Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 noiembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.131/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 noiembrie 2024

8. Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea şi modificarea art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 440/2018) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 440/2018

 

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 440/2018.

Rog reprezentantul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să prezinte raportul.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Raport asupra Propunerii legislative privind completarea şi modificarea art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 440/2018 din 3 septembrie 2018, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se asigurarea unei evidenţe clare a persoanelor active pe piaţa muncii şi a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi garantarea respectării drepturilor individuale ale fiecărui cetăţean român plecat la muncă în străinătate.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 27 iunie 2018.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul negativ al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, punctul de vedere negativ al Guvernului.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 19 deputaţi, din totalul de 22 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune planului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente:

- Textul preconizat a fi introdus nu reprezintă o legătură tematică cu restul art. 10 din Legea nr. 76/2002;

- Legea nr. 76/2002 reglementează sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, şi nu asigurarea unei evidenţe a cetăţenilor români care lucrează în străinătate;

- Cadrul legal pentru protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate este dat de Legea nr. 156/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar soluţiile preconizate prin propunerea legislativă ar fi trebuit să fie incluse în acest act normativ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu avem.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.