|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Comisia pentru afaceri europene şi-a exprimat opinia faţă de JOIN 50/2015. Am subliniat că, începând cu anul 2004, dar în special în ultimii ani, evoluţiile din estul şi sudul Uniunii Europene au demonstrat că politica europeană de vecinătate nu a fost întotdeauna în măsură să reacţioneze prompt şi în mod adecvat la schimbările rapide şi la circumstanţele dificile; îşi manifestă îngrijorarea faţă de gravitatea şi caracterul excepţional al crizelor din vecinătatea frontierelor externe ale Uniunii Europene, atât în Est, cât şi în Sud, exprimat prin moartea a sute de mii de oameni, în războaie, naufragii şi atentate teroriste, şi comisia noastră apreciază acest risc, ca pierderea de vieţi să continue, ca fiind unul semnificativ. De asemenea, am constatat că, deşi NATO a trecut în urmă cu doi ani de la organizarea de pace la cea de criză, Uniunea Europeană păstrează în mod inerţial un leadership de pace, înclinat spre soluţii agreate la nivelul larg al societăţii, pus în practică prin procese îndelungate şi minuţioase, vădit inadecvat în condiţii de criză majoră. De asemenea, consideră că Uniunea Europeană nu poate şi nu trebuie să răspundă la violenţă într-un mod primitiv, dar trebuie să-şi consolideze viteza de reacţie şi capacitatea de intervenţie, inclusiv militară, pentru a descuraja acele grupări criminale şi state care au consacrat "barbaria" drept strategie politică. De asemenea, comisia noastră recomandă Uniunii Europene să organizeze campanii de informare proporţionale cu ambiţia sa de actor global. De asemenea, am observat că actuala revizuire a politicii de vecinătate reprezintă reforma cea mai cuprinzătoare a acestei politici, de la începuturile sale, dar revizuirea a redus ambiţia transformatoare a Uniunii Europene. De asemenea, ne-am exprimat îngrijorarea faţă de faptul că, în forma revizuită, această politică de vecinătate pare să se deplaseze mai mult către politica externă tradiţională, care presupune doar cooperarea politică şi economică la nivel bilateral cu ţările terţe, în detrimentul promovării modelului european. De asemenea, am considerat că România poate furniza consultanţă şi sprijin Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, pentru implementarea acordurilor de asociere, promovând astfel interesele Uniunii Europene pe flancul estic, concret putând oferi expertiză în special în domeniile: energetic, administrativ, bună guvernare, justiţie, sistem bancar şi economie. De asemenea, în condiţiile în care Federaţia Rusă controlează printr-o combinaţie de mijloace militare, politică de forţă şi acţiuni subversive situaţia din Siria şi din estul Ucrainei şi încearcă destabilizarea partenerilor din vecinătatea Uniunii Europene şi a Uniunii însăşi, am recomandat Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant să publice un raport privind obiectivele de politică externă ale Uniunii Europene, inclusiv cele ale politicii de vecinătate, care nu se pot realiza din cauza politicii Federaţiei Ruse. Raportul ar trebui să conţină şi propuneri de soluţionare pentru fiecare din acţiunile ostile respective. Opinia noastră a fost supusă dezbaterii, în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 31 martie 2016, în prezenţa a 14 dintre cei 22 de membri, fiind adoptată în unanimitate, şi o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor, aşa cum a fost adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc.
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Ne aflăm astăzi în faţa unui Proiect de Hotărâre privind Comunicarea Comisiei Europene şi a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate în materia Revizuirii politicii europene de vecinătate. Comisia europeană, după o analiză pertinentă, a ajuns la o concluzie, că, după 2004, politicile de vecinătate nu au fost întotdeauna în măsură să reacţioneze prompt şi adecvat la schimbările rapide şi la circumstanţele dificile. Promovarea păcii, prosperităţii şi stabilităţii au fost obiective asumate de Comisia Europeană, obiective care nu au fost neapărat îndeplinite în mod corespunzător. De asemenea, considerăm că o politică de vecinătate corectă trebuie construită pe strategia de securitate globală, ţinând cont că Uniunea Europeană a devenit o piaţă de adopţie pentru populaţiile unor state aflate încă în curs de dezvoltare. Conflictele armate şi situaţia dificilă şi neclară la frontiera de Est a Uniunii Europene sunt, de asemenea, motive de îngrijorare care contribuie la revizuirea strategiei de securitate globală şi, în speţă, la strategia de vecinătate, la modificarea ei. Se reîntăreşte faptul că rolul Uniunii Europene este acela de pacificator care să susţină cooperarea regională şi dialogul permanent. Instituţia europeană atrage atenţia asupra obligaţiilor asumate de partenerii estici, în sensul în care s-a constatat o politică agresivă a Federaţiei Ruse, care a avut ca scop destabilizarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei. În cazul ultimelor două state, sunt salutate progresele evidente obţinute de acestea, concluzionând că Uniunea Europeană ar trebui să conceapă mecanisme eficiente de sprijinire a ţărilor partenere afectate de măsuri represive, de constrângere comercială sau agresiune militară directă din partea altor state terţe. Având în vedere cele prevăzute, noi, Grupul Social Democrat, susţinem acest proiect de hotărâre. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Partidul Naţional Liberal consideră necesar procesul fundamental de regândire a politicii europene de vecinătate, aceasta având nevoie de o nouă abordare, flexibilă şi diferenţiată, în funcţie de noile provocări apărute în regiune. Realitatea este că nevoia urgentă a Uniunii Europene, de a controla şi gestiona afluxul de sute de mii de refugiaţi din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, va eclipsa toate celelalte priorităţi în privinţa politicii de vecinătate. Observăm că actuala revizuire a politicii de vecinătate a redus ambiţia transformatoare a Uniunii Europene, a introdus ajustarea concepţiei politicii la realităţile din vecinătate şi a marcat o îndepărtare de abordarea tip extindere, adoptând o abordare pragmatică, care trebuie însă făcută la un nivel credibil, dând încredere statelor membre, cu precădere celor de la frontiera estică, dar şi statelor cuprinse în politica de vecinătate. Nu putem neglija accentul pus de unele state membre pe politica de vecinătate, în contrapondere cu lipsa de susţinere a perspectivei de aderare a statelor partenere din Est, care înregistrează progrese în apropierea de Uniune. Partidul Naţional Liberal consideră că oferirea perspectivei de aderare a statelor asociate din Europa de Est trebuie păstrată, acest lucru influenţând favorabil menţinerea statelor asociate pe calea europeană. Ne referim aici la Moldova, Ucraina şi Georgia, care trebuie să beneficieze în continuare de măsuri şi mecanisme adecvate de sprijin, în registrul specific standardelor şi valorilor Uniunii Europene. În concluzie, stimaţi colegi, PNL va vota Proiectul de Hotărâre privind Comunicarea comună a Comisiei Europene, JOIN 50. Vă mulţumesc.
|