|
Domnul Ioan Munteanu: Raportul este comun, este raport suplimentar - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din data de 24 noiembrie 2010. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, această iniţiativă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin adresa nr.201 din 14 martie 2013, a transmis un punct de vedere prin care nu susţine adoptarea propunerii legislative, întrucât există legislaţie în domeniu. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea acestei iniţiative legislative. Legea este din categoria celor organice.
|