|
Domnul Viorel Ştefan: Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei, comisia noastră a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane. În conformitate cu art.75 din Constituţie şi a art.92 din Regulamentul Camerei, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul în şedinţa din 18 martie. La dezbaterea proiectului, comisiile au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice, începând cu 1 ianuarie 2012 şi până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2015. În conformitate cu prevederile art. 61-63 din Regulamentul Camerei, cele două comisii au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a fost adoptat cu majoritate de voturi. Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au examinat proiectul de lege în şedinţa din 29 iunie 2015. La lucrări şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi dintr-un total de 19. Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de lege privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice, în forma prezentată de iniţiator, cu un amendament respins, redat în anexă la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. Propun un timp de dezbatere de cinci minute.
|