|
Domnul Stelian-Cristian Ion: Mulţumesc. Nu trec două-trei săptămâni şi avem pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, a Parlamentului, câte un proiect, ba de modificare a Codului penal, ba de modificare a regimului incompatibilităţilor sau conflictului de interese. Iată că ne aflăm în faţa unui astfel de moment. Vă rog să observaţi faptul că, în avizul Consiliului Legislativ, se fac anumite propuneri. Nu este un aviz de respingere, dar este un aviz care conţine anumite propuneri, şi aceste propuneri nu au fost avute în vedere. Nu avem de-a face, în primul rând, cu prescripţia faptelor; este o chestiune elementară de anul I la Drept. Nu se prescriu faptele, se prescrie răspunderea. Pe de altă parte, Consiliul Legislativ spune foarte clar că această propunere ar fi trebuit să fie corelată cu regimul special al prescripţiei din domeniul disciplinar, dar şi cu regimul juridic al prescripţiei din domeniul penal. Nu s-a făcut această corelare şi nu s-au făcut aceste clarificări. Dar cel mai important este faptul că însuşi Guvernul, pe care majoritatea actuală l-a susţinut, a dat un aviz negativ şi cu surprindere observ că dumneavoastră urmează, aşa cum am observat în comisie şi cum se prefigurează la orizont, să nesocotiţi chiar recomandările propriului Guvern. Ce spune Guvernul? Spune că ne abatem de la traiectoria europeană pe care ne-am asumat-o prin MCV. Spune că nu respectăm aceste rapoarte care nu sunt facultative, ci sunt, aşa cum spune Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, "sunt obligatorii şi nu sunt facultative pentru statul român". Însuşi Guvernul României a relevat aceste chestiuni şi puterea actuală se face că nu le vede. De ce nu respectă aceste directive? Pentru că ne abatem de la obligaţiile pe care ni le-am asumat, acelea de a asigura o stabilitate în domeniul integrităţii funcţiilor publice, prin aceste modificări făcute succesiv. Mai departe, spune - tot Guvernul României - faptul că nu este oportună o asemenea intervenţie, deoarece ea ar putea aduce în mod clar în discuţie chestiunile legate de constituţionalitate. Deci, chiar Guvernul României spune că această propunere este neconstituţională. Într-un mod finuţ, pentru că nu şi-a permis să critice frontal această iniţiativă legislativă. Sunt foarte multe astfel de critici în avize şi în punctul de vedere al Guvernului. Iată că este o chestiune, este o situaţie absolut paradoxală - puterea actuală tinde să voteze împotriva punctelor de vedere ale propriului Guvern. Sunt chestiuni de maxim bun-simţ, sunt chestiuni care ţin de obligaţiile asumate de România, raportat la partenerii europeni, şi vă rog să fiţi foarte atenţi la acest proiect de lege şi să votaţi în cunoştinţă de cauză. Noi, USR, v-am scos în evidenţă toate aceste chestiuni pentru a nu spune după aceea că s-a votat în necunoştinţă de cauză, că este o chestiune care a scăpat, aşa, pur şi simplu. USR va vota clar împotriva acestui proiect. În plus, se face trimitere la Codul civil; n-are nicio legătură cu Codul civil. Ne aflăm în faţa unei prescripţii a răspunderii, nu a prescripţiei dreptului material la acţiune din Codul civil, deşi din punct de vedere strict juridic, nu politic, nu de oportunitate, această prevedere, această propunere este una profund neconstituţională, neclară şi este o aberaţie juridică, dacă-mi permiteţi să mă exprim în acest fel. Vă solicit să votaţi împotriva acestui proiect de lege. Mulţumesc. (Aplauze.)
|