestal. Nu înţelegem de ce se întâmplă astfel de lucruri în acest proiect de ordonanţă şi credem că Guvernul USL, chiar dacă a vrut să repare şi chiar dacă a vrut să întindă o mână autorităţilor locale prin acest proiect de lege, nu a înţeles cum trebuie să o facă. Şi, din aceste cauze, noi nu susţinem acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Marian Neacşu.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Vă mulţumesc. Multe neînţelegeri. Primul lucru de neînţeles, probabil pentru colegii noştri, este faptul că toate aceste corecţii sunt aplicate unor proiecte depuse în perioada în care Domniile lor se aflau la guvernare, deci, se referă la proiecte depuse până... şi corecţiile sunt făcute pentru lucruri în general realizate înainte de anul 2009; este primul lucru. Al doilea, discutam de alte ministere. Dacă îmi aduc aminte bine şi cred că memoria nu mă înşală, am aprobat un proiect legislativ similar şi care a devenit lege referitor la corecţiile financiare pentru fondul de mediu. Şi asta s-a întâmplat cred că la începutul lunii decembrie. Dar, mă rog, memoria este scurtă şi selectivă atunci când doar asta te priveşte sau doar asta te interesează. În al treilea rând: faptul că autorităţi publice şi, să mă iertaţi, indiferent de culoarea politică, pentru că dacă acum vin colegii noştri şi ne spun că în intervalul acela de timp în care dumnealor s-au aflat la guvernare, cea mai mare parte a proiectelor finanţate din astfel de fonduri au mers la primăriile sau autorităţile locale conduse de PSD sau de PNL, aia e pură demagogie, ca să nu spun că e minciună de-a binelea. Deci, faptul că ne interesează ca autorităţile locale să poată să-şi ducă la bun sfârşit proiectele, fie că sunt PDL, fie că sunt PSD, sau sunt PNL, să poată să asigure partea de cofinanţare care altcumva ar fi fost retrasă, lucrul acesta este de condamnat şi de înfierat de la această tribună. Iarăşi mi se pare un lucru în neregulă. Încă o dată. Este vorba de 740 de milioane. Mulţi, puţini, eu zic să sunt destui, că este important şi mai ales pentru faptul că la aceste categorii de proiecte cota de finanţare este minimă, cam între 2 şi 20%. Cele 740 de milioane asigură mulţi bani şi pot pune în operă o mulţime de alte proiecte care ar fi făcut altcumva ca autorităţile locale să fie blocate. Este cel puţin condamnabil să vii la acest microfon şi de fiecare dată ... eu înţeleg rolul opoziţiei, până la urmă, să te opui şi când se dau bani şi când se încearcă să se acopere nişte lucruri care au fost făcute prost şi când se reglementează nişte lucruri care vor face bine în continuare, în condiţiile în care nu cu foarte multă vreme în urmă aceiaşi oameni nu veneau la acest microfon să remarce faptul că se taie pensii, că se taie salarii, că se taie drepturi ale oamenilor, că discutăm numai şi exclusiv de austeritate. Acum, din puţinele resurse financiare pe care Guvernul le are, încearcă să rezolve o panoplie cât mai largă de probleme şi opoziţia, bineînţeles că, până la un punct, pot să înţeleg lucrul acesta, nu face decât să conteste. Poate că sunt lucruri asupra cărora ar trebui să ne gândim cu mai multă aplecare şi nu cred că este necesar ca de fiecare dată să ne lăsăm mânaţi de tendinţele astea populiste şi demagogice de a ne opune numai de dragul de a ne opune.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Îmi cer scuze, a luat cuvântul cineva de la dumneavoastră. (Se adresează domnului deputat Paul Victor Dobre, care solicită să ia cuvântul.) Nu pot. Îmi pare rău. Modificăm regulamentul şi codul. Ce să fac? Mi-ar face plăcere să fie o dezbatere mai consistentă, dar, din păcate, acestea sunt prevederile regulamentare. Nu mai sunt alte luări de cuvânt. Mergem la amendamentele admise şi respinse. Primul amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat. Al doilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat. Al treilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat. Proiectul de lege merge la votul final. Am precizat de la început că are un caracter ordinar.
|