|
Domnul Eugen Nicolicea: "În temeiul art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, al Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curţii Constituţionale şi al art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, vă transmitem cererea de urmărire penală faţă de Rovana Plumb, deputat în Parlamentul României - Camera Deputaţilor, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. Anexăm referatul procurorului întocmit la data de 22.09.2017 în dosarul nr. 218/P/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie - conţinând 15 file -, însoţit de dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, format din 7 volume". Semnează procurorul general Augustin Lazăr. Faţă de cele citite, Comisia juridică a întocmit un raport, pe care permiteţi-mi să vi-l prezint. Raport privind cererea de urmărire penală faţă de doamna Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prezentate anterior. În şedinţa din 27 septembrie, Biroului permanent i-a fost prezentată Scrisoarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care v-am citit-o. Prin adresa nr. 1405, Biroul permanent al Camerei a hotărât să solicite Comisiei juridice să prezinte, în conformitate cu prevederile art. 157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificări şi completări, o primă evaluare asupra solicitării făcute de către domnul procuror general. Conform art. 13 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, lege invocată şi de procurorul general, dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale în Camera Deputaţilor sau în Senat se face pe baza raportului întocmit de o comisie permanentă care, în cadrul competenţei sale, a efectuat o anchetă privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de un minister, ori de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop. În cazul nostru, ancheta a fost efectuată de către Comisia juridică, care este o comisie permanentă, iar în cadrul competenţei sale a efectuat această anchetă. Dar Legea nr. 115/1999 nu preciza niciun fel de termen pentru desfăşurarea anchetei. Astfel că, pentru limitarea desfăşurării în timp a acesteia, am propus un termen-limită de maximum 14 zile, solicitându-l Biroului permanent, iar acesta avea posibilitatea să ne dea un termen sub 14 zile. Şi a optat pentru opt zile, pentru efectuarea anchetei. De asemenea, potrivit prevederilor art. 157, Biroul permanent putea acorda un termen de maximum 14 zile pentru întocmirea raportului. Biroul permanent a acordat trei zile pentru întocmirea acestuia. Deci, aveam opt zile pentru efectuarea anchetei şi trei zile pentru întocmirea raportului. Acest lucru se numără începând cu ziua de joi. Ne-am încadrat în acest termen, pentru că de joi până luni este un timp mai scurt decât termenele care ne-au fost acordate de către Biroul permanent. Cu privire la pregătirea şedinţei. Membrii comisiei au avut posibilitatea de a studia solicitările procurorului general, referatul şi materialul probator aflat la comisie. Doamna Rovana Plumb a formulat argumente în favoarea sa, atât personal, cât şi prin avocatul său, privind nevinovăţia sa, faptul că au existat drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru funcţia pe care a deţinut-o în cadrul Guvernului. În acest sens, a fost depus, în data de 16 octombrie, un punct de vedere scris, la care au avut acces toţi deputaţii. În data de 12 octombrie 2017, Comisia juridică a transmis domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, o adresă, cu menţiunea de a se întreprinde demersurile necesare pentru a primi răspunsul la comisie, până luni, 16 octombrie, ora 14,00, deoarece la ora 17,00 începeam audierile şi dezbaterile. În data de 16 octombrie 2017, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a răspuns comisiei, prin Adresa nr. 2315/C/2017, răspuns care a fost foarte prompt şi ne-a ajutat să putem încheia atât ancheta, cât şi raportul, în termenul pe care ni l-am propus. În şedinţa din 16 octombrie 2017, membrii Comisiei juridice au analizat solicitarea făcută de procurorul general privind cererea de urmărire penală faţă de doamna Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României. La dezbateri au fost prezenţi 23 de deputaţi, din totalul de 25 de membri ai comisiei. Prezentarea cazului. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis cererea de urmărire penală faţă de Rovana Plumb, deputat în Parlamentul României - Camera Deputaţilor, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, "pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzut de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal". Scrisoarea Procurorului General conţine ataşat Referatul procurorului, întocmit la data de 22.09 în dosarul nr. 218/P/2017 al DNA, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor cu solicitarea încuviinţării efectuării urmării penale faţă de un ministru, prin care acesta consideră că se impune sesizarea Camerei Deputaţilor pentru a încuviinţa efectuarea urmării penale faţă de ministrul Rovana Plumb, deputat. Din cuprinsul referatului reies următoarele. Prin Ordonanţa nr. 218/P/2017 din data de 15.09 s-a dispus extinderea urmării penale in rem sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. Infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, este motivată prin prezentarea în Referat a unor neregularităţi în adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 858/2013, pag. 7-9 şi pag. 10-14 din Referat. Prin Ordonanţa din data de 21.09 s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din abuz în serviciu, la infracţiunea pe care v-am citat-o, în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 ş.a.m.d. Prin schimbarea încadrării, procurorul de caz constată că: Nu există infracţiunea de abuz în serviciu şi nu putea să fie comisă de doamna Rovana Plumb, prevăzută la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal; Faptele descrise reprezintă complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal. 3.3. Având în vedere actele de urmărire penală şi probele administrate în Dosarul nr. 218, procurorul constată că se impune extinderea urmăririi penale faţă de numita Rovana Plumb, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 - fraza curge în continuare -, constând în aceea că, în calitate de ministru al mediului, cu intenţie, a ajutat la săvârşirea faptei penale reţinute în sarcina numitei Sevil Shhaideh, respectiv, a iniţiat Hotărârea de Guvern nr. 858/2013, în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013-6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea, prezentarea proiectelor de acte normative, prin efectele acestei hotărâri, atenţie, urmărind crearea unei aparenţe de legalitate a transferului imobilelor "Insula Belina" şi "Braţul Pavel" prin Proiectul de Hotărâre de Guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, cu privire la forţa juridică a actului normativ". Procurorul de caz consideră: comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem constă în: iniţierea şi promovarea Hotărârii nr. 858/2013, crearea unei aparenţe de legalitate enunţate generic mai sus şi explicitată astfel: "Având în vedere observaţiile formulate de Ministerul Justiţiei şi de Ministerul Finanţelor Publice, a apărut necesitatea unui demers care să creeze aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu fac parte din bunurile care aparţin domeniului public al statului, aflat în administrarea ANAR, astfel încât transferul să se poată realiza prin hotărâre de Guvern" - pagina 10 din Referat. Analiza legislaţiei aplicabile cazului. Conform art. 136 alin. (3) din Constituţie, bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice sunt cele enumerate la art. 136 alin. (3) din Constituţie, alte bunuri stabilite de legea organică. Concluzie: bunurile din Cazul Belina nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, deoarece nu sunt enumerate în art. 136 alin. (3) din Constituţie; nu există nicio lege organică care să stabilească că aceasta ar face obiectul exclusiv al proprietăţii publice; alin. (3) al art. 860 din Codul civil prevede la Teza I: "Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit unei legi organice, nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale decât ca urmare a modificării legii organice", lege care, în cazul nostru, nu există. Teza a II-a: "În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face în condiţiile legii". Concluzie. Deoarece bunurile din Cazul Belina nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, sunt aplicabile prevederi la Teza a II-a a alin. (3) al art. 860 Cod civil: "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se face în condiţiile legii". Alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică prevede următoarele: "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face prin hotărâre de Guvern". Concluzie. Trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor din Cazul Belina se face prin hotărâre a Guvernului. După ce au fost prezentate legislaţia şi toate aceste chestiuni incidente, au urmat dezbateri. Înainte de acestea, fac precizarea că alte legi şi articole nu sunt incidente în stabilirea tipului de proprietate, adică dacă fac parte din domeniul public al statului sau fac parte din proprietatea exclusivă, proprietatea publică exclusivă. Dezbateri. Dezbaterile au avut loc în cadrul comisiei, în condiţiile în care tuturor participanţilor li s-a oferit posibilitatea să se informeze. Argumentele din referat şi materialul probator, puse la dispoziţia comisiei de Parchetul General, sunt prezentate în referatul ataşat prezentului raport. Parchetul General a fost invitat să prezinte punctul de vedere şi să susţină cererea. Fiecărui deputat i s-a asigurat accesul la documentele comisiei, respectiv, la referatul şi materialul probator puse la dispoziţia comisiei de Parchetul General. Doamnei Rovana Plumb i s-a asigurat accesul la documentele comisiei, respectiv, la referatul şi materialul probator puse la dispoziţia comisiei de Parchetul General. Argumente pro şi contra adoptării cererii de urmărire penală susţinute de membrii comisiei. Argumentele în favoarea adoptării cererii de urmărire penală sunt argumentele cuprinse în Referatul DNA, anexat, susţinute de către deputaţi, membri ai PNL şi membri ai USR. Argumentele domnului deputat Cătălin Predoiu, separat de cele dinainte, care a menţionat că nu argumentează juridic împotriva doamnei Rovana Plumb, dar avertizează comisia cu privire la efectele votului, care, în caz că va fi un vot de respingere, va afecta negativ Raportul MCV. 2.2. Argumentele contra adoptării cererii de urmărire penală sunt: argumentele depuse în scris de către apărătorul doamnei Rovana Plumb, care se regăsesc anexate raportului. 2.3. Argumentele invocate de membri ai Comisiei juridice contra adoptării cererii de urmărire penală. 2.3.1. Argumente de formă. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis "Cererea de urmărire penală faţă de Rovana Plumb, deputat în Parlamentul României, Camera Deputaţilor, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice". Această formulare este eronată şi ar trebui respinsă, pe motiv că Parchetul nu cere urmărirea penală, ci, conform art. 109 din Constituţie, doar Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele pot să ceară urmărirea penală. Scrisoarea Procurorului General conţine ataşat Referatul Procurorului, întocmit la data de 22.09.2017, în Dosarul nr. 218/P/2017, care precizează: "În vederea sesizării Camerei Deputaţilor, cu solicitarea încuviinţării urmăririi penale faţă de un ministru" şi consideră că "se impune sesizarea pentru a încuviinţa efectuarea urmării penale faţă de ministrul Rovana Plumb, deputat". Această formulare este eronată şi ar trebui respinsă pe motiv că: Camera Deputaţilor nu încuviinţează efectuarea urmării penale, ci cere urmărirea penală, în conformitate cu art. 109. În acest caz, cererea trebuie făcută faţă de fostul ministru al mediului, care nu mai are funcţia de ministru al mediului, şi nu faţă de ministrul actual. 2.3.2. Neregularităţile privind adoptarea H.G. nr. 835/2017 sunt prezentate în referat. Procurorul a renunţat la infracţiunea de abuz în serviciu, deci nu a reţinut că aceste neregularităţi prezentate ar constitui o faptă penală, fapt pentru care nu mai discutăm despre ele. Hotărârea nr. 835/2017 a fost adoptată de Guvern, fiind contrasemnată de şase miniştri, inclusiv de cei care au sesizat neregularităţi. Pe cale de consecinţă, fie acestea s-au rezolvat, fie s-a renunţat la ele. În concluzie, Hotărârea de Guvern nr. 835/2017 este în vigoare, nefiind nici măcar atacată la instanţa de contencios, iar procurorul nu a reţinut că modalitatea de adoptare poate constitui prin ea însăşi o infracţiune. 2.3.3. Acuzaţia că "crearea unei aparenţe de legalitate enunţată generic mai sus prin această hotărâre" este explicitată astfel: "Având în vedere observaţiile formulate de Ministerul Justiţiei, de Ministerul Finanţelor Publice, a apărut necesitatea unui demers care să creeze aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu fac parte dintre bunurile care aparţin domeniului public al statului, aflate în administraţia ANAR, astfel încât transferul dreptului de proprietate se poate realiza prin hotărâre de Guvern" - pagina 10 din Referat. Deci această acuzaţie nu se susţine, pentru că din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 934, deci cea de-a doua, reiese că aceste bunuri sunt în domeniul public al statului - atât în titlu, cât şi în patru articole -, deci nu putea să creeze vreo impresie, câtă vreme chiar în act se scria că fac parte din acest domeniu public al statului. Din Referatul Procurorului, toţi martorii - inclusiv fostul premier, Victor Ponta, şi fostul ministru al justiţiei, Robert Cazanciuc - au declarat că nu au constatat vreo legătură între Hotărârea de Guvern nr. 835/2017 şi Hotărârea de Guvern nr. 934/2017. Acuzaţia că nu s-ar fi putut face transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a judeţului Teleorman decât prin lege sau ordonanţă este falsă, deoarece art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică prevede: "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face prin hotărâre de Guvern". Un alt argument. Există zeci de hotărâri care modifică H.G. nr. 1705/2006 - lista cu bunurile proprietate publică a statului. Al treilea argument. Un act normativ poate fi modificat şi completat printr-un alt act, de aceeaşi putere juridică. Deci Hotărârea de Guvern nr. 835/2017 poate modifica Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006. 2.3.5. Acuzaţia că schimbarea codurilor imobilelor respective, prin Hotărârea Codurilor de clasificare, prin H.G. nr. 835/2017, ar schimba regimul proprietăţilor este falsă, deoarece imobilele au fost proprietate publică a statului, înainte de această hotărâre, şi au rămas în domeniul public al statului şi după intrarea în vigoare a hotărârii de care este acuzată doamna Rovana Plumb. Deci această hotărâre nu a schimbat sub nicio formă regimul de proprietate al acelor imobile. Schimbarea codurilor de clasificare - acesta a fost obiectul Ordonanţei nr. 835 - a imobilelor respective este corectă şi este legală, şi a fost necesară ca urmare a schimbării albiei minore a Dunării, din zona respectivă, în decurs de 18 ani - perioadă scursă de la prima clasificare, care a fost făcută în anul 1999. Această precizare este făcută de procuror, la pagina 6 din Referatul Procurorului. Mă refer la precizarea că prima clasificare s-a făcut în anul 1999. După 18 ani, evident, cursurile de apă capătă schimbări. Aşa cum am spus, există acum legătură cu malul, al fostei insule, deci nu mai este insulă, iar braţul respectiv nu mai este un braţ de apă curgătoare, s-a separat în patru, să le zicem, lacuri. 2.3.6. Acuzaţia de încălcare a Constituţiei, legi care nu permiteau un astfel de transfer nu sunt reale, după cum urmează: Acuzaţia că nu s-ar fi putut face transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a judeţului Teleorman decât prin lege sau ordonanţă este falsă, aşa cum am arătat la punctul 2.3.4. Pentru că acolo am spus că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213 precizează că acesta se face prin hotărâre de Guvern; Nu se încalcă art. 136 alin. (3) din Constituţie, deoarece acesta este un enunţ, n-ai cum să-l încalci; Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică nu a fost încălcat, pentru că şi acesta este un enunţ, nu ai cum să-l încalci; Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică nu a fost încălcat şi nu are legătură cu cazul, acesta referindu-se la trecerea bunurilor în domeniul privat, ceea ce nu este cazul - bunurile au trecut în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale; Art. 3 din Legea nr. 107/1996 a apelor nu a fost încălcat, deoarece şi după emiterea H.G. nr. 835/2017 imobilele respective au rămas tot în domeniul public al statului. Anexa nr.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 107/2002 nu a fost încălcată, deoarece aceasta nu definea tipul de proprietate şi nu reglementa transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale; Încălcarea Legii nr. 24/2000 privind neregulile semnalate în elaborarea acestui act normativ nu a fost reţinută de procurori ca infracţiune. 2.4. Nu poate exista infracţiunea de favorizare a doamnei Sevil Shhaideh, deoarece infracţiunea de care este acuzată doamna Sevil Shhaideh nu are elemente constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 lit. b) din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, deoarece: Hotărârea de Guvern nr. 934/2017 este adoptată legal de Guvern, eventualele neregularităţi în adoptarea acesteia putând să fie imputate Guvernului, şi nu doamnei Sevil Shhaideh, care nu era membru al Guvernului; Hotărârea nr. 934/2017 este în vigoare, nefiind nici măcar atacată la contencios; Acuzaţia că transferul bunurilor respective nu s-ar fi putut face decât prin lege sau ordonanţă este falsă, aşa cum am mai arătat la punctul 2.3.4, deoarece art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213 arată că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se face prin hotărâre de Guvern. Repet. Există zeci de hotărâri care modifică Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006. Un act normativ poate fi modificat şi completat printr-un alt act, de aceeaşi putere juridică. Deci Hotărârea de Guvern nr. 934 poate modifica Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006. Acuzaţiile de încălcare a Constituţiei nu sunt reale, după cum am explicat anterior. În sensul că: la art. 136 alin. (3) este un enunţ, deci n-ai cum să-l încalci; la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213 este tot un enunţ, pe care n-ai cum să-l încalci; art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu a fost încălcat, neavând legătură cu cazul, pentru că se referă la trecerea bunurilor în domeniul privat. La noi nu este cazul, au fost trecute nişte bunuri în domeniul public; art. 3 din Legea nr. 107/1996 nu a fost încălcat, deoarece şi după emiterea Hotărârii de Guvern nr. 835/2017 şi a Hotărârii de Guvern nr. 934/2017, au rămas tot în domeniul public; Anexa 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 107 nu a fost încălcată, deoarece nu definea tipul de proprietate şi nu reglementa transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale; art. 1 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială nu a fost încălcat, deoarece nu era aplicabil doamnei Sevil Shhaideh, care nu era membru al Guvernului. Aprobarea prin vot a raportului. În conformitate cu prevederile art. 157 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Rezultatul votului a fost următorul: 9 voturi pentru aprobarea cererii de efectuare a urmăririi penale, 14 voturi împotriva aprobării cererii de efectuare a urmăririi penale. În urma numărării voturilor valabil exprimate, preşedintele de şedinţă a prezentat rezultatul votului deputaţilor prezenţi. Raportul a fost aprobat cu recomandarea ca plenul Camerei Deputaţilor să nu ceară urmărirea penală a doamnei Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 132 lit. b) din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, precum şi Proiectul de Hotărâre anexat. Motivarea raportului. Raportul este motivat de argumentele cuprinse la punctul III.2. Concluzii. Comisia recomandă plenului să nu ceară urmărirea penală a doamnei Rovana Plumb. Proiectul de cerere de urmărire penală, Referatul DNA, concluziile scrise ale doamnei Rovana Plumb, toate detaliile, inclusiv motivele pro şi contra adoptării cererii se regăsesc în raportul comisiei. Fiecărui deputat i s-a asigurat accesul la documentele comisiei, putându-se informa în mod direct, cât şi indirect, prin reprezentanţii grupului respectiv, din Comisia juridică, astfel încât va putea vota în deplină cunoştinţă de cauză. Raportul rezultat în urma anchetei Comisiei juridice va fi transmis şi Parchetului General. În situaţia în care plenul Camerei va adopta cererea de urmărire penală, motivaţia va consta în: argumentele din Referatul şi materialul probator puse la dispoziţia comisiei de către Parchetul General; argumentele susţinute de membrii comisiei, în favoarea adoptării cererii. În situaţia în care nu se va adopta cererea de urmărire penală, motivaţia va consta în: argumentele invocate în apărarea sa de persoana în cauză, argumentele susţinute de membrii comisiei, împotriva adoptării cererii. (Consultări între domnul deputat Eugen Nicolicea şi domnul deputat Florin Iordache.) Da. Pentru stenogramă. Hotărârea de care este acuzată că a greşit doamna Rovana Plumb este Hotărârea de Guvern nr. 858/2013, mă scuzaţi, anul era greşit. Şi Hotărârea de Guvern nr. 943/2013, nu pe 2017. Este o greşeală de redactare. Aceste fapte, presupuse fapte,
sunt comise în urmă cu... dacă sunt comise, în urmă cu patru ani. Mulţumesc pentru atenţionare.
|